un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Stirile noastre versus stirile lor

13 Oct 2011  ·

GÂNDURI  ·

6 comentarii

În Corfu m-am uitat numai la ştiri, dar prindeam BBC, SkyNews şi EuroNews. 70% dintre ştirile englezilor erau despre Grecia. Cât de naşpa e situaţia, ce face euro, ce datorii au grecii şi către cine, ce se întâmplă dacă falimentează, scenarii, declaraţii, legislaţie. Am fost în vacanţă, dar am plecat de acolo tobă de carte în privinţa Greciei.

În România este altfel. Aud de Grecia din când în când, destul de rar. Nu ni se transmite magnitudinea adevărată a crizei, nici implicaţiile ei imense pentru întreaga Uniune Europeană. Deşi nu suntem departe de greci, nici ca spaţiu geografic și nici ca situaţie economică, la noi parcă s-au decis toate posturile TV şi toate ziarele că nu trebuie să ne bată la cap cu astfel de chestiuni “triviale”, ci mai bine ne povestesc despre fotbalişti şi piţipoance. Problema este că mass-media ar trebui să aibă rolul opus, să atragă atenţia asupra problemelor grave pe care altfel, în vârtejul zilnic al vieţii, le-am putea ignora.

Dimineaţa în Corfu, când deschideam televizorul, auzeam de Grecia. Înapoi în România, mă trezesc la ora 7 şi aud doar de accidentele zilei trecute. Cui îi pasă de accidentele care s-au întâmplat noaptea trecută pe drumurile ţării? Adică la ce-mi sunt de folos mie, ca ştiri? Înţeleg dorinţa de a câştiga audienţă prin astfel de metode morbide, dar cu ce mă ajută în ziua ce începe dacă aflu că doi oameni au murit nevinovaţi pentru că un şofer beat a intrat pe contrasens? N-am cum să mă feresc de şoferi beţi care intră pe contrasens la fel cum nu mă pot feri nici de cutremure.

Ce-ar fi să vorbim de ştirile adevărate, măcar pentru o zi? Sunt sigur că ar răspunde audiența și la așa ceva. La sfârşit se poate prezenta şi un carton în care să se spună că noaptea trecută au murit 3 oameni în 5 accidente groaznice, conduceţi mai încet ca să nu păţiţi la fel, mulţumim!

Iar după 3-4 ştiri despre accidente începe Neti Sandu să recite horoscopul.

Mă jur că în toate călătoriile mele prin străinătate niciodată n-am văzut la televizor horoscopul. Nimic. Nicio zodie, nicio menţiune, nici măcar o glumă despre asta. La noi horoscopul e nelipsit. În loc de campanii inutile despre cum dacă nu-i dai bani nevestei se cheamă că de fapt o baţi mai bine ar face o campanie care să spună “viaţa nu-ţi este condusă de nişte forme pe care cei din antichitate şi le-au închipuit pe cer”. Dacă-ţi spune horoscopul că vei primi bani, nu înseamnă că vei primi bani. Dacă-ţi spune că vei primi o vizită, nu înseamnă că a 12-a parte din populaţie globului, ca să facem în medie o zodie, primeşte musafiri în acea zi! E doar o închipuire bazată pe… nimic. Pe nimic! În fiecare dimineaţă mă minunez că, deşi trăim într-o lume modernă, o grămadă de oameni citesc cu interes horoscopul pe oriunde-l prind. Nu există ziar sau televiziune fără horoscop, ba chiar au şi analize complexe precum “lângă ce zodii stai cel mai bine în autobuz”.

Iar după ce se termină cu accidentele şi horoscopul, începe sportul. Par a fi ore în şir despre ce-a mai zis Becali şi ce-au făcut vreo doi fotbalişti de care n-au auzit niciodată. Din tonul prezentatoarei, plin de viaţă şi entuziasm (în afara cazului în care este Corina Caragea; atunci nu aud nimic din ce spune, doar mă holbez la ecran până mă înec cu propria salivă şi îmi revin), s-ar zice că avem un campionat intern de fotbal ce rivalizează cu al Spaniei sau Angliei, iar naţionala noastră face egal cu campioana mondială, nu cu Albania. Evident, nicio ştire despre victorii româneşti din alte sporturi, precum gimnastică, GP 2 şi restul.

Mă uit o oră la ştiri. Mă trezesc la 7 special ca să mă trezesc încet (ca o fleică scoasă din congelator şi lăsată la dezgheţat). Abia la 8 mă dau jos din pat. Să dea dracii dacă în ora aia aflu ceva util de la televizor.

    6 comentarii

  1. Si ti se pare ok sa compari BBC/Euronews cu ProTV-ul?
    Si englezii isi au tampeniile lor, stai linistit. Nu noi am inventat mersul pe jos.

    Ah, si un exemplu cu CNN-ul: cam de cate ori pe zi dau aceleasi stiri?

      (Citează)

  2. Ca orice produs comercial, stirile TV se adreseaza unui public tinta. Faptul ca se insista pe babe violate de consateni beti si pe declaratiile lui Mitica “de la Liga” e un indicator bun al nivelului de cultura national. Daca BBC ar da astfel de stiri ar da faliment.

    Din pacate, problema nu este legata de televiziunile romanesti…

      (Citează)

  3. Problemă veche, oul sau găina?
    De unde trebuie să înceapă, de la trezirea maselor sau de la educarea lor forţată?

    Tocmai m-am dezabonat (ieri) de la newsletter-ul unui săptămânal economic pe care, acum vreo doi ani, îl preţuiam. La formularul de feedback post dezabonare întreabă motivul. Explicaţia mea a fost simplă: V-aţi tabloidizat!

    Cu ştiri gen: IPOTEZA ŞOCANTĂ … sau DEZASTRU LA … începuseră să mă scoate din sărite.

    În altă ordine de idei… http://turambarr.blogspot.com/2011/10/da-v-as-bach-la-tot-cartieru.html

      (Citează)

  4. Mai e o chestie: Grecia are EUR, asa ca stirile au un bun motiv de a exploata panica din celelalte tari din zona Euro.

      (Citează)

  5. Bun text, felicitari.
    Eu cred ca nu e vorba doar de nivelul publicului ci si de tendinta de a merge “la minima rezistenta” din partea jurnalistilor. Cere mult mai putin efort si profesionalism sa faci astfel de stiri decat unele adevarate.

      (Citează)

    • Va zic eu ca publicul nu vrea doar tabloide. Vad asta in discutiile zilnice, cand vorbim de UE, Obama, politica si altele, nu de pitipoance. Ah, daca dai țâțe pe post… yey, țâțe, super! Dar daca dai stiri bune si utile se va uita lumea cu acelasi interes.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus