un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Despre victime nimic

20 Oct 2011  ·

GÂNDURI  ·

2 comentarii

După accidentul lui Huidu şi expunerea mediatică mare pe care a avut-o au apărut multe voci care au spus “dar numai pe Huidu îl arătaţi, despre victime de ce nu ziceţi nimic? Nici măcar nu ştim cum se numeau!!”. Da, şi cum ar fi arătat asta?

În ce-ar fi trebuit transformate ştirile în acest caz? Interviuri cu familiile celor morţi, eventual întrebate “şi ce părerea aveţi că tocmai o vedetă ca Huidu v-a omorât tatăl?”, “eraţi fan Cronica Cârcotaşilor înainte de acest eveniment?” Mie mi s-ar părea indecent şi o ipocrizie maximă.

Ce-ar mai fi? Lacrimi filmate în direct pentru cei morţi, tragedia unei familii dată la ştiri pentru audienţă? Când la Vocea României apare câte un cântăreţ şi zice că maică-sa a împins-o către muzica, dar apoi a murit că s-a îmbolnăvit de ceva şi n-a avut bani de tratament, dar şi-ar fi dorit să fie aici, toată audiența dă ochii peste cap şi zice “iar încearcă postul să impresioneze lumea forţând tragediile”. Acum, toţi se întrebau de ce nu apar tragediile la televizor.

Adevărul este că nimeni nu-şi dorea de fapt să vadă la televizor mai multe despre victime ca un mod de a le celebra viaţa şi de a ţine un moment de reculegere în faţa lor. De fapt, ideea era să putem zice “uite al naibii Huidu ce oameni a omorât, aveau familii, plâng aia după ei, ce bestie”.

În aceeaşi zi au mai fost vreo 3 accidente mortale pe drumurile ţării, iar la 2000 de morţi pe întreg anul rezulta o medie de cam 6 decese pe zi în fiecare zi a anului. Niciodată nu se prezintă victimele. Pentru niciun alt accident nu se duc televiziunile să transmită în direct, nici nu apare Dinita, şeful Poliţiei, să dea declaraţii. Nu pentru că victimele nu ar trebui menţionate, nu pentru că nu au familii și lacrimi, ci pentru că nu este timp (mor 6 pe zi!), iar în timpul limitat accentul trebuie pus pe cum s-a întâmplat accidentul şi ce trebuie făcut pentru a se micşora numărul lor.

Bonus: topul ruşinii. Mai bine prezinți ce s-a întamplat cu vinovații. Victimele știm cu toții unde au ajuns.

    2 comentarii

  1. voi nu intelegeti o chestie: pentru ucidere din culpa pedeapsa e de la 1 la 5 ani, iar daca faptuitorul nu are antecedente se da cu suspendare pe baza precedentelor. Nu conteaza ca te cheama basescu sau ionel din colentina.

    legeaq e la fel pentru toti, indiferent cum te cheama si ce masina ai.

    incetati.

      (Citează)

  2. @add ai cu cine?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus