un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Traditionala shaorma din noapte

1 Aug 2011  ·

GÂNDURI  ·

18 comentarii

Sâmbătă noapte (de fapt duminică dimineaţa, că era ora 3 am) am trecut pe lângă shaorma de la Dristor, magaziul de la Budapesta, și era plin de clienți. Ca în orice oră a nopţii de weekend, de altfel, că nu e prima oră când trec pe acolo atât de târziu şi văd minim 20 de oameni la coadă pentru sau mâncând deja o shaorma.

Cine conduce această afacere ar trebui felicitat nu pentru că produce o shaorma destul de bună și curată, cât mai ales pentru că a reuşit să o transforme într-un brand şi, mai mult, într-o tradiţie. Este vorba de carne, varză şi sos, dar sute de oameni trec mereu pe acolo la sfârşitul unei nopţi de distracţie. Mergi în club, ieşi la o terasă, joci biliard până la 3 noaptea, încerci să agăţi gagici în Centrul Istoric, stai la Noaptea Albă a Muzeelor, te întorci de la filmul cel mai târziu… nu contează motivul, dar după aceasta este etapa mâncatului unei shaorma de la Dristor. Și e de la Dristor, nu orice shaorma, pentru ca la intersecția următoare cei de la Dineș si de la Jerusalem’s Shaworma nu aveau nici un mușteriu.

Văd acolo oameni de toate tipurile. Muncitori care atunci se retrag din tura de noapte, plimbăreţi care lasă bicicletă la intrare, oameni la cămaşă, femei îmbrăcate cât mai elegant şi sexy, dar care n-au nici o problemă în a hăpăi acum o shaorma cu ayran. Aşa e tradiţia pe aici. Să transformi ceva în tradiţie este pasul următor creării unui brand puternic şi nu mulţi reuşesc asta. Singurul exemplu care îmi mai vine în minte este cel cu berea şi seminţele pentru meci. Altfel, Coca-Cola se chinuie de ani de zile să ne spună că de Crăciun ar trebui să avem băutura lor pe masă, dar lumea se gândeşte întâi la vin, ţuică şi sifon, nu la suc.

    18 comentarii

  1. Ha, in Mamaia sunt vreo doua shaormerii copy-cat, pe care scrie “Dristor”. N-au nici in clin nici in maneca cu originalul. Nici macar nu sunt scrise DRISTQR sau DRYSTOR, in purul sange al Adibasului…

      (Citează)

  2. Poate sunt eu nebun, dar saorma de la Dristor din locatia Dristor n-are nici o treaba cu cea de la Budapesta. Nici nu se compara… mai amuzant e ca nu sunt singurul cu parerea asta.

      (Citează)

  3. Nu se intampla numai in capitale, stai linistit. Si in provincie, Galati, e acelasi fenomen.

      (Citează)

  4. E acelasi drac, Dristor cu Budapesta, aceeasi firma, aceeasi shaorma.

      (Citează)

    • @nashu: nu ma mir. De la Divan ai mancat? M-a tot batut Nihasa la cap cu ea si dupa ce am incercat o data mi-e pofta non-stop de inca una :))

      @AdrianG: adica ce difera? Eu am mai mancat uneori si Dristor din Sun Plaza si de la Budapesta… mi se pare la fel. Cam uscata si uneori carnea foarte sarata, de ma baga la idei ca e asa ca sa nu se strice, dar in fine… postul nu era despre ce shaorma e mai buna, ci despre faptul ca astia au reusit sa stabileasca in mintea oamenilor ca la 2 noaptea acolo e cool sa mananci shaorma, nu in alta parte.

        (Citează)

  5. Nu am mancat. Am vrut sa iau una la micul dejun (pentru campioni) in Mamaia, dar cred ca tin deschis doar… noaptea. :D O fi mai buna decat la Lizeanu, unde iti coc lipia pe loc?

      (Citează)

  6. In Constanta ceva in genul pt. shaworma “Faimous” si “Cin-Cin” iar pizza “La Scoica” si “Sabroso”.

      (Citează)

  7. Dristor face o saorma mediocra. Incercati La Haleala si pe urma mai povestim.

    S-ar putea ca dupa experienta respectiva sa refuzati sa mai numiti saorma ceea ce face Dristor. :)

      (Citează)

  8. shaorma de La Haleala este la un alt nivel. Am citit pe foruml computergames despre cei de La Haleala. Intradevar shaorma acolo este la un alt nivel. Din punctul meu de vedere cea mai buna shaorma de la noi.

      (Citează)

  9. Good trolling!

      (Citează)

  10. Nu cumparati shaorma de la Haleala ca am vazut pe vanzatori cum scuipa in sosuri… Daca vrei sa gusti flegma buna mergi atunci la haleala :)

      (Citează)

  11. ptz, da-i ma drumul in alta parte=)

      (Citează)

    • Revenind la Dristor, duminica seara la ora 23 erau 38 de persoane la coada la Budapesta. Sambata noaptea, pe la ora 2, localul din centrul vechi era plin ochi, de nu aveai loc sa mai intri. Probabil vreo 20-30 de persoane in acel moment, plus mesele de afara ocupate.

      Buna, ne-buna, are mare succes.

      Ma intreb de ce nu se extind si cei de la Divan. La 10 lei shaorma, si buna, ar avea succes.

        (Citează)

  12. Pentru ca aia de la Haleala o fac mult mai buna si mai exhuizista.

      (Citează)

    • Mi-am notat si eu sa mananc de la Haleala, A la turca, Genin, Iskander-ul dinspre Obor si de la unii de pe Viilor, la parter Hostel Kiwi, unde cica e buna rau aia de berbecut.
      Am mai vazut si in centrul vechi la Gyros, parea ok.

      Ma enerveaza aia de-ti fac shaorma in graba. Am ajuns pe la Divan sambata noaptea, era coada, mi-a invalmasit ala la gramada totul in shaorma. Nici n-am apucat sa-i spun sa nu se grabeasca, ci sa o faca incet si cu atentie, dar n-am mai apucat, era gata deja,

        (Citează)

  13. Genin (pe floreasca) avea candva un renume, dar acum nu stiu ce o mai fi pe-acolo.

    La Iskender am mancat de cateva ori dar niciodata nu a fost la fel, ba era super buna, ba nu avea nici o treaba.

    Exista un Gyros si langa Petrom-ul de pe Tunari unde am mancat o saorma diferita, sosul de maioneza e bun, la fel si lipia speciala, dar nu pot sa zic ca m-a impresionat.

    Ar mai fi o saormerie “cunoscuta” vizavi de Liceul Lazar, dar n-am ajuns inca.

    Pofta buna!

      (Citează)

  14. Daca vrei o saorma buna, mergi la Lizeanu. Sa vezi ce gust are lipia framantata si coapta in fata ta… De fapt, ai putea sa incerci acolo si chestia aia care e ca pizza… Am un lapsus acum.

    Genin as recomanda-o dusmanilor. Ma rog, cica are un aquired taste.

    La Haleala nu stiu unde e, dar are potential de trolling. Apreciez asta la o saorma.

      (Citează)

  15. au deschis si in teiul doamnei , in locatia defunctului restaurant litoral.mi-a sarit in ochi ,"R" de la marca inregistrata.n-am avut curiozitatea… shaorma mananc preparata acasa…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus