Un omulet

În fotografia alăturată este Heinrich Himmler, fotografiat imediat după ce s-a sinucis în 1945. Himmler era al doilea om în Germania nazistă, ministru al internelor, şef peste Gestapo, comandant al Waffen-SS, cel care a organizat şi condus toate lagărele de exterminare în care au murit milioane de oameni, cel care a ordonat masacrul de la Lidice şi cine ştie câte altele.

Nu-i văzusem niciodată vreo fotografie. Mereu mi l-am închipuit ca fiind un tip masiv, puternic, cu trăsăturile ariene bine definite, un fel de Dolph Lundgren îmbrăcat în acele uniforme negre şi înfricoşătoare pentru toţi cei din acea vreme (făcute de Hugo Boss, de altfel) și cu aceleași skill-uri de one-man commando. Omul care conducea Gestapo-ul, SS-ul şi lagărele de exterminare aşa trebuia să fie. Şi totuşi, uitaţi-vă la el. Pare un moşuleţ slăbuţ, cu cap în formă de ou şi ochelari mici şi rotunzi de bunicuţ. Zici că-i un bucătar la un restaurant chinezesc, nu omul care a organizat atâtea masacre. Acum fotografia respectivă va fi vândută la o licitaţie specială, deşi nu-mi închipui cine şi-ar dori să o aibă şi de ce.

Mereu sunt uimit de diferenţa între cum îmi închipui eu un om şi cum arată în realitate. E ca la cărţi. Dacă îmi imaginez eu personajul pe baza caracterizării fizice făcute de autor, îmi voi crea în cap o anumită imagine a sa. Apoi, dacă respectiva carte se şi ecranizează, probabil voi spune “nu, actorul acesta nu arată deloc ca ăla din carte… l-au ales greșit”. Dacă fac invers, de exemplu dacă aş vedea filmul Harry Potter înainte de a citi cărţile, mi-l voi închipui fix pe Daniel Radcliffe în pasajele din romane. Nici nu-i mai citesc descrierea din carte, deja ştiu cum arată.

via Realitatea.