un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

De ce sunt atatia project manageri in online?

21 Jun 2010  ·

GÂNDURI  ·

3 comentarii

Citeam un articol intitulat Top 10 noi joburi de succes în România şi am observat că Cristina Chipurici este descrisă ca fiind “project manager la cel mai bun blog de muzică”. E vorba, desigur, de Monden.info. Mi s-a părut impropriu postul de project manager pentru un website. Am mai căutat un pic pe net şi am mai găsit şi alte persoane, de exemplu refresh.ro o descrie pe Marie Jeanne Chiriac ca fiind project manager dietetik.ro [link] şi pe Bogdan Epure ca fiind project manager invita.ro [link]. Nu contează exact persoanele, sunt doar primele exemple apărute pe Google, dar e important ceea ce fac.

Conform Project Management Institute [pmi.org], care e organizaţia mondială ce adună toate conceptele şi ideile din aria managementului de proiecte, un proiect reprezintă “a temporary endeavor, having a defined beginning and end (usually constrained by date, but can be by funding or deliverables), undertaken to meet unique goals and objectives“. Accentul e pus pe activitate temporară, adică managerul de proiect are de îndeplinit nişte obiective, “în timp şi în buget”, după cum zice clişeul, iar apoi trece la alt proiect, poate pe alt domeniu, poate în altă firmă. Un proiect e văzut întotdeauna că fiind ceva unic. Chit că e vorba de livrat şi instalat un generator de curent, de construit o clădire de birouri sau de instalat SAP-ul pentru un client, proiectele sunt particularizate prin client, probleme, etape, etc.

De asta zic că persoana care scrie zilnic pe un site, îl promovează, îl creşte, îl reprezintă în social media şi altele nu se numeşte “project manager”. Pentru că nu e ceva temporar. Nu face un site, îl termină şi apoi îl livrează cuiva, la cheie. Există însă o denumire şi pentru muncă asemănătoare PM-ului, cu buget, target-uri, management de oameni şi sarcini, dar privită ca fiind ceva repetitiv, nu unic. Se numeşte “operations manager“. Poate sună bine şi important Project Manager, dar nici Operations Manager nu mi se pare o tragedie, nu?

Citatul e de pe Wikipedia, PMI nu cred că are online materiale de curs.

    3 comentarii

  1. Acum si tu te superi ca vacaru pe vaca, fiecare buticar ii place sa-si ia o denumire pompoasa ca sa sune adanc in urechile omului cu care sta de vorba cu diverse ocazii.

    Cei mai tari sunt aia de isi pun si pe cartea de vizita aceeasi gogorita. De aia am ales ca pe contu de linkedin sa scriu :”Sef atelier”, pentru ca in fond si la urma urmei asta esti: “Sef de atelier intr-ale site-ului” sau “Gestionar site”.

    Mureau de ciuda astia la munca daca le ziceam ca ei sunt sefi atelier la site-uri si nu project sau program manageri :))

      (Citează)

    • Nu cred ca e cazul, cred ca doar nu se stie exact diferenta intre Project si Operations Manager. Suna mai bine PM, e mai cool termenul.

        (Citează)

  2. Este vorba de o diferenta de terminologie, in functie de metodologiile de PM utilizate. Ceea ce in online se denumeste ca si PM pentru un site care se dezvolta in permanenta (deci nu livrat catre client extren), functioneaza de fapt ca si “Program Manager” (in terminologia PMI). Si ca sa explic mai bine: fiecare site online necesita o suita de dezvoltari cu caracteristici de proiect (exact definitia ta de proiect de mai sus). numai ca in online nu prea se folosesc metodologii traditionale bazate pe PMBOK Guide, ci mai mult metodologii agile, care folosesc termeni diferiti (PMBOK Guide foloseste termenii project/program, Agile asociaza userstory/project). Desigur, raman si cazurile in care se foloseste o titulatura complet pe langa realitate, dar nu e regula generala :)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus