Finala Champions League – a mai trecut un an

Mi-am dat seama ieri că unele evenimente anuale mă fac să conştientizez mai bine trecerea timpului. Ştiţi cum zicem (probabil toţi) de Revelion “băi, parcă abia ce eram la Revelionul trecut, mai ştii, când s-a îmbătat Ghiţă de a căzut pe jos, şi acum e altă petrecere. Ce-a trecut anul ăsta…“. Cam aşa am observat că păţesc şi în alte momente, pentru că m-am găsit zicându-mi că “parcă tocmai ce a fost Barcelona cu Manchester în finala Champions League, iar acum e alta. A mai trecut un an“.

Şi nu doar cu fotbalul se întâmplă asta. Finalele campionatului mondial de snooker îmi trezesc acelaşi sentiment, mai ales pentru că ştiu că au loc la sfârşitul lui aprilie, începutul lui mai. În martie începe un nou sezon de Formula 1 şi îmi aduc aminte de luna martie de cu un an în urmă, când la fel de curios eram să văd noile culori ale maşinilor şi noile perechi de piloţi.

Încerc să mă gândesc şi la alte evenimente asemănătoare, dar nu găsesc vreunele. Se pare că sportul e singurul element periodic care mă face să conştientizez că a mai trecut un an. Şi acum mă gândesc că începe un campionat mondial şi îmi amintesc de ultima finală, de bucuria că a câştigat Italia, şi îmi dau seama că uau, au trecut 4 ani de atunci. Iar înainte de asta, o altă finală, cea din Japonia, când un profesor din Electronică (Svasta, pentru cunoscători) vroia să ne programeze un examen exact în timpul ei şi nu înţelegea de ce am avea o problemă cu asta. Alţi 4 ani…

Da, meciul de ieri a fost bun. Mă bucur pentru Inter şi îmi place că Mourinho şi-a dovedit iarăşi valoarea şi a mai închis gura unora care-l contestau. În rest ce să zic… doar mie mi se pare că Chivu se implică mai mult în meciurile care aduc milioane şi atunci câştigă campionatul, cupa şi finala CL, pe când la echipa naţională e doar ‘meh’?