Aventurile unui englez in Romania

Vine un englez pe la noi la firmă. Îl cazăm prima oară la Tulip Inn, pe Nerva Traian. Pentru că a avut avionul de plecare pe la 3 noaptea şi a părăsit hotelul în grabă, şi-a uitat haina în dulapul din cameră. Ne sună din Anglia să mergem la hotel să o recuperăm şi să i-o trimitem prin colet. Cei de la hotel spun că n-au găsit nimic în cameră. Nici nu mă aşteptam. Mă întreb dacă celor din conducerea hotelului le este indiferent că pierd câteva sute sau mii de euro business pe viitor pentru că refuză să facă un pic de poliţie în rândul angajaţilor pentru o geacă de vreo 100 de euro.

A doua oară când a venit în ţară l-am dus la Rin Grand Hotel. Frumos, mare, dar la mama naibii lângă Autovit, cu nimic de văzut în preajma decât un Carrefour. Nu-i nimic, că englezul era obosit după o zi de muncă, o noapte de zbor şi încă o zi de muncă, aşa că tot ce vrea este să bea o bere şi să se culce.

Deschide minibarul şi îl găseşte plin de bere, moment care, după o săptămână în Kuweit unde nu există pic de alcool, i se pare cel mai plăcut al acestui an. Scoate o bere rece şi caută desfăcătorul de sticle. Nu e în frigider. Nu e în dulap, nu e nici în sertare. Pentru o clipă se gândeşte să spargă gâtul sticlei, că Pardaillan din cărţi, doar ca să dea pe gât o bere rece, dar omul e “englishman în Bucharest” şi vrea să se comporte civilizat. Sună la recepţie şi întreabă unde e “the bloody bottle opener”. Recepţia, mereu amabilă, îl anunţă că vine imediat cineva sus cu un deschizător de sticle.

Două minute mai târziu, un om bate la uşa înarmat cu sculele necesare destupării berii. Şi englezul desface sticla, zice mulţumesc, dă să se retragă în cameră, dar omul hotelului îi arătă că nu… trebuie să ia desfăcătorul înapoi.

– Păi şi dacă mai vreau o a doua sticlă… sun iar şi urci iar şi îmi aduci desfăcătorul?
– Da!
– Păi de ce mai aveţi minibar? Nu e mai simplu să sun eu de câte ori vreau o bere şi să mi-o aduceţi sus, într-un pahar pe o tavă?
– Ba da, dar eu ies din tură la 23:00 şi trebuie să predau desfăcătorul, aşa că nu vi-l pot lăsa.

Cică în Anglia există bancuri cu români, după păţania cu Mutu şi drogurile la Chelsea. În traducere, ar suna cam aşa: O româncă era într-un bar al suporterilor Chelsea când vine întreaga echipă de fotbal acolo. Aşa că se duce la căpitanul John Terry, îşi dezgoleşte un sân şi îl roagă să-i dea un autograf pe el. Desigur, zice Terry şi îi semnează pe sân. Se duce la Murinho, îşi dezgoleşte celălalt sân, îi explică ce fană înfocată este, îi semnează şi Murinho. Se duce la Abramovici, îi dă carioca, îi spune că este o suporteră româncă a echipei Chelsea şi îl roagă să-i dea un autograf pe păsărică. Stă Abramovici un pic pe gânduri, apoi aruncă pixul şi zice “Îmi pare rău, nu pot face asta. Ultima oară când am semnat cu o pi*** din România am pierdut 25 de milioane”.

Episodul doi aici.