un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Pana cand tine curentul?

28 Apr 2009  ·

GÂNDURI  ·

2 comentarii

Eram zilele trecute în trafic, pe Mihai Bravu, şi nu aveam altceva mai bun de făcut decât să mă uit la şirurile lungi de blocuri şi să observ că din ce în ce mai multe ferestre au lângă ele, ataşat, unul din semnele exterioare ale bunăstării: aparatul de aer condiţionat (alt semn fiind termopanul; ambele devin din ce în ce mai ieftine, aşa că apar la tot mai multe apartamente).

Problema este că aparatele de aer condiţionat consumă curent electric. Mult curent. O grămadă de hamsteri trebuie să pedaleze în cuştile lor micuţe pentru a alimenta o astfel de instalaţie. Iar blocul acela era plin de aer condiţionat şi ştiam că la fel arată şi blocurile din spatele lui, şi din cartierele din faţa mea şi din spatele meu. Dar ce facem cu electricitatea?

În ultimii ani la americani, mai ales în California dar parcă şi în Florida, au avut loc multe întreruperi ale alimentării cu energie electrică în timpul orelor de vârf al folosirii aparatelor de aer condiţionat. Atunci când toată lumea soseşte acasă de la muncă şi își face rapid răcoare, că sunt obosiți după o zi de muncă (de obicei într-o clădire răcoroasă) şi nu au chef de caniculă când încearcă să se odihnească. Şi mai aprinzi şi televizorul şi calculatorul şi poate şi nişte lumini prin casă. Iar americanii stau în general la case, unde pe o amprentă pe sol de, să zicem, 100 de mp, locuieşte o familie. La noi pe aceeaşi amprentă locuiesc 10 familii, câte una pe etaj. 10 aparate în loc de unul singur. Ne îndreptăm spre asta, căci sunt tot mai ieftine şi merită investiţia. Dar reţeaua electrică o mai măreşte cineva? O supraveghează cineva? Calculează cineva un consum mediu şi cu cât creşte el în orele de vârf? Ce facem când atinge capacitatea sa maximă iar blocurile noastre consumă tot mai mult curent?

Post inspirat de faptul că reţelele de telefonie mobilă n-au putut face faţă avalanşei de apeluri iniţiate în acelaşi minut de după cutremur, de oameni care vroiau doar să zică “l-ai simţit şi tu? da, sunt bine”. Au picat reţelele din cauza suprasolicitării, n-a fost nici un alt plan secret.

    2 comentarii

  1. In California se lucreaza la un proiect foarte tare; un fel de bursa a consumului de energie in functie de ora/zi la care se conecteaza casa.

    Atunci cand energia e scumpa (de obicei cand te intorci acasa si dai drumu la aer, tv, pc etc). atunci sistemul din casa iti inchide automat storcatorul de rufe, masina de spalat vase si alte chestii inutile. Dryer-ul e cel mai mare consumator de energie uzual dintr-o gospodarie americana in momentul de fata.

    Se mai laudau ca poti sa pui limite de consum (de ex luna asta vreau sa dau maxim $200 pe energie pentru aer). Daca vede ca esti aproape de limita sau ti-ai depasit quota, il inchide automat si il reporneste mai tarziu cand eventual energia e mai ieftina.

    Toata infrastructura asta e implementata de niste web-developeri care s-au confruntat cu probleme de load-balancing de cand a aparut internetul. Distribuirea energiei cu prioritati e tot o problema de prioritati pana la urma.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus