un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

A murit Arthur C. Clarke

18 Mar 2008  ·

Uncategorized  ·

Spune-ți părerea

Scriitorul Arthur C. Clarke a murit ieri, bănuiesc în Sri Lanka unde locuia de multă vreme, la vârsta de 90 de ani. Probabil că a fost unul din cei mai importanţi scriitori ai genului SF (un SF bazat pe fizică totuşi) şi îmi aduc aminte cu câtă plăcere am citit volumele din Odiseea Spaţială sau Rama. Îmi aduc aminte un interviu cu Clarke în care spunea despre cum şi-a imaginat planetele Saturn, Jupiter şi sateliţii lor într-o vreme în care sondele spaţiale încă nu ajusesera aşa departe, iar apoi cum a urmărit la NASA primele imagini ce soseau de la Voyager şi alte sonde ce s-au dus în acea direcţie, descoperind că în unele cazuri ce-şi imaginase el era chiar foarte apropiat de realitate. În plus, Clarke a fost unul din cei ce a susţinut utilizarea sateliţilor în comunicaţiile dintr-o parte în alta a planetei. Un mare vizionar, nu numai un scriitor, am avut mereu impresia că a trăit câteva secole prea înainte vremurile pe care le-ar fi preferat. CNN.

Update: mi-am adus aminte cele două citate celebre din operele lui Clarke. “My God, it’s full of stars“, la finalul Odiseei SpaÅ£iale 2001, când astronautul intra în monolitul extraterestru, ÅŸi (în traducere aproximativă) “Orice tehnologie suficient de avansată nu poate fi deosebită de magie“, citat pe care l-am întâlnit în multe cărÅ£i de-ale lui Clarke ÅŸi în multe alte cărÅ£i ÅŸi filme ale altora. ÃŽn fond, pentru triburile de acum 2000 de ani ÅŸi o banală brichetă de astăzi ar părea magie…

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus