un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Spania, episodul 6: Zaragoza

10 Aug 2007  ·

GÂNDURI, TURISM  ·

1 comentariu

Despre acest oraş, capitala regiunii Aragon, spuneam ieri că mi-a plăcut foarte mult. Este o combinaţie de vechi şi nou, de tradiţie dar şi de modernism, iar zonele mari pietonale sunt perfecte pt plimbare, stat la o terasă, mâncat în linişte şi pace la un restaurant sau odihnit lângă o fântână arteziană.

Am oprit lângă catedrală. Una din cele mai mari din Spania, se numeşte Nuestra Senora del Pilar, construită pe locul unei columne unde se zice că Fecioara Maria i s-a arătat Apostolului Iacob în secolul 1 (cel care este înmormântat la Santiago de Compostela, al treilea loc sfânt al creştinătăţii după Ierusalim şi Vatican – dar abia peste câteva zile voi fi ajuns şi acolo). De aceea în această zonă multe femei se numesc Pilar (coloana). Mare catedrala, cât un teren de fotbal, cu mai multe altare frumoase înăuntru, într-unul din ele fiind vizibilă columna despre care vorbeam. Într-un loc din catedrală sunt expuse şi două obuze care au lovit biserică în război, dar nici unul din ele nu a explodat.

Piaţa din fata catedralei del Pilar este imensă. Spre stânga este o arteziană, spre dreapta un rond de flori şi o altă catedrală, care era “cerrado” în acea zi, adică închisă. Am fotografiat şi perspectiva de lângă arteziană(1,2). Apoi am mers pe o stradă lungă, “bordată” de magazine şi terase, până în centrul oraşului, în inevitabila Piaţa Spania, unde am dat de un mari bulevarde, mari magazine şi mari hoteluri. Magazinele nu m-au interesat (decât un fnac, dar sunt dezamăgitoare în Spania la etajul cu cărţi), aşa că după ce am mâncat la un Burger King (un Texas Whooper Piquante, un mare burger cu ardei iute pe care tocmai îl inventaseră) m-am plimbat pe un alt bulevard.

Acesta se numea Paseo de la Independencia şi oriunde mă uităm, vedeam numai blocuri frumos decorate, aranjate şi îngrijite, de nu ştiam încotro să orientez aparatul foto întâi (1, 2, 3). Am mers până în Plaza Paraiso, unde erau flori plus o statuie cu steaguri (se observă steagul roşu cu leul Aragonului, şi steagul cu fond galben şi patru linii roşii al Cataloniei, despre care se zice că un nobil rănit în luptă a tras cu degetele însângerate 4 urme roşii pe steagul galben ce îl reprezenta, şi aşa a rămas). Am mers ca un cal până acolo, şi tot ca un cal înapoi până la catedrală şi la autocarul ce aştepta ca să ne continuăm drumul spre Madrid.

Se uită cineva la fotografii sau le pun degeaba?

    1 comentariu

  1. normal ca se uita ;)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus