blog demisec cu note fine de tehnologie

Urmăriți-mă gratuit pe Instagram și pe YouTube!

Ce este, de fapt, poluarea și cât de poluat este Bucureștiul

Clock icon

28 Jan 2016

Tag icon

GÂNDURI

Comments icon

51 comentarii

V-am spus destul de des că Bucureștiul este un oraș foarte poluat, dar ce înseamnă asta, mai exact? Ei bine, există tot felul de metode și măsurători ce pot exprima nivelul de poluare în valori precise și există numeroase studii privind riscurile de sănătate asociate cu trăitul într-un oraș poluat.

Poluarea înseamnă, de fapt, particule ce se găsesc în aer, formate din diverse substanțe ce sunt nocive corpului odată ce sunt inhalate în timp ce respirăm. Particulele sunt suficient de mici încât să ajungă în interiorul corpului.

Mai exact, vorbim de vreo trei tipuri de particule:

  • PM10 – particulate matter cu dimensiune mai mică de 10 microni
  • PM2.5 – particule cu o dimensiune mai mică de 2,5 microni, dar mai mari de 0,1 microni
  • PM0.1 – particule ultrafine, mai mici de 0,1 microni (adică mai mici de 100 nanometri)

La așa dimensiuni (PM10 sunt de zece ori mai mici decât diametrul unui fir de păr), aceste particule ajung în plămâni și altele sunt suficient de mici pentru a fi transferate în sânge și purtate prin corp, inclusiv depuse în țesuturi și organe. Acolo acestea produc efecte nasoale: particule precum cele de mai sus sunt catalogate drept carcinogeni din grupa 1, cea mai rea.

Pe lângă particule mai avem și alte substanțe toxice incluse în “poluare”. Dioxidul de azot (NO2) este unul dintre ele. Majoritatea hărților de poluare se fac calculând nivelul de PM10 și de NO2.

CUM SUNT PRODUSE ACESTE PARTICULE

PM10: spori de mucegai, praf suficient de greu pentru a se depune, cenușă, bacterii.

PM2.5: cele de mai sus, doar că formate din atomii altor materiale sau în dimensiuni mai mici, dar și smog, fum de țigară, praf ce rămâne suspendat în aer, fum de la arderea combustibililor.

PM0.1: sunt produse de motoare diesel, țigări, smog, praf în aer.

Cele de mai sus sunt extrem de vagi, nu? Știați deja că fumul face rău, dar important de reținut este că “fumul” este un termen general ce descrie o masă de particule suficient de mici pentru a-ți intra în sânge, suficient de ușoare încât să fie purtate prin aer timp de zile sau săptămâni înainte de a se depune gravitațional (o ploaie ajută), și formată din compuși foarte toxici a căror acțiune asupra organismului devine semnificativă atunci le ești expus zile, luni, chiar ani la rând. Trăim toată viața în oraș, în astfel de particule PM10 și mai mici.

Fumul produs de arderea din motoarele diesel conține compuși de antimoniu, beriliu, crom, cobalt, mangan, cadmiu, mercur, plumb, azot, seleniu și sulf, plus cianuri și dioxine. Lista exactă a substanțelor găsite în fumul generat de arderea motorinei are 32 de poziții și include nume “mari” precum arsenic, benzen, cadmiu și formaldehidă, toate cancerigene de grupa 1.

Fumul de țigară conține acid cianhidric, formaldehidă, benzen, arsenic, nichel, crom, cadmiu, plumb, chiar și poloniu, care-i uneori apare natural în astfel de reacții și este extrem de toxic. Lista de substanțe are 41 de poziții, iar doar pentru 4 nu sunt dovezi suficiente că ar fi cancerigene.

Acestea sunt doar exemple la îndemână. Foarte multe lucruri din jurul nostru produc particule PM10 sau mai mici: șantierele care generează praf, motoarele, fabricile, imprimantele, frânele mașinilor și metrourilor, cauciucurile avioanelor atunci când iau contact cu pista, un grătar bun prin arderea lemnului și a cărbunelui șamd. Nu trebuie să fie “fum”, nu trebuie să fie vizibil sau să aibă un miros puternic de ceva, ci vorbim de diverse particule ce plutesc prin aer și-ți intră în plămâni.

CUM SE MĂSOARĂ POLUAREA

În cazul particulelor, se măsoară în ug/mc, adică micrograme pe metru cub (acel u simbolizează “micro”, trebuia să fie litera miu din greacă). De exemplu se poate spune despre particulele nocive că au o concentrație de 25 micrograme pe metru cub de aer.

Cantitățile sunt infime. Un metru cub de aer cântărește 1,225 kg în condiții uzuale. Dacă 25 de micrograme din acest volum de aer sunt înlocuite cu particule PM10 sau mai mici, asta înseamnă 0,000000025 kilograme din acel 1,225 kg, adică 0,00000204% concentrație de particule.

25 de micrograme/mc este limita de emisii impusă de Uniunea Europeană pentru PM2.5. Pentru particule PM10, limita este de 40 ug/mc. De asta spuneam că poluarea nu-i musai vizibilă, nu-i un “fum”, nu are o culoare anume. Fumul este un aer foarte concentrat în particule nanometrice, dar chiar și aerul cu 0,00000204% particule este nociv.

Dioxidul de azot este un produs al arderii aerului în motoare cu combustie, este toxic pentru oameni și trăind într-un mediu cu 40-100 ug/mc riști boli respiratorii.

CARE SUNT EFECTELE POLUĂRII

Mori mai repede. Cancer, boli de inimă, de plămâni șamd. Bănuiesc că v-ați așteptat deja la acest răspuns.

Bolile sunt, practic, nelimitate. Astm, boli cardiovasculare, boli de plămâni, nașteri premature, defecte la naștere șamd. Depunerile de particule prin artere pot duce la diverse boli, mergând până la atac de cord. Numărul de cancere ce pot fi produse este destul de mare, de la cele mai ușor de intuit, precum cel de plămâni, până la cancer la diverse organe după ce ai fost expus acestor particule timp de 10, 20 sau 40 de ani.

Nu mori la 25 de ani, aia e clar. Dar poate că faci infarct la 55 de ani, pe când dacă ai fi trăit în același stil, dar într-un aer mai puțin poluat, poate l-ai fi făcut la 60 de ani. Locuiești cu vedere la un bulevard foarte circulat sau la o termocentrală? Poate că vei trăi până la 82 de ani, dar dacă ai fi trăit în vreun sat din munți (sau poate chiar pe partea cealaltă a blocului, unde nu ajunge la fel de mult gaz de eșapament) ai fi apucat tot 82, dar fără tuse cronică sau probleme cu inima începând cu vârsta de 62.

Cine poate ști? Oamenii reacționează atât de diferit chiar și la toxine puternice, dovadă că unii oameni au murit la scurt timp după ce-au primit doze de radiații la Hiroshima sau la Cernobîl, iar alții de lângă ei au ajuns la 90 de ani. Corpul uman este ciudat, uneori.

Din acest motiv, astfel de studii se fac statistic. Statistic vorbind, majoritatea oamenilor afectați de radiație la Hiroshima s-au îmbolnăvit și au murit mai repede decât alții. Statistic vorbind, un studiu din 2011 spune că gazele de eșapament sunt vinovate pentru 7,4% din decesele cauzate de atac de cord. În Europa, un studiu din 2005 a găsit că 370.000 de oameni mor anual înainte de a le fi “ceasul” tocmai pentru că stau în mediu poluat. La nivel global, cifra este de câteva milioane pe an.

Și mai rău este că nu există o valoare inofensivă a poluării. Nu există un prag sub care să fii în siguranță; orice nivel al poluării mai mare de zero îți degradează constant sănătatea.

Cel mai are studiu s-a făcut în Europa, se numește ESCAPE și a urmărit 312.944 oameni din 9 țări și 17 tipuri de medii, pe o perioadă de mai mulți ani, observând evoluția lor. Concluziile au fost:

  • o creștere a poluării PM2.5 cu doar 5 ug/mc duce la o creștere cu 13% a riscului de atac de cord. Asta e chiar nasol, că stilul nostru de viață ne expune oricum la un risc ridicat de infarct.
  • cu fiecare creștere de 10 ug/mc de particule PM10, riscul de cancer la plămâni crește cu 22%. Nu-i un risc foarte mare, dar dacă trăiți într-un mediu cu 40 ug/mc poluare PM10, tocmai l-ați dublat față de cineva care trăiește într-un mediu mai puțin poluat. În fond, încă nu v-am spus cât e poluarea în București.
  • cu fiecare creștere de 10 ug/mc de particule PM2.5, riscul de cancer la plămâni crește cu 36%. Nasol, nu?

În concluzie, poluarea te degradează. Încet, dar sigur, îți distruge corpul și sănătatea. Mai rău, poluarea este invizibilă, este generată de foarte mulți factori și trebuie bine ținută sub control, că particulele alea sunt suficient de mici încât să intre peste tot.

CÂT DE POLUAT ESTE BUCUREȘTIUL

Foarte poluat, comparat cu alte orașe. Poate că intuiți asta deja. Este orașul șantierelor mult întârziate ce generează praf de ciment, al mașinile parcate pe spațiul verde din jurul blocurilor, pe care astfel îl distrug, iar pământul lipsit de verdeață generează mult mai mult praf. Orașul rablelor aduse second-hand din afară și înmatriculate pe Bulgaria. Orașul cu foarte puțin spațiu verde pe cap de locuitor. Orașul construcțiilor părăsite și al copacilor morți, orașul în care în parcuri se construiesc blocuri.

Poluarea se măsoară în micrograme pe metru cub. Uniunea Europeană recomandă o limită de 40 ug/mc ca medie anuală, iar Organizația Mondială a Sănătății recomandă o limită de 20 ug/mc, impunându-se și un număr limitat de depășiri ale unor valori critice în timpul anului. În București, în 2005, poluarea era de minim 65 ug/mc.

PM10 in Europe.png
PM10 in Europe” by EEA (European Environment Agency) – Spatial assessment of PM10 and ozone concentrations in Europe (2005). Licensed under Attribution via Commons.

Uitați-vă la hartă, doar Ungaria, Polonia și Slovacia sunt la același nivel “mov” cu capitalele lor, iar nordul Italiei pare să aibă probleme mari.

2011: o altă măsurătoare în 25 de orașe din 12 țări membre UE găsește Bucureștiul cu 38,2 ug/mc, urmat de Budapeste cu 33,7 și Barcelona cu 27. Suntem cel mai poluat oraș din cele 25 în care au fost făcute măsurători.

2012: peste 25 ug/mc poluare PM2.5

View post on imgur.com

Un studiu la nivel european pentru poluarea PM10 găsește în 2012 că Bucureștiul este a doua cea mai poluată capitală europeană, după Sofia, și înregistrează 92 de zile peste norma admisă, pe când maximul de depășiri permise este de 35.

2013: Bucureștiul are 34 ug/mc, dar studiul Agenției pentru Protecția Mediului este contestat deoarece stațiile de măsurare au funcționat doar parțial. De exemplu cea de la Cercul Militar (acum înțelegeți de ce-i acel container vizavi de Cercul Militar, la blocul Romarta) a funcționat 55% din cele 365 de zile pentru măsurarea PM10, iar măsurarea de dioxid de azot nu a fost făcută.

2014: iată o hartă referitoare la dioxidul de azot, NO2. V-am spus că trăind la peste 40 ug/mc îți degradezi sănătatea. După cum se vede din studiul făcut în București, trăim în 40-86 ug/mc.

poluare_2014
sursa: OPTAR.

Situația este suficient de gravă încât în 25 septembrie 2014 Uniunea Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva României pentru poluarea excesivă din București, Iași și Brașov. După diverse avertismente, România n-a reușit să reducă nivelul poluării până sub limitele impuse pentru media anuală și numărul maxim de depășiri, așa că UE bate din picior.

Citez de pe site-ul oficial:

România nu își protejează cetățenii de poluarea cu particule fine (PM10). Aceste particule fine provin din emisiile generate de industrie, trafic și încălzirea locuințelor și pot cauza astm, afecțiuni cardiovasculare, cancer pulmonar și deces prematur. În conformitate cu legislația UE, statele membre au obligația de a limita expunerea cetățenilor la particulele de acest tip. Cetățenii din anumite zone din București, Brașov și Iași au fost expuși în mod aproape continuu unor niveluri nesănătoase de PM10 încă din 2007, potrivit ultimelor rapoarte din 2012. Comisia consideră că România nu a întreprins acțiunile necesare încă din 2007 pentru protejarea sănătății cetățenilor și solicită României să ia măsuri de perspectivă rapide și eficiente pentru ca perioada de neconformitate să fie cât mai scurtă posibil. Acțiunea de azi, care este din punct de vedere tehnic un aviz motivat suplimentar, urmează unei scrisori de punere în întârziere suplimentare transmisă în februarie 2013. Dacă România nu acționează, Comisia poate sesiza cazul Curții de Justiție a UE.

E doar un alt lucru pe care autoritățile nu l-au făcut, Oprescu fiind un pic ocupat să ia șpagă, Ministerul Mediului un pic ocupat să bea cafeaua.

MĂSURI

Cam asta e poluarea. Nu-i un termen abstract, ci se bazează pe măsurători, definiții și limite, iar măsurătorile spun că Bucureștiul este un oraș foarte poluat față de restul Europei. Nu o ziceam eu din burtă.

Mai știți când prin București s-au instalat niște panouri electronice pe care scria nivelul de poluare, dar care apoi n-au mai funcționat? Acum am fi știut și cum să le citim.

Situația este un pic mai rea: cele mai nocive particule din aer sunt cele PM0.1, cele mai fine și care-ți intră până în măduva oaselor, ca să zic așa. Fix pentru acestea încă nu există niște limite și legi, totul concentrându-se până acum pe PM2.5 și PM10. De asta nu vedeți PM0.1 menționat pe undeva.

S-ar putea lua oricând măsuri rapide:

  • covoare ude la ieșirea din șantiere, ca să nu ducă mașinile praf pe roți.
  • amenzi pentru întârzieri în construcții și șantiere deschise.
  • mai mulți copaci, mai mult gazon. Dați o tură printr-un parc și veți vedea că s-a rărit iarba, e cu smocuri și pământ gol între ele, ar merge o replantare. Copacii de pe bulevarde sunt toți pe moarte.
  • în loc de beton, se poate planta iarbă acoperită cu plăci găurite de beton. Aveam la bloc două zone de pământ ce generau mult praf, în special când era vânt. A venit primăria și le-a betonat, a făcut parcări cu plată, nu mai e praf, dar nu-i nici nimic verde. Putea fi pusă iarbă și grilaj de beton peste ea, că stă mașina bine și așa.
  • interzicerea rablelor înmatriculate pe Bulgaria.
  • nu degeaba alte orașe insistă pe transport în comun și biciclete, iar mai nou încep să limiteze mașinile sau să încurajeze mașinile electrice. Probabil au descoperit că degeaba stai blocat în trafic ca un boss, cu mașina ta scumpă, dacă trăiești cu 3 ani mai puțin.

Chestii simple, nu zic să montăm filtre scumpe pe la fabrici sau să casăm autobuzele poluante, că nu ne permitem asta.

Iată un supermarket din Viena, aflat undeva între blocuri. Era o construcție simplă gen “hală”, cum și Mega Image a făcut câteva printre blocuri, doar că vienezii l-au astupat apoi cu pământ și au plantat gazon pe el, ca să poți sta inclusiv tolănit acolo, pe acoperișul supermarketului. Mișto ideea, nu?

spar_viena_supermarket_1
spar_viena_supermarket_2
N-au ferestre la supermarket, dar oricum acestea ar fi fost acoperite de rafturi sau afișe promoționale, așa că nu-i vreo pierdere. Au, în schimb, spațiu verde.

La noi, însă, spațiul verde de pe cel mai mare bulevard arată cam așa:
magheru_5
Putea fi și mai rău. Mai știți reportajele din ultimele săptămâni despre poluarea excesivă din Shanghai și Beijing, cu cod roșu de smog și școli închise pentru a nu expune copiii la mediul exterior? În acele zile, poluarea în orașe ajunsese spre 300 ug/mc. Codul roșu a fost anulat când valoarea a scăzut spre 200 ug/mc, deși o limită rezonabilă ar fi 40 ug/mc, ca-n Europa.

    51 comentarii

  1. Murim încet. Bine că s-a discutat patru luni despre interzicerea fumatului în cârciumi.
    La mine, acum doi ani, a astupat primăria marginea de pământ a trotuarului (care arăta ca în poza ta) și a pus cuburi de beton cu pământ și pomișori. :|
    Adică “Bă, a furat cu patru mâini, da’ a și făcut ceva”. E bine.

    PS: Uite aici, µ, dacă mai ai nevoie. Sau (Alt+0181) ;)

      (Citează)

    • Ca să evităm devierea discuţiei, fumatul este cel mai nociv dintre toate. Sigur, nivelul de carcinogeni din ţigară e similar cu cel de la ţeava de eșapament dar din fericire nu trage nimeni fum direct din eșapament și nici nu stă nimeni cu o mașină pornită în mijlocul restaurantului. Așa că nu încercaţi argumente de genul “și așa murim, de ce mai e fumatul interzis…” pentru ca sunt false.

        (Citează)

  2. prima bovina din Univers care a facut greva foamei, cunoscuta si sub numele de Cristiana Anghel, a declarat ca se opune legii care interzice fumatul, pt. ca oricum este poluare, un fel de “totusi este trist in lume”.

      (Citează)

  3. apropo de hiroshima, am observat ca zona bombardata “drumul taberei” are un coeficient la limita, multumim metrorex :)

      (Citează)

  4. foarte util ce ai scris aici Radu.
    Am cautat sa vad daca exista apartate de masurat particule si am gasit acesta: https://www.trotec24.com/en-us/measuring-instruments/emission/pc200-particle-counter.html // destul de scump din pacate 800 de Euro.

    Am cautat pentru ca m-am gandit sa masor locurile unde stau cel mai mult in general in acest oras frumos. Practic mult timp eu stau la birou(8 ore pe zi in medie), in masina 1 ora pe zi in medie , 10-12 ore acasa in apartament.
    daca ai un birou ok cu filtre bune si acasa gasesti metode sa mentii la minim particule mai reduci poluarea.

      (Citează)

  5. Cred ca ar fi util sa faci un update la sfarsit privind solutii personale, ce poate sa faca un om din Bucuresti:
    – filtru de aer in dormitorul unde dormi de exemplu
    – mutat din Bucuresti :D

      (Citează)

    • Mutatul e singura opțiune. Ce filtru de aer să pui în cameră ca să aibă și efect?

      O altă soluție ar fi filtre la instalația de climatizare din clădirile de birouri, că de obicei pe acolo vine aerul, dar e cheltuială mare.

        (Citează)

    • se pare ca are . 10 ore stai in dormitor nu ? vezi pe emag – au filtre cu hepa etc care filtreaza exact particulele astea mici de care ne-ai zis tu

        (Citează)

  6. In tari cu apa calda, iesitul cu masina de pe santier se face dupa ce ti-ai spalat-o in prealabil… Daca n-ai prealabil – nasol…. amenda e cat casa poporului si nu cred ca ai sansa sa mergi mai mult de 100 de m fara sa ti-o iei…

    Si la noi legea spune la fel ( nu stiu cum sunt amenzile insa) dar pe cine intereseaza…
    Exemplele pot continua…

    Legi am avea – dar ne cam doare in cur de ele… Nu am invatat inca cum e chestia asta cu binele comun. 50 de ani de comunism nu se vindeca asa usor…

      (Citează)

    • Și a doua marotă praful. Nu zic că praful e bun, dar praful în sine e alcătuit din substanţe simple relativ inerte în corp. Nu e nici pe departe la fel de nociv ca hidrocarburile genrate de combustie (grătar, CET, ţigară sau mașină) care se pot intercala în lanţul ADN și genera o frumuseţe de cancer.

        (Citează)

    • Auzi, dar eu stiam ca hidrocarburile ard.

        (Citează)

    • Nu complet. Aici e problema. Dacă s-ar descompune complet în apă, co2 și alţi oxizi simpli ar fi ok. Dar resturile alea aleatoare pot să se recombine cu ADN-ul și generează problemele.

        (Citează)

  7. Hai mai repede cu banarea mașinilor diesel în oraș. Probabil o sa iau multe minusuri pentru asta dar chiar ar fi o idee buna. Am și eu diesel și nu m-aș supăra.

      (Citează)

    • Doamne ferește, păi ar fi discriminare. E scris în Constituție că ai dreptul la diesel, cum să-ți interzică cineva asta?

        (Citează)

    • În Paris se discută despre limitarea circulației pentru mașinile diesel.

        (Citează)

    • si acum apare cristiana anghel: pai de ce sa interzicem dieselurile, ca oricum bucurestiul asta e poluat de atata fum de tigara. oh, wait… :)

        (Citează)

    • complicat, ca dreptul la proprietate si folosirea ei e trecut in constitutie, si daca atunci cand ai dat tu pe masina 100 000 de euro nu stiaia ca or sa te opreasca sa intri cu ea in oras…

        (Citează)

    • add:
      complicat, ca dreptul la proprietate si folosirea ei e trecut in constitutie, si daca atunci cand ai dat tu pe masina 100 000 de euro nu stiaia ca or sa te opreasca sa intri cu ea in oras…

      Dreptul la proprietate este una, dreptul privind unde poți să o folosești este alta. De exemplu ai dreptul să deții o mașină, dar nu ai dreptul să mergi cu 200 la oră prin oraș, Ai dreptul să o deții, dar îți este interzis să intri din sens invers pe o stradă cu sens unic. Ai dreptul să o deții, dar dacă nu-ți dă voie RAR-ul, nu ai dreptul să o conduci în zonele publice.

      Ai dreptul să o deții, dar îți este interzis să intri cu ea în oraș, dacă e diesel, în anumite zile (cam ce fac parizienii acum).

        (Citează)

    • doar ca chestia asta iti creaza un prejudiciu de care n-ai fi putut sti cand ai cumparat masina.

        (Citează)

  8. O solutie foarte buna pentru micsorarea efectelor poluarii asupra organismului propriu este circulatia cu masina proprie cu geamurile inchise si fitrele de polen schimbate des. Din ce citesc in articol, bicicleta e sinucidere curata.

      (Citează)

    • Bicicleta în oraș cam da, ar trebui să porți mască. Nu degeaba toți asiaticii ăia au mască pe gură (gen Sub-Zero sau Scorpion).

      Un alt lucru nasol este jogging-ul. Alergatul te face să respiri mult mai des și mai adânc, așa că este important să alergi în aer cât mai curat, adică nu în oraș.

        (Citează)

    • Solutia e sa lasi masina acasa, nu sa inchizi geamurile.

        (Citează)

    • Sau să folosești o electrică și aer condiționat :P

        (Citează)

  9. Uite, cred ca a venit la fix pentru sustinerea unui proiect romanesc :) http://www.pollutiontrack.com/preorder.html

      (Citează)

  10. Foarte bun articolul si complex, ca de obicei.
    Situatia este intr-adevar dezastruoasa… Imi pare rau sa vad ca pe hartie se aloca fonduri pentru diminuarea poluarii, dar cu rezultate inexistente… Sunt foarte multe masuri care au fost aprobate, dar foarte putine puse in aplicare: http://www4.pmb.ro/wwwt/institutii/CGMB/sedinte/ordinea_de_zi/db/04_20100929.pdf

    Am scris si eu in vara un mic articol pe tema asta: http://ioanivan.ro/poluarea-in-bucuresti (poti sterge link-ul daca ti se pare irelevant).

      (Citează)

  11. Oamenii înțeleg mai greu ceea ce nu văd sau ceea ce are efecte pe termen mai lung. Dacă arunci gunoiul pe geam se va observa și vei suporta consecințele. Dacă arunci gunoiul în aer, pericolul va fi mai greu de perceput.

      (Citează)

  12. Un articol foarte bine documentat.
    Lasand la o parte ce masuri poate lua statul pentru a preveni cresterea concentratiei de particule suspendate in aer, pentru ca ori le va lua cu intarziere, partial sau deloc, este foarte important de stiut ce se poate face la nivel de individ pentru a contracara efectele negative ale poluarii.
    Este foarte important de scos din organism compusii chimici la fel de repede cum sunt introdusi.
    Aici ma refer la sport de intensitate medie spre mare, alimente ce ajuta la detoxifiere, renuntarea la anumite obiceiuri nocive, suplimente nutritive, etc

      (Citează)

  13. “You know, if more people rode the bus in this city, maybe we’d be able to see the sky. Pollution is a metaphor for evolution. We made it, people!” Axl Rose

      (Citează)

  14. exista masca pentru bicicleta cu filtre. Am folosit-o de vreo doua ori si intr-adevar se simte maxim. Cel putin cand intram in zona Pipera scuipam pietre de la cat praf e in aer.
    Problema e ca iti cam limiteaza cantitatea de aer pe care o bagi in plaman, deci obosesti ceva mai repede

      (Citează)

  15. nwradu:
    Cam ce alimente sau suplimente îți vor elimina plumbul din plămâni? Poate nanotehnologia…

    Corect, anumite efecte nu le poti contracara deloc. Sunt masuri pe care le poti lua la nivel de individ ce te pot ajuta la combaterea unora dintre ele si care de ce nu, iti pot garanta ca vei trece finish line-ul pe picioare.
    Poate prinzi si nanotehnologia ca practica medicala la scara larga, pentru mase :)

      (Citează)

  16. Si sa nu credeti ca daca stati in masina sunteti mai feriti pentru ca filtru de aer/polen/habitaclu.

    E posibil chiar sa fiti mai expusi!

      (Citează)

  17. Ia uite in Germania cum sta treaba, 130 maximul de ieri: http://mnz.lubw.baden-wuerttemberg.de/messwerte/aktuell/regD9NO2.htm

    Culmea e ca primarul e de la Verzi :)

      (Citează)

  18. In 2013 am facut o sesizare la Garda de Mediu, la Primaria Generala si la cea de sector prin care le-am trimis poze cu incendii care emanau fum alb, in zona metrou Pipera (unde se construieste foarte mult) si dupa 3 luni mi-au raspuns ca au investigat, au gasit cateva unitati care ardeau resturile de la constructii (printre care si cladirea Oracle de langa Registrul Auto Roman, atunci in constructie) le-au amendat si o perioada a fost mai respirabil in Cartierul Aviatiei.
    Am fost sfatuita sa sun direct la Politie 112 daca observ un astfel de incediu ilegal. Cam asta sta in puterea noastra :) Desi Autoritatile de mediu ar putea sa-si achizitioneze niste drone si sa vada cine ne intoxica.

      (Citează)

  19. nwradu:
    Interesant, dă-mi un link ceva. O să fac un articol cu măsuri de bun simț pentru limitarea efectelor.

    Uite aici o lista, se pare ca englezii de la Respro sunt cei mai buni pe partea de masti urbane (nu industriale, unde 3M este in top, nu am cautat sa vad daca sunt chiar lideri):

    – aveti grija, sunt foarte multe fakeuri pe net dupa Respro (http://respro.com/store/product/city-mask)
    – despre asta a vorbit zoso, este buna iarna, le-am lasat mesaj daca au si filtru de poluare, sau doar sistem pentru umiditate (https://www.zuga.ro/haine-imbracaminte/cagule/coldavenger-masca-pro-softshell.htm)
    – acesta este un studiu din Anglia (http://www.theguardian.com/environment/bike-blog/2015/oct/07/avoiding-pollution-on-bike-we-test-cycling-anti-pollution-masks-respro-totobobo-biologic)
    – si niste teste din cea mai poluata si populata zona; are un update la inceput foarte detaliat (http://www.myhealthbeijing.com/china-public-health/respro-vs-totobobo-which-mask-works-better-for-air-pollution/)

      (Citează)

  20. Limitările pt mașinile diesel se pot face la mașini noi, nu la cele existente. Dacă cînd mi-am luat mașină, nu era nici o restricție la diesel, ba mai mult, nimeni nu zicea că poluează mai mult, și acum brusc mă lasă fără ea, e un abuz. Dacă însă nu mai acceptă înmatriculări de mașini noi diesel (noi de fabrică sau SH, dar să nu mai fi fost înmatriculate), e cu totul altceva. Îmi iau benzină și nu mă supăr.

    Prea vin unii cu soluții extreme, de la nici o restricție pînă la BANG restricție totală.

      (Citează)

  21. Bogdan Briceag

    28/01/2016 la 4:55 PM

    nwradu:
    Mutatul e singura opțiune. Ce filtru de aer să pui în cameră ca să aibă și efect?

    O altă soluție ar fi filtre la instalația de climatizare din clădirile de birouri, că de obicei pe acolo vine aerul, dar e cheltuială mare.

    Daca tot se vorbeste de solutii, pentru birou un echipament care filtreaza si improspateaza aerul ar fi cel din link-ul urmator http://www.reven.ro/purificator-aer-hoteluri-birouri-locuri-de-fumat/ . In Germania compania BAYER foloseste in multe birouri aceste echipamente si sunt foarte multumiti de ele si de performantele obtinute. Ca si solutie pentru acasa este totusi putin cam scump pentru cineva cu un buget limitat. Pentru biroul nu este scump deloc tinand cont ca se petrec in acel spatiu cel putin 8 ore pe zi, iar sanatatea angajatilor trebuie sa fie pe primul loc.

    Un echipament pentru filtrare aerului care se monteaza la climatizarea unei cladiri de birouri, nu este atat de scumpa pe cat va imaginati, mai ales daca se folosesc filtre care se spala si nu se schimba. Da, exista si asa ceva, doar ca nimeni nu le propune deoarece firma care face mentenanta, nu mai are nimic de castigat din schimbarea filtrelor si timpul petrecut pentru aceasta operatiune. De aici si costurile mari cu consumabilele (filtrele HEPA care se schimba).

      (Citează)

  22. cel mai lejer s-ar rezolva cat de cat cu praful.
    – amendate santierele care nu respecta legea. zilnic.
    – curatate strazile si amendati cei care le murdaresc.
    – amendati soferii cu masinile pline de glod.

      (Citează)

  23. Când plecam din Viena anul trecut, am întâlnit în aeroport un grup de turişti asiatici. Cei mai mulţi aveau măşti pe faţă, de-alea de care poartă medicii de obicei. Ghidul şi încă vreo 2-3 nu aveau măştile, probabil obişnuiţi cu situaţia din Europa şi încercau să-i convingă şi pe ceilalţi să renunţe la măşti, că e safe acolo. M-a marcat reticenţa lor în a scoate măştile, pur şi simplu cred că nu concepeau ideea asta de oraş nepoluat.

      (Citează)

  24. Tot ceea ce vedem si respiram, in Bucale si nu numai, se datoreaza needucatiei,nesimtirii, prostiei noastre. Vedem zilnic cum soferii se plang de trafic si aglomeratie, dar blocheaza intersectia si merg 200 de m pana la colt sa-si ia tigari, vedem zilnic cum oamenii se plang de conditiile din Ratb, dar se inghesuie in dreptul usilor si n-ar deschide un geam in ruptul capului, le place sa respire mirosul ala de transpiratie, guri nespalate etc. Vedem cum nu iese nimeni din bloc sa-l intrebe pe Dorelu cu drujba de ce “toaleteaza”pana la radacina ultimul copac din parc.
    Sa nu uitam ca cei care ne conduc, din primarii,consilii locale, guvern,sunt oameni din acest popor, nu au venit din neant. Pe care i-am votat noi. Il injuram pe Oprescu ca a luat spaga? Bucurestenii l-au votat de 2 ori, nu s-a pus el singur primar.
    Spune cineva mai sus ca astea sunt consecintele a 50 de ani de comunism. Aia 50 de ani de comunism au fost si la cehi, si la polonezi, si la unguri, si la bulgari. Doar ca la noi s-a cimentat cel mai bine pt ca baza a fost solida, caracterul nostru de 2 lei adica.
    Anul trecut niste zeci de mii de parizieni au iesit in strada pt ca primarul se gandea sa mareasca biletul de autobuz cu vreo 30 de centi,daca mi-aduc aminte bine.
    Parlamentarii au vacanta pana pe 1 februarie si sunt niste corupti incompetenti, dar isi voteaza pensii speciale, si noi stam la caldurica. Primul ministru(fostul) e cercetat penal, dar nu demisioneaza, iar noi stam la bere proasta si scumpa in centrul vechi.
    De ce vrem sa (se) schimbe ei ceva, daca noi le aratam ca putem merge si asa?

      (Citează)

  25. Phaha. Și ministrul mediului mai are una pe masă: firmele care nu au respectat legea reciclării deșeurilor (prin mijloace proprii sau prin centrele de reciclare)
    Sunt curioasă cum o să gestioneze situația, având în vedere ca spagile în discuție trebuie să fie în linie cu amenzile

      (Citează)

  26. Green:
    În Paris se discută despre limitarea circulației pentru mașinile diesel.

    3 posesori de mașini diesel mi-au dat minus. :)) https://www.carthrottle.com/post/no-diesel-cars-in-paris-by-2020-and-london-might-ban-them-too-why-the-world-now-seems-to-hate-diesels/

      (Citează)

  27. Dacă centrale în condensare sau cu condensare sunt atât de eficiente și nu poluează aerul urban, deoarece prin condensare a gazelor de ardere, acestea se transformă în apă care se elimină în canalizare, de ce sistemul acesta nu se aplică și CET-urilor din București sau din România. CET-urile în loc să se elimine gazele de ardere pe coș în mediu urban și să polueze cartiere întregi, ar fi mai bine să condenseze gazul de ardere și chiar apa rezultată ar putea să o purifice înainte de a intra în canalizare, substanțele rămase ar putea sa le folosească la ceva rentabil, de exemplu deșeurile industriale la astuparea minelor goale și părăsite

      (Citează)

    • Încă ceva gazele arse care se elimină pe furnal au presiune și temperatură ridicată, pentru răcire ar putea să încălzească un boiler cu apă pentru un cartier. Eu am propus o soluție pentru oraș, care poate părea fantastică, dar la început o idee pare absurdă, pentru cei fără imaginație, cu neputință pentru ignoranți, dar mai bine sa lăsăm ideea sa fie îmbogățită de cetățeni, să aprecieze ei, mai multe minți deștepte, ingineri constructori și mecanici, împreună pot îmbogăți ideea, la început doar virtual, apoi s-ar putea pune în practică. Să sperăm că unii vor încerca să aprecieze și să ofere o soluție de punere în practică, chiar dacă alți vor respinge ideea, genul celor care așteaptă să le cadă brobul de sare în cap și nu se dau la o parte. Te rog mult lasă și anunțul meu pate sunt și ingineri care ar fi în domeniu și cu știința de azi ar putea porni de la ideea mea să inventeze ceva folositor pentru noi toți, pentru București. Ce zici? Se poate?

        (Citează)

  28. Are cineva idee de unde culeg datele pe https://breezometer.com ?
    Par sa aiba detalii despre toate tipurile de particule, NO2, SO2, O3, CO
    Sunt curios cat de precise sunt, la o prima vedere aparent arata destul de bine Bucurestiul dar spre exemplu Sibiul e mult mai poluat cu un AQI mai mic

      (Citează)

  29. Cred ca unul dintre cele mai interesante articole pe care le-am citit despre Bucuresti! Trebuie sa fim constienti de aceste lucruri si trebuie sa facem ceva macar pentru viitorul copiilor nostri. Sunt curios care ar fi datele pentru 2017?

    Sa nu uitam Bucurestiul este in topul capitalelor Europene cu cel mai mare grad de poluare…si Guvernul Romaniei NU FACE NIMIC!

      (Citează)

  30. Nico o problema….Primăria Sectorului 4 este foarte aproape de a primi autorizație de mediu pentru parcarea care presupune betonarea unui spațiu verde de 2,3 hectare din apropierea Parcului Tineretului.
    Ce poți face în continuare împotriva acestui proiect de betonare a spațiului verde?
    1. PARTICIPĂ la dezbaterea organizată pe 10 octombrie, ora 15,00, la sediul Primăriei Sectoruluii 4 (Grand Arena), să susții găsirea altor soluții (dacă nu, susținătorii lor vor fi singurii de acolo – ora este special aleasă pentru ca tu să nu poți ajunge).
    2. TRIMITE un mail susținând că nu suntem de acord cu proiectul (mai jos model de mesaj)
    3. DESCARCĂ, PRINTEAZĂ și DISTRIBUIE în cât mai multe exemplare flyerul disponibil prin acest link: https://we.tl/bNYAqyMT3g
    Prin fiecare prin A4, obții două flyere A5. Haideți să ne informăm toți vecinii din cartier și să umplem cutiile poștale din sectorul 4 și vecinătatea din sectorul 3 a Parcului Tineretului!
    Fără acțiunile noastre, ale celor ce ne pasă, betonarea va învinge!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

sus