un blog de Radu Dumitru

eMAG ghid BF

Black Friday la eMAG: ce sunt eMAG Points, Mystery Boxes și de ce am făcut upgrade la Genius Elite

5 Nov 2026  ·

TEHNOLOGIE  ·

11 comentarii

Știți deja coordonatele principale pentru Black Friday la eMAG: începe pe 6 noiembrie, dimineața, și ține până în noapte. Găsiți de acum o mulțime de produse vedetă în ghidul lor de Black Friday, sunt peste o sută listate acolo.

Mai găsiți în ghid pașii uzuali recomandați pentru a profita de oferte: salvați produsele dorite la favorite, salvați cardul bancar pentru a face rapid plata, activați notificările în aplicație etc.

Eu vreau să zic câteva particularități ale aceste ediții, de exemplu ce sunt eMAG Points sau ce este cu acele Mystery Box anunțate. Întâi, însă…

DE CE AM TRECUT LA GENIUS ELITE

Dacă aveți abonament Genius, profitați de reducerile de acum. Sunt deja active, nu trebuie să așteptați ziua de 6 noiembrie, și de altfel țin până pe 15 noiembrie. Dacă anterior aveați planul Genius de 99 de lei pe an, acum îl puteți prelungi cu 119 lei pe an, față de 199 de lei cât este în rest.

Eu, însă, am făcut upgrade la planul Genius Elite, cel de top și nou-lansat, care în această perioadă costă 499 lei pe an. Include nu doar beneficiile planului Genius de până acum, dar și abonamente la Apple TV și la HBO Max, plus livrări gratuite nelimitate prin Glovo.

Am făcut un calcul simplu. Oricum intenționam să plătesc pentru Apple TV (momentan sunt în free trial de 3 luni datorită noului iPhone), unde sunt seriale precum Foundation, Severance, Masters of the Air și altele celebre, deci am ce vedea un an.

Doar Apple TV costă 40 de lei/lună sau 349 de lei/an. Luăm în calcul ultima sumă.

Pentru HBO și HBO Max, plătesc la operatorul de cablu 3 euro pe lună, deci să zicem 16 lei/lună. În practică, nu m-am uitat niciodată la transmisiunea TV a HBO (un singur televizor din casă are cablu TV conectat, de altfel), ci doar la HBO Max prin streaming. Mă uit la ce vreau eu, când vreau eu (White Lotus și câteva alte seriale, plus filme de cinematograf).

Altfel spus, Apple TV și HBO Max mă costă în prezent 349 + 192 lei, adică 541 lei pe an. Păi Genius Elite este 499 lei acum și le include pe amândouă, ba mai primesc și livrările nelimitate de la eMAG, Fashion Days, Freshful și Glovo.

Glovo Prime Unlimited, că asta primești prin Genius Elite, costă separat 0 + 3 x 10 + 8 x 20 lei, adică 190 de lei pe an. Până acum nu foloseam Glovo, dar nu-i ca și cum nu pot comanda mâncare de la ei, nu de la alții, dacă acunm voi avea livrarea gratuită.

Cum este procedura de upgrade la Genius, apropo:

  • dacă alegi să prelungești acum cu Genius Premium, atunci abonamentul se prelungește cu un an din momentul în care el ar expira. Al meu ar fi expirat în iulie 2027, deci puteam cumpăra acum și aș fi avut apoi Genius Premium până în iulie 2028.
  • dacă alegi upgrade la Genius Elite, atunci upgrade-ul se face de acum. Perioada rămasă din abonamentul actual Genius se convertește valoric într-o perioadă de Genius Elite. De exemplu, eu aveam până în iulie 2027, deci încă vreo 7 luni, deci echivalentul a vreo 50 de lei pe prețul vechi. Am primit Genius Elite de această valoare, adică până pe 24 decembrie 2026, iar apoi începe anul complet de Genius Elite pe care am dat 499 lei în prezent.

Nu mi-au luat banii de pe card. Suma va fi debitată atunci în decembrie, ca reînnoire automată la prețul acesta de ofertă specială. În pagina regulamentului Genius, dacă dați un search după “Apple” sau “HBO”, veți găsi mai multe detalii.

EMAG POINTS

eMAG Points este programul de loialitate al magazinului. Am aflat de existența sa lunea trecută, la conferință.

Undeva mic scria că a fost în teste cu 100.000 de clienți, dar eu n-am fost unul dintre ei și nu știam de existența sa până la acea dată.

În pagina eMAG Points din contul de client (sper că o vedeți cu toții acum) puteți vedea câte puncte aveți în prezent, plus un FAQ și un regulament pentru ele.

Pe scurt:

  • primiți eMAG Points făcând cumpărături. Citez: “La fiecare produs vezi câte Puncte aduni dacă îl cumperi, iar dacă nu apare niciun număr, produsul nu aduce Puncte. Numărul de Puncte se calculează la valoarea produselor, după toate reducerile și voucherele, iar costul livrării și serviciile nu intră în calcul.”
  • primiți eMAG Points și la anumite acțiuni speciale. Acum la Black Friday puteți primi unele dacă adăugați produse în lista de favorite, de exemplu. Sunt scrise în ghidul de Black Friday.
  • numărul punctelor se poate vedea în pagina lor dedicată din contul de client și expiră după câteva luni.
  • punctele pot fi convertite în vouchere valorice, 100 de puncte înseamnă 1 leu reducere, deci în cele din urmă le puteți utiliza pentru a scădea suma de plată la o comandă viitoare.

Puteți ieși din programul eMAG Points, dacă nu-l vreți, dar nu văd de ce n-ați vrea asta.

MYSTERY BOX

Acesta este primul Black Friday în care eMAG pune la vânzare Mystery Box.

Principiul este următorul:

  • un mystery box include mai multe produse, între 2 și 5 să zicem.
  • eMAG vă spune care este produsul principal din cutie, iar celelalte sunt un mister și le veți descoperi doar dacă veți cumpăra acel mystery box.

Sunt două exemple listate deja în ghidul de cumpărături:

Acel Ritual beauty cuplu “Contine o crema pentru refacerea si calmarea pielii Kiehl’s Ultra Facial si alte 2 produse surpriză”. Crema este una Kiehl’s Ultra Facial 50 ml, care momentan costă 189 de lei. Întreg mystery box-ul va costa 149 de lei. Nu știu cât de ample, cât de valoroase, mai bine zis, sunt celelalte două produse.

Al doilea mystery box cunoscut până acum conține un avion Lego care costă 160 de lei în rest. Întreg mystery box-ul va costa 99 de lei și va include încă 2 produse surpriză. Vor fi ele tot ceva LEGO sau ceva mai simplu? Nu știu.

Cred că ține de fiecare să vadă la un mystery box ce este produsul principal și cât costă el în acel moment pe piață și să decidă dacă vrea să ia un mystery box făcut de eMAG în jurul lui sau nu.

Cinci oferte care probabil se vor epuiza rapid la prima oră:

  • Televizor LG OLED C6 de 65 de inci – 4.999 lei redus de la 8.499 lei. Este un LG C6, modelul best-buy al acestei generații.
  • Sistem Home Cinema Sonos, 7.1.4 – 2.999 lei redus de la 4.499 lei pentru un soundbar Beam Gen 2, subwoofer Mini și doi sateliți, practic un sistem home theatre complet. Dacă nu vreți sateliți spate, puteți pune acele boxe Era 100SL prin alte camere, de altfel.
  • Smartwatch Garmin Fenix 8, 47mm, AMOLED – 2.649 lei redus de la 3.799 lei. Acesta este un ceas care vă poate ține foarte mulți ani, fiind rezistent și cu autonomie mare. A fost modelul de top până acum două luni.
  • Statie de călcat cu boiler Tefal ProExpress Protect – 599 lei redus de la 1.109 lei. Pe asta vreau să o cumpăr și eu, o să fiu dimineața la refresh pe ea.
  • Geacă Columbia – 529 lei redus de la 1.139 lei. Gecile Columbia în general sunt foarte bune și orice discount este bun.

Mai vreau să iau și voucherul Hambar. Dau 150 de lei pe un voucher de 300 de lei, apoi de 300 de lei cumpăr de pe Hambar carne de vită Angus. Sunt mai mulți furnizori care vând acolo diverse cut-uri. Mă descurc eu pentru câteva fripturi bune. Vreau să iau și voucher la Therme, acum că Alice știe să semi-înoate. Mai am de luat și detergent, un aspirator de canapele cu injecție-extracție de apă, mâncare de pisici și altele. Revin sâmbătă cu lista cumpărăturilor, ca de obicei.

    11 comentarii

  1. ” un aspirator de canapele cu injecție-extracție de apă” : urmaresti un model anume? Trebuie sa iau si eu unul, nu este urgent, dar poate chiar or sa aiba vreo reducere maine:)

  2. Banui ca HBO inclus la Elite e cel jegos si mizerabil plin cu reclame dat pe 3 Euro de Digi nu cel misto cu 4K, Dolby, download-uri si mai fără reclame care e vreo 12 euro direct de la HBO.

  3. Ți-am citit motivele și nu am găsit nimic cu care sa rezonez pentru abonamentul Genius. La mine va fi invers o să renunț la el, mai ales după schema luați mai scump acum decât înainte că l-am redus la ofertă!

  4. Toate rahaturile astea gen oferte, abonamente genius etc sint facute cu un singur scop si anume sa te faca sa cumperi a prost toate rahaturile. Am realizat asta acum un an si ceva cand am facut un scurt inventar: zeci de perechi de pantaloni scurti, zeci de blugi, peste 150 de tricouri, zeci de adidasi, cateva perechi de casti, zeci de hanorace si pulovere, vreo 10 geci de iarna, tot felul de mici electronice semiinutile plus multe alte kkturi luate la reduceri etc. Si eu purtam sau foloseam doar o mica parte din ele, dar tot cumparam ca erau la reducere. De atunci am zis stop, am dat dezabonare de la toate siteurile sa nu ma mai frece la cap cu oferte, am renuntat la emag si minunatul genius si tot asa. Daca am nevoie de ceva caut eu. La fel cand ies prin oras, evit orice magazin indiferent cate anunturi sclipicioase are in vitrina, gen “reduceri de 80%”. Ma gandesc …ba imi trebuie hanoracul ala? Ca mai am o duzina acasa. Acum prin malluri e moartea, peste tot numai reduceri, cumpara lumea in draci toate rahaturile. E asa fain cand trec pe langa toate magazinele astea, ma duc imi beau cafeaua si am plecat.

  5. Eu tocmai ce am renuntat la genius. Ma va ajuta sa comand si mai putin si doar ce e necesar. Deja devin ridicole astfel de abonamente.

  6. Se simte criza, se va cumpara mai putin de BF.

  7. Pune si tu un print cu tranzacția bancară cu care ai acoperit trecerea la Elite.

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus