un blog de Radu Dumitru

Memoria RAM va rămâne scumpă și greu de găsit inclusiv în 2028

2 Oct 2026  ·

TEHNOLOGIE  ·

2 comentarii

Așa a declarat șeful Micron, unul dintre cei trei mari producători de memorie RAM, într-un call cu investitorii. În general nu se minte în astfel de previziuni pentru că, dacă promiți ceva și apoi ai rezultate sub așteptări, acțiunile scad semnificativ la bursă.

Să presupunem deci că este adevărat. Mai exact, omul a spus:

CEO-ul și președintele consiliului de administrație al companiei, Sanjay Mehrotra, le-a reamintit investitorilor că Micron a vândut deja cea mai mare parte a cipurilor de memorie pe care le va produce anul viitor și a afirmat că clienții vor plăti „prețuri mult mai mari” comparativ cu sumele cheltuite anul acesta.

„Atât în anul calendaristic 2027, cât și în 2028, anticipăm că cererea va depăși oferta”, a adăugat acesta. „De fapt, ne așteptăm la un deficit și mai pronunțat în industrie în 2027 și 2028 față de 2026. Per ansamblu, raportul dintre cerere și ofertă devine tot mai tensionat.”

„Nu avem o vizibilitate clară cu privire la momentul în care cererea și oferta vor reveni la un echilibru.”

Micron intenționează să pună în funcțiune noi fabrici în 2028 — proces susținut de cheltuieli de capital (capex) planificate la 25 de miliarde de dolari în prima jumătate a noului an fiscal —, însă directorii executivi au avertizat că aceste capacități nu vor îmbunătăți imediat disponibilitatea produselor și nici nu vor tempera prețurile.

Producția pe 2027 deja antamată și la prețuri mai mari decât în prezent, cerere mare și în 2028 (deși va crește capacitatea de producție), cererea va depăși oferta inclusiv în acel an.

Din ce văd în piață, prețurile memoriei RAM s-au stabilizat din primăvară încoace. Barometrul meu este un kit de 32 GB de DDR5, care poate fi cumpărat cu prețuri între 2400 de lei pentru memoria de frecvență mai mică, 2500-2700 de lei pentru cea de 6000 MHz, iar kituri high-end de la Kingston (precum cele Fury) sau Corsair și alții trec lejer de 3000 de lei, la eMAG și PC Garage.

Ca idee, în noiembrie 2025, de Black Friday, am plătit 799 lei pe un kit Kingston Fury Renegade 6800 MHz. Astăzi nu doar că este destul de dificil de găsit, dar este printre cele care costă 3500 de lei.

Concluzia mea ar fi că RAM-ul va fi scump încă multă vreme. Dacă ați amânat achiziția sau construcția unui PC nou atunci când memoria RAM s-a scumpit, prin decembrie 2025-ianuarie 2026, cu speranța că prețurile vor reveni după o vreme la normal, cred că nu are rost să mai așteptați această revenire.

Sigur, așteptați Black Friday, contează și un 10% la asemenea prețuri, dar eu nu cred că vom vedea multe oferte la memorie RAM. Dacă vă faceți un PC de gaming, pur și simplu acesta este costul memoriei în 2027 și probabil și 2028. Bula aceea a AI-ului nu pare să se spargă prea curând.

Culmea este că, în domeniul gamingului, prețurile au luat-o razna pe foarte multe planuri. RAM-ul este scump. SSD-urile sunt scumpe. Plăcile video sunt deosebit de scumpe și ele. Barometrul meu este o placă NVIDIA GeForce RTX 5070 Ti care în prezent costă între 7000 și 8000 de lei la eMAG și PC Garage. Un prieten și-a luat-o cu 4600 de lei la început de 2026. A fost și 4000 de lei la oferte speciale pe final de 2025.

Consolele sunt scumpe și ele din două motive. Întâi pentru că s-au scumpit în 2026. Al doilea motiv este pentru că se va lansa GTA 6 exclusiv pe PlayStation 5. O consolă PS5 costă aproape 4000 de lei acum la marile magazine și de obicei este pe “stoc epuizat”. Partenerii oficiali PlayStation din România nu o au în stoc. Doar la Orange găsesc PS5 varianta cu disc, chiar, la 3690 de lei, un preț excelent azi.

Un PS5 Pro, însă, se vinde la speculă pe la 7000-8000 de lei, dar de cele mai multe ori nu este nici el în stoc.

Culmea că PS5 Pro nu aduce vreun avantaj în viitorul GTA 6. Rockstar a spus deseori că jocul va rula la 30 fps indiferent de tipul consolei, iar un mod de 60 fps nu a fost anunțat. PS5 Pro ar putea aduce grafică mai bună sau rezoluție crescută, dar nu există nici o confirmare în acest sens, iar procesorul consolei oricum este un bottleneck pentru simularea orașului din GTA, nu placa video.

    2 comentarii

  1. GTA6 se lansează și pe Xbox. Consolele s-au scumpit din aceleași motive ca și PC-urile (sau Steam Machine spre ex) – sunt scumpe RAM-ul și SSD-urile.

  2. E asa de scump ramul, ca nici nu ai de unde sa iei doua placute pentru poza.

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus