Ultina lună a fost una cu creșteri și scăderi pe bursă, uneori tot fără un motiv aparent în spate. Per total, însă, nu s-a întâmplat ceva ieșit din comun. Companiile mari de tehnologie au crescut în continuare. Sunt ceva noutăți și pe bursa românească. Bitcoin a rămas constant.
După cum vedeți mai jos, majoritatea companiilor de tehnologie au crescut în ultima lună:
AMD au fost campioni. Microsoft și Meta au crescut mult, poate peste așteptări. Microsoft tot reorganizează diviziile și lansează noi produse AI, iar schimbările de strategie legate de Copilot probabil le vor aduce mai mulți bani în viitor. Meta… pur și simplu e ca drăcușorul acela care nu dispare. Lansarea Muse pare să fi fost de succes, publicitatea merge în continuare, rezultatele se văd în evoluția de la bursă.
Apple a crescut, pe fondul lansării noilor iPhone 18 Pro și a știrilor despre precomenzile mai numeroase din China și în general a recepției foarte bune a telefonului. Apple are o perioadă bună și în continuare: a prezentat noi dispozitive smart home, urmează noi MacBook-uri și iPad-uri, iar peste câteva zile se deschid precomenzile pentru iPhone Duo.
NVIDIA, un barometru bun pentru evoluția AI în lume, a avut o creștere ușoară în ultima lună. Mi se pare ușor artificială, întreținută de faptul că NVIDIA însăși investește masiv în alte companii AI, trăgând tot domeniul în sus prin propriile fonduri.
Este o bulă? Ar putea fi. Unii spun că falimentul Character.ai ar fi primul semn. Ca să fie clar, “bulă” nu înseamnă că AI-ul nu va mai fi utilizat. Eu cred că s-a trecut de mult de un punct critic și de acolo va fi adoptat tot mai mult de companii pentru vibe coding, analiză de date, asistent pentru echipe șamd. Bulă înseamnă doar că sunt supraevaluate pe bursă companiile din acest domeniu, iar o corecție poate apărea oricând. Totul depinde însă mult și de politica americană și de rezultatele trimestriale pe care le anunță NVIDIA și alte companii chinezești.
S&P și NASDAQ100 au crescut ușor în ultima lună și asta în ciuda problemelor din alte sectoare. Prețul petrolului crește. Arabia Saudită este bombardată din Yemen. Războiul din Ucraina nu pare mai aproape de o încetare.
Urmează niște alegeri la americani, iar acelea vor da un semnal privind economia. Momentan SUA a avut o inflație de aproape 4% în septembrie, una dintre cele mai mari din ultimele decenii. Dacă mai vine și vreo iarnă grea sau dacă începe un conflict în zona Taiwanului sau dacă apare vreo altă pandemie sau ceva cu impact global, bursele ar putea să o ia semnificativ în jos.
Investitorii sunt oricum pe Fear, spune indicele Fear & Greed:
După acea cădere semnificativă de la început de septembrie, bursa românească a început o urcare ușoară și apoi o stagnare. Suntem departe de nivelul din august al indicelui BVB. Un nou guvern ar ajuta însă semnificativ și ar transmite un semnal de încredere pentru investitori.
Companiile au evoluat în general destul de puțin. OMV Petrom mi s-a părut că a crescut într-un ritm susținut, dintre cele mari. Totul depinde însă prea mult de votul pentru un nou guvern.
Interesant este că, pe Bursa de Valori București, a fost listat un ETF care grupează cele mai mari 30 de companii poloneze de pe bursa din Varșovia. Altfel spus, poți investi la grămadă în companiile poloneze, dar prin BVB, cu avantajele pe care le aduc investițiile în lei, aici, printr-un broker român.
InterCapital ETF, parte a grupului InterCapital, principal furnizor de servicii de investiţii din Europa de Sud-Est, a listat pe 12 octombrie, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti cel de-al cincilea ETF (Exchange Traded Fund) al său. InterCapital Poland WIG30TR UCITS ETF urmăreşte indicele principal extins al Poloniei şi este tranzacţionabil la BVB sub simbolul bursier ICWIGETF.
ETF-ul replică indicele WIG30TR, varianta de randament total brut (gross total return) a indicelui WIG30, care reuneşte 30 dintre cele mai mari şi mai lichide companii listate pe Bursa din Varşovia. Indicele de randament total este ajustat pentru a reflecta reinvestirea dividendelor brute plătite de companiile componente, care reprezintă principalele sectoare ale economiei poloneze. Polonia este a şasea cea mai mare economie din Uniunea Europeană, cu o creştere estimată a PIB-ului de 3,5% pentru anul 2026. (ZF)
Mă gândesc să folosesc o parte din cash-ul pe care-l am disponibil în TradeVille ca să investesc în acest ETF. Opinia mea este că Polonia merge bine.
Apropo de brokeri românești, o altă știre spune că a fost deschisă o procedură de infringement împotriva României pentru că impozitează diferit câștigurile obținute prin brokeri străini față de cei români.
De la 1 ianuarie 2026, câştigurile realizate prin brokeri români sunt impozitate prin reţinere la sursă cu 3%, dacă acţiunile au fost deţinute peste un an, şi cu 6% sub acest termen, după majorarea cotelor de la 1% şi 3%. Cine tranzacţionează prin platforme străine îşi declară singur câştigul net anual prin Declaraţia unică şi plăteşte 16%, faţă de 10% în 2025.
La brokerii străini, pierderile se compensează însă cu câştigurile din acelaşi an, în timp ce reţinerea la sursă se aplică pe fiecare tranzacţie profitabilă. (ZF)
Era de așteptat, zic eu. Legea care a introdus această impozitare diferită nu avea nici un sens. Ar trebui să-ți alegi brokerul în funcție de randamentul acestuia sau, în cazul în care o faci tu printr-o platformă online, în funcție de interfață, funcții disponibile, ușurința în trading și alte avantaje oferite, ca într-o piață liberă.
Personal am considerat acea lege ca fiind doar rezultatul unui lobby puternic (citiți șpagă) dată de brokerii români pentru a obține acest avantaj.
Emisiunea Fidelis din octombrie a avut dobândă atractivă, 6,6% pentru o perioadă de doi ani, 7,15% pentru patru ani. Dobânda se plătește anual. Vă amintesc principalul avantaj al investiției în titlurile Fidelis: nu doar că iei acea dobândă în fiecare an, dar este neimpozabilă. Dobânda pe care o iei la un depozit bancar, de exemplu, se impozitează la sursă cu 10%, așa că o dobândă de 6,6% la un depozit bancar înseamnă cam 5,9% real.
Se pare că dobânda aceasta a convins pe mulți. Ediția din octombrie a fost pe locul 4 în 2026 ca sumă de bani atrasă (în jur de 1,3 miliarde lei), dar practic la egalitate cu cea de pe locul 3.
De observat că, și în această lună, cei mai mulți bani au fost atrași tot în Euro. Titlul spune “Statul român a atras peste 11,73 miliarde RON de la persoanele fizice prin programul Fidelis in 2026”, sumă care le include și pe cele în euro. Interesant cât de mulți bani are de fapt lumea pentru investiții. Nu mă mir că și ING a modificat semnificativ aplicația Homebank pentru a include o secțiune de investiții. Am scris aici despre ING Invest.
Bitcoin a rămas stabil în ultima lună pe la 85K USD. Departe de all time high-ul care a fost acum fix un an.
Ethereum a avut o scădere bruscă, necorelată cu evoluția Bitcoin.
Aici investitorii trec de la Greed spre Neutral, arătând că în viitor ar putea fi posibilă o scădere.
Aici depinde ce citești. Profit titrează că Piața imobiliară s-a prăbușit, dar apoi spune că din cauza atacului cibernetic de la cadastru, care a blocat un număr semnificativ de tranzacții.
Storia are un articol mai larg în care spune că, în București, au fost finalizate același număr de locuințe noi în 2025 ca și în 2024.
Asta nu spune musai ceva. Un ansamblu de 500 de apartamente poate duce oricând un an pe plus sau pe minus. Mie mi se pare că sunt în continuare foarte multe blocuri în construcție în București, atât de multe încât nu știu cine le tot cumpără.
Indicele de pe imobiliare.ro arată o a treia lună consecutivă de scădere la nivel național a prețului per metru pătrat:
În București, însă, a crescut:
Să aveți o lună profitabilă!
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
Alătură-te discuției, lasă un mesaj