4 Sep 2026 ·
AUTO ·
Ranve Rover a prezentat ieri modelul electric al gamei și partea bună este că are același design ca al actualei generații Range Rover, cum stă și bine unei mașini electrice. Eu sunt de părere că mașinile electrice construite de la zero ca modele independente pot avea un design inedit, aerodinamic. Dacă vrei însă să faci și o variantă electrică pentru o mașină care deja există cu motor termic, atunci ar fi bine să arate practic la fel.
Unii producători auto așa fac. Acum și Range Rover, unde modelul electric arată ca cel standard.
Sub capotă, însă… nu știu ce are, că nu mi-e clar dacă are frunk sau nu. Ca tehnologie, noul Range Rover Electric are două motoare cu o putere totală de 550 CP și cuplu de 850 Nm, alimentate de o baterie de 118,5 kWh.
Bateria, de fapt, este împărțită în două bancuri pentru a fi capabilă de încărcare și mai rapidă, de la 10% la 80% în 22 de minute, foarte bine pentru așa o capacitate mare.
Autonomia declarată este de 600 km în testul WLTP și 535 km în lumea reală, în cuvintele Range Rover. Speram la ceva apropiat de performanțele noului BMW iX5 (900 km), dar fiecare cu tehnologia lui, și, până la urmă, comparația ar trebui făcută cu un viitor BMW iX7.
Prețul este extraordinar. Range Rover Electric începe de la 200.000 de euro și urcă până spre 300.000 de euro, în funcție de extra-opțiuni. Sunt curios când va apărea vreunul și pe aici.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
Alătură-te discuției, lasă un mesaj