un blog de Radu Dumitru

Am testat comparativ rețelele Orange și Vodafone ca să văd dacă mă portez înapoi

18 Sep 2026  ·

GÂNDURI  ·

20 comentarii

Acum doi ani m-am portat la Orange, plătind în tot acest timp de două ori mai puțin decât abonamentul pe care-l aveam la Vodafone, plus trafic nelimitat de date. Plătesc vreo 25 de lei/lună pentru asta.

Între timp, astfel de prețuri și traficul nelimitat de date au devenit ceva uzual, mai ales la oferte speciale. Problema mea cu Orange este semnalul foarte slab din interiorul blocului în care ne-am mutat. Suntem aici la umbra unui bloc mult mai înalt, iar semnalul este execrabil. De partea cealaltă a blocului, semnalul duduie, sute de megabiți pe secundă, dar asta e viața.

Uneori nu avem semnal bun în conversațiile de la telefon, nu-i vorba doar de rețeaua de date. Știu, pot activa Wi-Fi Calling. L-am activat, e mai bine. Problema pe care am observat-o este că pe Wi-Fi Calling nu sosesc în telefon unele SMS-uri de autentificare pe care le trimit diverse site-uri sau servicii, așa că uneori trebuie să dezactivez opțiunea respectivă doar ca să pot face un login.

Oricum, în octombrie sau noiembrie îmi expiră cei doi ani de perioadă contractuală și mă gândeam dacă aici nu ar fi mai bun semnalul pe Vodafone. Pe final de august, chiar m-a contactat cineva de la Vodafone și mi-a spus că se fac aproape doi ani de când m-am portat, poate vreau înapoi la ei. Mi-a trimis o ofertă similară cu ce plătesc la Orange.

Răspunsul meu a fost: o să iau o cartelă Vodafone și voi testa semnalul. Dacă e mai bun, poate mă portez.

Asta vă sfătuiesc să faceți și voi: luați o cartelă Vodafone sau Orange sau Digi și testați semnalul acolo unde vă interesează pe voi în particular. Costă câțiva lei. De la Vodafone am mers pe Easy cu 5G, m-a costat 2 euro pentru o lună și apoi o voi întrerupe. De la Orange puteți lua un prepay sau un YOXO 5G+. Easy și YOXO vin ca eSIM, în câteva minute este conexiunea deja activă în telefon. De Digi nu știu, n-am testat, nu face obiectul acestui articol.

Am testat cu un iPhone 17 Pro Max din dotarea proprie. Pe iPhone este foarte simplu de comutat între cele două rețele mobile, este setarea destul de ușor de accesat în Settings > Cellular, așa că a fost ușor de făcut teste unul după altul, pe ambele rețele, în același loc.

Și, pe scurt, Orange a câștigat, dar nu cu mult.

Am pus testele în tabelul de mai jos și am marcat cu verde cine a câștigat. Rezultatele sunt în Mbps obținute în aplicația Speedtest, făcând fiecare test pe serverul operatorului testat în acel moment:

 

Pe scurt, Orange a câștigat 4 din 5 teste de download în casă și a făcut-o de obicei cu un avantaj. Pe upload a câștigat Vodafone cu 3 la 2, dar cu diferențe mici față de Orange.

În total, Orange și Vodafone au fost la egalitate pe download, 7 la 7. De menționat că, acolo unde Vodafone a câștigat, Orange a fost la o diferență suficient de mică încât să nu conteze pentru mine. Avem un 221 vs 220 Mbps într-un loc, 398 vs 335 Mbps în altul etc.

Pe upload a câștigat Orange cu 9 la 5. În general upload-ul nu contează atât de mult și oricum este asimetric în rețea, dar mie îmi pasă și de upload, în unele situații. Mult din ce lucrez este în cloud. Fotografiile din telefon ajung în Onedrive, iar de acolo se descarcă în laptop. În laptop le modific în foldere sincronizate tot pe cloud, adică după ce le redimensionez și editez, ele sunt automat urcate la loc în cloud. Apoi fac upload chiar pe blog sau pe YouTube sau whatever.

Nu e crucial, dar prefer să fie cât mai performantă rețeaua și pe uplink.

Overall, însă, rezultatele nu au fost foarte diferite între ele. Semnalul este o problemă pe ambele rețele, aici unde stau eu. În oraș, ambele merg bine. Într-un singur loc Orange a flexat un mic mușchii cu acel 819 Mbps versus 519 Mbps, dar nu e ca și cum 519 Mbps nu ar fi fost suficienți.

Din astfel de motive zic că cea mai bună soluție pentru fiecare, acum în era eSIM-urilor și a cartelelor ieftine 5G pe care le puteți întrerupe după doar o lună, este să le testați în locurile unde vă interesează. Poate vreți semnal în cameră, poate la țară, poate în metrou. Testați și vedeți ce iese.

În cele din urmă, o să rămân la Orange. Vodafone nu-mi oferă mie nimic semnificativ în plus. Procesul de portare este destul de simplu, dar nu are rost să trec prin el.

În plus, mai aleg Orange din două motive:

  • o singură dată, în timp ce foloseam pe afară rețeaua Vodafone ca hotspot pentru laptop, conexiunea a picat de tot. A stat picată vreo 20 de secunde, am dat refresh-uri, nu s-a rezolvat, în cele din urmă am comutat din nou telefonul pe rețeaua Orange și am continuat treaba. Pe Orange nu mi s-a întâmplat niciodată să-mi pice în totalitate rețeaua.
  • pe hârtie, acoperirea Orange este mult mai bună, cu mult mai multe orașe acoperite 5G și 5G+. Uneori am văzut-o și în practică. Eram recent în Mall Moldova, care-i la periferia Iașiului, și pe Orange aveam 5G, pe Vodafone 4G.

Pe scurt, treaba cu acoperirea stă așa:

Orange acoperă 121 de localități cu 5G (500 Mbps down, 100 Mbps up) sau 5G+ (Fast Track 5G îi zice acum, maxim 1500 Mbps down și 160 Mbps up).

Vodafone acoperă 26 de localități cu 5G (500 Mbps down, 50 Mbps up). Localitățile sunt Bacău, Brăila, Brașov + Poiana Brașov, București, Buzău, Câmpina, Cluj-Napoca, Colibași, Constanța, Cumpăna, Drobeta Turnu-Severin, Fetești, Focșani, Iași, Lumina, Mamaia, Pitești, Ploiești, Slatina, Slobozia, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Sinaia, Predeal, Azuga.

26 de localități, deși rețeaua 5G a fost lansată în 2019. Și să mă scuze locuitorii de acolo, dar Lumina sau Colibași nu sunt mari localități, ca să zic așa.

Despre Digi nu știu nimic, după cum spuneam. Pe harta oficială de acoperire pare că stau bine pe 5G. Aștept Black Friday și probabil în acest an chiar iau un abonament nelimitat 5G de la ei, dacă vor mai avea acele oferte la 1-2 euro/lună.

Între timp, rămân la Orange, dar aștept o ofertă de prelungire care să mențină tarifele din prezent. Anul trecut au avut oferte bune la prelungire sau portare.

BTW, când am spus că m-a sunat cineva de la Vodafone, am glumit. M-au sunat deja 5 sau 6 persoane diferite ca să îmi propună portarea. Cu una dintre ele chiar am discutat că tocmai am fost contactat de o altă colegă cu 3 ore înainte. Îmi spune “ah, scuze, noi avem o bază de date comună cu foști abonați…”

În aceste condiții, încep să înțeleg de ce unii cer, pe GDPR, să li se șteargă datele personale de la companiile cu care nu mai au legătură. Ce nu înțeleg și mai tare este, însă, de ce în acea bază de date comună nu se pune acolo o observație de genul “l-a contactat Ancuța, nu vrea”, ca să nu-și piardă restul agenților de vânzări timpul sunând și ei. Este în interesul lor, până la urmă.

    20 comentarii

  1. Bagă și DIGI în test, s-ar putea să te surprindă. Soția mea îl folosește de vreo 10 ani și n-a avut probleme cu semnalul sau netul, chiar de multe ori mult mai ok decat Orange.

    Eu l-am încercat, dar la muncă, fiind într-o clădire cu multă sticlă și aluminiu, am semnal bun doar pe Orange, așa că sunt pe YOXO.

  2. Pare a fi articol plătit de Orange :)

    Ai spus că ești nemulțumit că nu ai semnal la telefon in apartament și tu faci teste de viteza.

    Aceeași dilema am avut-o și eu. In camera fetiței nu aveam semnal la orange și am trecut la Vodafone unde aveam. Nu am făcut teste de viteza între cele 2 rețele pentru că nu îmi doream decât să am semnal la telefon.

    Tu ai inceput articolul că nu ai avut semnal, dar ai rămas la rețeaua care nu are semnal? Nu e logic.

    • Are: a ales răul cel mai mic

    • Pentru a verifica semnalul de voce, poate ca ar fi fost mai relevant un test realizat exclusiv pe 4G, nu pe 5G. Aproape peste tot in Romania avem retele 5G NSA, asadar toate apelurile de voce cad in 4G (VoLTE).

  3. Sunt la Vodafone de pe vremea când era Connex. În ultimii ani semnalul este praf, nu într-un loc ci peste tot(umblu mult prin țară ața prin zone de graniță dar și prin marile orașe). Ca și idee Digi este superior. Cred ca Orange no 1 in momentul asta. Eu cred ca Vodafone a pierdut trenul investițiilor odată cu apariția 5G…

  4. Văd că Digi încă este considerată rețeaua săracilor, rețeaua fără semnal șamd. Eu cred că merită să te uiți și la ei poate o să fi surprins

    • Și eu cred

    • Nu stiu daca Digi mai este reteaua saracilor sau nu, dar intre timp a depasit Vodafone la numarul de clienti. Si, la cum merg lucrurile, este posibil ca in curand sa depaseasca si Orange.

      Acum… ori Digi a avansat considerabil, ori romanii au saracit considerabil.

    • Exact … Digi intr-un timp foarte scurt (probabil 1 an) va fi reteaua Nr. 1 in Romania la cota de piata si la venituri… depasind Orange

  5. … de ce în acea bază de date comună nu se pune acolo o observație de genul “l-a contactat Ancuța, nu vrea”

    Nu cred că merge așa. Din punctul de vedere al lui Vodafone, dacă unul dintre agenți reușește să te convingă, atunci au câștigat. Din punctul de vedere al agenților, își încearcă fiecare șansa. Dacă reușește unul să te convingă, atunci primește și el un bonus. Cred. Sper…!

  6. In testele mele real life 4G, Orange și Vodafone au fost cam la egalitate (200-300 Mbps) iar Digi pe la 30-50Mbps.
    Vorbesc de mai multe locații, raportul se păstrează.
    Deși parametrii de rețea radio sunt adesea mai buni la Digi (adică acoperirea radio este mai solidă), țeava de net este semnificativ mai mica la Digi decât la Orange/Vodafone.
    Observația asta se păstrează si pe 5G.
    Abonamentele nelimitate de la Digi au limita la 200GB/luna (respectiv 75GB la cele de 2E) (apoi viteza scade).
    Orange a bagat de curând limita la 300GB pe luna (la gama noua Eveyday 5G). La Vodafone nu știu daca au o astfel de limita.

    Realitatea este ca, deși țeava de net si limita lunară sunt mai mici, Digi rămâne o opțiune mai fezabilă economic, întrucât cele doua valori (40Mbps si 200GB) sunt mai mult decât suficiente pentru marea majoritate a utilizatorilor.

  7. Nivelul semnalului pe care îl vedem indicat pe ecran, este RSRP ul care nu are cel mai mare impact în transferul de date. Contează mai mult care este lățimea de bandă pe care o are operatorul, dacă folosește carrier aggregation si cate benzi agrega, interferenta, etc.

    Distractiv sa vedem cum marketeaza ‘5G+’ când Romania inca nu are ‘adevăratul 5G'(5G SA) disponibil comercial, existând doar varianta NSA. Sunt curioasa care o sa fie denumirea când vor implementa SA. 5G++? 5.75G?

  8. Bună alegere să rămâi pe Orange, având în vedere că serviciile vodafone lasă de dorit, iar relații clienți nu există.

    Eu am probleme cu semnalul la Vodafone, în zona în care locuiesc. Aparent serviciul clienți e aproape inexistent și inutil. Te sună inițial, după care tichetele cred că sunt închise din moment ce nu mai revine nimeni.

    Am insistat de câteva ori și răspunsurile au fost (în același apel telefonic):
    – au făcut măsurători în zonă și nu au fost identificate probleme
    – problemele de semnal sunt cauzate de amplasarea clădirilor din zonă
    – când am întrebat dacă măsurătorile s-au făcut în zonă, mi-a răspuns că ei nu se deplasează, dar au metodele lor prin care măsoară semnalul (eu prin asta am înțeles că au făcut măsurători de la tehnic din birou)

    De vreo 2-3 săptămâni la metrou între eroii revoluției și universitate nu mai am semnal deloc, primesc chiar eroare pe telefon că nu există semnal deloc.

    Ca să nu mai zic că sunt taxat în SEE (doar pe date), deși e inclus în abonament. E a doua lună, iar ca să suni la ei te costa 2 euro :-)

    Am început să testez Orange prin Yoxo să văd cum stau pe rețea aici în zonă și va urma și digi, după care mu.e Vomafone.

  9. În luna august la 11 km de Suceava la o localitate situata pe drum național spre gura Humorului am avut : doar apeluri de urgenta sau maxim o liniuța semnal pe mobil . Asta în cea mai certificata rețea din România : vodafone . Noroc ca am avut o cartela de digi , la ei semnalul a fost în permanenta 2-3 liniuțe. Deci gata cu vodafone .

  10. Unii nu vor să citească și sar direct cu comentarii. Radu a spus că a făcut teste și chiar a spus clar că în situația lor nici o rețea nu are semnal bun. Ce rost ar avea să schimbe acum Orange? Cel mai probabil turnul de semnal din zona lui are echipamente de la toți 3 furnizorii de telefonie (Orange, Vodafone și Digi) în același loc față de ei.

  11. Calitatea conexiunii si viteza la YOXO sunt diferite fata de ce primesti prin abonament la Orange.

  12. Ai învăţat să porneşti telefonul?

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus