A fost lansat primul satelit privat cu sursă nucleară de alimentare electrică

Este o nouă premieră în tehnologii spațiale: primul satelit cu alimentare nucleară, produs de o companie privată, a fost lansat în spațiu. O rachetă SpaceX l-a dus pe orbită, probabil îmbrăcată în costul hazmat.

Satelitul, numit BOHR, Betavoltaic Orbital High-Reliability, produs de o companie americană numită CityLabs, nu face nimic extraordinar, ci doar testează această tehnologie de sursă de alimentare nucleară. Și nu, nu este periculos în vreun fel nici dacă pică înapoi pe Pământ (mă refer dpdv nuclear, desigur, că dacă-i cade cuiva în cap, e de rău) sau dacă exploda la lansare sau altceva de acest tip.

Când aud energie nucleară, bănuiesc că oamenii se gândesc la o centrală precum Cernavodă. Centralele nucleare funcționează în modul următor: combustibilul utilizat este uraniul. Atomii de uraniu sunt sparți, ceea ce generează o mulțime de particule care pot strica țesuturile (“radiația”), dar și foarte multă căldură.

Căldura respectivă emanată de reactor este folosită pentru a încălzi și fierbe apă, care se transformă în abur. Aburul învârte o turbină, iar învârteala respectivă produce energie electrică.

Practic, o centrală nucleară este un mare fierbător de apă.

În spațiu este un picuț mai dificil să fierbi apă și să obții abur pe un satelit, plus că uneori nu ai ce face cu aburul pe un satelit.

Așa că pe sonde spațiale și rovere se folosește un alt tip de sursă nucleară, numită generator termonuclear cu izotopi. De obicei este un nucleu de plutoniu care degajă în mod natural căldură în jurul său, iar căldura respectivă este transformată în electricitate cu ajutorul unor termocuple. Un termocuplu este o alăturare de două metale prin care apare un curent electric atunci când unul dintre ele este încălzit. Este un dispozitiv foarte simplu, folosit pe scară largă pentru senzori de temperatură.

Roverele Curiosity, Spirit, Opportunity, sondele Voyager și Pioneer, toate misiunile Apollo și alte misiuni spațiale au avut astfel de generatoare nucleare pentru a genera electricitate sau măcar căldură, ca să nu înghețe diverse componente interne în spațiul cosmic.

Satelitul acesta BOHR folosește însă tritiu, care este un izotop al hidrogenului. Tritiul emite în mod spontan particule beta, iar acestea pot genera un curent electric atunci când lovesc un semiconductor.

Tritiul în sine nu este periculos. Acele particule beta emise de acest izotop pot parcurge doar 6 mm în aer, că nu au energie pentru mai mult, și nu pot pătrunde prin piele. Sunt curios însă ce tensiune sau ce amperaj poate produce un nucleu de tritiu. Probabil nu foarte mult.

sursa: Space.