Am circulat mai mult decât oricând pe autostrada Moldovei de la București spre Iași, pe A7.
Sunt 241 de kilometri de autostradă, zice harta, de la ieșirea din București și până după Adjud, cât este deschis până acum. Treci acum pe autostradă pe lângă Buzău, Râmnicu Sărat, Focșani și Adjud, iar apoi oricum mai ai centura Bacăului, care este oficial tot o autostradă.
A7 include și semi-acceleratorul de particule de la Mândrești, după cum se vede în imaginea de mai jos.
De ce nu s-o fi făcut prin stânga localităților Mândrești, nu știu. Poate avea cineva terenuri de vândut în dreapta lor. Poate era vreo mlaștină. Nu mai contează.
Pun pilotul automat și mașina mănâncă metru după metru. Ar putea inclusiv să vireze singură pe autostradă, dar mă tem că mă ia somnul, așa că mai degrabă conduc manual.
Oricum, am făcut acest drum de multe ori, uneori pe zero kilometri de autostradă, având în vedere că uneori nu ieșeam pe A3, ci pe Urziceni-Afumați. A fost atât de confortabil acum, cu 240 km de autostradă de foarte bună calitate, încât m-au luat și nervii gândindu-mă că au trecut 37 de ani de la Revoluție și abia acum se face ceva și pentru infrastructura din Moldova. Iar până o ajunge autostrada asta la Iași probabil mai durează vreo 8 ani, că tronsonul de la Roman la Iași nu-i chiar simplu de executat.
ÃŽnainte era nevoie de concentraÈ›ie maximă, că e plin de sate È™i pe DN2 se circula în regim de “autostradă moldovenească”, adică unii merg pe banda de urgenÈ›e în timp ce alÈ›ii îi depășesc pe banda normală, la 120 km/h, cu 20 cm distanță între maÈ™ini È™i TIR-uri. Apoi se miră că este numit “drumul morÈ›ii”. Din fericire, mai sunt puÈ›ine tronsoane de acest tip.
De când au făcut ăștia autostradă, însă, nu mai ajung la Iași fără să încarc deloc mașina, că circulăm cu alte viteze și fără a pune frâne. Așa că trebuie să încarc undeva. Am văzut că pe A7, în spațiile de servicii care se construiesc, se montează și încărcătoare electrice mari. Încă nu sunt funcționale. Oricum nu contează nici asta, e Supercharger la Buzău și multe alte stații de putere mare în toate orașele de pe traseu.
Cu doi copii în mașină, însă, care dorm asincron și se mai și trezesc unul pe altul pentru că nu fac liniște în rest, de data aceasta am făcut chiar două pauze la drum. Prima pe la Buzău, a doua la Roman, la un mall unde bem o cafea, mergem la o toaletă curată și Alice se distrează la niște aparate de joc unde dă în dușmănie cu un ciocan în capul unor broscuțe, iar la final e mândră de masacrul făcut.
La întoarcere am avut noroc, s-a dormit altfel, am făcut o singură oprire. A plouat torențial tot drumul, apropo, atât de puternic încât uneori ștergătoarele abia făceau față. N-am mai prins de mult așa o ploaie și pe atât de mulți kilometri. Doar la Focșani nu a plouat, când am oprit, dar a pornit ditamai furtuna la 5 minute după aceea.
Avantaj și aici pentru autostradă. Banda este vizibilă, viteza constantă, drumul este nou și are drenaj bun. Chiar mă gândeam cum ar fi fost, în aceleași condiții, prin toate satele de pe DN2, cu mașini oprite, mașini pe banda de urgență, șuvoaie venind de pe dealuri, gropi, treceri de pietoni șamd.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
13 comentarii
05/06/2026 la 7:20 AM
Mai dă un semn dinainte cand ajungeți prin Roman, să vă salute omul personal.😃
05/06/2026 la 7:28 AM
eheee.. poate in vreo 3-5 ani mergi doar pe autostrada pana la iasi.. speram noi cei din Iasi :))
05/06/2026 la 8:20 AM
Mda, exact la asta mă gândeam È™i eu – încă vreo 4 ani până vom avea autostradă la IaÈ™i (asta în cel mai optimist scenariu).
05/06/2026 la 8:31 AM
Cand va fi gata A7 pana la Suceava ar fi interesant de studiat statistic cate accidente si morti erau pe E85 inainte si dupa.
05/06/2026 la 9:51 AM
chiar sunt curios de clasament la anul. erau ceva gen 84 de morti la 100 000. Pun pariu ca scade drastic.
05/06/2026 la 8:48 AM
E vis să merg acum spre Moldova, deși intru în depresie de moment după ce conduc doar pe autostradă până la Adjud și apoi vreo oră pe european. Sper ca vizita din vara asta spre Roman să o fac doar pe autostradă.
Cât despre cocoașa de la Focșani, citisem atunci când s-au apucat de autostradă că acele câmpuri sunt ale unor șmecheri din politică și consiliul județean a decis să nu le strice, cică s-ar dezvolta rezidențial Focșaniul mai mult decât București-Ilfov.
05/06/2026 la 8:51 AM
Cam asa e, Oprisan a decis pe unde sa treaca :) , au terenuri acolo pentru cand o sa bubuie orasul.
05/06/2026 la 9:50 AM
o sa bubuie orasul… daca ar atrage si vreo investitie… n-au deloc viziune
05/06/2026 la 10:10 AM
In afara de vreo drona ruseasca, nu prea are de la ce sa bubuie.
05/06/2026 la 10:44 AM
E un lucru bun ocolirea. Nu neaparat ca s-ar dezvolta rezidential dar, daca acolo ai autostrada, se poate dezvolta industrial.
05/06/2026 la 11:18 AM
E de înțeles s-o tragi mai departe de oraș dacă oamenii din Focșani nu vor mai aproape dar de ce plm e bucla aia și nu e dreaptă. O trăgeau prin stânga Putnei și așa evitau și mega podul ăla peste Putna, plus era mai aproape de drumul spre Albița. E plină România de decizii din astea pe autostrăzi de te iei cu mâinile de cap. Cum zicea un băiat pe youtube autostrăzi drepte ca pișatuboului.
05/06/2026 la 12:19 PM
Nu e neaparat rau ca e asa curbata. O sosea, fie ea si autostrada, nu e indicat sa fie cat mai dreapta. Pare logic sa fie asa dpdv tehnic si costuri, dar predispune la accidente din cauza lipsei stimularii atentiei soferilor si a cresterii excesive a vitezei.
05/06/2026 la 3:06 PM
Fac des drumul, e mult mai avantajos, sigur si rapid de la Focsani – Tisita sa o iei spre Barlad – Vaslui – Iasi.