Am fost sâmbătă, cam pe fugă, la Burger Fest. Ba chiar mi-am folosit radarul burgeristic pentru a scana participanții și am cumpărat un burger chiar de la cei care, ulterior, au fost anunțați drept marii câștigători ai Burger Fest 2026 în competiția burgerilor. Pe merit, zic eu, chiar a fost un burger excelent. Nu vreau musai să mă laud că știu deci să aleg un burger bun, chiar dacă așa pare că reiese în mod științific.
Evenimentul în sine, festivalul dacă vreți să-i spunem așa, mi s-a părut mai mic decât în alți ani. Cred că, în vremurile de glorie, numărai vreo 40 de corturi producătoare de burgeri pe acolo. Acum nu știu dacă erau 20 cu toții, iar sâmbătă pe la ora 18, la ora de vârf aș zice eu, nu era vreo problemă să găsești loc la una dintre mesele și șezlongurile puse pe acolo, deci nici vizitatorii nu se înghesuiau, deși intrarea a fost gratuită.
Burger Fest a avut loc la Arena Națională, de fapt pe aleea care duce spre stadion de pe Maior Coravu. Lângă stadion, să zicem.
Este pajiște acolo și loc destul, dar mie îmi plăcea mai mult la Verde Stop, pe Barbu Văcărescu. La Verde Stop parcă intrai într-o oază verde de liniște. Aici, lângă stadion, erau zone cu buruieni înalte cât Alice (adică 101 cm), în interiorul festivalului, și zona parcă sugera un fel de improvizație la modul “am găsit și noi undeva niște iarbă unde să întindem masa”. Mergea bine cu literele acestea mari și aparent ruginite ale sponsorului principal Tomi.
Aleea care duce la stadion practic împărțea Burger Fest-ul în două. Pe stânga erau producătorii de burgeri și mese pentru vizitatori. Circus Pub, Smashed, Jasu, Modelier, Burger Van, Juma de Kil, Angus House, Burgerati, Local Comfort Food, Vitium, Two Guys și alții erau prezenți.
Pe partea dreaptă erau standuri cu băutură, Arosticini și Maritozzo, încă un bar mare, câteva magazine, multe standuri cu jocuri și activări pentru copii, care mi s-au părut o idee foarte bună.
Erau destule locuri, dar cam puțină umbră. Berea era Birra Moretti și costa 18 lei paharul. Cel mai mare profit cred că l-au făcut cei cu limonada, că erau mulți copii pe acolo și ce să le dai de băut? 19 lei paharul.
Am luat burgerul de la Jasu, care ulterior am văzut că a și ieșit câștigătorul ediției 2026. Burgerii de la festival, apropo, variau la preț între 29 și 54 de lei, în funcție de cine-i vindea și de complexitatea lor. Majoritatea participanților vindeau unul, maxim 2 burgeri. Cartofii prăjiți erau între 12 și 25 de lei, dar fără vreun motiv clar.
Burgerul de la Jasu, care a fost printre cele mai scumpe, era cel numit Steve Martin’s Damburger din meniul restaurantului. Ce este un damburger? Nu mi-e clar, că nu știu glumele lui Martin.
Probabil vine de la faptul că are o chiftea din vită argentiniană și americană (bănuiesc că două vite diferite, nu una din părinți americani și argentinieni) amestecată cu piept de rață (probabil de unde d-ul din damburger?) și măduvă, brânză gruyere, maioneză bearneză, ceapă caramelizată 24 de ore (really? 24 de ore?) și un sos bordelez.
Pare fancy, dar a fost delicios. Carnea a fost groasă și gustoasă, suculentă, gătită mediu, iar asta într-o vreme în care mulți alții aleg metoda ușoară și fac un smashburger lipsit de suculență. Sosul acela bordelez, care este un demi-glace, o reducție de vin roșu cu ierburi aromatice, ceapă și unt, este dulce și făcea burgerul chiar lipicios, dar super gustos. Cred că acel mix de carne și sosul acesta special făceau combinația care le-a adus victoria.
Nu mă mir că au câștigat. Acum mă simt obligat să trec cândva pe la restaurantul Jasu din str Speranței 6. Pe locul doi a ieșit Circus Pub, iar pe trei Modelier.
Am luat și un burger de la Smashed, care sunt în Piața Amzei lângă Zmoke și de unde nu am mâncat niciodată. N-aș vrea să se înțeleagă de mai sus că am ceva cu burgerii smashed. Îmi plac, o fi carnea subțire, dar are crustă și aromă de grătar, câtă vreme este bine preparată, iar uneori fac și eu acasă. Cel de la Smashed a fost de asemenea delicios, gustos, cu niște ingrediente crocante prin el, foarte satisfăcător.
Am luat și o porție de frigărui de la Arrosticini. L-am și felicitat pe omul de acolo, este unul dintre cei mai vechi din business-ul de street food, alături de Circus Pub, Meat Busters, Gattini și alți câțiva care încă există în piață. Frigăruile au fost la fel de bune ca mereu. Data viitoare sper să vină și cu ramenul de la Sanki.
Și apropo de Tomi, pe toate mesele erau sticle de sosuri. Ketchup-ul clasic, apoi un sos de brânză Cheese Squeeze care n-ar trebui să existe în general, că nici măcar aromă de brânză nu prea avea. Al treilea sos era unul Rise of the Fries cu parmezan și usturoi, practic o maioneză cu twist. Acesta a fost chiar bun cu cartofi prăjiți, e de luat și acasă. Mă refer la cumpărat dintr-un magazin, deși sunt sigur că mulți au plecat direct cu sticlele de pe mese.
Un cort numit Misu – The Tiramisu Bar vindea tiramisu foarte bun. Acel desert Maritozzo (îl puteți mânca uzual la Ou) este de asemenea bun. Mă bucur și că vremea a ținut cu organizatorii. I-a plouat vineri, dar sâmbătă și duminică a fost vreme frumoasă.
Cred însă că bucureștenii s-au săturat de burgeri, care efectiv sunt peste tot prin oraș, în orice restaurant și în orice aplicație de livrare, iar mai de succes ar fi un festival în plus de street food mixt, ca să-și ia fiecare ce dorește.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
6 comentarii
17/06/2026 la 11:39 AM
Da, nu-mi dau seama de ce nu se inghesuie bucurestenii sa dea 100 de lei pe un burger cu cartofi prajiti si o bere consumate in soare si praf, printre balarii.
17/06/2026 la 12:26 PM
Daca nu ai baut o Birra Moretti sau un Ciuc Radler la 20 de lei pana acum, nu stii ce pierzi.
17/06/2026 la 12:40 PM
da…aproape ca imi pare ca s-a terminat si n-am ajuns acolo sniff sniff …
17/06/2026 la 2:29 PM
https://www.youtube.com/shorts/jgNoHgg_Yx0
una dintre cele mai cunoscute faze
17/06/2026 la 4:20 PM
It’s a classic – a damn burger
17/06/2026 la 5:40 PM
cine e tipul din filmulet?