+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +
13 May 2026 ·
Poate cea mai interesantă noutate de la Google este noua gamă de laptopuri numită Googlebook. Acestea vor fi lansate cândva la toamnă, deși nu mă aștept să fie lansate imediat și în România sau să fie de mare interes aici.
Google nu a anunțat clar sistemul de operare de la bord, dar aceste noi Googlebook-uri vor rula Android sau o versiune modificată de Android, adaptată laptopurilor. Se zvonește de mult că Google lucrează la un astfel de sistem de operare sub numele de cod AluminumOS (față de ChromeOS, get it?)
Asta înseamnă și că majoritatea aplicațiilor de la bord vor fi cele de Android, probabil luate din Google Play. Site-ul oficial googlebook.google vorbește și despre o integrare bună a telefoanelor Android într-un astfel de laptop. Vei putea vedea ecranul telefonului pe laptop, vei putea accesa fișierele din telefon din File Managerul din laptop șamd.
Gemini este însă prezentat ca fiind funcția cea mai interesantă de pe acest laptop. Cum spune site-ul oficial, “Intelligence is the new spec” și de altfel scrie mare “Designed for Gemini Intelligence” tot pe acolo.
Ce este Gemini Intelligence și de ce sună ca Apple Intelligence? Sub acest nume, Google grupează o integrare mai avansată a Gemini în hardware și software, inclusiv în posibilitatea ca AI-ul să controleze aplicații pentru tine.
De exemplu, pe acest laptopuri vei putea lansa Gemini cu o mișcare rapidă de mouse, iar apoi îi poți transmite AI-ului cam ce vrei de la el tot prin indicații de mouse. Arată spre o dată sau un email și Gemini se va prinde că vrei să creeze un eveniment nou în calendarul tău.
Sună ca o integrare a unei funcții ce analizează ce ai pe ecran, folosind Gemini, cu aplicațiile Google care au integrat Gemini, precum Gmail și restul. În fond, un astfel de laptop se va baza puternic pe serviciile Google, la fel ca și Chromebook-urile de până acum.
Googlebook-urile nu vor fi produse de Google, ci de parteneri. Asus, Lenovo, HP etc. La cât de mult costă memoria RAM și stocarea acum, mă și mir că acești parteneri acceptă să investească bani și stocuri în Googlebook-uri. Probabil că Google le va subvenționa toate costurile inițiale.
Nu se știe nimic despre hardware, apropo. Astfel de lucruri vor fi anunțate mai târziu. Doar imaginile de mai jos au fost făcute publice, ca exemplu.
Personal nu cred că aceste laptopuri vor prinde. Genul acesta de dispozitive de tip “asistent AI” nu a prins până acum. Nu neg că oamenii folosesc tot mai mult unelte AI, dar în general este vorba de tool-uri specializate, dezvoltate pentru muncă, pentru task-uri specifice, eventual în aplicații dedicate.
În teorie sună bine un asistent AI care să înțeleagă ce vrei să faci tu și să preia o parte importantă din acea muncă, precum să dea singur clickurile necesare unui nou meeting în calendar. În practică, e suficient să dea greș o dată sau să nu înțeleagă ce vrei și majoritatea oamenilor vor renunța și vor face manual operațiunea respectivă.
Google, însă, îmi poate dovedi că m-am înșelat prin vânzări bune ale acestei noi game. Și chiar și dacă nu le obține, compania are tot dreptul de a testa apa cu degetul, ca să vadă dacă prinde sau nu ideea.
Din cum văd eu lucrurile, însă, Google trebuie să rezolve trei probleme importante sau mai degrabă să construiască aceste Googlebook-uri pe trei piloni importanți:
➡️ Gemini Intelligence să fie cu adevărat util. Trebuie să fie dincolo de “compune-mi un email” sau “generează o imagine cu un ursuleț”, că asta face și versiunea web. Și trebuie să fie mai util și decât exemplele din clipul de prezentare, în care îi arăți o rochie și un fes și îi spui “fă-mă îmbrăcat cu hainele acelea”. De câte ori apare un astfel de scenariu de utilizare, în fond?
➡️ Trebuie să fie ieftine. Nu de alta, dar noul MacBook Neo este ieftin și oferă aceeași integrare foarte bună cu iPhone-uri, telefoane care au 70% cotă de piață în SUA, piața principală și pentru Googlebook-uri.
Ba chiar Neo are și Apple Intelligence ca feature central, chit că AI-ul Apple încă scârțâie, deci Googlebook vine mai degrabă ca un răspuns la acel laptop. Dacă Googlebook nu va fi lansat cu un preț echivalent sub cel de 3500 de lei al unui Neo, vine degeaba.
➡️ Aplicațiile de Android trebuie curățate sau triate la sânge pentru aceste laptopuri. Sunt prea multe și prea dese știrile despre aplicații malware în Play Store, despre probleme, vulnerabilități, incompatibilități șamd. Android-ul de telefoane este prea fragmentat între versiuni și dispozitive, iar acum dezvoltatorii vor trebui să gândească și versiuni pentru ecrane landscape și interfețe de laptop, cu mouse și tastatură.
Asta nu este deloc ușor. Googlebook-urile trebuie să se lanseze cu aplicațiile mari de Android (sau de Windows, de altfel) disponibile imediat și rulând fără probleme, nu pe principiul “îmbunătățim din mers”.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
2 comentarii
13/05/2026 la 1:04 PM
Google is playing catching up with Apple:
Googlebook = Apple Macbook
OS Android = macOS cu posibilitate de rulare aplicatii pt iPad si iPhone
Gemini Intelligence = Apple Intelligence
Integrare telefoane Android = Integrare iPhone in macOS (screen sharing, notificari, Airdrop)
13/05/2026 la 2:04 PM
Nu cred ca Googlebook-urile vor putea sa concureze cu MakBook Neo decat daca vin cu hardware la fel de performant si preturi mai mici.
MakBook Neo este un echipament de sine statator, pe care poti rula nativ aplicatii dezvoltate special pentru un laptop.
In schimb, cel mai probabil pe un Googlebook vor rula aplicatii adaptate de la cele de mobil, asadar experienta va fi ceva mai slaba.