28 May 2026 ·
Eu am un joc propriu la finalele Innovation Labs, unde am fost prezent cam în fiecare an. Jocul este dacă eu aș alege aceiași câștigători, din rândul proiectelor finaliste, precum alege juriul programului de accelerare.
În acest an, două dintre cele patru proiecte câștigătoare au fost și pe lista mea scurtă, așa că o să zic că am fost pe aproape.
Finala, numită Demo Day, a venit la finalul programului de mentorat, de maturizare a proiectelor, și a avut loc la Opera din București. Frumos spațiu pentru prezentarea lor, de altfel, iar majoritatea participanților erau și îmbrăcați elegant.
Un proiect interesant era AICoustic, o soluție de mentenanță predictivă ce folosește sunetul produs de echipamente pentru a depista din timp anumite probleme sau nevoia de mentenanță. Ideea este că, înainte de a se defecta de tot, un echipament poate semnala o problemă prin schimbarea sunetului pe care-l produce.
AI-ul intervenea în procesul de analiză a sunetelor. Mai era nevoie de microfoane care să preia un sunet baseline, iar în timp era analizată automat diferența față de acest sunet. Sunt multe lucruri de reglat în plus aici, dar am vorbit cu dezvoltatorul proiectului și părea foarte priceput la subiect, lucrând deja în domeniu.
Avea acolo și o cutie de viteze, adusă de el, gata să o pornească pentru a demonstra totul.
SafeLand este o aplicație de Android care monitorizează ce anume fac copiii pe telefonul mobil. Folosește o setare de Accesibility pentru a prelua ecranul, iar apoi aplicația interpretează conținutul de acolo și atrage atenția părinților dacă cel mic se uită la clipuri violente pe TikTok sau dacă intră în conversații care includ subiecte legate de nuditate, bătăi, droguri etc.
Din ce-mi spuneau ei, există un grad înalt de confidențialitate în aplicație. Datele sunt procesate local. Părintele nu poate spiona fiecare ecran, nu primește screenshoturi, ci doar un raport care-i spune “vezi că fi-tu vorbește despre sinucidere”.
Tot pentru copii, cei de la Padly propuneau o brățără simplă de pus la mâna copiilor, fără ecran, ci doar cu un buton de panică. Brățara avea însă SIM integrat pentru a nu depinde de conexiunea la vreun telefon, ceea ce este o idee bună.
O apăsare pe buton înseamnă “sunt ok”. A apăsare lungă trimitea însă un semnal de panică. Părintele vedea în aplicația lui unde este copilul, dar poate și suna înapoi pe ceasul acestuia.
Problema brățării era la autonomie. Întrucât avea SIM dedicat, bateria ținea o zi.
Și am râs un pic de numele echipei Shobolinsky la hackathon, dar oamenii aveau un proiect foarte interesant. Făcuseră o plăcuță foarte mică, ușor de plasat în alte dispozitive, capabilă de procesări tip AI cu 4 TOPS.
Placa era mică, ceva gen 2 x 4 cm, și foarte plată, cât un port USB-C. Era gândită pentru a fi integrată în drone, camere video și alte dispozitive, adăugându-le capabilități de procesare AI. Nu m-au lăsat să o fotografiez.
Nabu mi-a plăcut. Nabu este o aplicație de telefon gândită pentru cupluri, ca să întrețină relația sau poate ca să rezolve niște probleme de comunicare, ceea ce este chiar util în zilele noastre.
Se înscriu acolo doi parteneri. Primesc apoi întrebări de genul “cum arată o dimineață perfectă de sâmbătă”, iar la final pot vedea dacă au răspuns la fel. Mi se pare că asta are potențial de a readuce un cuplu la niște discuții mai adânci decât cele banale de zi cu zi, la o redescoperire. Există pe acolo și un chatbot cu care să vorbești, plus alte funcții.
A fost însă finala și votul juriului. Din 127 de echipe de la hackathon, 41 au intrat apoi în programul de mentorat, cu o durată de 10 săptămâni, iar la final 17 dintre ele au urcat pe scenă pentru a-și prezenta din nou, în fața juriului și a publicului, fiecare proiect.
Câștigătorii au fost următorii:
DistriOS propunea o soluție bazată pe agenți AI pentru automatizarea și gestiunea activităților logistice de distribuție. Sistemul lor funcționa pe tot lanțul de management al stocurilor, listări de produse, emitere de facturi etc.
Nu cunosc domeniul ca să-mi dau seama dacă este nevoie de o astfel de revoluție software sau nu. Probabil că este.
Intrudify este o platformă de securitate cibernetică ce folosește inteligența artificială pentru a testa aplicațiile web. AI-ul simulează un comportament real al atacatorilor și poate găsi tot felul de vulnerabilități.
Ce-i frumos la Innovation Labs este că are parteneri de nume mare, unde echipele câștigătoare, dar și altele care poate nu au intrat în finală, își pot continua apoi munca și pot profita din ea. Orange, eMAG, BRD, Eviden, Adobe, NXP, Stripe, RebelDot sunt printre sponsori. Early Game Ventures poate acorda finanțare. Este un sistem bun pentru tinerii care se lansează în domeniu.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
3 comentarii
28/05/2026 la 11:57 AM
CE frumos:
“AI-ul intervenea în procesul de analiză a sunetelor. ”
Acum o sa ascultam tot ce vorbesti in casa cu microfoane mai bune ca pana acum poate lasai telefonul in alta camera.
Sigur sigur nu o sa vindem conversatiile tale … sigur….
28/05/2026 la 12:49 PM
Nu mai conteaza ca lasi telefonul acasa, acum te asculta direct cutia de viteze a masinii.
PS: ideea pare buna, acum mai conteaza cum va functiona in practica. Va fi AI_ul acela destul de performant incat sa diferentieze problemele in comparatie cu zgomotele normale cauzate de uzura si zgomotele ambientale?
28/05/2026 la 12:47 PM
Nu prea vad care ar fi piata pentru bratara de la Padly. Adica orice ceas/bratara smart care are sim de date poate implementa foarte usor functia aceasta.
Ei pot avea succes doar daca vin cu un pret infim fata de concurenta. Altfel, as alege oricand un ceas care iti arata si ora si poate alte informatii, fata de o bratara care nu are nimic pe display. Cred ca este si mai simplu sa convingi un copil sa poate ceasul in defavoarea bratarii.
Interesant ar fi modulul de la Shobolinsky daca ar avea intr-adevar puterea de calcul cu care se lauda ei. Dar pe piata asta cred ca este foarte greu sa concurezi cu un producator consacrat sau cu un producator care are deja acces la capacitate de productie.