un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +

Iranienii s-ar putea uni în fața amenințării americane, în loc să schimbe regimul politic

28 Feb 2026  ·

GÂNDURI  ·

11 comentarii

Bombardarea Iranului mi se pare foarte periculoasă. Americanii nu vor dori să ducă soldați la sol și, dacă cei 20 de ani de război în Afganistan au arătat ceva, este că nici n-ar trebuie. N-ar fi bine primiți, ca să zic așa.

Prin urmare, tot ce pot face este să bombardeze aerian o țară foarte mare și variată. Mie mi se pare că sunt trei posibilități aici:

➡️ Iranienii uită de protestele interne și nemulțumirea față de lideri și se unesc cu toții în fața amenințării americane.

Practic, SUA îi face un cadou ayatolahului, prezentându-se ca un dușman în fața căruia iranienii să facă front comun. N-ar fi prima oară când un lider controversat este iertat de popor atunci când apare o problemă sau o amenințare mai mare.

Iranul oricum este dominat de clasa militară, de Garda Republicană și de o mulțime de generali care au fost eroi de război în trecut. Americanii doar le-ar da motiv de a rămâne în continuare la putere, în loc ca cetățeanul de rând să poată spune “s-au schimbat vremurile, vrem și schimbare politică”.

➡️ Pe fondul unor bombardamente americane, poporul iranian, din contră, se răscoală împotriva clasei politice, pe principiul “america-i cu noi”.

Să ne uităm un pic la structura etnică a Iranului, care nu este o țară foarte uniformă din acest punct de vedere. Un raport din 2003 spune că doar 51% sunt persani. Luând datele din 2008, avem:

  • 61%-65% persani
  • 16% azeri
  • 7% kurzi
  • restul alte minorități

Și sunt grupate în țară, de fapt, pe lângă granițe. Azerii sunt în general la granița cu Azerbaijan, kurzii pe lângă Irak și Turcia etc. Altfel spus, ar putea începe acolo un război civil de amploare. La granița de sud-est, Pakistanul și Afganistanul deja se bombardează reciproc.

Întreaga zonă ar putea fi destabilizată pe termen lung, iar valul de imigranți care ar fugi de acolo ar fi mare.

➡️ Bombardamentele lichidează conducerea țării și iranienii profită de asta pentru a deveni mai democratici.

Acesta ar fi cazul cel mai fericit. Să fim realiști, liderii iranieni nu sunt niște nevinovați. Tocmai au omorât mii de civili în protestele de luna trecută. Au condamnat oameni la moarte pentru postări pe Instagram sau dansuri în stradă. Fuck them.

Cred însă că șansele unui astfel de scenariu sunt reduse. Memele cu Ceaușescu continuă prin Iran, dar în același timp și niște non-combat venit din taarof-ul persan.

    11 comentarii

  1. Judecand din punct de vedere al oportunitatilor pe care le au iranienii, optiunea 1 e cea mai proasta.

    Iranienii nu au drepturi politice ca sa ceara liderilor nici schimbare, macelul de acum o luna a clarificat asta.

  2. Ce să zic, treaba a început bine:

    Forty schoolchildren in a girl’s elementary school in Minab Hormozgan province were reportedly killed and 48 injured.

  3. Este doar paine si circ inainte de midterms.
    Iranienii de rand s-ar alia si cu diavolul sa scape de ayatolah si militiile lui.
    Dar nu stiu cat va schimba mare lucru ce face Trump in Iran. Regimul e mult prea puternic infipt si prea bine militarizat. Arunci niste bombite, omori niste lideri, rasar altii.
    Si revoltele popu latiei in cel mai “bun caz” pot duce la un razboi civil, dar nu vor rasturna barbosii prea curand.

  4. Eu cred că tu te uiți la alt film :))

    Nu știu pe ce canale de propagandă te informezi tu, dar sub absolut nici o formă iranienii nu se unesc să sprijine regimul islamic :))

    Eu toți pe care-i urmăresc (și care nu-s deloc fani nici israel, nici trump) sunt mega încântați de operațiune și abia așteaptă să scape de clericii înarmați.

  5. a crapat ”teodosie de la iran”!

  6. Sunt (em) 5 oameni care dau doi bani pe ce se intampla acolo..daca scriai de Festivalul de la San Remo sau razboiul din Ucraina erau 10 cu sergentul..
    Se numeste sindromul de “inimā rece”..

    • Cum arati ca dai acei doi bani? Ai facut ceva, macar la nivel simbolic, ca sa ajuti oamenii de acolo?
      Sau daca vii si spui ca tu esti cu sufletul alaturi de populatia din Iran, te simti mai presus decat ceilalti oameni din jurul tau?

      PS: de ce nu spui nimic nici de razboaiele civile din Sudan sau Myanmar, unde au fost mii de victime pana acum?

  7. Dacă poporul pune botul iar la minciunile islamiștilor sînt pierduți pe vecie. Trebuie blocate granițele ca să nu fugă și toți gardienii revoluției atîrnați în ștreang. Altfel vor păți ca noi, cu securiștii încă la putere, nefiind nici unul condamnat pentru atrocitățile făcute.

  8. Leadershipul iranian este mult prea puternic, bine organizat, cu planuri solide de asigurare a succesiunii pentru conflictul de fata si cu o sustinere populara suficient de mare ca sa supravietuiasca fara probleme unei campanii de bombardamente de la distanta, oricat de puternice ar fi acestea. Cei care sustin democratizarea tarii sunt, din pacate, o minoritate. Iranul e o tara uriasa, diversa si preponderent conservatoare. Daca nu era, sahul si familia sa ar fi fost si azi la putere.

    Fara boots on the ground nimic nu se va schimba. Pentru Israel miza e reala dincolo de problemele penale ale lui Bibi.
    Pentru Trump e vorba exclusiv despre supravietuirea sa politica, azi guvernarea magaiota aflandu-se pe gheata din ce in ce mai subtire. Practic scopurile atacului sunt inradacinate in politica interna a Americii in primul rand si abia apoi a Israelului.

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus