+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +
« Știrile zilei despre tehnologie – 5 ianuarie 2026
LG lansează oficial OLED-urile anului 2026 cu noi panouri Tandem și luminozitate mare »
Clicks este un start-up britanic care în trecut a lansat o tastatură fizică de telefon, Clicks Keyboard. Tastatura se monta ca o husă, doar că în partea de jos lungea telefonul cu un set de taste fizice, aducând aminte de Blackberry-uri.
Mulți au râs văzând acest produs, spunând că face telefoanele prea lungi. Mie mi s-a părut o invenție excelentă. Ce trebuie înțeles este că Clicks se adresează acelor oameni care chiar tastează foarte mult ziua pe telefon, iar tastatura fizică îi ajută. Nu-i ca și cum trebuie ținută permanent pe telefon. O poți monta când începi să scrii 10 emailuri sau un nou capitol din romanul tău sau un nou articol de blog din tren. O poți da jos după aceea.
Click a lansat acum două produse noi. Unul mi se pare bun. Altul nu.
Clicks Communicator este un telefon care are direct tastatură fizică. Îmi place ca realizare hardware, dar nu ca idee. Rulează Android, are un ecran lat și de 4 inci în diagonală, o cameră pe spate, 5G, tot ce trebuie. Este prezentat ca un telefon secundar pentru cei care comunică foarte mult prin mesaje (SMS, Slack, Teams, social networks etc) și care nu vor să le fie distrasă atenția de notificările unui smartphone clasic.
De ce nu-mi place? Pentru că nu-mi place în general ideea asta că ai nevoie de un alt dispozitiv simplu ca să nu-ți fie distrasă atenția de notificările de pe TikTok, Facebook, YouTube, Biziday și altele. Dacă atenția îți este distrasă de la muncă de astfel de notificări și programe care te “cheamă” la ele și nu le poți rezista, problema este a utilizatorului, nu a dispozitivului.
Mai important, orice smartphone modern are integrate metode de a elimina distragerea nedorită a atenției. Focus Modes, routines, opțiuni de a nu primi notificări de la anumite programe între anumite ore sau când activezi un mod de lucru sau când folosești anumite aplicații, chiar și opțiuni de a ascunde anumite aplicații de pe ecranul telefonului în anumite momente. Trebuie doar configurat în acest scop.
Ce îmi place, însă, la Communicator, este că tastatura fizică este bine gândită. Tasta Space este și un cititor de amprente. Poți mișca degetul pe taste și ele funcționează și ca un trackpad ca să faci scroll pe ecranul de deasupra, astfel încât mâinile stau mereu pe tastatură. Butonul on/off din lateral are un inel de lumină în jurul său, iar culoarea poate fi configurată în funcție de notificare. Această ultimă funcție chiar mi-ar plăcea să o văd pe alte telefoane.
Click Power Keyboard este dispozitivul mai interesant. Este o baterie externă cu Magsafe/Qi2… dar care are și tastatură fizică sub ea.
Altfel spus, o tastatură fizică ce se atașează magnetic de telefoane și are și rol dublu, de baterie suplimentară. Este construită cu un sistem prin care se lungește pentru a deveni compatibilă cu telefoane de orice dimensiune.
Are Bluetooth la bord și cei de la Clicks spun că poate fi utilizată și ca tastatură micuță pentru un televizor sau o tabletă, fiind multi-device. Tastatura în sine este iluminată.
Ca și prima lor tastatură, mi se pare un gadget ideal de atașat telefonului doar la nevoie, când urmează să scrii din plin, să tastezi furios un email cu 8 puncte, să te înjuri vârtos prin comentarii pe social media etc. La precomandă costă 80 de dolari, ceea ce mi se pare acceptabil. Singurul ei neajuns este că bateria are în total 2000 mAh, din care 500 mAh sunt rezervați tastaturii. Asta înseamnă că rolul ei secundar de baterie portabilă este mai degrabă simbolic, plus că încărcarea se face la 5W prin wireless.
Sunt tot mai multe telefoane cu magneți integrați. Mai multe generații de iPhone-uri sunt direct compatibile, noile Pixel au de asemenea magneți integrați, se zvonește că poate și noile Samsung S26 vor face asta. Dacă nu, cam toate telefoanele au oricum la dispoziție huse cu magneți integrați.
« Știrile zilei despre tehnologie – 5 ianuarie 2026
LG lansează oficial OLED-urile anului 2026 cu noi panouri Tandem și luminozitate mare »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
4 comentarii
05/01/2026 la 11:59 AM
Nu prea vad utilitatea unei tastaturi fizice pentru telefon. Tastaturile virtuale sunt atat de performante acum incat depasesc cu mult viteza de scriere de pe o tastatura fizica in miniatura.
05/01/2026 la 1:05 PM
cred ca va fi foarte greu de tinut in mana mult timp un telefon cu chestia aia atasata, centrul de greutate al intregului contraption e undeva mult deasupra tastaturii.
Plus ca romanul patit din mine nu poate sa nu se gandesca la faptul ca e prea usor de smuls din mana un telefon atasat asa.
05/01/2026 la 2:51 PM
Si mie mi se pare nefolosibila tastatura aia, adica eu am baterie magsafe portabila exact asa dar fără tastatura extra, si cum zici tu schimba centrul de greutate al intregului telefon cumva ciudat, făcându-l mai greu de folosit. Imi imaginez ca având si tastatura atasata se simte si mai dubios; dar probabil or fi facut ei teste cu utilizatori înainte să își lanseze jucăria, și nu ne-o imaginăm noi in mod realist.
La faptul ca e mai usor de furat nici nu ma gandisem, dar probabil si aici ai dreptate, ca probabil utilizatorul tine ambele maini pe tastatura ca sa scrie, si nici una pe telefon (eu imi tin telefonul legat de gat cu un lanyard din-ala, tocmai ca sa fie mai greu de furat când nu sunt atenta/nu îl tin bine în mână, dar cu o tastatura din-aia nu poate fi folosit pt ca ar acoperi partial tastatura).
05/01/2026 la 3:36 PM
Nu mi se pare deloc că tastezi mai repede pe tastatura aia cu butoane mici decât pe o tastatură virtuală. Dar, în fine…. rămâne de văzut dacă succesul de piață al produselor îmi va da dreptate sau nu.