Centrele de date chinezești, plăcile AI americane și computerele sovietice – câteva asemănări

Pe scurt, episodul cipurilor NVIDIA din războiul comercial SUA-China: SUA a interzis acum câțiva ani vânzarea de tehnologie de acest tip, adică cipuri performante care pot fi folosite pentru AI, către companii chinezești. Chinezii au fost triști pentru că propria lor tehnologie era mult în urmă.

Companiile americane au fost și ele triste pentru că piața chineză era foarte mare, iar contractele astfel ratate au fost de zeci de miliarde de dolari. Cu niște lobby, însă, lucrurile s-au mai schimbat și NVIDIA a primit recent permisiunea de a vinde către China.

Autoritățile chineze, însă, au interzis propriilor companii să cumpere cipuri NVIDIA. Toată lumea a fost din nou tristă, dar probabil că și aceste lucruri se vor schimba în viitorul apropiat.

Totuși, pare ilogic pentru chinezi să refuze ei acum tehnologia NVIDIA pe care o doresc de mulți ani, nu?

Ce cred eu că s-a întâmplat: guvernul chinez a decis că nu vrea să dea zeci de miliarde de dolari americanilor și să spună și “săru’mâna conașule” atunci când înmânează banii. În fond, scopul unui război economic nu este să-ți îmbogățești adversarul.

Cred că autoritătile chineze ar prefera ca propriile companii din China să se chinuie niște ani în plus cu tehnologie învechită. Da, vor antrena mai lent și mai costisitor AI-uri, dar în paralel își dezvoltă propriile tehnologii și vor fi în urma plutonului sau poate chiar îl vor prinde din urmă, dar cu propriile forțe.

Asta contează. Un episod asemănător a avut loc în Războiul Rece între SUA și URSS în perioada în care au fost inventate computerele și cred că chinezii nu vor să-l repete.

Primele computere americane au fost puse de armată destul de rapid la lucru, unde calculau sau simulau niște treburi importante pentru dezvoltarea bombelor nucleare, care erau tot hype-ul atunci.

Sovieticii, descoperind acest lucru și-au dat seama că vor rămâne mult în urmă dacă nu au propriile lor computere. S-a dat ordin de partid ca cercetătorii sovietici să lucreze imediat la dezvoltarea unor computere.

Problema este că, în URSS, asta se întâmpla în înaltele institute și academii de tehnologie, unde cercetătorii primeau ca bonus salam mai mult sau ceva așa. De asemenea, era greu să găsești vreun academician sovietic de top care să nu fi fost o vreme închis în penitenciare de regimul stalinist pentru că era prea intelectual sau pentru că-l săpase vreun coleg ca să-i ia funcția, așa că cercetarea nu mergea prea bine.

La americani, în schimb, astfel de computere erau cercetate și dezvoltate de companii private. Pe o piață concurențială reală, companiile aveau tot interesul să dezvolte cât mai repede computere cât mai performante. Armata a fost un client. Orice companie putea beneficia însă de un computer, care introduse în contabilitate sau stocuri sau alte departamente își dovedeau imediat eficiența chiar și în implementările de atunci.

Așa că, pe scurt, sovieticii au intrat în cursă pe locul 2 și americanii oricum măreau distanța față de ei. După o vreme, a devenit clar că nu-i ușor să dezvolți de la zero arhitectura unui computer, așa că liderii sovietici au luat decizia care s-a dovedit proastă pe termen lung: au spionat americanii și au furat planurile unui computer american.

De fapt, au cumpărat un IBM 360 prin căi întortocheate și i-au făcut reverse engineering, în paralel cu spionajul industrial clasic. Să demontezi un autovehicul și să vezi cum funcționează piese de mari dimensiuni, îmbinate mecanic, este relativ simplu. Să-ți dai seama cum funcționează un microcip, însă, este foarte dificil pentru că nu-i ușor de văzut ce se întâmplă în interiorul său și cum se îmbină hardware-ul cu software-ul.

Arhitectura unui computer este greu de descoperit din afara lui. Circuite interne, registre, cum se transferă datele, fetch, decode, whatever. Nici nu știu ce era pe vremea aceea, dar nici sovieticii, așa că le-a luat o vreme să descifreze totul, dar la final au avut un computer! Și folosea arhitectura americană care se dovedise deja de succes, nu vreuna complet diferită inventată de la zero de sovietici!

Și astfel au devenit veșnic dependenți de americani și de tehnologia lor!

Odată construit un computer sovietic pe arhitectura copiată de la americani, URSS-ul a devenit pe vecie dependentă de acea arhitectură. Știți cum este, e o întreagă rețea de sisteme, upgrade-urile trebuie să fie compatibile între ele șamd.

Iar cum SUA în continuare nu le vindea computere (doh), ci unele noi erau mereu obținute prin reverse engineering, care era un proces de durată, URSS a devenit dependentă de tehnologia americană a computerelor și a fost și mereu cu câțiva ani în urma ei.

Iar cum mentalitatea sovietică era pe muncă brută și mecanică, pe pus oamenii la muncă pentru că altfel le vin idei de libertate și democrație, nici nu au adoptat apoi pe scară largă computerele în orice domeniu. “In 1986 the Soviet Union had about 10,000 computers. At the same time, the United States had 1.3 million!” Treaba asta s-a cunoscut după 1990 prin lipsa de competitivitate.

Acesta este un episod clasic din domeniul dezvoltării tehnologiei.

Cred că chinezii vor să-l evite acum. Cred că sunt dispuși să se dezvolte mai lent, dar prin forțe proprii, pentru că știu că oricum domină economic atât de multe domenii și o vor face și în următoarele decenii.

Am scris din memorie povestea computerelor sovietice din ceva auzit acum câțiva ani. Puteți vedea mai jos informații exacte: