un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage +

Cele mai bune invenții (și gadgeturi) din 2025, conform revistei TIME

27 Oct 2025  ·

TEHNOLOGIE  ·

5 comentarii

Revista Time face anual diverse topuri, inclusiv unul al celor mai bine invenții. Puteți vedea aici întreaga listă, sunt 300 de invenții menționate din diverse domenii precum robotică, agricultură, conectivitate, fashion, home șamd.

Iată ce gadgeturi dintre cele despre care mai vorbim și noi pe aici au intrat în listă.

HoverAir X1 ProMax – o dronă micuță gândită să te filmeze singură în timp ce tu faci diverse activități, de exemplu te dai pe pârtia de schi. Filmează 8K și folosește algoritmi AI să urmărească subiectul.

Adobe Podcast Enhance Speech – o unealtă din Adobe Podcast despre care și eu am auzit, din alte surse, că îmbunătățește considerabil de mult calitatea sunetului și curăță bine zgomotul.

Buzzkill Notifications – o aplicație de Android pentru gestionarea notificărilor. Asta ar putea fi utilă multor oameni. Uitați cum o descrie Time:

Iată traducerea în română:

Alerte de știri, e-mailuri, mesaje text, actualizări – notificările pot fi copleșitoare. BuzzKill este o aplicație care le permite utilizatorilor de Android să stabilească reguli simple, în limbaj natural, pentru a decide, cu un control sporit, care notificări să ajungă pe ecranul lor principal și când.

De exemplu, un utilizator poate decide să primească notificări de la un grup WhatsApp doar atunci când este menționată o anumită persoană sau un anumit termen, sau să primească o singură vibrație dacă primește o mulțime de alerte în același timp. Aplicația are 25 de acțiuni tip „plug-in” și peste 20.000 de utilizatori. De asemenea, BuzzKill rulează local și nu trimite niciodată date în afara dispozitivului.

Anthropic Claude Sonnet 4, DeepSeek R1, UiPath Agentic Automation – dacă vă întrebați ce modele AI sau alte produse software sunt menționate în categoria AI.

L’Oreal Professionnel AirLight Pro – este un uscător de păr care folosește și infraroșu, nu doar convecție de aer. Are un motor bine făcut, un ventilator cu 17 pale și pare apreciat în domeniul său.

Philips Norelco i9000 Prestige Ultra – este un aparat electric de bărbierit care are un sistem nou prin care ridică firul de păr pentru a-l tăia apoi chiar de la bază. Are și LED-uri prin care îți semnalizează dacă apeși cu presiunea corectă pe față.

Crowd Compass – este un dispozitiv de găsit prietenii prin mulțimi, de exemplu la un festival unde nu mai ai semnal. Dispozitivul are GPS și comunicație radio printr-o rețea mesh radio și îți spune direcția și distanța la care se află prietenii tăi.

Netgear Nighthawk M3 – un router 5G portabil.

70mai Dash Cam 4K Omni – o cameră video pentru mașini, despre care chiar am scris la lansarea ei.

AirPods Pro 3 – noile earbuds de la Apple. Le am, aș putea scrie un review. Mie mi se par foarte bune, iar ANC-ul chiar este clar îmbunătățit față de generația anterioară.

Belkin Stage PowerGrip – este o baterie MagSafe pentru iPhone-uri, dar cu forma unui grip de aparat foto și cu buton de declanșare inclus. L-am menționat și eu când a fost prezentat la CES. Util, dar am impresia că este foarte scump. Eu am un Ulanzi MA-35 care nu include baterie, dar face foarte bine partea de grip și declanșare.

Belkin Switch 2 Charging Case – carcasa aceasta de Switch 2 include și o baterie de 10.000 mAh pentru a încărca în interior consola, plus spațiu pentru un AirTag și pentru carduri.

Huawei Pura 80 Ultra – uite că din toate telefoanele inedite ale acestui an, în lista Time a intrat acest telefon, nu vreun iPhone Air sau Samsung Fold7. Pura 80 Ultra are un sistem inedit al camerelor foto cu zoom, prin care folosește același senzor mare, dar cu două obiective diferite.

Nothing Headphone (1) – căști over-ear. Time le menționează pentru design-ul translucent, cu componente metalice, și sunet făcut în colaborare cu KEF.

Samsung Micro RGB – tehnologia folosește LED-uri RGB de foarte mici dimensiuni, însă momentan un astfel de televizor costă zeci de mii de euro.

Shokz OpenRun Pro 2 – acestea sunt căști de tip bone conduction, dar care oferă și un bass puternic pentru că folosesc un sistem dual, care include și conducție de frecvențe joase prin aer, ducând bassul spre ureche. Au vândut peste 2 milioane de unități.

The Light Phone III – acest telefon minimalist a pornit ca doar un telefon, avea apeluri și SMS-uri, un ecran eInk și autonomie lungă. Această generație are și cameră foto și conectivitate 5G.

Tecno Megabook S14 – uite că Tecno, care este unul dintre cei mai mari vânzători de telefoane pentru că are o piață mare în India, face și laptopuri. Acest model de 14 inci OLED are sub 1 kg.

Quip Ultra – periuță electrică de dinți.

Samsung The Frame Pro – televizorul care poate fi tablou digital. Review aici.

Epson Lifestudio Flex Plus – este un proiector Epson pe care l-am văzut chiar zilele trecute, are picior care poate deveni și veioză, difuzor Bose, este un model gândit pentru apartamente mici.

Nintendo Switch 2 – consola de jocuri cu cea mai rapidă vânzare de până acum.

Samsung Premiere 5 – proiector 4K portabil.

ROG Xbox Ally X – consolă portabilă cu Windows, review aici.

Lenovo Yoga Solar PC – laptop cu încărcare solară, având celule fotovoltaice.

Aeropress Premium – este o versiune de 200 de dolari, făcută din metal și sticlă, a clasicului Aeropress de plastic.

Kara Pod – acesta este un aparat de cafea ce folosește capsule, dar inedit este că acest aparat extrage umezeala din aerul înconjurător și nu trebuie alimentat cu apă decât dacă faci multe cafele.

Ninja Swirl by Creami – acest aparat marca Ninja face înghețată.

Frontline Defense System 2 – este un sistem de protecție la incendiu. Acesta include sprinklere asemănătoare cu cele care se pun vara la terase pentru a răcori clienții, dar de capacitate mai mare, scopul lor fiind să ude casa și zona din jurul ei.

Keep Cold – acest dispozitiv este unul de stocare a medicamentelor la o temperatură controlată, cu afișaj care-ți aduce aminte să iei medicamentele la ora potrivită.

Sleep Number ClimateCool – o saltea inteligentă, cu temperatura reglabilă pe două zone, care îți asigură un somn confortabil.

Aura Aspen – o ramă foto inteligentă, cu ecran 4:3 de 11 inci.

Beko Solar Off-Grid Performance Refrigerator – este un frigider cu alimentare solară. Sunt țări sau zone în care pică foarte des alimentarea electrică, iar un astfel de frigider te ajută să nu pierzi mâncarea.

Dreame X50 Ultra – aspirator-robot cu mop, dar ce-l face inedit este un sistem de picioare cu ajutorul cărora poate urca vreo 10 cm peste obstacole.

Dreo TurboPoly Fan 707S – acesta este un ventilator de cameră, dar care are un soi de radar pe unde milimetrice cu care detectează poziția persoanelor din cameră și direcționează aerul spre ele.

Dyson PencilVac – este acel ventilator Dyson care are motorul și rezervorul în mânerul ventilatorului, care este foarte subțire. L-am și văzut, chiar este uimitor ca realizare tehnică.

LG PuriCare AeroCat Tower – este un aparat trei în unu: un loc de joacă pentru pisici, dar a cărui bază este și purificator de aer. Când pisica se odihnește sus în el, îi măsoară greutatea și îți spune cât timp se odihnește în medie.

Midea PortaSplit – aer condiționat portabil.

Tineco Carpet One Cruiser – un aspirator pentru curățat covoare, folosind apă.

AutoStore – un sistem pentru depozite robotizate, așa cum are și eMAG instalat.

Gatik Driver – camioane autonome, gândite pentru aprovizionare pe curse scurte între diverse centre de distribuție.

Bateria Honor – se referă la bateria de pe Magic V5, care este foarte subțire, dar cu densitate mare. Review aici.

Anker Solix EverFrost 2 – un frigider portabil de 40 de litri, care poate fi alimentat de la brichetă auto sau panou solar. Bun la camping sau plajă.

BenjiLock Fingerprint Padlock – lacăt IP68 și cu deschidere biometrică.

Arc Sport – barcă electrică.

Logitech Spot – este un senzor pentru meetings rooms, în sensul că detectează dacă sunt persoane în interior. Asta poate eficientiza programul lor de utilizare, consumul energetic etc, plus că oferă date statistice despre utilizarea unor astfel de camere.

ReMarkable Paper Pro – tableta de luat notițe. Review aici. Este un produs remarcabil, iar anul acesta au lansat și o variantă mică de 8 inci.

Flitedeck – un dashboard de biciclete, integrat direct în ghidon.

Jackery Solar Roof – țigle fotovoltaice, așa cum face și Tesla de ceva vreme.

BMW iX3 și BYD Dolphin Surf – la capitolul mașini.

Manta Sound Sleep Mask – este o mască de somn care îți acoperă ochii și are și difuzoare prin bluetooth pentru a reda muzică sau zgomot alb sau ce îți trebuie pentru a adormi.

Garmin Index Sleep Monitor – o brățară care-ți monitorizează somnul, purtată sus pe braț.

Meta Ray-Ban Display – noii ochelari Ray-Ban cu afișaj în lentilă sunt o demonstrație tehnică bună, dar mie mi se par prea groși. Cei normali, Ray-Ban Meta, sunt buni tocmai prin simplitatea lor și faptul că arată a ochelari normali.

Oura Ring 4 – inel smart.

Uuu, a fost o listă lungă și complicat de făcut.

    5 comentarii

  1. Probabil cel mai util articol din 2025. Imo.

  2. Meta Ray Ban este doar o altă pereche de ochelari care încă nu funcționează cum a fost prezentată. Mă mir că o cască de la Apple Vision Pro sau Samsung Galaxy XR nu au fost menționate. La fel și cu ROG Xbox Ally X, este doar o altă consolă portabilă, lipsită de inovație (cred eu).

    Pe de altă parte sunt și destule produse care sunt chiar interesante: Philips Norelco i9000 Prestige Ultra, Crown Compass, Flitedeck (dacă aș avea bicicletă), dar și toate produsele care au încărcare solară (sunt multe).

    • Crowd Compass pare un gimmick interesant, dar care nu va fi folosit de nimeni. In primul rand este foarte scump la 150 de euro. Daca pleci cu o gasca de 10 prieteni, sa platiti in total 1500 de euro doar pentru acele 2-3 momente in care poate ca nu ai semnal la telefonul mobil, nu pare prea rentabil.

  3. Interesant acel Philips Norelco i9000 Prestige Ultra.
    Ma surprinde insa ca Philips tot insista pe mufa aia particulara, desi acum cablul se alimenteaza tot de la USB. Inainte aveai incarcator cu tot cu fir (nedetasabil), insa acum e o mufa usb la un capat. De ce nu e usb-c la celalalt capat, care intra in masina?

  4. Faptul ca Flitedeck a ajuns pe lista asta ridica mari semne de intrebare asupra ei.

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus