un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - Dyson - PC Garage +

Magistrala M2 de metrou se va extinde cu două stații dincolo de Pipera și unde ar putea fi ele

19 Sep 2025  ·

GÂNDURI  ·

13 comentarii

Și bineînțeles că NU se intersectează cu magistrala care duce la Otopeni, cum ar trebui. Ba chiar, dacă magistrala M2 poate fi extinsă ușor dincolo de Pipera, de ce nu a fost ea cea extinsă spre Aeroportul Otopeni, așa cum ar fi logic?

În fond, traversează orașul de la nord la sud și trece prin marile noduri de transport precum Piața Victoriei, Universității și Unirii. În schimb, Metrorex a ales să construiască spre aeroport o magistrală care începe de la Gara de Nord, deși există un tren la fel de ieftin care oricum pleacă de acolo spre Otopeni la fiecare jumătate de oră.

Anyway, Metrorex și Primăria Sectorului 2 au semnat recent protocolul de colaborare pentru extinderea M2 cu două stații la nord de Pipera. Un protocol de colaborare nu are mare valoare dincolo de a spune “intenționăm să fim prieteni, nu dușmani”, dar cine știe, poate peste 10 ani vedem încă două stații pe acolo.

Unde ar putea fi ele? Păi comunicatul vorbește despre “prelungirea actualei magistrale Pipera spre est, cu aproximativ 1,6 kilometri de cale dublă, de-a lungul Bulevardului Dimitrie Pompeiu și Străzii Petricani, până la intersecția cu Bulevardul Pipera. Noua secțiune va include două stații de metrou, cu facilități moderne și interconectare cu transportul de suprafață“.

Dacă prelungesc pe hartă metroul fix de la stația actuală Pipera, 800 de metri mă duc exact la intersecția Petricani cu Dimitrie Pompeiu. Altfel spus, prima stație ar putea fi pe lângă Iride Business Park, poate acolo unde este stația de tramvai la intrarea pe Dimitrie Pompeiu.

Încă 800 de metri ne duc aproape de rondul din Pipera, la intersecția Petricani cu Șoseaua Pipera. Poate că stația va fi în rond, deși nu văd unde. Ar putea fi la fel de bine plasată în parcarea de la Pipera Plaza, la Lidl-ul de acolo. Stația aceasta ar fi foarte utilă pentru că ar deservi toate clădirile mari de acolo precum Swan Office, Cubic Center, Global City și cum s-or mai numi ele, plus toți dealerii auto de acolo, plus o mulțime de blocuri rezidențiale.

Acum vestea proastă. Comunicatul spune și “Extensia este inclusă în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București–Ilfov și în Master Planul General de Transport al României, fiind eligibilă pentru finanțare din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport 2021–2027. Valoarea estimată a investiției este de 120 milioane euro (fără TVA), urmând să fie actualizată în cadrul studiului de fezabilitate.

Dacă proiectul acesta prinde fonduri nerambursabile pe un program care se termină în 2027, mă apuc de cântat la biserică pentru că voi fi popă.

O zi mai târziu, Metrorex, Ministerul Transporturilor, primarii sectoarelor 2 și 5 semnau pentru un proiect și mai complex, magistrala M7 de metrou, care ar trebui să aibă traseul:

Bragadiru, Șos. Alexandriei, Calea Rahovei, Bd. Regina Maria, Piața Unirii, Bd. C. Coposu, Calea Moșilor, Piața Obor, Șos. Colentina, Voluntari și Șoseaua de Centură Nord-Est.

pe o lungime de 26 km cale dublă de rulare, cu 27 de stații și două depouri. Bineînțeles că n-au putut arăta nici o hartă, simulare, randare, “hey gemini, desenează o linie de metrou de la Bragadiru la Voluntari”, nimic. Cu puțin noroc, îl văd făcut până ies la pensie.

Pot să întreb ce se mai aude cu extinderea magistralei M5 de la Eroilor la Universitate și apoi spre Iancului și Pantelimon, care este trasată pe hărțile oficiale ale metroului de mai bine de 5-6 ani? Bănuiesc că și pentru ea s-au semnat diverse protocoale de colaborare cândva.

    13 comentarii

  1. Pana una-alta sa mai spele pereții, sa faca ceva cu tavanele de unde au scos casetele. Totul e împuțit, ponosit, cabluri, gauri, vomă. La stații noi nici nu ma gândesc in următorii 10 ani. S-a chinuit Baluță 4-5 ani sa faca o stație la suprafață (Tudor Arghezi).

    • S-a chinuit fiindcă primăria lui plătea cu banii trimiși de Metrorex care fie avea, fie nu avea, ba au fost și conturile blocate de Alstom pt neplata reviziilor la rame.
      Singurul avantaj al acestui tip de parteneriat sunt sporurile de bani europeni care sunt încasate de fiecare angajat din schemă.

  2. Adevărul e că fix asta trebuia făcut la M2: prelungire. Oare ăștia de semnează protocoale au mers cu metroul pe M2 dimineață pe la 8, să zicem și apoi intre 17 și 19? Daca da, in a câtă garnitura au reușit să intre și cum? Daca nu, să meargă să vadă măcelul și apoi să semneze bazaconii.

  3. Reamintesc că trebuie să fim alături de acești lideri minunați și de planurile lor, altfel vin rușii.

  4. Atunci când se proiecta metroul către Otopeni, umbla zvonul că primarul din Voluntari, știți voi cine, s-a împotrivit. De aceea au ajuns la traseul de acum.

    Toate celelalte prelungiri anunțate sunt la stadiul de licitație pentru SF. In schimb de M5 Eroilor – Pantelimon, care are proiect făcut văd că nu mai vorbește nimeni.

  5. culmea e ca statia a doua se pare ca va fi spre autostrada si nu spre rond cu lidl…

  6. Salut, e mai ampla discutia fata de ce ai prezentat tu, planul este sa ajunga cu ultima statia (a doua) la Gara Petricani, care e undeva in dreapta dupa ce treci calea ferata (daca nu ma insel e o strada Palestina acolo) unde sunt interese imobiliare mari se construieste enorm acolo. Incluziv Pandele de la Voluntari isi planuia sa faca o strada de legatura pe acolo, ceea ce nu ar fi rau.
    Daca ar face si o parcare (e loc suficient in perimetrul ala unde e camp pe Valea Saulei) sa iti lasi masina cand iesi de pe A3 si sa iei metroul de la noua statie ar fi extraordinar.

    Trenul de aeroport are cadenta la fix 40 minute nu jumatate de ora si metroul o sa vezi ca ajuta enorm, nu se compara cu trenul.

    • Metroul nu o sa ajute prea mult aeroportul…o sa fure parte din traficul trenului dar atat. O sa mearga gol de multe ori. Vezi si cate avioane sunt in afara orelor de functionare metrou.

    • Asa se spunea si de tren ca o sa mearga gol si iata ca are trafic foarte mare, zilele trecute se vaitau in statia Mogosoaia ca nu au mai avut loc sa urce ca era full.

      E o aglomeratie mare in Otopeni si va fi folosit de multi navetisti, elevi, dar si din imprejurimi, sunt foarte multi ce fac naveta zilnic Ploiesti – Bucuresti sau imprejurimi.

    • Eu am zis doar de aeroport. Si merg minim o data pe luna cu trenul la aeroport exceptand orele de dimineata, nu e plin niciodata

  7. A doua statie nu merge spre Pipera, ca nu e nimeni acolo care sa lege 1 si cu 1, dar merge spre A3 unde vorbeau si de o parcare mare, ceea ce n-ar fi rau deloc.

  8. Probabil ca de fapt extensia e sa ii faca lui Pandele metrou in sat. Metroul nu e ca sa ne fie util noua muritorilor de rand, sau sarmanilor turisti care se incumeta sa vina pe aici, ci smecherilor care sifoneaza bani sau bastanilor de la Voluntari.
    Metroul catre Otopeni in forma actuala e una dintre cele mai tampite idei pe care le-ar fi putut avea cineva. Sa schimbi de 2 ori de la Unirii la aeroport – care e retardatul care a avut ideea asta? Te uiti pe o harta si solutia se vede de la o posta – pai de la Aurel Vlaicu faci ramura spre nord si gata. Si e notabil mai scurt, leaga direct centrul de aeroport, leaga zona de business de aeroport, leaga si sudul orasului de aeroport, adica na… tot ce trebuie. Doar ca nu. Hai sa fim idioti si sa cheltuim niste bani aiurea.
    Acum sigur ca M2 e deja cocosata doar de traficul din zona de business, dar asta nu inseamna cumva ca mizeria asta care pleaca de la cucuieti dinspre Bucurestii Noi va ajuta pe cineva. Nu. O solutie mai buna e aia sa faci gara centrala si trenuri metropolitane cu plecare de acolo. O serie de articole care mi se par foarte bune sunt scrise de Mihai Craciun. Cautati Mihai Craciun gara centrala. Desi nu sunt 100% de acord cu tot ce zice omul ala (articolul despre pasajul Unirii e desprins de realitate dupa parerea mea) ce spune el despre o eventuala gara centrala in Bucuresti si despre transportul pe sine in general intr-un oras mare – fie el Bucuresti sau Cluj, ar trebui sa fie biblie pentru toti primarii si politicienii nostri daca e sa iesim vreodata din marasmul asta al traficului infernal. Si acolo sunt mentionate exact lucrurile astea – aeroportul trebuie legat DIRECT de centrul orasului, de centrul de business, de gara centrala. Cum e in orice oras civilizat de afara. Iar prostia asta de sant pe care o fac astia acum spre Otopeni face fix nimic din toate astea.

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus