+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - Dyson - PC Garage +
Pisicile mele se urcă uneori pe aceeași canapea, se curăță între ele pe blană, par prieteni BFFs pe vecie, se culcă apoi una în alta de zici că-i cel mai drăguț lucru din lume și, întotdeauna-întotdeauna, după vreo 3 minute ceva se întâmplă între ele. Începe scandalul, se lasă cu miorlăituri amenințătoare și poate o labă dată peste cap și apoi unul pleacă și se culcă în capătul opus al canapelei.
Așa par acum Elon Musk și Donald Trump.
Elon Musk certându-se cu președintele Trump pe rețelele sociale este noul show al zilei. Musk a zis, printre altele, că Trump apare și în dosarele Epstein, practic o acuzație voalată de pedofilie.
Totul a început de la o lege recentă, The Big Beautiful Bill, care elimină tot felul de taxe și caută să reducă deficitul bugetar al SUA. Musk (și mulți analiști, de altfel) spus că de fapt va crește substanțial datoria publică a SUA, pe care Trump a promis că o va reduce.
Asta vine la doar câteva zile după ce Musk s-a retras din administrația americană într-o scenă cu iz de “dragă Stolo”, când Trump i-a înmânat și cheile Americii sau ceva așa.
UItați-vă la clipul de mai jos, prezintă foarte amuzant acele momente:
Iar după ce Trump a postat că cea mai bună metodă de a reduce datoria este să taie contractele pe care le are Elon cu guvernul american, acțiunile Tesla au scăzut substanțial:
360 de dolari la începutul săptămânii, 280 de dolari astăzi.
Iată mesajele lui Donald Trump. Nu le spun tweeturi pentru că sunt publicate pe Truth Social. Sunt “adevăruri”?
Și tirada lui Elon Musk de pe Twitter:
Poor Elon. Glumesc, o merită. A cheltuit 400 de milioane de dolari din propria avere și practic i-a câștigat lui Trump al doilea mandat. Banii aceia au fost cruciali în a câștiga anumite state cheie.
De atunci, Musk s-a dovedit nu doar cam nazist, dar și consumator înrăit de droguri. Și-a atras furia publică prin concedierea a zeci de mii de angajați federali. A oprit programe medicale fără de care mor zilnic copii în Africa și alte țări dependente de ajutorul statelor mai bogate pentru a ține sub control infecțiile HIV și alte boli. Vânzările Tesla s-au prăbușit puternic, în SUA deoarece i-a înfuriat pe americani, în restul lumii pentru că s-a băgat în politica altor state și a încercat să le influențeze alegerile.
Cu ce rămâne? Dansuri pe scenă, drujbe în uralele publicului, dar mai degrabă cu afaceri în scădere și reputație distrusă probabil iremediabil. Dacă miza că nu musai Tesla, cât SpaceX va avea de profitat puternic alături de administrația Trump, s-ar putea să rămână de tot cu buza umflată. Și o merită.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
7 comentarii
06/06/2025 la 3:38 PM
Tot ce pot să spun este doar: ha ha (cu vocea personajului din Familia Simpsons, Nelson Muntz). Asemănarea cu pisicile care se înțeleg perfect pentru ca la un moment dat să sară una la alta este foarte bună. Amândoi sunt niște caraghioși care acum nu se mai înțeleg (asta ca s-o spun foarte, dar foarte elegant). Am spus la un moment dat că Trump nu va termina mandatul, dar ar aduce America în război civil. Eu văd cearta asta dintre el ca o telenovelă proastă. Nici unul nu e mai breaz ca celălalt. Și-o fi șters Elon tweet-urile și re-tweet-urile în care-l susținea pe Trump?
Vorbind serios, ce fac ei acum e doar o glumă proastă în care pierde poporul american în întregime.
Mihai(Citează)
06/06/2025 la 4:53 PM
Noooo, s-au certat ăla care organiza concursuri de miss și intra peste ele să le vadă când se dezbracă și le zicea tuturor că le apucă de bijboc când vrea el și ăla care vinde un pilot automat de 10 ani care e de fapt un tempomat mai avansat, un tren în vid fără logică, metrou cu mașini fără logică și care are 12+ copii din fertilizare în vitro toți băieți (ce coincidență, nu), ambii suspect de lingăi pe lângă putin. Șoc absolut…
nea_caisă(Citează)
06/06/2025 la 5:47 PM
Și ambii aparent dopați constant. Probabil aici e problema, nu iau aceleași droguri. Când unul e pe amfetamine și celălat pe ketamine e mai greu.
nea_caisă(Citează)
07/06/2025 la 5:14 PM
Are si fete.
alunelu(Citează)
08/06/2025 la 1:16 PM
Da recent. Dar până atunci 11 copii doar băieți, toți în vitro e suspect rău. Și s-a mai și ofticat maxim când un băiat a devenit trans. Foarte suspect.
nea_caisă(Citează)
11/06/2025 la 1:51 PM
Fete concepute in vitro: Exa Dark, Azure, Arcadia (toate).
Singurul aparent natural: baiat (X).
alunelu(Citează)
08/06/2025 la 3:16 AM
https://youtu.be/apLEVBKWnRU?si=8pyxmbWN3bUr0hF5
S-a rupt lantul de iubire
(Mi-ar placea sa fac un embed in comentarii)
C(Citează)