+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - Dyson - PC Garage +
8 bombardiere B-2 Spirit invizibile au decolat de la baza lor din SUA și s-au îndreptat spre Guam, peste Pacific. Acum se știe că acestea au fost o momeală. “Uite, le duc pe poziție, dar mai durează, hai să negociam”. Sau nu musai să negocieze, cât să nu se știe că atacul era deja în desfășurare pe partea cealaltă. Unul a aterizat de urgentă în Hawaii, cu o problemă tehnică, altul s-a întors în SUA.
În același timp, la un minut după miezul nopții ora locală, 7 alte bombardiere B-2 au decolat spre est și au zburat peste Atlantic și apoi peste Mediterană până în Iran. Acestea au fost, de fapt, cele de atac. Este posibil să fi decolat 9 bombardiere (așa a numărat un american care locuiește lângă bază), dintre care 2 de rezervă pentru majoritatea drumului.
Au realimentat de mai multe ori în zbor. În jur de 30 de avioane cisternă au fost implicate în realimentare aeriană de-a lungul zborului, decolând și aterizând de la baze din Azore, Spania și Germania. Mai jos este o fotografie cu cisterne aeriene în Azore. Culmea este că, în zilele dinaintea atacului, mai mulți spotteri de avioane și Flightradar24 au văzut foarte multe mișcări de cisterne în zona Mediteranei. La baza Moron din Spania au sosit aproape 20 de cisterne în zilele dinaintea atacului, un semn clar că urma să se întâmple ceva.
La aproximativ 16 ore de la decolare, undeva deasupra Mediteranei, bombardierele B-2 s-au întâlnit cu câteva zeci de avioane de vânătoare și suport. Nu este clar de care, dar probabil au fost implicate multe tipuri. 10 F-22, 10 F-35 și 12 F-16 au fost dislocate în zonă cu câteva zile înainte și probabil au luat parte la atac.
Un portavion din zonă probabil a contribuit cu alte zeci de avioane, inclusiv unele de recunoaștere și război electronic EA-18G, care este posibil să fi lansat rachete anti-radar, care țintesc apărarea anti-aeriană și curăță zona înaintea bombardierelor. Aeronave de mari dimensiuni precum RC-135 Rivet Joint (care zboară uneori și pe deasupra României) și radare aeriene probabil au zburat în spațiul aerian din afara Iranului. În total, Pentagonul a spus că peste 125 de avioane au fost implicate în atac.
Atacul a început la aproape 17 ore de la decolare, la ora 2 a nopții în Iran. Din ce am citit în diverse site-uri, 6 bombardiere B-2 au lansat fiecare câte 2 bombe GBU-57 la Fordow. Alte 2 bombe au fost utilizate la Natanz, iar avioanele de vânătoare ce însoțeau bombardierele au lansat și ele peste 30 de bombe penetrante sau de precizie, de calibru mai mic.
Simultan, un submarin din Marea Arabiei a lansat aproape 30 de rachete Tomahawk asupra instalației de la Isfahan, care a fost bombardată doar în acest mod.
Toate avioanele au ieșit cu bine apoi din spațiul aerian Iranian. Cele B-2 au zburat înapoi în SUA, aterizând după aproape 40 de ore de zbor fără oprire la baza lor aeriană. Doi piloți, 40 de ore împreună în cockpit, pilotând un avion care costă miliarde de dolari bucata.
Americanii au precizat că iranienii nu au tras nici un foc, nu au lansat nici o rachetă și nici un avion iranian nu a decolat împotriva forțelor americane. Este un exemplu de dominație militară și tehnologică semnificativă când poți lansa un astfel de bombardament amplu la 18 ore distanță de zbor fără cea mai mică opoziție din partea iranienilor. SUA și-a încordat un pic mușchii și a arătat foarte clar ce înseamnă tehnologia superioară în acest domeniu și cum doar câteva avioane specializate, în cele din urmă, sunt suficiente pentru a domina și bombarda aproape orice altă țară de pe planetă.
Au apărut deja fotografii din satelit cu instalațiile iraniene atacate și distrugerile par a fi masive. Analiștii arată găurile prin care au intrat bombele penetrante, zici că a forat cineva un puț acolo, dar se văd și zone de suprafață prăbușite, semn că în subteran a fost o prăbușire și mai mare, plus tuneluri de acces prăbușite.
Probabil că Fordow și Natanz sunt distruse, de fapt. Ce-o să facă, o să sape din nou tuneluri de acces, sperând să ajungă la miile de centrifuge din subteran și să le găsească intacte, împreună cu niște uraniu pe lângă ele?
La Isfahan nu este clar ce s-a întâmplat. Rachetele Tomahawk nu sunt penetrante, iar acolo în subteran se pare că erau stocate sute de kilograme de uraniu. Am auzit un expert al Agenției Nucleare Internaționale spunând că Iranul are în jur de 400 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60%. Se pare că în două săptămâni o astfel de cantitate ar putea fi îmbogățită la 80% (care se referă la concentrația de izotopi de tip Uraniu 235, cei necesari pentru bombe de fisiune) și ar fi suficientă pentru câteva bombe.
Asta rămâne de văzut și poate aflat cândva. Then again, are Jon Stewart un episod în care arată cum în ultimii 20 de ani s-a zis de mai multe ori că Iranul este la foarte mică distanță de a avea bombe nucleare și încă nu le are. De asemenea, nu e suficient să ai bombe nucleare, ci trebuie să le poți și duce la țintă, dar oricum nimeni nu-și dorește ca Iranul să aibă astfel de capabilități militare.
Iranul ar putea bloca strâmtoarea Hormuz, care este poarta de ieșire din Golful Persic. 20% din producția zilnică de țiței din lume trece pe acolo, iar cea mai mare parte a ei se îndreaptă spre China și alte țări asiatice, care probabil vor presa Iranul să nu facă asta. Canalul navigabil pentru petroliere este lat de câțiva kilometri, iar iranienii l-ar putea mina. Bănuiala mea este că SUA va trimite nave militare în zonă pentru a preveni asta sau că restul țărilor cu ieșire la golf vor lua măsuri împotriva Iranului, care nu are mulți aliați în zonă.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
3 comentarii
23/06/2025 la 1:30 PM
Operatiunea midnight fâs. Bombardiere invizibile, super bombe și ăia evacuează tot cu două zile înainte și JD Vance mai și recunoaște că uraniul de fapt e la loc sigur și nu a fost atins. FYI de la uraniu natural 0,7% concentrație pentru alea 500kg de uraniu 60% concentrație Iranul avea nevoie de ~40000kg de uraniu de procesat, deci sute/mii de centrifuge. Pentru a rafina 500kg/60% la 90% trebuie mult mai puține.
Acum na, are logică pentru că dacă chiar loveau tonele de uraniu (hexafluoride) care sunt gaz și le pulverizau în afară, Cernobâl și Fukushima erau nimic și otrăveau toată zona unde chiar se supărau toți, inclusiv vecinii gen Pakistan, Turcia și saudiții. Și dacă otraveau zona păi atunci dădea și Iranul cu ceva bombe murdare care sunt mai rele decât alea atomice. De la atomice mai reconstruiești dar nu rămâne multă radiație. De la alea murdare nu mai stă nimeni pe pământul sfânt câteva mii de ani.
Așa batista pe țambal. Dăm bombe dar hai totuși să negociem. Suspect. Și mai suspect este că operațiunea asta a fost plănuită demult, nu e așa ceva spontan: General Dan Caine noted during a briefing that “the operation began on Saturday… but took months and weeks of positioning and preparation”. Deci erau vorbiți demult cu Israeulul. Ar putea fi un joc de glezne să mențină zona în conflict să aibă și gura lui Bibi ce să mănânce. La fel ca la fraierii ăia de Hamas care dădeau cu rachete improvizate care erau interceptate 99,9%.
Oricum, prea e calmă toată lumea. Poate sunt vorbiți și cu Iranul să mai scape din generalii radicali care sincer țin țara în urmă cu fanatismul lor. Ceva pute aici.
PS: pentru AUR, SOS, POT, AFD, LePen, Meloni, Farage și restul găștii de “pacifiști”, le-a tras acum Trump preșul de sub argumente. Na că idolul lor face războaie (planificate de deep state) la fel ca ceilalți.
nea_caisă(Citează)
23/06/2025 la 1:34 PM
PPS: că poate nu știe lumea culisele: Soleimani când a fost bombardat de americani, era super popular în Iran, unii zic chiar mai popular decât ayatolahul care vroia și el să-și pună copilul pe tron și ăla îi strica pasența.
nea_caisă(Citează)
23/06/2025 la 2:47 PM
Nu ne dorim sa aiba Iranul, nu ne-am dorit sa aiba Irakul, nu ne-am dorit sa aiba Libia… Bine, nu s-au gasit nici acum pe acolo, cum si Iranul e la 2 saptamani de a construi o bomba nucleara… de 20 de ani incoace. Cat o mai tine aceeasi vrajeala cu armele nucleare si noi sa aplaudam toti ca focile?
Pe alta parte nu ne dorim nici ca Rusia sa aiba astfel de capabilitati militare si, dupa cum se prezinta clovnul portocaliu, nu ne dorim nici ca SUA sa aiba arme nucleare. Totusi nu se vede nici pe departe atata inversunare impotriva acestor state. Si fiind dovedita valoarea intelegerilor de protectie nucleara (vezi SUA-Ucraina -Rusia), probabil tot mai multe state vor incerca sa isi dezvolte astfel de arme proprii. Ce facem, impartim democratie tuturor?
Adrian(Citează)