+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - Dyson - PC Garage +
6 May 2025 ·
GÂNDURI ·
Ca să înțelegem mai bine situația grea în care se află democrația din România și evoluția spre mai bine a țării, trebuie să comparăm voturile din noiembrie 2024 cu cele din 4 mai 2025.
Iată rezultatele finale din decembrie:
Și pe cele din turul 1 de acum:
Suveraniștii au câștigat între timp peste 1,5 milioane de voturi!
Faceți calculele, în noiembrie Georgescu și Simion au adunat împreună 3,4 milioane de voturi. Acum, Simion și Ponta au adunat 5,09 milioane de voturi. Prezența la vot a fost aproximativ aceeași, 52,55% în decembrie versus 53,21% în mai.
S-au întrebat mulți dacă anularea turului 2 din decembrie 2024 îi va face pe români să descopere adevărul despre finanțările rusești pentru Georgescu și să tragă un semnal de alarmă despre cum România este atacată în acest război hibrid sau, din contră, îi va face pe mai mulți să-l descopere pe Georgescu și să fie atrași de “benzină la 1 leu”, “aur monoatomic” și restul celor spuse. Acum avem răspunsul.
În noiembrie, Ciolacu și Ciucă și Hunor au adunat împreună 3,46 milioane de voturi. Acum, candidatul lor comun Crin Antonescu a strâns doar 1,892 milioane de voturi. De aici vine aproape toată diferența în favoarea suveraniștilor, care au furat o mare parte din electoratul PSD+PNL anterior.
Pentru PSD este simplu, ei se retrag de la guvernare. Nimeni nu pare că mai vrea guvernarea, de fapt, în afară de AUR și restul rusofililor. PSD va folosi din nou strategia de a-i lăsa pe alții să strice țara, sperând ca apoi să recâștige la următoarele alegeri voturi. S-ar putea să nu le mai iasă sau nu mai existe alegeri viitoare libere, dar fiecare doarme după cum își așterne.
Mulți se întreabă și dacă, în cazul în care nu s-ar fi anulat turul 2 din decembrie 2024, Georgescu nu ar fi putut fi învins de Lasconi. Nu era așa cunoscut atunci. Poate că Lasconi avea șanse.
Personal cred că nu avea. Nu era cunoscut, dar avea timp în 2 săptămâni să devină și să atragă voturi de la ceilalți candidați, în timp ce Lasconi s-ar fi confruntat și cu probleme de genul “nu pot să votez USR că o să mă pună să port fustă” sau “nu pot să votez o femeie”, cum se aud din multe părți. Așa că eu cred că tot Georgescu ar fi câștigat și atunci.
Are cineva idee de ce oameni precum Silviu Predoiu, Sebastian Popescu și Cristian Terheș au candidat și acum, în mai 2025, deși în noiembrie 2024 au luat doar câteva mii de voturi? De ce să-ți pierzi vremea?
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
13 comentarii
06/05/2025 la 6:51 AM
“ de ce oameni precum Silviu Predoiu, Sebastian Popescu și Cristian Terheș au candidat?” Raspunsul e aici https://www.libertatea.ro/stiri/candidatii-la-presedintie-care-au-ajuns-la-puscarie-lista-infractiunilor-care-i-a-bagat-dupa-gratii-5290632
Pe scurt pentru imagine
Altfel merge un trafic de influență cand te prezinți ca fost candidat la președinție:)
Marian(Citează)
06/05/2025 la 6:59 AM
Exagerezi mult.
Iar cu Ponta au votat pensionarii care votează PSD în mod obișnuit.
Okochea(Citează)
06/05/2025 la 11:01 AM
Asa speri tu, dar pensionarii au avut în continuare opțiunea PSD. Și au zis pas.
Matilda(Citează)
06/05/2025 la 7:00 AM
Finanțările rusești pentru Georgescu au fost de la PNL, via Kensington Communication, cu influenceri locali.
Partid care, alături de partenerul de rotativă PSD, au spart recordul de împrumuturi cu 36 mld euro pe an.
Unde sunt banii ăștia?
Vali(Citează)
06/05/2025 la 7:06 AM
Eu zic că le amesteci și le sucești să iasă de-un articol. Dacă mergem pe suveraniști “puri” Simion a cam comasat ce a luat el și cg în noiembrie. Ponta în 2025 nu a fost ca Simion în 2024, suveranistul #2, chiar dacă a copiat parte din discurs. El a venit totuși cu “nostalgicii” și o parte din influența care i-a mai rămas în partea aia de PSD. Dacă psdnl îl susțineau pe Bolojan, ar fi fluierat în turul 2. Așa, Nicușor cam tremură după ce Ciolacu i-a transmis un călduros “baftă coa'”. Cât despre ceilalți candidați, e o metoda bună să mai învârți niște bani și fiind nimeni-n-drum, nici nu sunt atât de atent supravegheați.
Adrian(Citează)
06/05/2025 la 7:57 AM
Nu-mi fac griji asa de mari. Daca se mobilizeaza ungurii plus nehotaratii, pe langa cei care au votat Antonescu (mi se pare absurd sa se duca spre Simion) si Lasconi, cam avem majoritate.
Andrei(Citează)
06/05/2025 la 8:52 AM
Degeaba, guvernul a cazut si pare ca nu mai exista majoritate. Chiar daca vine AUR + POT tot nu se face majoritate. Deci o sa fie show.
Danyzus(Citează)
06/05/2025 la 8:38 AM
Daca nu vin inca minim 1,5 milioane de oameni la vot, oameni care sa inteleaga cat de toxica e propunerea Simion/Georgescu, am cam belit-o, ma iertati de vorba proasta.
Si asa situatia era complicata, cu Simion presedinte si Georgescu propunere de premier devine absolut de nesuportat si traseul occidental al Romaniei devine extrem de nesigur.
Si am ajuns in situatia asta practic in cea mai buna perioada posibila: bani si fonduri europene din greu, fara conflicte militare pe teritoriul Romaniei, fara o criza economica majora (anul de pandemie a fost recuperat rapid).
Sper sa reusim sa ne trezim macar in ceasul al 12-lea. Altfel, perspectiva emigrarii o sa ii bantuie pe tot mai multi.
silicon_v(Citează)
06/05/2025 la 9:28 AM
Psd a recunoscut prin vocea unora ca a dat voturi catre simion in noi 2024. Si mai e vrajeala aia cu finantarea lu georgescu via pnl. In rest nici o dovada ca georgescu a fost finantat de rusi. E un mister treaba cu finantarea asa cum este mister si cu finantarea lu nicusor. Ca nici asta nu spune cine-s donatorii lui. O tot da cotita. Si daca te uiti in declaratia lui de avere unde avea obligatia sa treaca finantarile scrie ceva gen persoana a dorit sa fie anonima. Nu este nici un nume. Asa ca toti au surse de finantare dubioase. Acu depinde al cui fanatic esti si ce alegi sa crezi, ori georgist ori nicusorist. Cat despre turul 2 eu zic pas. Am fost acum, am pus stampila, n-a iesit cine mi-am dorit, asta e. Mai departe nu am cu cine asa ca las pe altii sa aleaga.
Cu simion n-am cum, iar cu nicusor nici atat ptr ca dincolo de nicusor vad hiene gen clotilde friț mosteanu si altii care imi par la fel de toxici ca aia din psd.
Blackskull(Citează)
06/05/2025 la 9:55 AM
Lol. Clotilde, Nicusor și Fritz sunt toxici ca FSN-ul. Nu zic, sunt cam proști de gură și agitați dar să-i echivalezi cu prietenii lui Dugin e departe rău. Vezi să nu ajungi ca americanii care n-au votat cu Kamala care tot așa era cam praf la vorbit și s-au trezit literalmente cu satana care le distruge țara zilnic. Stai acasă și o să regreți o viață dacă ajung retarzii la putere.
nea_caisă(Citează)
06/05/2025 la 9:30 AM
– poate ca totusi n-ar fi rau sa vina un ticalos de asta odata cu nota de plata (taxe noi, tva mai mare, disponibilizari)
– poate le coreleaza pe cele 2 si nu mai pun stampila pe toti cretinii tura viitoare.
add(Citează)
06/05/2025 la 9:59 AM
Da clar. Vezi Trump. Poveste de succesuri.
Să știi că orice se poate corecta, nu trebuie ars din temelii.
nea_caisă(Citează)
06/05/2025 la 12:04 PM
Nu sunt de acord.
Suvernistii au fost toti prezenti, adica 4 milioane – 4.5 milioane. Aia sunt si altii nu mai au de unde. Enorm oricum.
Cu tonta au votat pesedistii care nu-l inghit pe ciordacu. Stiu si eu cativa.
12 milioane la vot si inca mai ramanem la suprafata. Altfel, intram intr-un mare necunoscut.
Cipper(Citează)