►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄
« Știrile zilei despre tehnologie – 11 septembrie 2024
Mircea Geoană și-a anunțat candidatura și are șanse mari să fie viitorul președinte al României »
11 Sep 2024 ·
Adică o mare rețea de afiliere din România o va cumpăra pe cealaltă. Vestea probabil că nu a adus bucurie decât vânzătorului și cumpărătorului; pentru toți ceilalți din sistem, afiliați sau magazine, este o veste proastă.
2Performant va deține, astfel, afilierea la eMAG. Rămâne de văzut cât va ține și ea, de altfel. Vestea este proastă pentru că 2Performant devine astfel singura rețea de afiliere românească și monopolul nu a fost niciodată bun (decât pentru cel care-l are).
Emailul primit de la 2P sună astfel:
Am semnat un acord preliminar pentru achiziția rețelelor Profitshare România și Bulgaria.
Tranzacția este în curs, mai sunt etape importante de parcurs, dar vrem să fiți la curent cu dorința noastră de a ne uni forțele. Găsiți detalii în raportul curent publicat astăzi pe site-ul Bursei de Valori București.
Vom reveni cu declarații și detalii despre planurile comune după semnarea contractului final. În eventualitatea finalizării tranzacției, Profitshare.ro și Profitshare.bg vor funcționa în absolut aceleași condiții comerciale și tehnice cel puțin 12 după luni după preluare.
Singurul element pozitiv al acestei știri este că 2P face activ business-ul de afiliere cu tot ce înseamnă asta: supraveghează magazinele ca să nu facă manevre, actualizează codurile necesare pe măsură ce Google are noi idei crețe privind cookie-urile și “cohortele”, îmbunătățește periodic interfața, organizează concursuri șamd.
Profitshare, în schimb, pare neschimbat de ani de zile și cred că eforturile se limitează la a menține rețeaua în funcțiune și atât.
Profitshare, ca brand, este deținut de Conversion Marketing, firmă din grupul Dante Internațional alături de eMAG și restul de acolo. Din cum sună anunțul, pare că Dante taie din costuri renunțând la operarea rețelei de afiliere și “externalizând-o” momentan singurului concurent real din piață. Asta nu înseamnă musai că eMAG și alte magazine de acolo vor să iasă din afiliere, ci doar că preferă să nu suporte și costurile operării unei rețele.
În mod paradoxal, aș fi spus că piața ar trebui să curgă în direcție opusă. Comerțul online crește în fiecare an și mai are foarte mult loc unde să crească, pe măsură ce tot mai mulți oameni descoperă avantajele comenzilor online, livrărilor la easybox, returului mai simplu șamd.
Aș fi spus deci că tendința logică este să-ți păstrezi aproape o rețea de afiliere, să o faci a ta și să contribuie la creșterea vânzărilor tale, nu să elimini din portofoliu și să o vinzi altuia. Un exemplu bun este Amazon, care menține de ani de zile propria rețea de afiliere, sau faptul că inclusiv magazine de brand precum Samsung sau Huawei România au intrat în afiliere cu propriile site-uri.
Anunțul de la BVB spune următoarele:
Evenimente importante de raportat: Acord preliminar privind achizitia Profitshare Romania si Bulgaria
Consiliul de Administratie al 2Performant Network S.A. (“2Performant”) informeaza investitorii ca in data de 06.09.2024 2Performant a incheiat un acord preliminar privind achizitia retelelor de afiliere Profitshare.ro si Profitshare.bg detinute de Conversion Marketing S.R.L. si Conversion Marketing EOOD (“Liniile de afacere Profitshare”). Acordul prevede principiile tranzactiei si nu este angajant din punct de vedere juridic.
Operatiunea ce face obiectul acordului mentionat mai sus consta in transferul Liniilor de afacere Profitshare de la Conversion Marketing S.R.L., respectiv Conversion Marketing EOOD (in calitate de vanzatori) catre 2Performant (in calitate de cumparator). Dante International S.A. (asociat majoritar al Conversion Marketing S.R.L.) va fi parte la contractul de transfer de afacere, in calitate de garant.
Pretul tranzactiei este de 4.307.000 RON si va fi platit astfel: 55% in numerar, la momentul finalizarii transferului Liniilor de afacere Profitshare potrivit contractului de transfer de afacere (“Data Finalizarii”) si 45% in actiuni in capitalul social al 2Performant, printr-o majorare de capital social ale carei detalii vor fi publicate dupa semnarea contractului privind transferul de afacere.
Creantele de plata a pretului vor fi cesionate de catre Conversion Marketing S.R.L. (si Conversion Marketing EOOD, daca va fi cazul) catre Dante International S.A., iar Dante International S.A. va deveni actionar al 2Performant ca urmare a majorarii de capital social. Dante International S.A. isi va asuma prin contractul de transfer de afacere obligatia de a nu vinde actiunile detinute in capitalul social al 2Performant pentru o perioada de 1 an de zile incepand cu Data Finalizarii.
Deci, pe scurt, Profitshare se vinde cu aproximativ 860.000 de euro, din care 55% cash. 45% din sumă va fi oferită în acțiuni la 2P, companie care este listată la BVB și deci acțiunile ei sunt “în piață”, așa că se va face o majorare de capital.
2Performant are în acest moment o capitalizare de 32 de milioane de lei. Dacă Dante trebuie să primească acțiuni de vreo 2 milioane de lei, ar însemna că ar putea ajunge să dețină cam 6% din 2Performant, deși rămâne de văzut asta după ce lucrurile se pun concret în practică.
2P a anunțat pentru semestrul 1 din 2024 o cifră de afaceri de 23,5 milioane de lei, în creștere cu 20% față de S1 2023. Pe întreg anul trecut, raportul vorbește de o cifră de afaceri de 46,3 milioane lei.
Dacă vreți o dovadă a creșterii pieței de ecommerce și deci și a afilierii, uitați-vă pe ce estimează 2P pentru anul în curs:
Și totuși, pe o astfel de piață eMAG își vinde propria rețea de afiliere și devine un simplu client al 2Performant. Sigur, se spune că Profitshare va opera în continuare încă 12 luni. După aceea, însă, orice este posibil, de la trecerea eMAG în 2P și până la ieșirea magazinului din afiliere. Părerea mea este că înțelegerea între 2P și Dante prevede ca eMAG să rămână minim încă o perioadă în afiliere, pentru că altfel n-au cumpărat, de fapt, mai nimic, dar exact ce rezervă viitorul pe termen mediu rămâne de văzut.
« Știrile zilei despre tehnologie – 11 septembrie 2024
Mircea Geoană și-a anunțat candidatura și are șanse mari să fie viitorul președinte al României »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
8 comentarii
11/09/2024 la 11:32 AM
Emag devine (daca nu deja a devenit) un magazin nefrecventabil. Preturi foarte mari in comparatie cu concurenta. Par sa nu fie constienti ca oricine poate da cateva click-uri si obtine chiar si zeci de variante pt acelasi produs. Iar cu reducerile alea fake nu mai pacalesc pe nimeni.
Andrei(Citează)
12/09/2024 la 2:58 PM
Preturile mari si reducerile fake nu ma deranjeaza foarte tare. Ca pot sa caut foarte usor si sa cumpar din alta parte daca vad ca se gasesc produse mai ieftine.
Dar problema principala este cu vendorii din marketplace si cu faptul ca Emag permite absolut oricui sa vanda produse fake.
Am reclamat prin modulul lor de pe site faptul ca un telefon Samsung S24 Ultra vandut de un partener la 2000 de lei este fake si nu s-a intamplat nimic. Intre timp apare cu lipsa stoc, dar vendorul este in continuare prezent.
Andrei G(Citează)
11/09/2024 la 12:13 PM
Este o veste proasta si pentru clienti, fraierii ce finanteaza toata schema. Ei nu sunt mentionati nicaieri.
Ionut(Citează)
11/09/2024 la 12:18 PM
Intr o piata atat de mare cum vor unii sa o numeasca.. sa nu fie loc de 2 jucatori in afiliere e totusi trist si pacat.. inseamna totusi ca piata nu e totusi atat de mare…
eBogdan(Citează)
11/09/2024 la 2:02 PM
“pare că Dante taie din costuri renunțând la operarea rețelei de afiliere și “externalizând-o””
Sau, privind din alt unghi, pare ca scapa de componenta asta pentru a se face mai dezirabil pentru o achizitie.
C(Citează)
11/09/2024 la 2:10 PM
@ Andrei
Si totusi pentru posibilitatea de retur in 60 de zile, zero probleme si intrebari in cazul retururilor la termen si livrarea a 2 a zi pentru o multitudine de produse merita cateodata pretul un pic mai mare decat al concurentei.
dny(Citează)
12/09/2024 la 3:02 PM
Desi in general comand produse cu livrarea a doua zi, nici macar 50% dintre acestea nu ajung la termenul stabilit prin serviciul Genius.
Andrei G(Citează)
11/09/2024 la 2:30 PM
100% de acord.
Eu in ultimele cateva luni. Am ceva de cumparat non food – verific si pe emag. La pret mai mic sau egal – iau de pe emag, seller emag, livrare fara bataie de cap in easybox.
Am mai luat de pe emag, prin Marketplace/parteneri si suportul pt garantie / dead on arrival a fost greoi cu partenerii.
Cand e mare diferenta de pret, reconsider oportunitatea achizitiei.
Ariel(Citează)