un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Sony introduce un senzor extraordinar pe noua cameră A9 III

13 Nov 2023  ·

TEHNOLOGIE  ·

7 comentarii


Sony tocmai a urcat unul sau două niveluri în lumea camerelor foto-video. Japonezii au lansat noua cameră Sony A9 III și aceasta are un global shutter la bord, ceea ce este un salt uimitor de tehnologie.

Situația este următoarea: senzorii foto sunt formați dintr-o rețea de pixeli, ca un tabel Excel ale cărui valori se citesc rând cu rând cu viteză mare. Citirea aceasta rând cu rând, chiar dacă se face de zeci sau sute de ori pe secundă, poate introduce efecte nedorite în imagine, numite efecte rolling shutter. Cele mai bune exemple ar fi elicea unui avion, care pare deformată, sau garduri sau stâlpi strâmbi în mișcările de panning rapid.

Iată cum arată elicea unui avion, deși a fost fotografiată cu timp foarte mic de expunere pentru a o prinde atât de “înghețată”.

Propellor with rolling-shutter artifact.jpg
By Link

Și un gard fotografiat dintr-o mașină care merge cu 80 km/h.

Rolling Shutter Effect at Afton Down, 21 August 2018.jpg
By Link

Un senzor de tip global shutter citește toți pixelii deodată. Nu contează cum face asta. Este o tehnologie superioară care până acum se găsea doar pe camerele scumpe de cinematografie, iar acum Sony a introdus-o pentru prima oară pe un aparat full-frame accesibil. Accesibil în ghilimele. A9 III va costa 34.800 de lei, dar față de o cameră ultra-specializată, este mult mai ieftină. Vor fi o mulțime de fotografi și videografi de sport, natură, concerte, chiar și filmări, care vor trece la această cameră Sony.

Senzorul acesta are mult mai multe avantaje. Primul ar fi că elimină distorsiunile de tip rolling shutter, ok, foarte bine!

Apoi, însă, timpul de expunere coboară pe A9 III până la 1/80.000 de secunde. Majoritatea camerelor au un timp cam de zece ori mai mare. Chiar și modelul anterior A9 II cobora la 1/8.000 cu shutter mecanic și 1/32.000 într-un mod electric. La 1/80.000 dintr-o secundă, poți surprinde un glonț în mișcare sau o pasăre perfect înghețată în zbor sau alte asemenea detalii.

Senzor rapid = rată de cadre mai mare. Camera aceasta fotografiază la 120 de cadre pe secundă și poate face pentru fiecare dintre ele auto-focus și auto-tracking, plus că fotografiază fără blackout, adică viewfinderul nu de vine negru când declanșezi, ci vezi în continuare totul în timp real.

De fapt, citirea senzorului este atât de rapidă încât Sony oferă pe această cameră și o funcție de Pre-Capture. Camere înregistrează până la o secundă (adică, 120 cadre) înainte de apăsarea butonului de declanșare. Chestia asta de fapt elimină problema timpului de reacție a fotografului. Poate fotografiezi o pasăre și aștepți să se lanseze în zbor, dar până reacționezi tu să declanșezi fotografierea poți să pierzi fix cadrul inițial. Nu și cu Pre-Capture.

Poate face compunere de imagini RAW. Până la 32 de imagini RAW pot fi “suprapuse” pentru a obține la final o imagine cu zgomot foarte, foarte redus. Un astfel de sistem de multi-frame noise-reduction este folosit și pe telefoane mobile (unde senzorii mici permit citire rapidă, chiar dacă pe linii), dar doar cu vreo 8 imagini.

Filmează de asemenea extraordinar. Filmează 4K la 60 fps folosind toți cei 6K pixeli ai senzorului și apoi reduce imaginea la 4K, ceea ce îi oferă calitate mare. Filmează 4K la 120 fps fără crop, cu întreg unghiul de cuprindere oferit de obiectivul folosit.

Nu mai face banding de lumină. Acesta este un alt fenomen nedorit ce apare la senzorii clasici. Să zicem că senzorul este citit linie cu linie și pe la mijlocul citirii se schimbă puternic iluminarea scenei de la un fulger, lumini de concert sau flash-ul altui fotograf; imaginea finală va avea linii cu luminozitate mică și altele puternic iluminate.

Cel mai des întâlnit efect de acest gen este flickerul de la lumini fluorescente pe video. Cu un senzor care citește dintr-o dată toți pixelii săi, efectul nu mai poate apărea.

Se poate sincroniza cu flash-uri la orice viteză de declanșare, nu doar la câteva mici. Poți sincroniza fotografierea cu declanșarea blițului chiar și la 1/80.000 secunde.

Și dacă tot au avut acest senzor excelent de 24,6 megapixeli, au construit și o cameră excelentă în jurul său. Senzorul are stabilizare pe 5 axe și parcă am reținut că este una de 8 stopuri, nu 5-6 stopuri cum este uzual pe sisteme in-body de stabilizare. Viewfinder-ul are super-rezoluție.

Mai interesant este sistemul de focalizare automată, care a fost îmbunătățit. Acum recunoaște forma corpului, nu doar ochiul cuiva, adică poate focaliza și pe o persoană întoarsă cu spatele sau care înoată sau care este parțial vizibilă. Poate face și tracking în același mod, chiar dacă subiectul mai intră pe după vreun obstacol sau se întoarce.

Camera aceasta nu are shutter mecanic, apropo. Nu are rost unul, singurul său rol era să blocheze lumina din a ajunge pe senzor tocmai pentru ca pixelii încă necitiți să nu mai fie expuși suplimentar față de cei deja citiți. Eliminarea obturatorului mecanic face camera mai fiabilă, că nu mai sunt părți în mișcare în ea, o face mai silențioasă și poate și mai mică. A9 III are doar o cortină de protecție care trece în fața sensorului când închizi camera sau când îi schimbi obiectivele, cu rol de protecție la praf.

Mi-ar plăcea o astfel de cameră. Nu o să-mi iau niciodată una. Mi-ar plăcea să filmez cu o cameră full-frame, dar una decentă începe de la 10.000 de lei și nu aș putea justifica niciodată o astfel de cheltuială câtă vreme producția video nu aduce astfel de venituri. Până la 34.800 de lei este cale și mai lungă, iar de obiective full-frame nici nu mai zic; de obicei camera este elementul mai puțin costisitor din sistem.

Cred însă că A9 III se va vinde în draci. O mulțime de profesioniști vor face trecerea la acest model pentru a-și simplifica munca. Eu sunt și mai curios în cât timp va aduce Sony un global shutter pe restul gamei lor foto (Alpha 7 și altele) și video (FX3, FX6 etc) și mai ales care va fi răspunsul concurenței, care momentan a rămas în urmă față de acest anunț.

    7 comentarii

  1. Cu 10 000 iei doar body-ul. Odata ce faci trecerea spre FF trebuie sa scoti din buzunar si pentru lentile de 2-3 ori mai scumpe. Nu mai dai 2000 de lei pe un fix crop, dai de la 5000-6000 in sus. Si sus poate insemna chiar 80k lei. :)

    Partea nasoala la Sony asta este ca nu tine bateria, e aproape la jumatate autonomia fata de versiunea precedenta.

      (Citează)

    • La care “asta” nu tine bateria? La A9 III ?
      La A7 III ma tine bateria o tona, mult peste celelalte.

      Si la FF se gasesc si obiective ok mai ieftine.

        (Citează)

    • Marius, ultima cameră top de la ei cu probleme la baterie a fost a7II. După au rezolvat problema; cred ca nu ești în temă cu noutățile…

        (Citează)

  2. Da, tine cu vreo ~200 de cadre mai putin fata de ~600 pe A9II. A7III tine foarte bine.

    Evident ca gasesti plastic ieftin oriunde, dar cu tot soiul de probleme. Dar da, fiecare le vede sau corecteaza. :)

      (Citează)

  3. Stai! Eu, tot citind pe aici, am ajuns sa cred ca iphone-ul are cea mai buna camera foto/ video din lume. Nu mai inteleg nimic.

      (Citează)

  4. Sony a descoperit Pre-Capture … chestie implementata pe Oly de vreo 2-3 ani.
    Mai putin si o sa descopere si gaura la macaroana.
    Succesuri nenumarate :) !

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus