un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

OUG 13 s-a întors prin Parlament, dezincriminând abuzul în serviciu dacă furi o sumă mai mică. De asta românii nu trebuie să voteze cu PNL!

29 Mar 2023  ·

GÂNDURI  ·

36 comentarii

Ordonanța 13, cea dată noaptea ca hoții de Dragnea și cum îl chema și pe ăla cu altă întrebare, se întoarce sub altă formă.

Senatul a aprobat un proiect de lege ale cărui principale prevederi sunt, pe scurt:

  • abuzul în serviciu are acum un prag valoric minim de 250.000 de lei pentru a fi considerat infracțiune.
  • neglijența în serviciu are acum un prag valoric minim tot de 250.000 de lei pagubă pentru a fi considerată infracțiune.

Dacă furi sau produci pagube mai mici de 250.000 de lei, nu mai este infracțiune. Practic, se dă liber la furt sub această valoare, iar sancțiunea va fi echivalentul unei palme peste încheietură. 250.000 de lei este mărunțiș pentru PNL+PSD+UDMR, deși reprezintă salariul minim pe aproximativ 8 ani de zile de muncă.

Aceeași prevedere se regăsea printre cele din OUG 13, doar că atunci avea un prag de 200.000 de lei. Practic, acum situația este chiar mai favorabilă hoților.

Camera Deputaților este for decizional. Nu vă așteptați la miracole acolo. La Senat, proiectul a trecut cu 78 voturi pentru și 25 împotrivă.

Nu sunt surprins. Despre PSD știam de mult ca sunt un partid de hoți până la ultimul om, că nimeni cinstit nu s-ar înscrie acolo ca să stea cot la cot alături de ceilalți mafioți.

Morala este cea din titlu: nu votați niciodată cu PNL. Liberalii demonstrează din nou ca sunt la fel de hoți ca și cei din PSD, doar cu altă culoare pe sigla de partid. Aceeași hoție cu altă pălărie.

Au călărit pe protestele anti-OUG 13 pentru a ajunge la putere. Odată ajunși acolo, au arătat că nu doreau puterea ca să facă România mai bună, ca să crească economia și ca să vindece rupturile din societatea românească și decalajul dintre diversele ei grupuri sociale. Nu, au vrut puterea ca să fure mai ușor și cu pedepse mai mici.

Și nu se poate face mare lucru. Câtă vreme legile se adoptă pe traiectoria lor normală, prin Parlament, tot procesul este unul “democratic”. Pun în ghilimele pentru că nu acesta este spiritul democrației.

Îndrăznesc să cred că românii nu au votat actuala structură a Parlamentului pentru ca acesta să înlesnească furtul, ci cu speranța clădirii unei țări mai bune. Consecința este însă cea de astăzi. Devine mai ușor să se fure tot de către cei de la putere, că doar în rândul funcționarilor publici intervine abuzul în serviciu. Hoții și-au votat iertarea de păcate și pleacă râzând acasă.

Votasem USR tocmai ca să împiedice astfel de lucruri. Ca să fie acolo, la putere, să vegheze hoții. I-am votat tocmai ca să intre în troaca cu porci și să se murdărească de noroi pentru votanții lor, ca să tragă porcul înapoi atunci când acesta prinde curaj și vrea din nou să dea iama în cașcaval.

USR s-a certat rapid cu Cîțu și a plecat de la putere ca să stea curat… pe Facebook. S-au și rupt în două partide, iar la următoarele alegeri va fi probabil jale.

Între timp, Reper anunță un protest diseară, în Piața Victoriei. Intenționez să merg și eu. Iohannis se face că nu vede problemele, a declarat pe undeva că “România a crescut, în ultimele trei decenii, fiind în prezent un cap de pod al democrației în regiunea noastră și nu numai. Vom continua să lucrăm și să protejăm ceea ce am realizat“. Cap de pod, clar!

    36 comentarii

  1. La faza cu mitingul ălora organizat seara, printre clădiri goale, am râs.
    Nu știu ce scrie prin manualele de istorie dar lumea l-a huiduit pe Ceaușescu pe lumina zilei, privindu-l în ochi.
    Așa am fost noi atunci, mai naivi.

      (Citează)

  2. “De asta românii nu trebuie să voteze cu PNL!” Corect! Votati…era un banc:

    “Doi tigani faceau integrame:
    – Metal pretios! zice primul,
    – HAUR!
    – Nu HAUR mah, din 3 litere…
    – Atunci FER!”

      (Citează)

    • Ai stricat bancul :)

      Tiganul facea integrame:
      – Metal din 4 litere ?
      – HAUR, ca FER e din 3…

        (Citează)

    • La AUR este doar vorbărie și națîonalism pentru a strânge voturi, în practică n-ar putea face nimic.

        (Citează)

    • vladutz:
      Ai stricat bancul :)

      Tiganul facea integrame:
      – Metal din 4 litere ?
      – HAUR, ca FER e din 3…

      De fapt nu l-a stricat, gluma principală e fierul = metal prețios. Versiunea ta se bazează doar pe pronunția specifică etniei.

        (Citează)

  3. Erau Cam 20 de persoane pe la ora 18.30 in piata. Si doar eu am impresia ca e o idee proasta cu protestele, cand practic nu e nimeni acolo? Eu mi as lua concediu o zi( mai multe) ca sa fiu acolo pe zi, nu la apus. Asa nu ii “deranjam” cu nimic

      (Citează)

  4. E inflatie, nu e normal sa creasca suma?
    /s

    Nu sunt de acord cu afirmatia “nu asta e esenta democratiei”.
    Ba fix asta e: alegem niste oameni sa decida pt noi. Daca nu ne place ce fac, ii schimbam.
    Dar o sa ii schimbam? Probabil nu. Deci rezulta ca ne place ce fac.

      (Citează)

    • Nu ai dreptate, la ultimele alegeri chiar a fost psd si anti psd, cine a votat pnl nu si-a imaginat asa o coalitie. Iar acum culegem roadele. In continuare cred ca radu greseste in abordarea fata de usr, pe de alta parte ce s-a intimplat dupa e dezamagitor. Dar da, la intrebarea cu cine votez, ca toti sint o apa si un pamint… e un raspuns simplu: cu oricine altcineva, ca astia care au fost sa invete ca exista si consecinte la proasta guvernare, la nepasare, la aroganta.

        (Citează)

  5. Vor fi 30-40 de rataciti la Victoriei cu vuvuzele, eventual si dansul pinguinului.
    Voi (Matilda&Radu) inca mai aveti nevoie de dovezi ca Romania e un stat esuat, din toate punctele de vedere? Am asa un feeling ca o sa va luati talpasita cu mult inainte sa inceapa Alice clasa 0. O sa ajungeti la concluzia mea, ca nu aveti cum sa va cresteti copilul intr-un mediu cat de cat sanatos, in Romania. Just wait and see. Stati calmi, nu va fi niciun protest, va fi o fasaiala, romanii au alte treburi.

      (Citează)

  6. Cine mai voteaza Pnl-Psd, ma-sa-i curva.

    In alta ordine de idei nu ma duc la protest, dar ma inscriu in Usr.

      (Citează)

    • Man, stai calm. Been there, done that. Daca ai familie, copil, cauta si pleacă sau nu mai sta sa citesti, oricum nu te afecteaza in mod direct in urmatorii 2-3 ani. Nimeni nu o sa simta nici o schimbare imediata de la legea asta.

        (Citează)

    • Nu iti inteleg punctul de vedere. Problema este cq pe termen lung pnl psd aceeasi mizerie. De asta o sa ma implic in alt partid, ca ne tb o solutie pe termen lung.
      De plecat am decis deja ca nu plec.

        (Citează)

  7. Sunteti idioti. Proteste seara cand programul se termina la 16.30? Pe cine naiba credeti ca veti impresiona?!

    Si data viitoare cand sunt alegeri, mergeti la vot. Mersul la protest e tardiv si inutil, lucrurile se schimba cand votezi.

      (Citează)

    • Eronat, ultimii ani ne-au arătat că cele mai interesante schimbări (pentru unii bune, pentru alții nu) s-au petrecut între două chemări la urne.

        (Citează)

    • “Mersul la protest e tardiv si inutil, lucrurile se schimba cand votezi.”

      300.000 de oameni pe strazi schimba dramatic dinamica votului cu un an inainte de alegeri. E vorba de mesajul care nu mai poate fi ascuns si de schimbarea agendei publice.

      P.S. Si, da. PNL ar merita sa dispara de pe scena politica. Ar fi un exemplu bun pentru toata clasa politica din Romania actuala si anume ca nu poti face absolut orice in politica fara sa platesti pretul, la un moment dat.

        (Citează)

    • Daca nu ar fi televiziunile, protestele astea ar avea efect 0 barat.

        (Citează)

  8. Acum eu vreau sa aflu, sa vad daca si înțeleg, versiunea lor, care e ideea cu pragul de 50k euro ? De ce nu 27489 euro ? Adică idioții sau hoții sau toți laolaltă ar putea sa zica de ce pragul ăsta? Că trebuie să existe un prag asta as mai înțelege. Există în UE așa ceva ? Pe ce sumă ?

      (Citează)

  9. sigur, sa iesim din nou in strada, dam guvernul jos ca sa punem ce in loc?
    USR? vai de capu’ nostru…

      (Citează)

    • Mihai:
      sigur, sa iesim din nou in strada, dam guvernul jos ca sa punem ce in loc?
      USR? vai de capu’ nostru…

      Tu te-ai bucura la haur, nu ?!

        (Citează)

  10. Mitingurile aduceau oameni prin adversitatea politica si prin mobilizarea facuta si de niste oameni fara chip. Acum hotii sunt frati, iar oamenii fara chip nu mai au ce sa schimbe.

      (Citează)

  11. What is reper?

    Cred ca putem discuta despre chestii reale nu închipuite

      (Citează)

  12. Toată lumea votează cu cineva ca să fie la putere. Așa e logica de bază. Ii votezi sa ia decizii.

    Nimeni nu pleacă de la putere dacă chiar e la putere. Așa e logica de bază. Dacă ai puterea de decizie, de ce ai părăsi-o? Care ar fi motivul? Hmm…

    Orice altceva e o logică faultată. Ar putea fi chiar motivul pentru care suntem în starea asta. În timp ce așteptăm unicornul, nu îl găsim și visăm la următorul unicorn, ăia cu alte interese, pe care ii știm de decenii, își urmăresc celelalte interese.

      (Citează)

  13. mac gregor:
    Nu iti inteleg punctul de vedere. Problema este cq pe termen lung pnl psd aceeasi mizerie. De asta o sa ma implic in alt partid, ca ne tb o solutie pe termen lung.
    De plecat am decis deja ca nu plec.

    Solutia aia pe termen lung nu exista si nu va exista niciodata pentru ca noi romanii avem o problema mentala probabil. Nu putem 3 oameni sa ne putem de acord pe o chestie.

    Am fost la proteste, am trimis sesizari, m-am certat cu vecinii, cu oamenii, am sunat la politie, la autoritati, cata energie sa imi consum cand vad atata nepasare si nesimtire in jur.
    Am fost in USR, am strans semnaturi, am mers la parlament. Prima intrebare dupa ce m-am inscris pe care i-am pus-o actualului primar de la sectorul 2 care atunci era coordonatorul pe extindere pe sector 2 a fost “bun si acum care este planul, cum sunt impartite domeniile, ce facem efectiv?” si raspunsul a fost “aaa pai momentan strangem semnaturi pentru fara penali si vedem dupa”. Am vazut dupa.

    Au avut timp, suport, energia sustinatorilor, expertiza, tot ce se poate, s-au pi… pe ele.

    Unii trebuie sa se dea singur cu capul de prag cum e vorba, ai grija sa nu dai tare. Imi pare rau pentru tine.

      (Citează)

    • Multumesc pentru replica, m-ai avertizat..

        (Citează)

    • “noi romanii avem o problema mentala probabil. Nu putem 3 oameni sa ne putem de acord pe o chestie.”

      De acord.

      In acelasi timp, una din definitiile politicianului e “om care e capabil sa creeze consens intr-o incapere”.

        (Citează)

    • Ai avut asteptarile prea mari. Dar probabil ca ai dreptate sa fii suparat, odata ce ai investit timp cu implicarea ta.

      Doar ca schimbari de genul asta sunt graduale. In momentul actual, societatea nu cred ca poate oferi mai mult decat ce poate/ce arata USR-ul. Asta vad eu, ca om de pe margine. Mie mi se pare oricum un pas in fata in comparatie cu alianta asta toxica USL+servicii.

      Poate ca peste 4 sau 8 ani va exista o optiune clara mai buna. Doar ca eu nu poti sa nu faci nimic pana atunci.

        (Citează)

  14. Nu prea înțeleg prezența cuvântului ‘furt’ in tot contextul ăsta cu abuzul în serviciu, furtul e o infracțiune de sine stătătoare și pedepsită ca atare. Abuzul în serviciu are treabă cu prejudicii cauzate statului sau altor entități.
    Deci cine fură face pârnaie pt furt, nu pt abuz în serviciu.
    Nu comentez pragul cât timp lumea încă nu e in stare să facă diferența între furt și abuz în serviciu, mai e până la a putea discuta despre un eventual prag dacă speța încă e neclară și toți rumegă titluri de știri și atât.

      (Citează)

    • Dacă s-ar da o hotarare de CL prin care apartamentul tau in valoare de 49.000 euro trece in proprietatea Primăriei, ar fi furt sau abuz în serviciu? Sau un functionar îți tergiverseaza niste acte in urma carora tu pierzi posibilitatea de a-ti intabula un teren, sa zicem, e furt sau abuz? Spaga pentru a-ti rezolva chestii e furt sau abuz? Un primar, un director de scoala, orice mic dumnezeu d-asta, acorda cu dedicatie contracte de asfaltare, de renovare, de schimbat becuri, orice, sub 50.000 de euro. Lucrarile nu se fac, sau se fac prost, dar banii sunt platiti: e furt sau abuz?
      Posibilitatile sunt nelimitate.

        (Citează)

    • @Florian: sper că înțelegi că doar confirmi ce spune Florin M. Mi-e greu să cred că „s-ar da” o hotărâre prin care trece apartamentul tău în proprietatea primăriei, dar în fine. Când un funcționar tergiversează ceva e abuz dacă nu a respectat legislația și termenele aferente, nu văd ce treabă are furtul cu asta. La șpagă până și eu știu că e luare de mită și poate fi și abuz dacă atunci când îți rezolvă încalcă… legislația. Contractele prin atribuire directă prin definiție sunt cu dedicație că doar asta înseamnă atribuire directă. Din nou, dacă plata se face fără să fie recepționate serviciile o fi abuz (dacă se poate demonstra), nu văd ce legătură are furtul cu asta.

      Dar dacă tot fură toată lumea tot timpul chiar că nu mai avem ce face, că doar nu sancționăm pe toată lumea.

        (Citează)

    • Unii numesc si evaziunea furt. Daca era furt , se numea furt. Banii pe care nu-i platesti nu sunt ai statului, asa ca nu e furt. Ai o obligatie fata de stat, ceea ce e cu totul altceva decat sa furi banii statului. Multi nu inteleg subtilitati din astea, asa ca mi-ar placea sa mai taca din gura.

        (Citează)

    • S:
      Ai o obligatie fata de stat, ceea ce e cu totul altceva decat sa furi banii statului.

      De fapt, daca esti functionar si furi iti insusesti banii statului ai toate sansele sa fie delapidare, nu furt.

        (Citează)

  15. Suma e aceeasi, doar s-a indexat cu rata inflatiei.

    Marele castigator din alianta asta a USL o sa fie AUR, ca aia care votau prost pana acu nu s-au desteptat deodata.

      (Citează)

  16. [p] de la Politic.
    A se servi conform bannerele userei afișate ulterior postării.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus