un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Sunt curios ce potențial de aplicații militare au enzimele care dizolvă plasticul

10 May 2022  ·

GÂNDURI  ·

11 comentarii

Cercetătorii unei universități din Texas au descoperit o enzimă ce poate descompune plasticul în câteva zile, nu câteva luni precum alte enzime cercetate până în prezent. Sunt vești foarte bune pentru reciclare, puteți să le citiți pe Vice.

Mai exact, enzima lor “depolimerizează” PET-ul, care este un tip de plastic. Polimerii sunt lanțuri foarte lungi de molecule, iar această enzimă rupe lanțurile respective și le transformă în elemente mai simple, în plastic de bază ca să zic așa, din care ar putea fi produs ulterior alt plastic, fără a mai consuma petrol în acest proces.

Bravo lor. Treaba asta poate fi un avantaj serios pentru reciclare. Dacă în câteva zile ai reciclat cantități mari de PET și poți refolosi ceea ce obții din reciclare, întreg procesul devine chiar eficient economic, nu doar plăcut pentru mediul înconjurător.

Eu mă întreb însă altceva: oare ce potențial are o asemenea enzimă de a fi utilizată ca armă? Să zicem că arunci din avion această enzimă, într-o formă care să reziste la acest mod de livrare, peste ceva, un oraș, un obiectiv militar, un baraj. Ca în filmele SF, enzima se apucă să dizolve acel plastic, făcându-l de fapt foarte fragil. La propriu poate fi ca în filmele SF în care materialul devine casant, praf și pulbere, sub ochii actorului principal.

Nu știu în ce măsură ar conta asta ca aplicație militară, dar sigur niște piese sau accesorii sunt făcute din plastic prin orice echipament, utilaj, garaj care-l ține, fabrică ce-l produce, unitate ce-i face mentenanța șamd. Poate nu musai plastic de tip PET, dar e clar că cercetarea în domeniul acestor enzime este abia la începuturile sale și cine știe ce mai relevă ele.

Să mai zic și scenariul acela în care enzima “scapă” din laborator? Sau trebuie să așteptăm să apară nanoboții pentru asta?

    11 comentarii

  1. Hei, enzimele nu sunt microroganizme. Ar fi efisciente daca le-ai livra cu masina de pompieri, sa vii cu cantitati adecvate. Mult noroc sa faci asta intr-un baraj cu milioane de m3 de apa.
    O curiozitate: in era carbonifera nu existau bacterii care sa descompuna celuloza. Asta a facut ca resturile vegetale sa creeze straturile de carbune pe care le exploatam acum. Tot atunci a crescut conentratia de oxiden din atmosfera. Mai mult oxigen a permis cresterea in dimensiuni a animalelor si insectelor. Intre timp evolutia a umplut nisa si resturile sunt descompuse frumors.
    Probabil o sa apar alte bacterii care sa consume plasticul, mama natura se ocupa de asta in cateva mii de ani :).

      (Citează)

  2. Esti din ce in ce mai rupt de realitate…

      (Citează)

    • de ce aceasta reactie la parerea omului pe propriul site? poate pur si simplu a dat peste un mugur din ala bun.

        (Citează)

  3. wtf did i just read??

      (Citează)

  4.   (Citează)

  5. Daca intr-adevar se descopera o enzima care este usor de creat si care descompune plasticul in mod eficient, atunci o parte considerabila din problemele legate de poluare dispar.

      (Citează)

  6. Iti dai seama cum ar fi daca daca o substanta miraculoasa ar cadea din cer si ar face fierul sa rugineasca. Nu stiu in ce masura ar conta asta ca aplicatie militara, dar sigur niste piese sau accesorii sunt facute din fier prin orice echipament, utilaj, garaj care-l tine, fabrica ce-l produce, unitate ce-i face mentenanta samd….oh wait…!

      (Citează)

  7. Germenul Andromeda si garniturile de etansare, in caz ca nu ai citit romanul.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus