un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cum cred că vor evolua lucrurile în Ucraina: un scenariu optimist și unul pesimist

28 Feb 2022  ·

GÂNDURI  ·

47 comentarii

Am scris într-un articol recent cum văd eu evoluția din Ucraina într-un scenariu optimist, care oricum nu este unul bun pentru ei. Să detaliez un pic.

Optimist

Rușii cuceresc aproape toată Ucraina. Poate doar zona vestică dinspre Polonia și România, centrată pe orașul Liov, să nu fie ocupată, și asta pentru că Ucraina este o țară foarte mare, aproape de 3 ori cât România, mai mare decât Franța sau Germania. În Kiev, rușii arestează niște politicieni pentru “nazism” și pun un guvern de formă.

Cuceresc mai mult teren decât le trebuie ca să aibă apoi cu ce negocia în schimbul retragerii de acolo. Practic, dacă ai trei sferturi din Ucraina, dintr-o dată este de bine dacă țările vestice negociază ca rușii să revină doar la ideea anexării teritoriilor separatiste, pe lângă o mulțime de alte concesii (ridicarea sancțiunilor actuale, cumpărarea de gaz în viitor etc).

Rușii rămân cu teritoriile separatiste și încă niște teritoriu dincolo de ele, poate cu Odesa sau cu toată coasta dintre Crimeea și regiunea Donbas.

Ucraina pierde din teritoriu, abandonează planurile de UE și NATO, practic pleacă din conflict bătută și cu banii furați, dar apucă o nouă zi. Posibil ca Transnistria să-și ceară apoi “independența” sau chiar direct alipirea la Rusia, în noua organizare geo-politică.

Pesimist

Rusii cuceresc toată Ucraina și nu pleacă de acolo sau se retrag doar de formă, lăsând o administrație controlată de Kremlin. Și, dacă tot sunt cu armata în zonă, Transnistria sau chiar toată Republica Moldova are aceeași soartă ca Ucraina.

Rusia are motive să vrea Ucraina cu totul, nu doar câteva teritorii separatiste. Ucraina—o țară cu suprafață mai mare decât a Franței și aproape dublu cât Germania. Ucraina—locul 1 în Europa la resurse de uraniu, locul 2 în Europa și locul 10 în lume ca rezerve de titaniu, locul 2 în lume la fier, locul 3 în Europa și 13 în lume la rezerve de gaze de șist, locul 1 în Europa ca suprafață arabilă și alte asemenea recorduri de dorit, le găsiți aici. Totul cu ieșire la Marea Neagră și gurile Dunării.

În negocierile cu vestul pentru diverse concesii, Rusia obține și retragerea forțelor NATO sau măcar a rachetelor defensive din România, ca să aibă o nouă zonă tampon cu alianța. Precedent există. În criza rachetelor din 1961, rușii au acceptat să retragă rachetele lor din Cuba, dar și americanii le-au retras pe ale lor din Turcia. Prevederea aceasta, obțină de ruși la negocieri, a fost ținută secretă mulți ani, că nu dădea bine ca publicul american să afle că Kennedy a făcut concesii rușilor după toată blocada aceea navală de forță din jurul Cubei.

 

În 2024, poate câștigă Trump un nou mandat în SUA. Șanse are, ca să fiu realist. Trump este mare admirator al lui Putin, acum câteva zile își exprima admirația pentru cât de deștept a fost Putin când a pretins că anumite părți din Ucraina sunt independente și deci trimite armata în ajutorul “rușilor” de acolo. În plus, Trump a avut mereu o poziție critică la adresa NATO, deci este foarte posibil să nu susțină România nici măcar de formă, caz în care am fi abandonați total la cheremul rușilor. Nu ca să ne cucerească cu arma în mână, dar ca să profite economic la maxim, avându-ne practic la mână exact ca în perioada comunistă.

 

Tot în acea perioadă sunt șanse mari să vină la putere AUR în România. AUR, care răspândește cu spor propaganda rusă în România, iar rușii de la Sputnik îi laudă pe unde pot la rândul lor. Simion se declară împotriva rușilor, dar alții îl acuză că este finanțat de acesta. Adevărul poate ar trebui cercetat mai cu atenție.

 

În scenariul acesta we are officially borked. Plătim scump prea mulți ani de neprezentare la vot, de lipsă de interes pentru eradicarea corupției, de conducători incompetenți, de lipsă de investiție în armată și de fapt în orice alt domeniu.  Când ai o economie puternică și indispensabilă țărilor din jur, acestea au interes mai mare să-ți fie aliați adevărați. Noi ce oferim atât de important către UE sau NATO încât aceștia să ne apere până în pânzele albe? Dar na, de câte ori n-ați auzit pe cineva spunând “nu votez, cu ce-mi schimbă mie viața cei de la putere?”

Cred că viitorul poate sta oriunde între aceste două scenarii. Într-unul mai negru de atât, gen WW3/Polonia/România șamd nu am încă de ce să cred.

    47 comentarii

  1. Eu cred că nimeni nu a avut curajul să îi spună lui Putin că armata lor e varză. NATO l-a lăsat să intre 1. Să vadă cu adevărat putere armatei rusești, 2. Să poată negocia apoi de pe poziții de forță.

    Ce mai cred:
    Rușii au dezvoltat niste arme puternice cu care au făcut demonstrații pentru a speria lumea.
    Nu au avut resursele necesare pentru a crea multe astfel de arme și le țin acasă să se apere in caz de ceva.
    Conform Google PIB îl Rusiei este cât al New York ului.

    Nu zici nimic de puterea populației ruse. Deja se rezvratesc. Stai sa vedem ce se întâmplă azi pe la bancomatele din Rusia.

    Nu îmi place nici unul din scenariile tale. :)
    Sper ca săptămâna asta sa intru aici să îți zic: Ți am zis eu.

      (Citează)

    • Poți avea armată varză, dar dacă este foarte numeroasă, tot greu de bătut este. În plus, Ucraina este o țară foarte mare. Faptul că n-au cucerit-o în 2 zile te poate face să crezi că armata este varză, dar poate de fapt înaintează încet din alte motive.

        (Citează)

    • Este mare, de acord, dar ei aveau tinte bine stabilite. Kievul era printre primele pe lista.
      Oricum, si-au atins putine din obiective.
      Scenariul 1: Au trimis tot ce aveau mai slab (sau pe aproape) ca dotare ca astea erau multe si au sperat sa cedeze ucrainienii repede, de frica.
      Scenariul 2: Au trimis ce aveau mai bun ca sa fie siguri ca o sa castige.
      Oricum ar fi au dat chix.
      1. Au gresit atacul. Totul a duarat mai mult decat credeau. UE si NATO s-au mobilizat si au impus sanctiuni si au trimis arme (cred ca si un pic de specialisti).
      2. Armata lor chiar e atat de slaba si Putin este victima propriei propagande.

      1 dolar = 115 ruble. Cadere de 28%.

      Faptul ca Putin scoate nuclearele in fata este o dovada ca pentru el lucrurile sunt departe de cum ar fi dorit. Faptul ca Ucraina i-a tinut piept (chiar si cu un pic de ajutor) ma face sa cred (ceea ce imi doresc din tot sufletul sa fie adevarat) ca PUTIN a jucat la bluff si ca Rusia a fost privita gresit ca o mare putere militara.

      Si daca tot suntem la optimism sper ca si China e la fel ca Rusia.

      Vreau doar razboaie pe tehnologie. Vreau ca ai mei copii sa se bata pe cele mai bune telefoane nu pe cele mai tari arme.

        (Citează)

    • Sa învingi acasă o tara trebui sa vii cu forțe multiplu de 3-4. Oricat încearcă Rusia nu are de unde sa stranga atâtea. Din ce vad în filme au armata plina de vechituri, si oameni cu moralul la pământ.
      Pe partea cealata Ucraina o să aiba access la arme de apărare noi, folosite contra echipamentelor Rusesti de 30-40 ani. O să le distruga in continuare moralul Rusilor.
      Asta dacă nu este in spate vreun plan al Rusilor mai sofisticat…
      O sa vedem.

        (Citează)

    • Rusii au armament foarte performant, dar probabil nu au reusit sa-si modernizeze decat un procent foarte mic din tehnica militara, majoritatea echipamentelor fiind cele din perioada razboiului rece (cu mici imbunatatiri).

      Oricum, asa cum spune Radu, este foarte greu sa cuceresti o tara atat de mare precum Ucraina. Dar daca erau atat de pregatiti cum se lauda, Kiev-ul ar fi trebuit sa cada pana acum.

        (Citează)

  2. Putin a pierdut razboiul. Probabil multi isi imaginau o executie in 2 zile a Ucrainei. Dar cum ziceam in ianuarie, tindem sa supraestimam Rusia si subestimam Ucraina.
    In acest moment, desi nu exista trupe NATO angajate deschis in conflict, Ucraina are un sprijin substantial, atat ca arme, logistica si intelligence, toate pe o baza foarte solida de oameni pregatiti si darji.
    Rusia are soldati fara tragere de inima, o economie in care rubla sa prabuseste si populatia incepe sa sufere, nu doar oligarhii si un cost de razboi pe care nu il poate sustine mai mult de cateva sapt, cu finantarile si transferurile internationale blocate.
    Iar butonul rosu nu e asa usor de apasat, oricat de razna o va lua Putin. E aproape o auto-detonare si inca mai sunt oameni lucizi in armata Rusiei

      (Citează)

    • Sau poate își imaginau fără o bază reală execuția aceea în 2 zile. Este o țară foarte mare, nu-i așa ușor de înaintat. În război contează mult lanțul de aprovizionare, trebuie să aduci constant combustibil pentru blindate ca să continui înaintarea. Rușii e clar că nu sunt foarte profesioniști, dar sunt mulți și asta tot greu de oprit este.

        (Citează)

  3. Nu inteleg de ce intru in moderare, mai nou..

      (Citează)

    • Pentru ca ai folosit un cuvant interzis: ”popu la tia”. Problema este veche, dar lui Radu nu-i pasa, prefera sa le modereze el manual decat sa scoata cuvantul din blacklist. Sau poate nici nu s-a prins.

        (Citează)

  4. Oricum am da-o, situatia e belita ptr gujterii de rand, pe partea economico/financiara. Razboiul asta nu lasa nimic bun in urma, indiferent de cine-l “castiga”.
    Si vine din urma si nebunia covidului, care a macinat multe biznisuri. O sa fie fwtuta treaba.

      (Citează)

  5. Pe mine ma mira foarte tate ineptitudinea rusilor. Toate miscarile si deciziile par a fi luate in cel mai retardat mod posibil, like zero strategy.

    Daca rusii trimit in continuare soldati cu taraita si haotic ca pana acum, exista si scenariul in care Ucraina castiga.

      (Citează)

  6. @nwradu:
    Esti haios.
    Eu zic ca Putin nu prinde Aprilie la Kremlin, poate nici macar printre cei vii.
    Cred ca sunt pesimist cand zic Aprilie…
    Dictatorii isi grabesc sfarsitul exact atunci cand trec de la amenintari la fapte.
    Cat despre armata rusa…daca as fi rus as cere pielea celor care m-au spoliat decenii la rand ca sa construiasca cea mai cea armata din lume ca sa sfarseasca cu jalea care e armata rusa azi.

    De vineri incoace urmaresc evenimentele si sunt din ce in ce mai linistit cu privire la ‘pericolul rus’.

      (Citează)

    • Ma bucur sa vad atat optimism. Din pacate o masinarie ca urss e greu de dat jos cu 2 gloante. Romanii au stat sub jugul comunist ani de zile cand nici macar nu mai exista o motivatie de a strange cureaua, aka se platise datoria (‘84). Acum rusii is ok, o sa cheltuiasca ce au si le va lua ani de zile de rau ca sa se razvrateasca in masa. Cand timp vor avea ce le trebuie la magazine si cat de cat bani asta nu se va intampla.

        (Citează)

    • Si eu zic ca de putin nu scapam decat daca e lucrat din interior. Cat despre scenarii, exista o gramada. De ex as zice ca rusii au lasat-o mai moale, ca sa sperie lumea si sa plece toti civilii din orase, sa nu fie acuzati de crime prea nasoale. Si cand s-or goli orasele de femei, batrani si copii, poa sa dea linistiti cu ghiulele alea mari.
      Scenarii si scenarii.
      Poate s-o gasi un om de bine din propriul anturaj sa-i faca felu’ nebunului.

        (Citează)

    • Da, rusii au lasat-o mai moale, pt ca altfel nici macar Putin nu ar mai putea sustine narativul cu eliberarea Ucrainei.

      De aia ma tem de un macel la Kiev, atunci cand rusii vor fi disperati ca planul A nu prea functioneaza.

      Probabil ca nu mai stiti ce au facut rusii in Groznii (carpet bombing, thermobarice etc)

        (Citează)

  7. scenariul cu adevarat optimist: puterile occidentale ingheata/confisca banii oligarhilor din bancile lor plus toate proprietatile de acolo. toti greii din Rusia se inteleg ca nu mai pot continua cu piticul atomic si acesta se sinucide cu doua gloante in ceafa.

      (Citează)

    • Eu nu cred că oligarhii au banii în bănci “înghețabile”. Insulele Cayman, Panama, tot felul de companii unde ei sunt acționari și care dețin imobiliare și alte active etc – așa se țin banii. M-ar mira ca vreunul să ajungă la sapă de lemn din cauza sancțiunilor.

        (Citează)

    • nu cred ca cineva e atat de nebun incat sa-si duca toate miliardele de dolari/euro in doua-trei tari bananiere. chiar si asa, CIA poate face minuni daca se incordeaza.

        (Citează)

  8. Robert:
    Ma bucur sa vad atat optimism. Din pacate o masinarie ca urss e greu de dat jos cu 2 gloante. Romanii au stat sub jugul comunist ani de zile cand nici macar nu mai exista o motivatie de a strange cureaua, aka se platise datoria (‘84). Acum rusii is ok, o sa cheltuiasca ce au si le va lua ani de zile de rau ca sa se razvrateasca in masa. Cand timp vor avea ce le trebuie la magazine si cat de cat bani asta nu se va intampla.

    Armata URSS, pana in 1980, nu se compara dpdv forta militara si comanda cu umbra palida care e armata rusa azi. Din 1980 Vestul i-a prins din urma iar apoi rusii nu au mai putut tine pasul cu resursele si brainul pe care occidentul si-a permis sa la investeasca in dezv militara.

    Armata rusa de azi nu este mult dezvoltata peste nivelul de atunci. Iar la rachetistica nu i-a depasit nimeni, deocamdata.
    Dar numai cu asta nu castigi razboaie. Afganistanul a ramas o lectie uitata de toata garnitura de generali actuala a Kremlinului.

      (Citează)

  9. Toate tarile trimit ajutoare. Mii de arme, munitie, cineva a zis si de avioane…tc. Dar cum ajung acestea pe front? Cum ajung ele in kiev/harkov etc ?

      (Citează)

  10. Ai uitat sa pui in scenariul tau posibilitatea ca Ungaria sa se ceara afara din NATO.

    Sau Franta, daca castiga LePen.

      (Citează)

  11. In scenariile prezentate de tine omiti un lucru. Cat de eficienta va fi prezentarea realitatilor dure de pe front. Sa ne intelegem lucrurile sunt foarte misto cand iti bei latteul din Starbucks in timp ce faci swipe pe stiri. Problema apare cand vezi ca se ataca civili, repsectiv asezaminte de civili sau de copii. Sovaiala vestului a disparut brusc odata cu prezentarea unor “realizari” de pe front. Si desigur ipocrizia este la cote inalte ca nimeni nu s-a scandalizat pentru atrocitatile din Siria ca era o tara oarecare, dar cand lucrurile se intampla in coasta ta se schimba atitudinea(vezi amenintarile catre Suedia,Finlanda).
    Acum concret ce se va intampla este greu de zis. Lucrurile au devenit mult mai emotionale si mi-e teama ca negocierile care se tot aud ca se vor intampla sunt doar instrument de tras de timp. Si cam toate semnalele sunt ca urmeaza ceva pe termen lung si de uzura. Asta indirect se traduce printr-o contractie economica pentru toate statele din zona. Mi se pare ca suntem fix in 2020 cand cu totii credeam ca stam in casa 2 luni si vom putea merge in concediu in Grecia la vara linistiti.

      (Citează)

  12. PartidulCarantinaRomânia

    28/02/2022 la 11:12 AM

    1. Eu tot nu am înțeles, scenariile astea ar fi bine sa mă găsească vaccinat sau nu?

    2. Cât va dura acest nou “imperiu glorios” al putiniștilor? 1000 de ani?

      (Citează)

    • Eu tot nu am inteles… de ce nu te-a blocat deja Radu?

        (Citează)

    • PartidulCarantinaRomânia

      28/02/2022 la 8:53 PM

      Ce nu ai înțeles? Îți mai explic o dată ca pentru copiii…cu dificultăți de învățare.

        (Citează)

    • Da, te rog. Daca se poate, as vrea sa-mi mai explici o data.

        (Citează)

    • PartidulCarantinaRomânia

      01/03/2022 la 12:22 AM

      1. Radu ne-a avertizat că valul 5 ar fi bine să ne prindă vaccinați. Acum că ne aflăm în fața altui pericol, aș vrea să aflu dacă mai e așa de important ca acest nou pericol să ne prindă vaccinați.

      2. Nu l-aș putea acuza pe Radu că e postac plătit de ruși, dar nu știu cum să zic… până și la antena3 cred că sunt mai optimiști privind șansele Ucrainei/Vestului împotriva regimului putin. Pare că Radu a căzut pradă propagandei ruse cum că nimeni nu li se poate opune. Probabil și la începutul războiului început de naziști, soarta Europei părea pecetluită și am fi crezut că Reichul va ține 1000 de ani. Dar s-a dovedit că agresiunea irațională duce de obicei la înfrângere. Sper din tot sufletul să fie cazul și de data asta.

        (Citează)

    • Asa mai merge… parca am inteles ceva. Si chiar sunt oarecum ponderate intrebarile tale.

        (Citează)

  13. Radu il cunoaste pe Trump. Este un film in care Trump le spune germanilor ca nu este corect să fie protejati de USA in timp ce ei platesc miliarde pe gazul Rusilor. O solutie era de atunci discutată să cumere gaz lichefiat. Este mai scump, dar siguranta nu este gratuita. Tot Trump a oprit si Nord Stream 2 apoi conditia ca fiecae membru nato să investeasca 2% din PIB pentru aparare.
    Vazi stirile de zilele astea: Nord Stream blocat, Germania construiește terminalul pentru gaz lichefiat, dedică 2% apararii.
    Apropo, Biden a dat OK-ul să termine Nord Stream 2, dar celălalt scrie tweet-uri rele.

      (Citează)

    • Si mie mi se pare ca Trump nu a zis decat ca se asteapta ca toti membrii NATO sa investeasca procente similare din PIB in aparare si sa nu mai astepte ca totul sa fie facut din banii americanilor.
      Plus toate masurile de a reanima productia industriala din SUA, astfel incat sa se reduca cat mai mult dependenta fata de China.

        (Citează)

  14. Mai vreau sa adaug un lucru: dupa cum zicea nemuritorul CTP, garantia de securitate oferita de NATO este cel mai puternica atunci cand nu este nevoie sa fie folosita.

    Ce vrea sa zica aceasta cimilitura este ca speram din tot sufletul ca Putin sa nu decida ca vrea sa testeze flancul estic al NATO.

    Pentru ca daca va decide asta:
    – probabil nu o va face pe fata, ca invazia in Ucraina – probabil vor aparea tot niste omuleti verzi, asa incat tarile din NATO sa dezbata daca este sau nu este vorba de o agresiune a Rusiei impotriva unui membru
    – daca mai adaugam la asta posibilitatea ca un singur membru NATO sa zica ca vrea afara (ex. Ungaria), lucrurile se complica f mult
    – ce nu prea intelege lumea este ca, chiar si daca vom fi aparati de NATO, tot va trebui sa luptam si, poate mai important, va trebui sa rezistam 1-2 saptamani pana vor si ajunge trupele NATO aici
    – eu acum am indoieli ca tarile din Vest chiar vor merge la razboi pentru Romania etc, mai degraba cred ca se va face asa incat sa se restranga alianta (ca si UE) dar ok, hai sa nu fim pesimisti – ideea e ca chiar si daca vor merge, nu va fi simplu deloc

      (Citează)

  15. EGO:
    Pentru ca ai folosit un cuvant interzis: ”popu la tia”. Problema este veche, dar lui Radu nu-i pasa, prefera sa le modereze el manual decat sa scoata cuvantul din blacklist. Sau poate nici nu s-a prins.

    Tare :) multumesc :)

      (Citează)

  16. Eu nu cred niciunul din aceste scenarii. Ucraina nu va renunta la NATO si UE sub nicio forma. Cel mai probabil, va urma un razboi de gherila, dar nici ala prea lung pentru ca s-a vazut ca ucrainenii sunt foarte eficienti cu acele arme antitanc, cu dronele turcesti, chiar si cu unitatile lor speciale care elimina destul de rapid orice forta mai acatarii trimisa de rusi (cum a fost cu cecenii). Si de abia de acum incepe sa vina armament ca lumea de la europeni si americani. Ucrainenii vor avea si mai multe arme, si mai multa munitie, se vor indarji si mai tare. Pentru rusi nu exista nimic avantajos – poate cel mult sa obtina un armistitiu bazat de starea de fapt de dinaintea invziei: recunoasterea republicilor speratiste.

      (Citează)

  17. Ca de obicei (vezi de ex cand a inceput COVID) esti un pic defazat. Nu mai bine ne zici tu ce ai mai gasit prin LIDL?

      (Citează)

  18. Sincer, mie mi se pare că doar o persoană care n-a urmărit deloc desfășurarea evenimentelor poate să compună cele două scenarii de mai sus. :)

      (Citează)

  19. Cipri:
    Ca de obicei (vezi de ex cand a inceput COVID) esti un pic defazat. Nu mai bine ne zici tu ce ai mai gasit prin LIDL?

    Ai fost si rau si simpatic in acelasi timp :)

      (Citează)

  20. eu vad asa:
    – optimist: ucrainienii se apara si castiga in instanta teritoriile pierdute, in schimb Putinel scapa si isi vede de treaba prin rusia (neimportant unde)
    – pesimist: ucrainienii se apara si castiga, dar Putinoi le da nucleara si la revedere kiev! (continuarea nici nu mai conteaza)

      (Citează)

  21. Valentin Petrescu

    28/02/2022 la 2:08 PM

    Exercițiu de imaginație.
    “1 Aprilie 2022
    Comunicat al agenției de presă RIA Novosti: criminalul Vladimir Vladimirovici Putin a fost executat la închisoarea Lefortovo.”
    Ce ziceți, va fi păcăleală sau nu?

      (Citează)

  22. Mult pesimism la tine de parcă ai cunoaște exact situația din teren. Mai ai puțin și scoți din calcul varianta “optimistă”.

      (Citează)

  23. Idiotul e pe faras , sa speram ca sobolanul incoltit nu foloseste arsenalul nuclear .
    Au folosit propaganda si soldatii au fost pacaliti ca merg pe granita si fac exercitii , apoi au fost pusi sa omoare oameni . Propaganda merge pe banda rulanta in Rusia si ei explica faptul ca au mers in Crimeea si au asigurat pacea fara sa traga un glont, cand ei de fapt fac jihad in Ucraina .
    Tehnica folosita , aruncata pana acum in lupte pare a fi invechita si obosita , iar conductorii sunt niste copii nu mai batrani de 35 de ani (am vazut de 18 – 20 de ani) . Problema lor este ca armata “aia numeroasa” nu poate fi folosita pentru ca trebuie sa apere cineva granitele largi ale tarii situate pe 2 continente. Toti ar vrea o particica din Rusia US , EU , JP si CN sa nu credeti ca nu …. toti au interes .

    Porcul de PUTIN face asta pentru bani , este un idiot . Pentru cine nu stie , istoria se repeta :
    – s-a asteptat sa fie exact ca-n Georgia in 2008 cand lumea se lupta cu criza financiara si Putin a declarat independenta a doua zone , Osetia si Abhazia si apoi a invadat si armata Georgiana a fugit de frica si au atacat cu aceleasi tab-uri si tancuri obosite.
    – in 2012 EXXON a descoperit zacaminte in Marea Neagra si in Crimeea si de atunci porcul nu a mai avut somn .
    -in 2014 a cucerit-o , ca ar fi fost parte a rusiei
    – in 2018 EXXON a descoperit zacaminte in Ucraina , in 2021 a zis ca se retrage din evaluarea campurilor de gaz nou descoperite in regiunea Donetsk .

    Ce dracu` va asteptati de la porc … trebuie mitraliat .

      (Citează)

  24. offf sunteti ca basescu la romania tv care zice ca rusia e slaba, mai vedem mai vedem, subscriu ce a zis Radu in mare parte asta ne asteapta, nu va mai dati experti toti sunteti ca aia de pun poze ca ei lupta vitali etc da ei stau pe facebook cmon

      (Citează)

  25. Au aparut mai multi troli pe aici?
    E prima data cand am un comentariu in moderare

      (Citează)

    • Da, asta vroiam sa intreb si eu. Ce e cu toti trolii astia? Si de ce nu-i dai afara? Cand intra omul incaltat la tine in casa si se sterge pe covor de noroi, parca-i zici sa se duca linistit in alta parte…

      La subiect, scenarii sunt multe, depinde de influenta Chinei in relatie cu Rusia (inteleg ca au semnat deja ceva acord pentru vanzarea gazului direct, pe urmatorii 30 ani).
      Nu stiu daca sanctiunile vor fi atat de puternice pe cat se vrea, poate rusul de rand o sa-l ajute pe Putin si ai lui sa se intoxice cu plumb si se rezolva totul mai usor.

        (Citează)

  26. Optimist:
    Putin e indepartat de poporul sau.

    Pesimist:
    Putin ataca tarile din Europa de Est, pentru a reface URSS, si incepe al 3-lea razboi mondial.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus