un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Matilda: prima lună și jumătate cu Alice

8 Dec 2021  ·

GÂNDURI  ·

38 comentarii

Mi s-a zis că prima lună e mai grea cu somnul, după oricum nu dormi, dar te obișnuiești cu oboseala. După vreo lună jumate pot să confirm, chiar așa e. În primele săptămâni eram zombie, mă și recuperăm după operație, eram mega lentă în mișcări și Radu făcea mai tot prin casă (n.R.: awww, ai observat!). Eu mă ocupam doar de copil și abia făceam față. Acum că mi-am și revenit după cezariană, sunt un zombie perfect funcțional! Adică apuc să mai și vorbesc cu lumea, mai ud florile, mai fac de mâncare, doar că sunt în continuare ușor aeriană – uit chestii, îmi scapă lucruri mărunte.

Ne place? Da. Ne-am dorit copil, am făcut copil, știam că vine cu muncă și investiție de resurse – bani și în special timp. Prima lună a fost un hard reset al întregului nostru stil de viață. Însă am reușit să ne păstrăm niște obiceiuri care ne fac plăcere – mai o cafea, mai o terasă, mai o plimbare. Cred că a fost absolut necesar să facem asta pentru sănătatea noastră mentală. Nu am reușit încă să mă reapuc de ceva sport (n.R.: nici eu, doar că la mine verbul este apuc, nu reapuc). Întâi am așteptat să treacă 6 săptămâni de recuperare, iar în ultima săptămâna cred că mi-am inventat scuze.

(Articolul acesta a fost scris de Matilda acum vreo lună. Alice are acum 2,5 luni și este mult mai liniștită, doarme deja de la ora 22 la ora 6 fără trezire, iar ziua este mai lejeră.)

Ca și program de somn, ziua nu prea apucăm să dormim. Radu mai și muncește (n.R.: ce frumos spus!), iar eu am încercat de vreo două ori și mi se pare că trec zilele pe lângă mine dacă fac asta. Avem noroc că noaptea doarme câte 3h legate în medie. Deci să spunem dacă la 22 adormim, atunci pe la vreun 1, 2 e prima trezire și pe la 6, 7 a doua. Practic am același program de somn că înainte – de la 22 la 7, doar că între timp stau câte 2h trează. Câteodată Alice e de acord să mai doarmă încă o oră sau două după trezirea de la 7, ceea ce practic îmi permite să dorm cam la fel de multe ore ca înainte (n.R.: și mie, de asta știrile zilei apar uneori la 10).

Ziua însă e cu totul altă treabă. Ieri a plâns 3h aproape continuu, cu vreo câteva pauze de câte 10 min de mâncat. Adormea, o apucă o crampă și plângea din somn până se trezea de tot. Așa cum zicea și Radu într-un articol anterior – are colici. Îi dăm tot ce se poate, de la simeticonă (Infacol), la probiotice (Protectis), la enzima de lactază (Colief). Pe această din urmă chiar trebuie să o scoatem treptat, că să permitem corpului să secrete în mod natural acea enzimă și neasistat. Sincer, acum că am început să îi dăm din ce în ce mai puțin Colief, nu se vede vreo diferență între cu și fără. Asta e momentan partea grea: oboseală și plânsul. Este foarte extenuant emoțional să plângă cineva, care depinde de ține complet, 2h neîncetat și să nu reușești să o faci să se simtă mai bine.

Chestiile astea grele se compensează cumva cu momentele frumoase: e super drăguță! Sunt sigură că mi se pare cu atât mai drăguță cu cât e a mea. Spun asta pentru că rareori mi se păreau bebelușii drăguți înainte – de fapt majoritatea mi se păreau obiectiv urâței (n.R.: și mie). Când e al tău, obiectivitatea cam fuge pe fereastră (n.R.: nu, nu, a noastră chiar este drăguță!). Acum vreo 2 săptămâni ne-a zâmbit pentru prima oară. Am plâns. Sigur, eu plâng la reclame și desene animate, deci poate nu-s cel mai bun standard aici. Nu aș fi crezut însă că asta va fi reacția mea. Imaginați-va că după atâtea momente în care doar a plâns, chestia asta micuța pe care tu ai făcut-o se uită la ține și e fericită și îți zâmbește. Cum mi-a zis Radu, e că o recunoaștere că totuși ceva facem bine. (n.R.: eu am râs de Matilda că plânge de la un zâmbet, apoi mi-au dat lacrimile când mi-a zâmbit și mie prima oară, o zi mai târziu.)

Cele mai plăcute momente pentru mine în ultima lună au fost ieșirile la kineto și la pediatrie! De fiecare dată ne mai oprim la o cafea, o prăjitură, o plimbare în parc. În momentele astea Alice doarme bine în mașină și deci când o luăm cu tot cu scoică de acolo, rămâne adormită, iar eu și Radu avem puțin timp pentru noi. De fapt, odată am dus-o degeaba la ORL pediatric, doar ca să ies din casă. Glumesc! Am dus-o degeaba dintr-un puseu de ipohondrie. Asta e, la primul copil ne speriem și aiurea uneori.

Per total, dacă m-ați întreba acum, aș mai face un copil (n.R.: hmm…). E probabil cea mai intensivă și imersivă experiență (n.R.: imersivă?) și îți dă satisfacție din fiecare lucru care îți iese: de la “am reușit să adorm copilul” la “s-a uitat la mine și a zâmbit”. Sunt mândră de noi în fiecare zi când reușim să facem față și cu atât mai mult când vedem că lucrurile evoluează spre bine. Nu știu cum va fi mai departe, însă începutul este optimist. (n.R.: eu sunt epuizat constant și bănuiesc un ușor burnout, dar mă bucur că M. este optimistă.)

(Patru elemente importante în viața mea: Matilda, Alice, cafea și niște KFC pe care-l luasem la pachet înainte să oprim la cafea).

    38 comentarii

  1. Nimic nu se compara cu un copil.

      (Citează)

  2. Sa creasca mare si sa fie sănătoasă si fericita! Been there, done that cam cu un an în urma.

      (Citează)

    • Felicitări, ce frumos! Mulțumim de urări, asemenea și vouă ❤️ și nu va întreabă toate rudele clasicul “pe când am doilea”? Noi doar ieșim la plimbare și ne întreabă vecinii când mai facem unul. Sunt constant șocată

        (Citează)

    • @Matilda: Folositi raspunsul pe care-l dadeam noi: “O sa-l facem pe al doilea, pe al treilea, ba chiar si pe al patrulea, iar daca o fi sa vina poate si al cincilea.” Atunci primeam o noua intrebare cu privire la faptul daca nu credem ca totusi ar fi prea multi si le raspundeam ca nu deoarece asa ne-ar putea ajuta la cresterea lor. Dupa ce lea-m dat raspunsul asta de cateva ori nu mai intrebau nimic. :)

      Pana una-alta, sa fiti sanatosi toti 3 si sa aveti sarbatori linistite alaturi decei dragi!

        (Citează)

    • le-am* ( Graba strica treaba. :) )

        (Citează)

    • @Radu-Mihai da, e buna asta 😂

        (Citează)

  3. Same here, imi amintesc perioada cu colici si multe nopti nedormite. Dar trece si merita maxim! Mult succes! Sa fie sanatoasa si fericita!

      (Citează)

    • Și eu aștept sa devina amintire colicii ăștia 😅 din fericire par sa ii mai fi trecut. Dar săptămâna viitoare o ducem la Rotarix la rapel, sa vezi acolo crampe după 😂 sa nu cumva sa ne obișnuim cu binele!

        (Citează)

  4. Frumos scris de Matilda și frumos punctat de Radu 🙂 Eu nu am copii, din păcate (nu pentru că așa am ales, așa s-a întâmplat), dar pe baza a ceea ce am văzut la cei apropiați, al doilea nu este deloc la fel ca primul. La al doilea vii cu experiența de la primul și crezi că ești pregătit. Nu vreau să vă sperii, dar e bine să fiți realiști (Radu tocmai a scris un articol despre faptul că e negativist) și să aplicați ce știți de la primul. Al doilea poate fi și extrem de liniștit și să aveți o cu totul altă experiență. La al doilea contează și interacțiunea cu primul.

    Am mai spus într-un comentariu la un articol despre fetița voastră: m-aș bucura să citesc despre voi și ce ați experimentat sau ce ați aflat legat de bebeluși. Sunt prea puține astfel de păreri sincere care nu-s plasare de produse sau care să nu aibă urme ieftine de influencer.

      (Citează)

    • Mulțumim frumos! Am încercat sa mai facem și pe video/ podcast sa povestim cum ne e, sa împărtășim mai multe. De 5 ori în 3 zile am început sa înregistrăm și de tot atâtea ori ne-am oprit ca începea concertul 😅 O sa mai scriem însă pe măsură ce evoluează Alice. Mulțumim de încurajări!

        (Citează)

  5. Sa nu scoateti asa repede colief, infacol e bun dar colief e f. bun. Am observat ca atunci cand e utilizata formula de lapte, colicile trec mai tarziu. La alaptare e ceva mai usor. Sanatate si multa rabdare va doresc!

    P.S – La urmatorii va fi mult mai usor (la modul cel mai serios)

      (Citează)

    • Treptat am scos Colief ul, cam în 2 – 3 săptămâni. Sincer, nu am observat mari diferențe. Nivelul crampelor a rămas constant. Și sigur, ca după ce am băgat prima doză de Rotarix au venit niște super crampe și s-a rezolvat 😅

        (Citează)

  6. Al meu are 6 luni acum , iesiti acum la terase cat doarme oriunde, dupa 4 luni o sa inceapa distractia cu somnul cand incep regresiile. Acum la 6 luni traim din 2 in 2 ore peste zi si poate luam pauza in ora aia in care doarme, dar nu mereu . Noaptea e alta distractie … Ma gandesc cand avea 2 luni si era floare la ureche pe la 3 luni chiar isi consolideaza somnul si incepe sa doarma bine peste noapte, insa te loveste regresia de 4 luni si aia de 6 si iti dai seama ce bine era :)

      (Citează)

    • Sa vezi mai incolo cand o sa te uiti cu dor spre perioada asta sa intelegi ce bine era :) . Tine sus munca buna!

        (Citează)

    • Mi se pare ca fiecare perioada e golden age si iti dai seama abia după. Mai doarme a noastră când ieșim, ii place la aer. Însă e 50/ 50. Au fost și dați când tăcea doar dacă o hraneam și stăteam asa cu ea toată ieșirea.

        (Citează)

  7. copii mici, probleme mici :))

      (Citează)

  8. Imi era dor sa mai citesc despre Matilda si Alice, asa ca am parcurs articolul cu pofta, mai ales ca bebe V. cel ghidus si zambaret are acum o luna si jumatate, si am observat asa multe aspecte similare pe masura ce citeam. Sa fiti sanatosi si voiosi!

      (Citează)

    • Hei, felicitări pentru bebe! Sa fie sănătos și fericit ❤️ scuze ca răspund asa târziu, mulțumim pentru încurajări!

        (Citează)

  9. cum se va numi generatia asta? covidei?

      (Citează)

  10. Până la 4 luni si al nostru (băiat) a dormit bine, se trezea de 2-3 ori pe noapte pentru țâță.
    După 4 luni a început greul, afectându-se sever starea de spirit și stabilitatea emotionala, prin aceea că doarme foaaarte rău noaptea. Se trezeste de pana la 10 ori pe noapte, chiar si din ora in ora + uneori readoarme foarte greu.
    Pe lângă regresia inițială, al nostru pare sensibil și la eruptia dentara.
    Acum are 1 an și 7 luni, însă lucrurile nu s-au îmbunătățit. De câteva luni așteptăm să răsară ultimii 8 dinți (4 canini si 4 molari) și ne rugăm ca asta să fie cauza somnului de slabă calitate.

      (Citează)

    • Vai de mine, nu sunt pregătita pentru aproape 2 ani de trezit din oră în oră. Nu îmi pot imagina cât de greu trebuie sa va fie, cred ca sunteți amândoi burnt out. Somnologi si din astea nu au ajutat? Noi nu am apelat încă la asemenea specialiști.

      Hang in there! 🤗

        (Citează)

  11. Marcel de la Busteni

    08/12/2021 la 8:14 PM

    sa vezi cand ajungi sa mananci buger in baie :)

      (Citează)

  12. Are ochii tai si atitudinea Matildei! Sa va traiasca!

      (Citează)

  13. “Cred că a fost absolut necesar să facem asta pentru sănătatea noastră mentală (n.R.: mintală!!!).”

      (Citează)

  14. Felicitări! Să vă bucurați de ea :)

      (Citează)

  15. “ doarme deja de la ora 22 la ora 6 fără trezire, iar ziua este mai lejeră” cum ati reusit sa ii scoateti mesele din timpul noptii? Ati facut ceva special sau s-a intamplat de la sine?

      (Citează)

    • S-a întâmplat de la sine, ca noi o hrănim la cerere. Sunt încă rare nopțile în care doarme asa mult neîntrerupt. Sunt comice nopțile în care începe sa se agite, o hrănesc prin somn, încetează agitația și doarme iar liniștită niște ore 😅 mi se pare incredibil ca mănânca în somn. Asta doar de când s-au mai liniștit colicii.

        (Citează)

  16. Felicitari pentru bebe! Este mult mai greu cu doi copii. Experienta anterioara ne-a ajutat enorm la bebe 2, fără panici prea multe, ambele vaccinuri făcute la doua luni (la primul le-am făcut decalat), regim alimentar de la inceput (primul bebe a făcut o alergie urata la 2 saptamani), cu alaptatul a mers foarte ușor, și pt ca bebe are dermatita atopica tin regim de 2 luni la lactate. Ambii au recuperat mai lent greutatea de la nastere si asta a fost un stres pt mine. Soțul e f implicat și se ocupa de băiețelul cel mare, care deși e mutat în camera lui, se trezește inca foarte des noaptea. Cred ca sotul e mai obosit ca mine :p. O sa treacă repede timpul, peste un an o sa fiți în căutare de crese/grădinițe. Mult succes!

      (Citează)

    • Și eu cred ca Radu e mai obosit decât mine. În final el și muncește ca înainte, face mai multe lucruri prin casă și ajuta și cu Alice. Eu măcar nu ma duc la munca.

      Da, asta cu doi… Pare greu tare de tot. Spor! 🤗

        (Citează)

  17. Sa fiti sanatosi si numai de bine ! Putem sa revenim la articolele despre gadget-uri si tehnica de calcul :))

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus