un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Review Kingston KC3000, SSD de 7.000 MB/s scriere și citire

4 Nov 2021  ·

TEHNOLOGIE  ·

11 comentarii

Nu știu cum a făcut Kingston, dar KC3000 este de două ori mai rapid decât orice alt SSD testat pe mine și se apropie de viteze de aproape 7.000 MB/s. Mi s-a părut impresionant, având în vedere că acum 2-3 ani interesul principal era legat de care SSD se apropie mai mult de cei 600 MB/s ai unei interfețe SATA.

DESPRE CE VORBIM

Kingston KC3000 este un SSD tip PCI-Express 4.0 NVMe 1.4, format M.2. Se găsește în variante de 512 GB, 1024 GB, 2048 GB și 4.096 GB. Oficial varianta cea mai mare ajunge la 7.000 MB/s scriere și citire secvențială și 1.000.000 IOPS scriere și citire aleatoare 4K. Eu am testat varianta de 2.048 GB.

Preț: 2.099 lei pentru modelul de 2.048 GB, la eMAG, cu 5 ani garanție.

TEHNOLOGIA

SSD-ul folosește memorie 3D TLC, adică triple level cell, ține 3 biți în fiecare celulă. Un mic radiator din aluminiu acoperă SSD-ul pe partea cu controllerul pentru a disipa mai bine căldura.

Controllerul este un Phison E18, care-i un model nou în gama high performance. Aici folosește 4 canale pe PCI-Express 4.0 pentru a atinge vitezele descrise și protocolul NVMe 1.4. Toate SSD-urile testate de mine până acum erau NVMe 1.3.

Performanțele depind și de capacitatea SSD-ului, desigur, pentru că mai multă memorie poate fi utilizată în paralel pentru a transfera mai rapid date. Astfel, KC3000 de 512 GB duce oficial 7.000 MB/s citire și 3.900 MB/s scriere, cel de 1.024 GB urcă la 7000/6000 MB/s, iar cele de 2 TB și 4 TB sunt de 7.000/7.000 MB/s. Numărul maxim de operațiuni pe secundă variază similar, găsiți astfel de date pe site-ul oficial.

De remarcat că PCI-Express 4.0 are o capacitate maximă de transfer de 8.000 MB/s pe 4 canale. Practic, KC3000 se apropie de lățimea de bandă disponibilă pe PCI-Express, care după eliminarea unor antete folosite la transfer este de aproximativ 7.500 MB/s date utile. Având în vedere că nu poți avea un lanț perfect pentru transfer, un SSD care duce 7.000 MB/s mi se pare impresionant, iar acum câțiva ani mi s-ar fi părut science-fiction.

Kingston KC3000 vine ambalat într-un blister simplu, apropo. Nu include nimic altceva decât SSD-ul.

TESTE

CRYSTALDISKMARK

Eu am prins aproape 6.400 MB/s citire și 6.200 MB/s scriere. Valorile mi se par extraordinare, deși sunt un pic supărat că n-am prins acel 7.000 MB/s. Văd prin review-urile străinilor că unii au prins, deci probabil au plăci de bază mai bune decât a mea, că în rest am încercat toate setările posibile. Oricum, să prinzi 90% din performanța teoretică a unui SSD este mereu bine.

Uitați-vă însă la IOPS-ul pe citire: peste 1,3 milioane de operațiuni input-output pe secundă! Alte SSD-uri se opreau pe la 300.000 în această privință.

ATTO

Testul ATTO arată că, în scriere secvențială, performanța “aia mare” începe de la blocuri de 64 kB și ține până pe la 4 MB, o plajă foarte largă de blocuri de transfer. Bine, pentru KC3000, performanță mai slabă înseamnă inclusiv 3 GB/s, cât scoate pe la blocurile de 32 kB.

AJA

AJA este un test care simulează scrierea și citirea de fișiere video. Unele SSD-uri pot fi conectate direct la camere video sau înregistratoare și deci contează scrierea secvențială. În acest caz, rezultatele sunt de aproximativ 5.500 MB/s scriere și citire.

ANVIL STORAGE

Anvil ajunge la un scor de 32.000, mai mult decât dublu față de cât am avut până acum pe un SSD.

Testând IOPS-ul la maxim, cu până la 128 de threaduri, am obținut cifrele prezentate de Kingston, chiar și mai mult. Rezultatele au fost 1.301.000 IOPS pe citire și 904.000 IOPS pe scriere. Prin comparație, modelul Kingston KC2500, testat anterior de mine, abia ajungea la 300.000 IOPS, ceea ce până acum era un rezultat excelent.

TRANSFER DE FIȘIERE

Aici vitezele sunt mai mici, pentru că transferul de fișiere nu se face folosind mai multe nuclee ale procesorului sau solicitând la maxim protocolul de transfer. Este o scăpare a Windows-ului de multă vreme, uneori rezolvată de diverse programe utilitare care, în loc de copierea clasică, folosesc robocopy.exe cu multi-threading.

În copiere clasică, însă, eu am folosit testul meu clasic, adică:

  • un film de aproximativ 9,01 GB într-un singur fișier.
  • folder cu fotografii, 3,47 GB în 631 fișiere.
  • folder cu diverse cărți și alte documente, 5,2 GB în 13.725 fișiere organizate în 6.771 foldere.

Am prins între 2,2 GB/s și 2,8 GB/s în copiere și scriere.

Observați că, dacă transfer întreg pachetul, toți cei 17 GB deodată, viteza medie obținută este de aproximativ 3.000 MB/s, mai mare decât a fiecărui test individual în parte. Aici intervine paralelismul memoriei și transferului de tipuri variate de fișiere.

KC3000 a fost mult peste alte SSD-uri și în acest test. De exemplu, copierea întregului pachet de 17 GB, adică citirea lui din acest SSD și apoi scrierea lui înapoi în SSD, a durat 11,13 secunde. KC2500 prindea 16,7 secunde. Alte SSD-uri PCI-Express testate de mine se învârt tot pe la 17 secunde.

KC3000 se dovedește foarte bun și în transfer clasic de fișiere, chiar dacă Windows nu-l poate solicita la maximum într-un mediu din acesta de amatori.

CONCLUZIA

Kingston KC3000 este cel mai rapid SSD văzut vreodată de mine. Nu-i doar mai rapid decât altele, este de două ori mai rapid decât orice altceva am testat.

Iată două comparații pentru concluzie. Mai jos sunt vitezele maxime înregistrate de mine în teste, comparat cu ce alte SSD-uri am mai testat anterior pe această placă de bază:

Și iată și IOPS-ul:

Cu astfel de rezultate, KC3000 este un SSD din gama prosumer. Funcționează excelent pentru învârteli normale de fișiere, de exemplu pentru gaming sau editări video sau ca stocare de fotografii pentru profesioniștii din domeniul. În ce privește viteza maximă, se apropie de maximul teoretic oferit de PCI-Express 4.0 pe 4 canale. Singura posibilitate de a crește după asta va fi trecerea la 16 canale, deși nu cred că se fac astfel de porturi M.2 în plăcile de bază, sau poate la viitorul PCI-Express 5.0.

Numărul uriaș de IOPS de care este capabil îl face perfect nu doar ca unitate de instalat Windows pe ea (de obicei Windows face accesări mici și aleatoare pe disk, după nevoi), dar și pentru aplicații de nișă precum baze de date de amploare, unde sunt caracteristice astfel de operațiuni mici și foarte multe.

Faptul că vine cu 5 ani garanție este un alt bonus foarte important. Practic, știi că oricât l-ai stresa timp de 60 de luni, primești altul (sau altul similar) la schimb în caz că se strică. Și prețul mi se pare corect, cam 1 leu per GB de stocare, ceea ce pentru gama din care face parte este un raport bun.

Preț: 2.099 lei pentru modelul de 2.048 GB, la eMAG.

 

 

    11 comentarii

  1. Au făcut foarte simplu, aia e viteza standardului PCI-Express 4.0, nu e nimic deosebit, sunt multe astfel de SSD-uri.

      (Citează)

    • Cum spuneam în articol, am testat vreo 4 până acum pe PCI Express 4.0, majoritatea se opresc pe la 3000 MB/s. Ca acest Kingston KC3000 cred că mai este noul Fury Renegade, Samsung 980 Pro și un Crucial pe care-l testează acum altcineva.
      Doar pentru că PCI Express suportă o anumită lățime de bandă nu înseamnă că o poate atinge oricine. Și autostrada suportă 1000 km/h, dar mai rar o astfel de mașină.

        (Citează)

    • Ești praf Radule. Gaelex avea SSD de 7GBs pe 486. Și dacă nu ar fi avut, ar fi inventat unul într-o dimineață între leacul pentru cancer și fuziunea la rece.

        (Citează)

    • Chiar cand ma apucasem de citit articolul, eram pe la “Nu știu cum a făcut Kingston” primul lucru care mi-a venit in gand a fost ca vine Gaelex si-ti explica el cum au facut.

        (Citează)

    • Poate e sistemul de testare de vina.

        (Citează)

  2. Te salut Radu, ce placa de baza ai folosit, ar ajuta specificatiile complete ale sistemului, merci.

      (Citează)

  3. Foarte rapid dar trebuie si placa de baza compatibila. Eu am PCI Express 3.0. Asa ca inca nu m-am hotarat intre Samsung 980 simplu sau 970 Evo.

      (Citează)

    • SSD-urile PCI-Express 4.0 rulează fără probleme în 3.0, doar că la viteze mai mici. Dacă vrei să le ții și după un update de placă de bază, poți investi de acum în ceva bun.

        (Citează)

  4. Cred ca ai vrut sa spui 1 Leu pe MB de stocare:😁

      (Citează)

  5. Eu fan mare Samsung PRO lineup , cand am pus mana pe un SABRENT , am crezut ca mi-a pus Dumnezeu mana in cap . Pana si variantele RocketQ (eu am 2TB) au viteze peste 950PRO/960PRO/980 pe care le-am avut de-a lungul timpului . Rocket 4+ sare de acei7000 , dar nu in PC-ul meu ca nu mai am cu NVME 4.0

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus