un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Guvernul a pornit platforma de programare pentru vaccinarea covid și un site informativ despre asta

29 Dec 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

13 comentarii

Nu credeam că scriu atât de curând din nou despre vaccin, dar iată niște vești bune.

Guvernul a lansat site-ul oficial de informare vaccinare-covid.gov.ro și acesta pare bine pus la punct, deși informațiile efective disponibile în acest moment nu sunt foarte mult. Găsiți însă clar scrise acolo informații despre:

Mi se pare bine pus la punct, genul de site pe care-l poți arăta altora atunci când este nevoie de informații oficiale pe subiect.

Tot acolo, în stânga sus, se află platforma de programare la vaccin. O puteți accesa și direct la programare.vaccinare-covid.gov.ro

Acolo, după ce vă faceți cont și îl validați, veți afla că momentan doar personalul medical se poate programa pentru vaccin, deci nu-i vreo grabă cu înregistratul.

Totuși, vă puteți completa profilul din secțiunea Profilul Meu, inclusiv validarea numărului de telefon. Vă puteți adăuga și în meniul Beneficiari ca persoană, cu câteva date personale.

Site-ul acesta nu mai este la fel de bine făcut. Lipsește un Help adevărat, nu-i clar ce-i cu acel meniu Beneficiari, de ce există un câmp intitulat Grupa de risc a persoanei juridice și alte asemenea nelămuriri. Bănuiala mea este că-i gândit mai degrabă pentru spitale și alte instituții care își vor trece angajații acolo, în mod centralizat, și aceștia vor fi programați după cum se poate.

Informațiile despre centre de vaccinare lipsesc, deși în site-ul de care vorbeam prima oară scrie inclusiv că vor fi create unele de tip drive-through, deci ceva tot știm despre viitorul lor. Chiar dacă secțiunea Programări nu pare utilă populației generale acum, umblați prin ea dacă vreți, dar să nu stricați nimic că vă ia STS-ul la ochi.

    13 comentarii

  1. Si o mentiune legata de crearea contului, trebuie respectate intocmai cerintele parolei.
    o majuscula
    o minuscula
    o cifra
    un caracter special din cele indicate
    Nici mai putin, nici mai mult de 8 caractere!

    Setasem o parola de mai mult de 8 caractere, conditia aparea indeplinita insa nu reuseam sa trec de confirmarea parolei. Cand am redus la exact 8 caractere, a functionat.

    Bafta!

      (Citează)

    • Merge si cu lungime peste 8 caractere, a mea e de 14 si a mers din prima.
      E util ca poti adauga mai multe persoane la beneficiar, iti poti adauga parintii daca au peste 65 de ani sau sau daca ai pe cineva cu boli asociate riscante, lor le va veni randul mai repede. Trebuie sa ai la indemana CNP-ul lor si seria cartii lor de identitate.

        (Citează)

  2. Era misto si daca aveau un contor near real time cu cate vaccinuri s-au efectuat (sau, ma rog, cate persoane vaccinate sunt pana in ziua curenta). Eventual si un grafic cu numarul de vaccinati pe zi.

      (Citează)

  3. Să mai zică cineva ca nu se misca lucrurile și în tara asta. Site-ul chiar e făcut cu cap. Apropos, parca era panica pe net. Ca explodează cazurile din cauza alegerilor, ca ne baga din nou în stare de urgenta, ca vine apocalipsa. Si, când colo, cazurile scad serios, chiar și cu teste ceva mai putine. Dar acum, ca ati pus botul, 4 ani sa nu va plângeți. Decat 4 ani până la următoarele alegeri. De orice fel.

      (Citează)

  4. Trebuia sa fie ceva aiurea….
    Acum indirect programarea online la momentul asta costa vreo 50 de Euro, adica pretul unei semnaturi electronice.

    “Toate documentele încărcate în sistemul informatic trebuie să fie asumate prin semnarea fiecăruia cu un certificat digital calificat deținut de utilizator. Certificatele calificate pentru semnătură electronică sunt cele emise de către prestatorii calificați de servicii de încredere. Lista prestatorilor calificați de servicii de încredere în România: AlfaTrust Certification S.A., Centrul de Calcul S.A., Certsign S.A., DigiSign S.A., Trans Sped S.R.L., Namirial S.R.L..”

      (Citează)

    • Am remarcat si eu asta. Cred ca se va schimba, totusi. Altfel platforma e inutila pentru 99% din cei ce vor sa-si faca vaccinul.

        (Citează)

    • pai trebuie sa beneficieze putin si politicul aici, gen fara firmele alea nu se poate semnatura electronica…

        (Citează)

    • Update: “Deocamdată, au spus autoritățile, personalul medical nu se poate înscrie individual, ci prin intermediul persoanelor juridice, spitale, clinici, cabinete, companii, deci rezultă că acestea plătesc firmelor de pe listă semnătura electronică. Conform regulamentului, nu va fi nevoie de semnătură digitală și la persoane fizice, deci această barieră va dispărea la programare”

        (Citează)

  5. Daca tot veni vorba, stie cineva vreo solutie ieftina de semnatura digitala (fara token), doar pentru semnat documente?

      (Citează)

  6. Adi:
    Si, când colo, cazurile scad serios, chiar și cu teste ceva mai putine. Dar acum, ca ati pus botul, 4 ani sa nu va plângeți. Decat 4 ani până la următoarele alegeri. De orice fel.

    E o legătură directă între cât se testează și cât se descoperă, de exemplu dacă se testează zece mii de oameni, nu vei vedea cinsprezece mii de cazuri descoperite într-o zi. Dar asta nu înseamnă că ăia cinsprezece mii de cazuri nu există, ci doar nu îi știi, pt că nu i-ai descoperit. O scădere a numărului de teste efectuate e ceva îngrijorător, iar faptul că aduce cu sine și o scădere a numărului de cazuri detectate e (cel puțin până la un punct) ceva de așteptat.

    Ca idee, eu nu trăiesc în România, dar mă uit siderata cum in fiecare zi procentul de cazuri pozitive detectate este în jur de 30-40%. Asta e enorm, înseamnă că se testează mult prea puțin, pentru comparație unde stau eu au început să se îngrijoreze (mai abitir ca înainte) când procentul de teste pozitive a trecut de 5% din cele efectuate zilnic.

    Sigur, se poate zice că în România se depune mai mare efort în filtrarea contactelor (deci numai cei cu sanse foarte mari să fie bolnavi primesc un test), dar chiar și asta nu e ceva bun, cu cât se testează mai multi oameni cu atât ai mai multe șanse să detectezi cazurile existente în comunitate (că doar de-aia Slovenia și-a testat toți cetățenii).

    tl;dr: o scădere a testelor va duce la o scădere a cazurilor detectate, dar cazuri detectate nu înseamnă cazuri existente. Nu mă pot pronunța față de efectul alegerilor, but având în vedere efectul vremii în toată Europa mi se pare un pic greu de crezut că peste tot cresc cazurile rapid și doar în România nu. Ar fi bine să fie așa, e doar improbabil.

      (Citează)

  7. Site-ul de programare la vaccinare seamana foarte mult cu
    https://granturi.imm.gov.ro/auth/login
    si atunci devine evident de ce mai este ramasa o portiune cu persoane juridice.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus