un blog de Radu Dumitru

Uitați-vă și pe canalul meu de YouTube! Un subscribe ajută enorm.

Cum vi s-au părut conferințele de presă de ieri, cu Dăncilă și Iohannis?

20 Nov 2019  ·

GÂNDURI  ·

37 comentarii

Mie nu mi-a păsat de suprafața cercului, iar acel –ăștia- mi s-a părut amuzant.

Mi-a păsat mai mult de faptul că Dăncilă a mințit cu câteva ocazii, negând că ar fi făcut parte din asaltul împotriva justiției (dar ca europarlamentar trimitea scrisori celorlalți din PE despre cât de bună este OUG 13, iar scuza ei acum este “dar nu eram prim ministru în acea perioadă”). Apoi, n-a vrut să se dezică total de Liviu Dragnea, deși omul este la pușcărie și chiar n-ar mai fi contat.

Nu mi-a plăcut nici faptul că a vorbit despre o apropiere de Rusia, țară care ne pune bețe în roate pe unde poate (și care sprijină PSD-ul prin rețelele media), și de China, în timp ce Iohannis a indicat clar că, deși trebuie să colaborăm bine cu toate țările, direcția României este spre UE și NATO. A refuzat total să răspundă în engleză unei întrebări și aici ceva nu-i bine: ori accepți astfel de challenge-uri (aria cercului, trei cuvinte în engleză, întrebarea clar aranjată cu adoptarea primei constituții post-89), ori le refuzi pe toate.

Mi s-a părut și că Dăncilă a încercat să compare ce-a făcut ea ca prim-ministru cu ce-a făcut Iohannis ca președinte, deși au atribuții complet diferite. Asta-i o comparație pentru neștiutori, plus că sunau laudele de parcă ar fi făcut cu mâna ei totul, nu cu un guvern de mii de oameni și 20 de miniștri în spate. În plus, a folosit de multe ori scuza “nu eram prim-ministru când se întâmpla asta”, de parcă ar cere voturi doar ca prim-ministru, nu ca om și șef de PSD și fost europarlamentar PSD.

Per total, însă, Dăncilă a vorbit coerent, chiar dacă de fapt n-a spus nimic concret, ci s-a învârtit în jurul temei generale “noi am dat, noi am făcut, PNL și Iohannis vor să ia”. Mă așteptam la mai rău.

Iohannis a părut mai uman decât de obicei, chiar dacă întreaga conferință a fost cam lentă și ușor plictisitoare. S-au pus întrebări bune, dar nu cruciale, deși în mare a fost o repetare a conferinței de acum câteva zile. Mi-a plăcut că a recunoscut că poate îmbunătăți masiv comunicarea cu presa și cu poporul și acesta ar putea fi un punct important în viitorul mandat; pe de altă parte, Iohannis a mai promis și anterior întâlniri periodice cu societatea civilă și a făcut doar două în 4 ani.

Mi-a plăcut și că a apărat-o cumva pe Dăncilă, zicând că nu-i crucial să cunoști limbi străine în Consiliul Europei, dar că este totuși util când vrei să discuți față în față cu un alt lider de țară și o poți face fără interpreți și telefonul lor fără fir.

A explicat și de ce a promulgat diverse legi fără discuții, iar explicațiile mi s-au părut logice, ceea ce ridică întrebarea următoare: nu putea comunica astfel de lucruri și în timpul mandatului, în loc să ne întrebăm cu toții de ce nu face nimic?

Trăgând linie, cred că nu și-a schimbat nimeni intenția de vot. Partidele și candidații sunt mult prea diferiți ca să treci ușor între Dăncilă și Iohannis. Prima rămâne tot marioneta PSD, a lui Dragnea și acum a Olguței, a lui Rădulescu și a altora de acolo, reprezentanta celor care vor doar furt și corupție, a celor care spun că protestatarii ar trebui mitraliați și că 10 august a fost o lovitură de stat. Iohannis rămâne un candidat normal, de la care ai vrea doar să fie mai activ, mai bun comunicator.

    37 comentarii

  1. Foarte bune ambele prestatii. Mi-e foarte greu sa decid pe cine sa pun stampila. Cred ca o sa-i votez pe ambii ca sa ies cu inima impacata din cabina de vot.

      (Citează)

    • Ar merge sa ii puna co-presedinti si sa faca un reality show/sitcom pe tema asta.

      Anyway, radem, glumim dar sambata dimineata il votez pe Iohannis. Nu ca imi place dar PSD trebuie sa dispara. Si deja am senzatia ca destui idioti vor pleca dupa fenta PSD-ului si a unor bloggeri.

        (Citează)

    • gigi: Cred ca o sa-i votez pe ambii ca sa ies cu inima impacata din cabina de vot.

      Foarte bună asta! :)

        (Citează)

    • Giani Mucea: Si deja am senzatia ca destui idioti vor pleca dupa fenta PSD-ului si a unor bloggeri.

      Cred că problema asta cu lipsa dezbaterilor și taxarea lui Iohannis este doar în bula noastră. Marea majoritate merg la vot și aleg Iohannis pentru că este alternativa mai bună.

        (Citează)

    • Nu stiu daca e chiar asa. In orice caz, exista nehotarati pentru ca aia exista mereu. Ei prin definitie sunt influentabili. Daca ar exista un blogger cunoscut antipesedist care e deziluzionat de Iohannis (pe buna dreptate) si, sub influenta prietenului lui superpesedist ajunge sa piarda din atentie unul din cele mai importante obiective ale tarii (eliminarea PSD-ului din orice), s-ar putea ca suficienti nehotarati sa isi rezolve dilemele rapid. In plus, nu poti sa-mi spui ca mizeria pe care o distribuie PSD pe facebook nu va avea efect.

        (Citează)

    • I see what you did here :-)
      (E vorba de arhiblog, pt cine nu s-a prins).
      De altfel si maestrul zoso o tot baga pe aia ca el nu voteaza KWI… ca sa il pedepseasca (lol).

      Ar fi bine sa stim cata influenta au de fapt influențării astia, dar din pacate nu stim.

        (Citează)

    • Marean:
      Ar fi bine sa stim cata influenta au de fapt influențării astia, dar din pacate nu stim.

      Cum adica? Pe toata. Tu nu stii ca au miliarde de vizitatori pe zi? S-a vazut cata influenta au cand au incercat rahatul ala cu plata pentru articole complete. Au dat inapoi si la ideea cu restrictionarea comentariilor pentru useri inregistrati. Cam atata influenta au… Tot tu esti prost daca ti se pare suspecta moliciunea subita fata de PSD, imediat dupa intrarea prietenului in partid.

        (Citează)

    • Nu mai intru asa des la zoso, dar am intrat acum. Zice ca voteaza cu Iohannis.
      Despre cetin, eu cred ca incearca sa-si gestioneze o disonanta cognitiva legata de alexa. Dupa cum zicea cineva mai jos, impact va avea. Cateva mii spre zeci de mii de directi care discuta cu alti mii sau zeci de mii. Plus munitie pentru postaci.
      In orice caz, va fi interesant. Cred ca Veorika are sanse.

        (Citează)

  2. Oamenii astia au avut puterea ani de zile….nu au facut nimic…si acum vor sa vorbeasca…vor dezbatere…..amandoi sunt niste nulitati.

    Voi vota cu Klaus….dar mi se pare ca si ziaristii si politicienii au ajuns la un nivel asa scazut ca nu mai este nici macar amuzant.

      (Citează)

  3. Nimic nou. Dancila este limitata dpdv intelectual, KWI uraste sa vorbeasca cu presa si in general, sa comunice (va arunca la gunoi promisiunile).
    Duminica o sa stau acasa, asa cum am stat si in turul 2 in 2009.
    Dar promit sa urmaresc cu atentie si ingrijorare desfasurarea lucrurilor.
    Si asteptam 2024, ca sigur se va pogori Mesia atunci. Nu o sa fie nici prea inalt, nici prea ochelarist, o sa fie simplu perfect, asa cum merita poporul asta brav.
    Acum dati cu pietre.

      (Citează)

    • daca tot stai acasa ca o leguma si te pipi pe el de vot, nu ar fi mai bine totusi sa-ti iei familia si sa emigrezi in congo? cu asa gandire nu rezolvi absolut nimic si iti faci mai mult rau. nu conteaza cu cine votezi, important este sa-ti misti curul gras din casa o data la 2 ani si sa pui o stampila pe o foaie. e tare greu, nu? dar daca te suna un amic sa iesiti la o bere iti faci timp, right? te mai si lauzi in gura mare ca nu iesi la vot !

        (Citează)

  4. “…cea mai importantă concluzie a fost faptul că Dăncilă a vorbit liber 2 ore cu ziariștii, în picioare, pe tocuri, iar Klaus, după 50 de minute de lenevit așezat, a luat o pauză, că deja se resimțea, avea febră la maxilare. A, și răspunsul la întrebarea Cât faceți până la Sibiu? – Cu ce? Menumorut de monumental. Ghinion.”
    Arhiblog.

      (Citează)

  5. Suprafața cercului? Cine e ziaristul deștept care s-a gândit la asta?? Oare nea nelu știe? Oare Băsescu? E relevant? hai să vedem niște intrebări ce ați face dacă ați fi premier – e oarecum irelevant dar mai util decât să aflu dacă un candidat știe suprafața cercului…
    (P.S. Sincer acu dacă mă gindesc nu aș ști să spun de suprafața cercului, au trecut ceva ani de când am învățat în școală și de când am folosit ultima dată această informație. Cred că as ajunge la formula buna dacă ma gindesc vreo 3-5 minute. 2*p*r la pătrat?).

      (Citează)

  6. 2*p*r la pătrat?).

    @mircea 2> 2*pi*r la patrat este gresit. Confunzi circumferinta cercului cu aria. Aria este: pi x r la patrat.
    Circumferinta este este 2 x pi x r

      (Citează)

  7. In veci nu voi vota un candidat PSD ! Viorica este varianta feminina(!?) a unui tătuc cu căciulă care ne spune ce sa facem ca sa fie bine! iliescu , nastase, ponta si acum o cucoana cu coc si broșe ? sictir !

      (Citează)

    • Circul ieftin facut de madam Dancila se va termina luni si va ajunge acolo unde-i e locul, la groapa de gunoi a istoriei. Intre timp, ma bucur ca am taiat definitiv blogul lui Cetin din lista lecturilor mele zilnice, e noaptea mintii pe acolo.

        (Citează)

  8. klaus a fost super decent in ceiutul luat cu prietenii la BCU, dar dincolo de faptul ca a fost boring as hell, omul e ok, raspunde liber, la obiect si arata ca stie despre ce vorbeste. plus ca are niste pozitii corecte legate de politici externe. am zis ca e un cinic?
    dancila a invatat niste scheme pe care le arunca la orice subiect. mizeria aia cu lipsa ei totala de responsabilitate legata de orice acuzatie (10 august, legile justitiei, ambasada etc) arata de fapt ca o doare la basca de orice si ca este fix aceeasi scarba ordinara care a fost numita de dragnea pt a servi intereselor partidului.

      (Citează)

  9. 2 lichele ce incearca sa para simpatice ca sa pacaleasca pulimea sa le dea votul. Indiferent care iese, dupa alegeri vor redeveni ce sint de fapt: niste jigodii ahtiate dupa ciolan. Care vor lucra in interesul propriu si al gruparilor pe care le reprezinta.
    Amuzanti astia care vor sa scape de psd. Psd nu e ceva de care sa scapi daca iese iohanis. Psd e in toata clasa politica. E modul lor de-a fi. E un mod de viata ptr politicienii nostri.

      (Citează)

    • Si apropo de “cu cine votez”. Dau cu banu. Iohanis cap dancila pajura. Cum le-o fi norocu. Ptr noi e acelasi kkt.

        (Citează)

    • De fiecare dată a trebuit să votăm “răul mai mic”, chiar și când Emil Constantinescu părea mai OK decât e actualul președinte. În afară de om, votăm un partid care îl susține. Eu aș vota orice om promovat de opoziția PSD, chiar dacă ar fi ma ilamentabil decât Dăncilă.

        (Citează)

    • “2 lichele ce incearca sa para simpatice ca sa pacaleasca pulimea sa le dea votul. Indiferent care iese, dupa alegeri vor redeveni ce sint de fapt: niste jigodii ahtiate dupa ciolan. Care vor lucra in interesul propriu si al gruparilor pe care le reprezinta.”

      True.

      “Psd nu e ceva de care sa scapi daca iese iohanis.”

      Corect, dar e un pas. Intre presedintele PSD si unul care nu e membru PSD si a zis ceva de rau odata de PSD, il aleg pe al 2-lea. Chiar daca e Iohannis.

      “Psd e in toata clasa politica”

      Nu. PSD e o entitate bine definita, inscrisa legal, cu reguli de functionare, membri si structuri prin care isi poate impune vointa. Ca reprezinta ce e mai rau in clasa politica – de acord. Dar nu e ceva abstract. In alta ordine de idei, nu e nici singurul partid corupt si distractia nu ar trebui sa se termine cu el.

        (Citează)

  10. BlackSkull:
    Si apropo de “cu cine votez”. Dau cu banu. Iohanis cap dancila pajura. Cum le-o fi norocu. Ptr noi e acelasi kkt.

    numai ca jocul tau se numeste ruleta ruseasca, o nimeresti pe dancila sau nu se intampla nimic :)

      (Citează)

  11. E uimitor cum Dancila a reusit sa spuna in 2 ore acelasi 4-5 lucruri ca raspuns la toate intrebarile. Umitor!

      (Citează)

    • nashu_mare:
      E uimitor cum Dancila a reusit sa spuna in 2 ore acelasi 4-5 lucruri ca raspuns la toate intrebarile. Umitor!

      E uimitor ca un celebru blogerist aflat intamplator acolo a auzit decat lucruri inteligente.

        (Citează)

  12. Ăștia ți s-a părut amuzant pentru ca ești printre aialalti

      (Citează)

  13. Eu aș vota orice om promovat de opoziția [la] PSD, chiar dacă ar fi ma ilamentabil decât Dăncilă. Atât de disperată e situația în care a ajuns politica românească. Ciuma roșie răsăriteană trebuie stârpită.

      (Citează)

  14. Ambele prestații au fost așa cum mi-am imaginat dinainte: lamentabile și inutile.
    Ce s-a intamplat după “dezbateri”?! Cei care voiau să voteze cu Dăncilă vor vota cu Dăncilă și cei care voiau să voteze Iohannis vor vota Iohannis. Oauuuu!

    Dăncilă nu pot să votez, nu pt că n-a știut aria cercului ci pt că PSD și tot ce a însemnat reprimarea violentă a manifestației din 10 aug, asaltul pe legile Justiției, demagogie și propagandă anti UE.

    Nu m-a convins Iohannis care pare urmărit de “ghinion”, răspunzând tembel la o întrebare simplă: Cât faceți până la Sibiu?

      (Citează)

  15. Marean:
    I see what you did here :-)
    (E vorba de arhiblog, pt cine nu s-a prins).
    De altfel si maestrul zoso o tot baga pe aia ca el nu voteaza KWI… ca sa il pedepseasca (lol).

    Ar fi bine sa stim cata influenta au de fapt influențării astia, dar din pacate nu stim.

    Arhi e pe fata, dar nu genul postac, asteapta sa se intample ceva marunt pe la USR sau KWI si atunci arunca pastila, dupa revine ca e ok USR cand e ok.

      (Citează)

  16. nwradu: Cred că problema asta cu lipsa dezbaterilor și taxarea lui Iohannis este doar în bula noastră. Marea majoritate merg la vot și aleg Iohannis pentru că este alternativa mai bună.

    Radu, bula asta nu e chiar asa de mica. Tu ai 10-20 de mii de unici/zi, zoso are 20-30 (am ignorat varfurile de BF) , pe cetin nu l-am gasit. Probabil multi sunt comuni si recurenti, dar pe o perioada de 1 luna si jumatate de campanie se pot strange macar vreo 50k unici reali in bula asta. Oamenii astia duc mai departe idei pe facebook, la corporatie, la coada la vouchere la PMB, care unde are treaba.
    Daca e sa calculam un “reach” dinala fantezist probabil informatia se propaga la cateva sute de mii de oameni.

    Daca sentimentul general transmis e ca Iohannis e nasol (ceea ce e adevarat), si mai pun umarul cativa pesedisti convinsi si cativa postaci pe care probabil ii stii mai bine ca mine, chestia asta se propaga foarte usor.
    Plus lene, plus vreme urata duminica, plus tendinta naturala de bravada, de pisat pe el de vot, de “le arat eu politicienilor, le desenez o pxxx pe buletinul de vot”, pot fi scosi din joc destul de multi oameni.
    Mai convinge Cetin vreo 10 oameni ca Viorica nu e asa rea… se aduna.

    Nu zic ca iese Dancila, dar cresc sansele la un scor strans care sa mentina PSD-ul relevant pentru alegerile de la anu si cu “ea” (Dragnea) la butoane.

      (Citează)

  17. Bai mai terminati cu prostiile: Cetin si zoso nu sunt vanduti PSD-ului si nici n-ar fi vreodata! Faceti mai multa propaganda in comentarii decat vor face ei vreodata cu blogul (si vorbesc si de PSD-isti si de PNL-isti). Va este greu sa urmariti consecventa la niste oameni, de-aia si votati cum votati, aveti memorie scurta.

      (Citează)

    • M-am mai uitat o data peste comentarii, sa ma asigur. Zero din ele afirma ca zoso sau cetin ar primi bani de la PSD. Nice straw man.
      Consecventa ar spune ca daca esti antipesedist atunci sa votezi anti-PSD. Nu sa votezi anti-ala-care-zicea-ca-e-anti-psd-dar-nu-a-facut-mare-lucru-de-fapt.

        (Citează)

    • Si de ce ar “promova” PSD, asa de amorul artei?

        (Citează)

    • Nu stiu care sunt motivele si nu are sens sa imi dau cu presupusul. Dar e clar ca “promoveaza” PSD.

        (Citează)

  18. Deea:
    Circul ieftin facut de madam Dancila se va termina luni si va ajunge acolo unde-i e locul, la groapa de gunoi a istoriei. Intre timp, ma bucur ca am taiat definitiv blogul lui Cetin din lista lecturilor mele zilnice, e noaptea mintii pe acolo.

    E amuzant că le spune râme celor care i-au atras atenția ca a luat ulei la bord. Ulei de la PSD.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus