un blog de Radu Dumitru

Oferte bune de decembrie. Robotesc și la canalul meu de YouTube, orice Subscribe mă ajută.

Regina Maria introduce self check-in, ca să sari peste coada de la recepție, și calificative pentru medici (p)

12 Aug 2019  ·

TEHNOLOGIE  ·

21 comentarii

După ce-am făcut RMN-ul la coloană, medicul neurolog s-a uitat pe filme și m-a trimis la un specialist în recuperare medicală. Acolo discuția a fost rapidă. Întrucât am doar o deformare la două vertebre, fără vreo fisură, va trebui să fac fizioterapie pentru a corecta problema, unde un specialist mă va învăța niște exerciții pe care apoi le pot face și acasă.

M-a învățat și să mă ridic corect din pat, adică să nu mă împing în coloană când fac asta, ci în mâini. Nu-i rea ideea, o aplic de atunci.

Altceva voiam să zic. Când am fost la acest consult, la o policlinică Regina Maria din Floreasca, am văzut un infochioșc cu ecran tactil, pus chiar la intrare lângă recepție, pe care scria ceva de Self Check-In. Nu erau alți pacienți la recepție, dar mie îmi plac aparatele do-it-yourself, așa că m-am înregistrat pe acest ecran.

Primisem cu o zi înainte un mesaj SMS ce-mi reamintea de programare, mesaj care includea și un cod din cifre și litere. Am introdus acest cod la aparat, din tastatura de pe ecran, plus numele medicului care mi-a dat trimiterea, și asta a fost tot.

Sistemul a recunoscut programarea și m-am dus direct la cabinet, fără a mai interacționa cu recepționerele, iar când am ajuns la etajul respectiv medicul deja mă aștepta pe culoar și m-a strigat după nume, că sistemul l-a informat că sunt pe drum.

Mi s-a părut mișto treaba asta. În cazul meu nu era coadă la recepție, dar sunt momente, mai ales dimineața, când mulți pacienți stau acolo la rând pentru check-in, plus că unii se lansează în discuții lungi despre căutat programări, modificarea unora deja existente, plata unor analize tocmai efectuate șamd. Tu, care vrei doar să ți se activeze programarea în sistem și eventual să ți se spună “cabinetul 5, pe dreapta”, poți evita coada prin acest Self Check-in.

Am citit recent o prezentare despre îmbunătățirile pe care Regina Maria le-a făcut pe partea de servicii digitale și înțeleg că eu am fost printre primii care au folosit acest Self Check-in. A fost implementat în luna mai, iar eu am fost pe 24 mai la consultație. Sistemul ar mai putea fi perfecționat, codul acela ar putea include doar litere ca să fie mai ușor de introdus din tastatura ecranului tactil, dar tot este un pas mare în față care economisește timpul clienților.

Altceva este însă și mai avansat. Dacă ai aplicația de telefon Regina Maria (Android, iOS), poți face check-in de acolo pe baza locației din telefon. Intri în clinică, deschizi ecranul Detalii Programare, alegi Check-in și Check-in Online. Telefonul detectează că te afli în spital și gata, ai check-in-ul făcut și mergi direct la cabinet. Asta intră direct la categoria “așa trebuie să fie!”

(Mai există și opțiunea de Check-in cu cod QR, codul fiind disponibil în telefon sau în emailul de reamintire a programării ce vine automat. Îl scanezi la infochioșc și gata. Depinde ce-i mai la îndemână, un cod primit prin SMS sau un cod QR din email.)

Mai sunt și alte noutăți pe partea de digital. Au pe site o secțiune mărișoară cu articole informative, care răspund multor întrebări pe care le au deja pacienții. Văd pe acolo unul despre ce este ecografia cu substanță de contrast, altul cu posibile cauze ale durerilor de genunchi, ce este nodulul tiroidian șamd.

În aplicația de telefon Regina Maria poți face programări, check-in-ul de care vorbeam, vezi istoricul tău medical și ai acces la alte aplicații. Există și o aplicație dedicată Sarcina mea, cu articole medicale, explicații și instrumente online pentru gravide.

Noutatea care-mi place însă cel mai mult este cea legată de feedback-ul electronic. După o consultație, poți da notă medicului, de la 1 la 10, exact cum dai calificative unui șofer Uber sau unei comenzi de la un magazin online.

Calificativele se acordă din aplicația de mobil sau din emailul automat ce sosește post-consultație. Prezentarea văzută de mine spune că 1.258 de medici au deja note obținute după 165.000 de review-uri.

Notele pot fi văzute în secțiunea Medici, iar un mouse-over peste notă arată scorul defalcat al medicului, de zici că-i catalog electronic.

Funcția asta mi se pare foarte utilă pentru pacienți. Când m-am programat la recuperare medicală, de exemplu, am avut de ales din vreo 20 de medici aflați în vreo 5 clinici/spitale. Unde să mă duc? Am ales la întâmplare, mai ales că eu nu am mari constrângeri de zi și oră.

Cu sistemul de calificative, l-aș fi putut alege pe medicul cu nota cea mai mare. Mi se pare o idee foarte bună în special atunci când mergi pentru prima oară la un anumit tip de consult și vrei să alegi un medic cât mai bine cotat de alți pacienți.

    21 comentarii

  1. De ce nu au afișat pe site cât costă abonamentele?

      (Citează)

    • Poti sa le ceri o oferta, ca au mai multe tipuri de abonament. Eu platesc 120 lei pe luna pe un abonament (Priority Plus cred ca se cheama) in care am incluse destul de multe, chiar si un RMN pe an, serviciul de salvare (ma rog, procedurile de urgenta limitate la 300 lei, restul se achita separat), majoritatea consultatiilor (cu exceptia catorva doctori), destul de multe analize. Eu una sunt multumita de ce primesc de banii pe care ii dau, pentru controalele si analizele de rutina nu scot nimic extra din buzunar. Daca nu te grabesti si poti sa astepti 3-4 saptamani pentru o programare, sunt ok. Altfel, daca ai ceva urgent, cred ca nicio clincia privata nu te ajuta in baza abonamentului, desi daca suni si precizezi ca nu esti abonat si vrei sa platesti pretul de catalog, iti gasesc loc in 2 ore.

        (Citează)

    • Pare a fi o secțiune mare Abonamente și pachete
      https://www.reginamaria.ro/abonamente-si-pachete/individuale-adulti

      Eu sunt inclus pe abonamentul de muncă al Matildei, că poți plăti ceva în plus ca să fie și alții din familie incluși.

        (Citează)

    • Eram impresionat pana cand am vazut parteneri academici, medici de renume si profesori universitari. Pai cam stim cum e cu profesorii universitari si medicii de renume care fac inventii cu ciment.

      Ma mai gandesc.

        (Citează)

  2. Ma bucur, eu am abonament gratuit de la job, in care intra o gramada de consultatii si analize. Era exasperant cateodata sa stai la coada pentru un simplu check-in, mai ales cand unii (batrani, in special) se lanseaza in discutii interminabile.

      (Citează)

  3. E tricky treaba cu calificativele pt doctori.
    In primul rand eu sunt destul de convins ca sunt ajustate de clinica. Apoi, poti ca dr sa faci si sa spui chestii care stii ca vor fi pe placul pacientului, fara sa insemne neaparat ca sunt cele mai bune solutii pt el. Mai ales daca clinica preseaza pt note bune.

      (Citează)

    • Asa m-as fi gandit si eu, dar ma ghidez exclusiv dupa calificative cand fac o programare si am vazut pe mai multe specializari medici care aveau nota 7 sau 8. Daca ar fi modificat ceva nu ar fi existat medici cu calificative atat de mici.

        (Citează)

  4. Hmm, mda.

    Partea ce ar merita documentata in schimb este cum au schimbat usor usor ideea de abonament medical platit de firma. Initial era o singura problema, cand incercai sa te programezi gaseai mai greu locuri disponibile in saptamana in curs. In schimb daca te programai in afara abonamentului (cu plata) gaseau instant.

    In schimb in ultima perioada, de cel putin jumatate de an, s-au smecherit si mai “grav”.
    Au bagat notiunea de “ore cu plata” daca incerci sa te programezi la un consult intre anumite ore, platesti; Chiar daca nu este un doctor academica sau mai special.
    Extrem de greu mai gasesti programari incluse in abonament, intrati de curiozitate pe site-ul lor reginamaria.ro si incercati sa faceti o programare online sa va convingeti. Cati doctori sunt contra cost si cati inclusi in abonament. Am un caz concret la munca unde unei colege abia peste 6 luni ii gasea un loc disponibil la un consult de ortopedie. A fost nevoita sa aleaga cu plata.

      (Citează)

  5. Irina:
    Asa m-as fi gandit si eu, dar ma ghidez exclusiv dupa calificative cand fac o programare si am vazut pe mai multe specializari medici care aveau nota 7 sau 8. Daca ar fi modificat ceva nu ar fi existat medici cu calificative atat de mici.

    Da, 7 e nota super mica la RM.
    Dupa umila.mea parere, cred xa are comportament de zeu din sistemul de stat sau/si nu stie meserie si da diagnostice de kkt, vorbeste aiurea etc.
    La RM am o mare problema cu sectia de dermatologie. Nu au aparat laser pt. diverse proceduri
    Practic, sunt obligata sa ma duc la Medlife pt ca astia nu sunt capabili sa isi cumpere un aparat cu care sa faca bani.

    Folosesc check in ul de ceva vreme, e super util cand e ditamai coada.

      (Citează)

  6. Asta e pentru oameni cu banii, ca tot sistemul de sanatate privat. Noi, amaratii de rand, cum dam calificative in sistemul public? cu plicul, desigur. Iar unii, mai ramasi in urma, chiar cu pachetul de cafea sau ciocolata, ca pe vremuri…

      (Citează)

    • Teoretic s-ar putea da și acolo “calificative”, că poți să faci plângeri dacă un doctor a făcut ceva nasol, poți să-l și lauzi, doar că nu prin sistem automat.

      Asta oricum este cea mai mică problemă a sistemului public de sănătate.

        (Citează)

  7. Serviciile si medicii sunt 👎🏼. Am fost la consultație și m-au invitat și a doua zi, nu știam pentru ce însă aflasem că doar pentru a primi o amărâtă de rețetă… Wtf?! Atitudinea tuturor care lucrează la Regina magică e dezgustătoare, am vizitat 4 clinici magice și m-am lovit de același tratament în toate.

      (Citează)

    • Ai avut o experienta mai buna cu alta retetea privata?

      Eu am incercat Medlife, Regina si Medicover si mi s-a parut ca toate au aceleasi hibe (ex. timp de asteptare pt o programare f mare), iar cu medicii nu am avut probleme serioase la niciuna, doar ca unii au fost antipatici si poate nu mi-au creat neaparat o experienta placuta, dar pana la urma nu merg la doctor sa imi fac prieteni. La Regina in schimb mi s-a parut ca am gasit cea mai buna varianta de abonament, cu cele mai multe servicii incluse.

      Despre Sanador am auzit pareri mai bune, insa tarifele sunt exponential mai mari si chiar si cel mai scump abonament avea foarte putine servicii incluse, trebuia sa platesti (mult) pentru aproape orice analiza sau investigatie. Probabil de asta timpul de asteptare este mai scurt, au mai putini clienti :)

        (Citează)

  8. Eu am avut mari probleme cu self checkinul, dupa ce am incercat sa fiu occidentala si sa nu mai deranjez receptia pentru o vizita, in Baneasa.
    Practic self checkinul a vazut ca am venit “la cererea pacientului” si m-am trezit sunata in seara zilei respective din receptie, ca am de plata ceva ce in mod normal aveam inclus in abonament.
    Long story short, a fost nevoie de discutii interminabile cu duduia din receptie care nu a fost deloc trainuita in ale client service-ului, si apoi de mailuri date catre serviciul de feedback/reclamatii, ca sa mi se remedieze bug-ul din tableta minune.
    Eu de atunci m-am lecuit, fac check in ul tot the old fashion way.
    Ma gandesc ca au mai avut reclamatii ca a mea, de moment ce au considerat ca trebuie sa ii faca reclama niste influenceri :)

      (Citează)

    • Cred că era mai simplu să rezolve problema, nu? Pare ciudat să faci reclamă la ceva ce are o problemă. Ce obții, și mai multe reclamații?

        (Citează)

  9. Eu nu inteleg asta altfel decat ca pe un pas birocratic inutil.
    Ca este si greu sa se prezinte pacientul direct la cabinet; de ce este strict necesar un sistem de alte N puncte de verificare? verificare…a ce? Trebuie sa “activezi” programarea???🙄

    Trebuie sa faci si alti pasi suplimentari total inutili cum ar fi sa anunti la receptie sau sa bagi un cod, sms, etc eventual sa faci si trei piruete spre stanga, cand de fapt tot aia faci, intri intr-o cladire si te duci la o programare?

    *
    Mi-a placut si comentariul de mai sus: “daca nu te grabesti si poti astepta o luna pentru o programare, sunt ok”.
    Imi si imaginez discutia la call-center: “…pai as vrea hai nu de azi pe maine, dar macar asa cam in maximum …hai fie, douazeci de zile”, iar call center RM “dar de ce sunteti doamna asa grabita, mai relaxata, ca va creste tensiunea; ce, ati stat cu boala aia sau ce aveti atata timp, nu mai rabdati o luna?!”

    Este foarte urat ce fac lanturile de clinici, cum trateaza clientii cu abonament drept clienti de mana a doua. N-o fi in toate cazurile, dar cam asta este regula. Odata agatat clientul…

    Nu zic si ca exista boli la care o luna pana la consult plus alte o luna-doua pana la un RMN chiar conteaza, chiar daca ti se pare tie ca “nu te grabesti”.

      (Citează)

    • La care cabinet? De unde știi unde trebuie să te duci? Mie mi se pare normal să te prezinți la o recepție și să fii trimis undeva, iar medicul să știe că ești la coadă și să aibă pregătit dosarul tău atunci când intri pe ușă.
      Metoda cu “mă duc eu direct” e ca-n spitalele de stat, unde toți umblă brownian pe acolo și bat la o mie de uși și întrerup alți pacienți cu “am și eu o întrebare scurtă”. Nu-i un pas inutil, ci din contră, unul civilizat.

      Las la o parte faptul că recepția se asigură că ai venit la ora și ziua când aveai programare, nu tu direct acolo. De asta e o coadă normală și se respectă programul, că altfel ar fi încă 20 veniți “direct”.

        (Citează)

  10. O alta problema la RM este ca anumite locuri sunt rezervate pentru cei ce platesc consultatiile, asa ca daca ai abonament te poti programa la un anume doctor peste multe zile daca nu vrei sa platesti suplimentar. Si nu discut despre doctorii “emeriti” care oricum nu sunt inclusi in abonament.

    Avea si Medlife problema cu doctorii “emeriti” care nu erau inclusi in abonament. In schimb doctorii normali erau disponibili 100% la abonamente.

    Inca o problema la RM comparativ cu Medlife este ca in afara de RM Sun Plaza, celelalte unitati nu au deoc parcare. La Medlife, majoritatea unitatilor au parcare proprie pentru clienti.

      (Citează)

  11. Sunt client Regina Maria de vreo 7 ani… E ok cât te programezi și plătești fiecare serviciu, cash/card, imediat
    Dacă vrei să beneficiezi de servicii decontate de CAS e altceva. Am așteptat cam 3 uni pentru un RMN. Evident că-l făcusem deja când m-au sunat. Astfel de investigație, de obicei, nu o programezi cu atât de multă vreme înainte, ci apare ca urmare a unei urgențe cel puțin relative.
    Așa că check-in-ul prin aplicație e ultimul lucru care mă face fericit ca pacient, hai să fim serioși!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus