un blog de Radu Dumitru

Oferte bune de decembrie, plus ghid de whisky, gin și alte băuturi fine. Robotesc și la canalul meu de YouTube, orice Subscribe ajută.

Verificarea știrilor publicate a devenit o legendă despre timpuri magice

27 Nov 2018  ·

GÂNDURI  ·

10 comentarii

Sunt dezamăgit și chiar ușor șocat despre cum trusturile de media publică știri neverificate de dragul clickbait-ului, inclusiv atunci când verificarea ar fi fost banal de simplă.

Exemplul de ieri este foarte bun. O mulțime de ziare și televiziuni au scris că mașina patriarhului nu are RCA pentru că numărul acesteia de înmatriculare nu apare în baza de date CEDAM.

Faptul că o astfel de bârfă se viralizează pe Facebook este ceva normal… pentru o bârfă. Mă așteptam că, intrând pe un site de știri, să aflu și dacă este adevărată sau nu pentru că jurnaliștii au contactele necesare pentru a da două telefoane și influența instituțională necesară pentru a li se și răspunde. În două minute ar fi putut confirma sau infirma chestiunea respectivă. Un telefon!

Nu s-a întâmplat. Presă românească funcționează pe principiul “publicăm orice și, dacă nu e adevărat, ne contactează persoana respectivă cu clarificări”.

Practic, mass media noastră nu mai este interesata de a publica știri verificate, ci clickbait. Interesul lor este să dai click și să citești ceva șocant, făcând o afișare. Adevărul, verificarea informației, munca de bază a jurnalismului, nu mai contează. Mai ales dacă, așa cum scrie Zoso, toată treaba asta a mai circulat și acum doi ani și s-a zis de atunci că instituția căreia aparțin mașinile a ales să nu apară în baza CEDAM.

România TV, B1 TV, Libertatea, AutoExpert, Digi24, Wowbiz, Digi FM sunt doar câteva din organizațiile media ce apar la o căutare pe Google cu această știre.

    10 comentarii

  1. Desinteresul pentru adevar atunci cand clickbaitul confirma preconceptii este socant, indiferent de IQ si educatie.

      (Citează)

    • Pentru proști nu ai nevoie de multe propoziții. Titlu și ce s-a întamplat „vezi aici, dă click, nu o să îți vină să crezi, s-a întâmplat acum…”.

        (Citează)

  2. Astept sa apara asa ceva si la noi…https://www.newsguardtech.com/

      (Citează)

  3. Clickbait-ul este la modă pentru toți, dar mai ales pentru site-urile de știri.

      (Citează)

  4. Nu mai este timp pentru verificarea unei informatii pentru ca acum lupta cea mare se da intre cei care publica primii o stire (fake sau nu, conteaza mai putin).
    Digi24 au fost ok pana sa introduca publicitatea. Daca s-ar fi putut autofinanta din abonamente, probabil ca si-ar fi pastrat decenta.

      (Citează)

    • gigi24 e definitia perfecta a amatorismului in televiziune. sunt perfecti pentru un Dej TV sau Jimbolia TV, nicidecum pentru un post national.

        (Citează)

    • Digi24… eu ii vad ca ar fi fost ok ca informatie daca ar fi reusit de la inceput ca divertisment.

      Sa explic: au inceput bine dar fara vedete sau lipici au inceput sa piarda audienta. Apoi din panica au inceput sa taie din corectitudinea stirilor.

      nu asta era cauza. Le trebuia o prezentatoare mai sexi si un prezentator mai elocvent, si rupeau tot.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus