un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Primarul din Lugoj a tăiat bradul orfelinatului pentru a-l pune în piața de Crăciun

26 Nov 2018  ·

GÂNDURI  ·

14 comentarii

Știm unde locuiește Grinch: în Lugoj, este primar acolo.

La ordinul primarului, autoritățile au tăiat bradul din curtea centrului de plasament de copii din oraș (link) pentru a-l duce în centrul orașului în vederea împodobirii. Cum să iei fix bradul copiilor fără familie, fără casă? Câtă minte să ai?

Treaba asta n-ar fi fost prea bine cunoscută dacă n-ar fi urmat epopeea transportării bradului. A fost legat de o mașină și târât pe asfalt până în centrul orașului, ridicând pe parcurs praful de pe străzi și zgâriind mai multe mașini pe traseu, că nu-i anunțase nimeni pe șoferi să le mute. Autoritățile credeau că va fi transportat cumva mai civilizat.

Și după ce a ajuns la destinație, așa jumulit de pe drum, poliția a început să dea amenzi transportatorului pentru că nu avea autorizația necesară și l-a pus să dea bani și pentru repararea mașinilor zgâriate. Da, mult noroc cu asta! Și, pentru ca bradul să nu ajungă la foc, Direcția Silvică locală a cedat până la urmă pomul către primărie.

Matilda a rămas șocată că cineva poate tăia bradul orfelinatului și că poate urma un astfel de haos, dar i-am adus aminte prompt că suntem în România, nu în vreun scenariu SF ca în seria Culture sau măcar într-o țară unde oameni competenți ajung la conducerea orașelor. Chiar și pentru România, totuși, halal primar!

Lugoj este orașul unde acum câteva zile a ieșit la iveală că din sediul Poliției Lugoj au dispărut 22.000 de pachete de țigări confiscate anterior, așa că vă puteți închipui ce mafie este pe acolo.

    14 comentarii

  1. Grinch- ul este un personaj simpatic pe care îl iubesc din 2000, de la primul film dupa cărțile DrSeuss si care are o continuare animată saptamana aceasta la care copilul din mine intenționează să se ducă..

    Pe primarul din orășel (linistit si placut de alfel, cu infractori nu mai mulți ca in alte parti) nu-l imai iubește nici mama lui..

      (Citează)

  2. Nu stiu cata mafie o fi acolo si cat de prost o fi primarul…dar incetati va rog cu dramatizarea unor situatii, mai fratilor. “Au luat bradul copiilor orfani”. Gandesti putin, radule, inainte sa scrii asa ceva? Era un ditai bradul crescut intamplator langa un centru de plasament. Crezi ca urma sa fie impodobit de copii si acum nu mai au ce impodobii? Repet…era un ditai bradul la care probabil nu ajungeai cu mana nici la primele crengi. Cu ce crezi ca a deranjat pe vreun copil faptu ca a fost taiat?
    Prezentati o situatie de parca le-a luat alora bradul gata impodobit din mijlocul camerei.
    Nu impodobea nimeni bradul ala…probabil si prezenta un pericol sa cada, ca altfel nu dadea agentia de mediu okul sa fie taiat. Dar totusi prezentam o banalitate ca pe o drama nationala. Ah, ca nu i-a dus mintea sa il transporte cum trebuie…aia da, trebuie penalizata firma ce trebuia sa il care.

      (Citează)

    • Ba chiar dă-i în mă-sa de copii, că sunt și alte centre de plasament fără pom!\

      Tu vezi un brad, dar e posibil ca un copil să vadă un întreg univers de jocuri.

        (Citează)

    • Eu sunt de acord cu John. Nu era “bradul copiilor orfani”, era bradul din curtea unei institutii a primariei, institutie care are grija de copiii orfani.

      Aici apar doua tipuri de intrebari:
      1. au existat autorizatii pentru taierea bradului? Se pare ca da.
      2. intrebarea gratuita, aparuta din senin: are grija institutia de copiii orfani, sa nu le lipseasca mancare, ingrijire, instruire etc? Nicaieri nu se spune ca nu.

        (Citează)

    • Plus ca astfel de atitutidini chiar minimalizeaza furtul de la copiii orfani: gen angajari fictive de secretare care sa lucreze de fapt pentru partidul la putere.

        (Citează)

  3. Din din ciclul cu orfelinatele si casele de batrani — acum cativa ani au dus unii un porc la o casa de batrani. Doar ca ce sa vezi, cand l-au trantit pe masa, au rupt-o, i-au lasat pe aia fara masa! Asa si smecherii astia: au taiat bradul de la aia amarati, ca nu putea sa se ia nimeni de ei.
    https://adevarul.ro/locale/constanta/video-porcul-donat-rupt-masa-pensionarilor-camin-poarta-alba-1_52b19e38c7b855ff56ccff1f/index.html

      (Citează)

  4. Dacă voiau brad, nu trebuia să rămână orfani!

      (Citează)

  5. I call that bs, tu te urcai in brazi cand erai mic?
    nu prea cred

    nwradu:
    Ba chiar dă-i în mă-sa de copii, că sunt și alte centre de plasament fără pom!\

    Tu vezi un brad, dar e posibil ca un copil să vadă un întreg univers de jocuri.

      (Citează)

    • Daca nu sunt “relevanti” copiii, haideti sa vedem lucrurile altfel: de ce sa tai un copac din oras ca sa il amplasezi tot in oras ?
      Chiar nu se gasea nici un brad in padure ?

        (Citează)

  6. Andrei G:
    Daca nu sunt “relevanti” copiii, haideti sa vedem lucrurile altfel: de ce sa tai un copac din oras ca sa il amplasezi tot in oras ?
    Chiar nu se gasea nici un brad in padure ?

    Adevarat. Hai sa mai defrisam putin ca si asa stam prea bine la capitolul munti impaduriti.

      (Citează)

  7. Chiar oare de ce nu plantează ei brazi pe care să îi îmbodobească la sărbători…? N-ar fi mai „verde”? :D

      (Citează)

  8. Eu totusi cred ca articolul eate o gluma….

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus