blog demisec cu note fine de tehnologie

Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

Puneți-vă centura chiar și în spate (bis)

24 May 2018  ·

GÂNDURI  ·

24 comentarii

Eram într-un minivan care nu avea mai mult de 20-30 la oră când șoferul a pus o frână atât de bruscă încât mă mir că nu s-a rupt pedala. Timpul parcă a încetinit sau creierul meu a devenit hiperactiv în momentele când am zburat prin aer după acea frână, având timp să conștientizez ce mi se întâmplă și chiar să gândesc, frustrat, că aș vrea să mă țin de ceva pentru a-mi opri zborul, dar nu am de ce.

Cu inerția nu te poți lupta, vorba multor cărți SF citite.

S-a dovedit că șoferul nu văzuse la timp un semafor pe roșu și, speriat că intră în intersecție, a călcat frâna. Minivan-ul era configurat pentru 4 persoane în spate, 2 scaune în față cu alte 2 scaune, cam un metru între noi, așa că eu am zburat de pe scaunul meu în omul din fața mea, despre care urma să aflu ulterior că e din Belarus. Mai important a fost faptul că era mai grăsuț și mi-a amortizat impactul mai bine ca o pernă.

Am avut noroc, mi-am dat seama ulterior. Tocmai pusesem telefonul în buzunar, iar “zborul” m-a prins cu mâinile în poziție normală. Am avut noroc și să mă opresc cu o palmă pe sub mâna bielorusului, cealaltă deasupra umărului său; în altă poziție, poate cu încheieturile întoarse, mi-aș fi putut scrânti ceva. S-a terminat totul cu câteva scuze, un râs ușor forțat și o privire criminală aruncată șoferului.

Este uimitor ce înseamnă 20, hai 30 km/h. Pur și simplu am fost lansat din scaun fără nici o posibilitate de a mă opune inerției, totul întâmplându-se în sutimi de secundă. Nu aveam centura pusă pentru că tocmai ne urcasem în mașină de 30 de secunde, nici nu ieșisem din perimetrul aeroportului. Mi-am pus-o ulterior, desigur. Îmi pun centura și în București, când stau în spate la câte un Uber.

Mai jos e un clip de pe net cu accidente ușoare în care pasagerii nu au centura. E ca în rollercoaster acolo:

Acum doi ani am fost la o prezentare organizată la școala de conducere preventivă a lui Titi Aur sau cum se numește ea. Au acolo, printre diverse distracții gen mers cu mașina pe două roți sau drifting pe carosabil ud, și un simulator de accident. Te bagă într-o mașină și, la doar 13 km/h, lovești un tampon. Mai jos sunt secvențe filmate de mine atunci cu alți participanți. Am fost și eu în simulator, șocul opririi este atât de puternic încât instructorii îți recomandă de la început cum să ții dinții și limba ca să nu rămâi fără ei/ea; când treci prin treaba asta, se dovedește mai puternic decât te așteptai. Da, la viteza aia de melc ce se vede în film!

Puneți-vă centura!

    24 comentarii

  1. “Cu inerția nu te poți lupta, vorba multor cărți SF citite.”
    manualul de fizica de a 7a? :)

    ca sa iti dai mai bine seama ce inseamna 30km/h incearca sa ii faci cu bicicleta.
    ai o legatura mai directa cu “mediul” si repere mai evidente.

    apoi considera ca de cele mai multe ori in cazul unui accident normal.. viteza de impact este redusa de o frana premergatoare.

    oricum, daca altceva nu convinge.. au as zice:
    “better safe than sorry”

      (Citează)

  2. E putin cam fake testul ala “simulare accident”. Unde e deformarea masinii in fata la impact? Masina asta din test e ranforsata si cand dai cu ea tot impactul se duce la ocupantul masinii. Ea nu preia nimic din impact…nedeformandu-se deloc. In realitate cand iti dai cu o masina, ea se deformeaza (aka i se face tabla franjuri) atenuand astfel parte din impact.

      (Citează)

    • John, mai uitate-te o dată! Mașina are un dispozitiv dedesubt unde agață tampoanele alea din podea. Tu credeai că se lovește de perete? Le trebuia câte o mașină pt fiecare test. Și câte un perete la fiecare 10 teste. :D

        (Citează)

    • Deformarea are loc in arcurile barierei, de data asta.

        (Citează)

    • E doar 13km/h! In realitate, ai viteze mai mari, daca ai si impact frontal cu alta masina, viteza relativa este si mai mare. Ok, franezi, apoi masina preia din energie, insa ce ajungi tu sa absorbi in cele mai multe din scenarii este mai mare decat (m*13^2)/2 (ma rog, 13 km aia la ora inseamna vreo 3.6 m/s).

        (Citează)

  3. Tot ce pot spune e: YOLO!

      (Citează)

  4. Cunosc pe unul care a scapat cu viata dintr-un accident tocmai pentru ca nu a purtat centura. Altfel ar fi murit pe bancheta in urma impactului cu un camion care a izbit masina din spate. Si au mai fost cazuri cand un autoturism a fost facuta acordeon iar pasagerii au supravetuit pentru ca au fost aruncati prin geam, ei neavand centura pusa. Deci sunt cazuri si cazuri.

      (Citează)

    • Exact.
      – Sunt documentate cazuri de oameni care au fost impuscati in cap si au supravietuit, nu mori absolut de fiecare data cand esti impuscat in cap. Nu ar trebui sa ne temem atat de mult de impuscaturile in cap.
      – Fiecare am avut un bunic/unchi/vecin care a fumat toata viata si a murit la 100 de ani, nu e chiar atat de mare pericolul la fumat.
      etc.
      Statisticile sunt doar pentru prosti, nu sunt stiinta, nu va luati dupa ele.

        (Citează)

    • @Radu te iei prea in serios… insert sarcasm.
      @gigi e ok, nu purta centura, lasa random.org sa decida :).

      Pentru restul, purtati centura este gratis!

        (Citează)

    • Catalin Tanase

      24/05/2018 la 1:44 PM

      Chiar ma gandeam ca sigur apare unu’ care s-o dea pe asta cu “stiu pe cineva care a scapat pt ca nu avea centura” :))

      Oameni buni, alea sunt EXCEPTII!! Statistic, ai mult mai multe sanse sa mori daca nu ai centura decat sa scapi daca nu o porti

      Gizăs, ce e in capetele unora….

        (Citează)

  5. this guy…romanul mandru adevarat

    gigi:
    Cunosc pe unul care a scapat cu viata dintr-un accident tocmai pentru ca nu a purtat centura. Altfel ar fi murit pe bancheta in urma impactului cu un camion care a izbit masina din spate. Si au mai fost cazuri cand un autoturism a fost facuta acordeon iar pasagerii au supravetuit pentru ca au fost aruncati prin geam, ei neavand centura pusa. Deci sunt cazuri si cazuri.

      (Citează)

  6. gigi:
    Cunosc pe unul care a scapat cu viata dintr-un accident tocmai pentru ca nu a purtat centura. Altfel ar fi murit pe bancheta in urma impactului cu un camion care a izbit masina din spate. Si au mai fost cazuri cand un autoturism a fost facuta acordeon iar pasagerii au supravetuit pentru ca au fost aruncati prin geam, ei neavand centura pusa. Deci sunt cazuri si cazuri.

      (Citează)

  7. ce e foarte tare e ca din 11 comentarii, 2 sunt clasicele “e fake” si “stiu eu pe cineva care …”.

    john are biemveu cu 258 de cai putere si e stiut ca peste 200 de cai esti deja in liga bogatilor, or ei nu au nevoie de centura, dar ce ma uimeste pe mine de fiecare data la aceste discutii este de ce totusi se incranceneaza oamenii atat de tare cand vine vorba de ne-purtatul centurii.

      (Citează)

    • … si trebuia, in acelasi sistem, sa vina si comentariul despre bemveu. Felicitari, mi-ai confirmat asteptarile, impreuna cu gigi ati scorat 100%.

        (Citează)

    • esti sigur ca e “in acelasi sistem”?
      nu stiu ce asteptari ai tu de la mine (te rog sa ma ierti, poate sunt insensibil) dar eu zic ca ori n-ai inteles ce am scris mai sus, ori ai o logica speciala in care un comentariu sarcastic la adresa cuiva e “in acelasi sistem” cu lipsa de intelegere a ce inseamna “anecdotical evidence” vs “statistical evidence”.

      ar mai fi si ipoteza ca de fapt doar vrei sa te bagi in seama cu mine, caz in care imi pare rau, dar sunt deja intr-o relatie.

        (Citează)

    • Robo, nu suntem in acelasi sistem, iar intr-o relatie cu tine nu ma bag, maxim ma introduc intr-o relatie de o noapte. Logica ta e speciala, probabil scum a fost si scoala la care ai fost. Oi fi fost sarcastic? Asta o sa te manance de acum pana nu o sa-ti mai raspund. :*

        (Citează)

  8. @Radu: +1

    si sînt și cazuri de oameni loviți de trăznet care nu numai că au supraviețuit dar au descoperit abilități pe care nu le aveau, deci este chiar indicat ca în caz de furtună să urci pe cel mai înalt deal din zonă.

      (Citează)

  9. Eu imi aduc aminte si acum ce misto a fost impactul cu tetiera de Dacie 1310 cand am avut un accident in 1998, si stateam in spate. Nu foarte placut, pe la 50 kmph. Am apucat doar sa-l vad pe pasagerul din fata cum a decolat de pe sezutul scaunului si a dat cu capatana in parbriz. Dar pe vremea aia masinile n-aveau centuri cu autoreglaj, era un cosmar sa o setezi de fiecare data cand te urcai pe gabaritul tau.
    Pe mine m-a educat Volvo-ul peu tot din 1998, prima masina pe care am avut-o, sa port mereu centura, pentru ca nu se oprea avertizarea daca nu o puneam.

    @gigi: pentru tine nu e nevoie de centura, e suficienta o iconita cu Arsenie Boca agatata de oglinda.

      (Citează)

  10. Bai nu stiu dar masina mea nu pleaca de pe loc pana nu au toti centura pusa.

      (Citează)

  11. Sunt urmărit dr ani buni cu priviri compătimitoare când îmi pun centura pe bancheta din spate :))

      (Citează)

  12. Catalin Tanase

    24/05/2018 la 1:46 PM

    Daca s-ar face astfel de campanii chiar din scolile de soferi, s-ar mai schimba mentalitatea legata de purtatul centurilor. Din pacate, scolile de soferi te invata doar cum sa iei permisul

      (Citează)

  13. Care dracu video cu accidente usoare ma nene? Ca acolo sunt lejer 4-5 mortaciuni.

      (Citează)

  14. nu pot sa nu-mi aduc aminte de asta
    https://www.youtube.com/watch?v=EYX1rIe3SaQ

      (Citează)

  15. Robo:
    esti sigur ca e “in acelasi sistem”?
    nu stiu ce asteptari ai tu de la mine (te rog sa ma ierti, poate sunt insensibil) dar eu zic ca ori n-ai inteles ce am scris mai sus, ori ai o logica speciala in care un comentariu sarcastic la adresa cuiva e “in acelasi sistem” cu lipsa de intelegere a ce inseamna “anecdotical evidence” vs “statistical evidence”.

    ar mai fi si ipoteza ca de fapt doar vrei sa te bagi in seama cu mine, caz in care imi pare rau, dar sunt deja intr-o relatie.

    Robo, cred că ar fi prea mult să aibă așteptări de la tine.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus