un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Trăim mai bine decât regii și reginele de altădată

23 Mar 2018  ·

GÂNDURI  ·

37 comentarii

Și asta din mai multe puncte de vedere.

Locativ vorbind, am vizitat destul de multe palate și castele. Sigur, sunt mari și arată bine și au lemn real pe jos, dar am fost mereu uimit despre cum dormitorul regelui avea uneori un pat de 90 cm lățime și o sobă. Toaleta? Un ceaun lângă pat. Căldura? O sobă. Apă curentă? Ha, nu, că-i o invenție modernă legată de pompe și din astea. În secolele trecute se trăia mai prost. Lumină? Sigur, aveau multe lumânări.

Singura diferență era că regele și regina nu-și aprindeau singuri lumânările și nu-și făceau singuri patul. Și, na… puteau decapita pe cine voiau ei în perioada absolutistă. În rest, însă, camerele personale erau mai mici decât apartamentele noastre de acum (iar România nu are apartamente mari), mai prost iluminate și ventilate și cu dotări mai slabe. Avantaj epoca modernă.

Nu știu dacă ați vizitat palatul Topkapi din Istanbul și ați fost și atenți la explicațiile din ghidul audio, dar fiii sultanului erau ținuți prizonieri acolo până la moartea sultanului, că experiența anterioară le arătase că moștenitorii se cam omorau între ei dacă nu erau supravegheați și păziți. Apartamentele moștenitorului erau așa… vreo 2-3 camere și o curte. Asta era tot. Este considerat unul dintre motivele pentru care câțiva sultani erau deja cu mintea vraiște când ajungeau la tron, că nu era ușor să stai 30 de ani prizonier în propriul palat.

Apoi să ne gândim la călătorii. Înainte dura câteva săptămâni să parcurgi o distanță pe care acum o faci în 4 ore cu avionul. Călătoria adevărată era practic imposibilă pentru monarhi, că dura mult și nu aveau mijloace de comunicație ca să țină legătura cu cei de acasă. De asta momente precum vizita țarului Rusiei la Paris sunt considerate istorice, că aveau loc foarte rar.

Și nu-i vorba doar de durata călătoriei și condițiile dificile. Majoritatea țărilor aveau atunci diverse conflicte între ele, că de exemplu Marea Britanie, Franța și Spania s-au războit mai multe secole între ele. Nu e ca și cum regii Spaniei luau o pauză de la conflict și acceptau ca regele Angliei să vină câteva zile prin Barcelona, la un burger bun pe Rambla.

Noi, acum, cetățeni români, putem călători oriunde în lume. Sigur, nu vrei să o faci în Irak sau Afganistan (deși îmi propusese cineva să merg anul acesta câteva zile în Afganistan) sau Yemen, dar inclusiv țări mai dificile precum Coreea de Nord sau Iranul își deschid cu bucurie granițele pentru noi. Avantaj epoca modernă.

Poate că regii stăteau și se distrau la ei acasă. Cum se distrau? Păi dacă stați să analizați un pic, e greu să te distrezi fără electricitate. Organizau chefuri, dansau, beau, vânau, călăreau și făceau mult sex (cel puțin până nu deveneau supraponderali sau paralizați de gută), dar asta poți face și acum. În plus, acum poți merge la un parc acvatic, poți conduce mașini, poți să asculți ce muzică vrei tu, te poți uita la orice film, te poți juca GTA șamd.

Gândiți-vă că una dintre distracțiile preferate în alte secole era ascultarea poeziilor. Câtă adrenalină!

În plus, femeile au acum un statut mult mai bun (mă refer la lumea modernă, nu la țări dubioase). Pe vremuri femeile erau de obicei căsătorite și se făcea sex cu ele. Dacă aveau noroc, și pentru plăcere, nu doar ca să facă vreo 7 copii cu gândul că măcar 3 vor supraviețui. Își ocupau timpul ascultând poezii și croșetând, fiind supuse soțului deși acesta putea avea în văzul tuturor amante.

Să mai zic și despre sistemul medical? Pe vremuri speranța de viață era de 50 de ani, iar lipsa antibioticelor însemna că o simplă rană, o simplă infecție, putea fi fatală. Nu mai știu dacă v-am zis, dar Jack Daniel, ăla de-a inventat băutura, a murit după ce s-a lovit la degetul de la picior în propriul seif. S-a infectat și a murit. Penicilina încă nu fusese inventată. Probabil că au fost monarhi care au murit de la o banală apendicită.

Am comparat acum cu viața conducătorilor din țările dezvoltate din vestul Europei. Despre regii din Africa sau Asia nici nu mai zic.

Asta înseamnă evoluția societății și pacea în lume. Trăiești, te distrezi și călătorești mai bine decât regii și reginele de acum 200 de ani. Comparație cu viața oamenilor de rând nici nu mai are rost să fac; probabil că eu arunc mai multă carne decât consumau alți oameni într-o întreagă lună, condițiile de trai erau slabe și munca foarte dificilă. Abia acum vreo sută de ani au început reformele în domeniul muncii care au stabilit că weekendul ar trebui să fie cu zile libere, iar copiii de sub 14 ani n-ar trebui să muncească sau măcar să nu muncească în mine și fabrici.

 

    37 comentarii

  1. Mi-a plăcut mult asta:

    Mănînci mai multe condimente într-un meniu KFC decât ar fi mâncat un țăran din secolul 16 în toată viața lui.

      (Citează)

  2. Sunt un sclav modern cu pat de 160X200 :))

      (Citează)

  3. Concluzia: in apartamentul tau decomandat confort sporit esti …rege. ;)

      (Citează)

  4. “probabil că eu arunc mai multă carne decât consumau alți oameni într-o întreagă lună”

    practic sunt macelarite inutil multe milioane de animale, ca noi sa “traim bine”

      (Citează)

    • Da. Eu nu sunt prea mândru de asta și, de altfel, facem planificare bună ca să aruncăm cât mai puțină mâncare. Uneori se mai întâmplă neprevăzute, mănânci în oraș, pleci undeva, trece timpul, se strică mâncarea.

        (Citează)

    • practic sunt tinute in viata si hranite milioane de vaci, pe care altfel le vedeam la zoo.

      Spre deosebire de bivolii africani, pericolul extinctiei lor este nul.

        (Citează)

  5. Bună. Recomand Coreea de Nord ca destinatie de vizitat. Minim o saptamana sa poti intelege ceva din ea. Pentru tips and tricks am urmarit DPRK 360

      (Citează)

  6. Pe de altă parte și corpul uman era adaptat altfel la condițiile de atunci. Ceea ce nouă ni se pare acum dificil, pentru ei putea fi ceva nesemnificativ. Știați că a existat un moment în istorie când forța unei femei era egală cu cea a unui bărbat din ziua de azi? Evident că un bărbat de atunci era capabil să se ia la trântă cu ursul și să îl pună pe fugă.

      (Citează)

    • Nu știam acest lucru, dar nu cred că acum 100 sau 200 de ani lucrurile stăteau așa diferit. De fapt, cred că și astăzi femeile de la țară sunt mai puternice decât cele de la oraș, că au muncă fizică de făcut acolo.

        (Citează)

    • Gabi, ai citit prea multe prostii feministe pe net. Nu a existat niciodată în istorie ce zici tu.

        (Citează)

    • Sunt destul de sigur ca selectia naturala ne-a facut mai puternici si mai rapizi decat stramosii nostri. Sigur, ei se luptau cu ursul si imbracau armuri de zeci de kg si manuiau sabii de alte multe kg. Dar acum avem boxeri, halterofili, alergatori de sprint care i-ar putea intrece oricand.

      Nu zic de sistemul nostru imunitar, vaccinare, noi am trece prin holera, ciuma si alte boli ale vremii fluierand si cam fara sa ne pese. Stranuta unul pe tine atunci, gata, prohodul, testamentul si impartasania.

      Educatia, faptul ca stim sa citim si sa scriem, eventual si in alte limbi ne fac mult mai avansati fata de peste 90% din populatia evului mediu care in afara de cativa calugari, oameni de stiinta si conducatori erau analfabeti. Strabunica’mea era o femeie foarte emancipata la inceputul secolului trecut pentru ca stia sa scrie si sa citeasca.

        (Citează)

    • La trântă cu ursul mai greu, în orice epocă! Poți să-l hăcuiești cu săbii sau topoare, să-l străpungi cu sulițe, să-l ciuruiești cu arbaleta de la distanța, dar la trântă exclus. Ai văzut ce gheare are o namilă de urs ce poate să depășească 500 de kg și mult peste 2 m când se ridică? În plus oamenii au câștigat în înălțime în ultimul secol datorită exact condițiilor mult mai bune de viață. Am vizitat un muzeu al armelor la Graz unde erau expuse sumedenie de armuri, inițial am crezut că sunt machete reduse la scară dar ghidul a explicat că astea erau dimensiunile reale ale cavalerilor ce le purtau, cam 1,5 m înălțime! Absolut nimeni din grup nu ar fi putut încape în cea mai mare dintre ele! Sunt de acord că erau mult mai bine antrenați pentru munci fizice sau luptă decât oameni moderni, asta era esența vieți lor, pentru asta trăiau.

        (Citează)

    • e f posibil sa fi existat un moment in istorie in care femeile erau la fel de puternice ca barbatii de azi, dar cu siguranta nu in ultima suta de MII de ani.

      asta cu luatul la tranta cu ursul e o gluma buna, cineva chiar poate crede asta doar daca nu intelege ce e un urs.
      (paranteza… ok, sunt multi din astia, imi amintesc cum spuneau multi atunci cand a scapat puiul de urs la Sibiu ca era doar un pui, ce poate sa faca – poate sa omoare un copil din 2 miscari, de exemplu, sau sa desfigureze un adult definitiv)

      ma rog.
      oamenii de acum cateva sute de ani erau probabil un pic mai puternici decat noi pentru ca faceau mult mai multa activitate fizica, dar alimentatia proasta si conditiile grele de viata ii faceau sa fie mult mai putin rezistenti la boli si mult mai putin rezistenti in general.

      de aia speranta de viata era 50 de ani (daca nu mureai cand erai copil) si acuma-i 70+.

        (Citează)

    • English longbow:
      The original draw forces of examples from the Mary Rose are estimated by Robert Hardy at 150–160 lbf (670–710 N) at a 30-inch (76.2 cm) draw length; the full range of draw weights was between 100–185 lbf (440–820 N).[9] The 30-inch (76.2 cm) draw length was used because that is the length allowed by the arrows commonly found on the Mary Rose.

      A trecut ceva vreme, da nu chiar asa multa in context istoric. Nu foloseai arcul sa tragi 1,2 sageti.

        (Citează)

    • Iancu Dragos: În plus oamenii au câștigat în înălțime în ultimul secol datorită exact condițiilor mult mai bune de viață.

      Da, în medie fiecare generație a fost mai înaltă decât cea anterioară.

        (Citează)

  7. Lui Brâncuși i-a luat 18 luni drumul de la București la Paris, muncea pe unde putea pentru a strânge bani pentru următorul transport.
    Pana a se termina linia ferata din Moldova in 1870, parlamentarii care doreau sa ajungă la Bucuresti mergeau cu trenul pana la Viena apoi luau un vapor pana la Giurgiu după care tren pana la București, totul în 2 zile. Poșta de la Iași la București făcea 5 zile.
    Înainte de refugiul la Iași din primul război mondial, Mircea, fiul reginei Maria a murit la vârsta de 3 ani de febră tifoidă.
    Bunica mea a avut 5 copii, se trezea la 5 dimineața si pana la pe ora 21-22 muncea pe câmp sau făcea mâncare, doar duminica se mai odihnea când mergea la Biserica, in rest urca cu sacul de grâu in pod deși avea doar 50kg. A trăit 85 de ani deși când era copil a prins seceta din 1946-1947 când au murit de foame peste 115.000 de români.

      (Citează)

    • Poșta (Română) face și azi 5 zile de la Iași la București, am testat zilele trecute. Ah, și de la București la București face 7 zile, că e departe râu Bucureștiul ăsta (am scrisoare de la banca datată 2 martie, expediata pe 7 martie, sosită pe 14 martie).

        (Citează)

  8. traim mult mai bine chiar si fata de cum au trait parintii nostri, nu doar fata de oamenii de acum cateva sute de ani.

    scutecele de unica folosinta, de exemplu, sunt o inventie senzationala.
    la cat de distrus de oboseala esti cand ai copil mic, fix sa speli cu mana si eventual cu apa rece niste carpe pline de rahat iti mai trebuie (cum au facut parintii nostri in comunism)

      (Citează)

  9. cand vad palatele alea din piarta ma gandesc ca indiferent cate sobe si seminee aveau, nu aveau cum sa le incalzeasca corespunzator. probabil toti stateau cu 7 straturi de haine pe ei si se spalau din an in paste, apoi dadeau in pneumonie.

      (Citează)

  10. Da, totul e bun si frumos, mai putin partea cu femeile actuale.
    Ala de-a dat drepturi, egalitate, political corectness si celelalte asemeena ar trebui impaiat. Preferabil de viu (nu c-ar mai trai) si live, in scop profilactic, sa nu repete careva nazbitiile astea.
    Stiu, sint misogin / inapoiat / cum vreti.
    Dar toti v-ati dori macar asa de proba (restul vietii, poate?) un harem mic si sanatos.
    Sau macar o amanta, doua.

      (Citează)

    • E foarte scump si haremul si amantele, iti garantez ca nu sunt multi barbatii care ar putea sa sustina asa ceva. Sau poate tu vrei harem dar sa se intretina singur, sa mearga fetele la munca dar sa si-o traga doar cu tine. Vrei amanta dar sa-si cumpere din banii ei apartament, posete si restul.

      Chiar si numai din cauza asta trebuie sa ti se spuna ca esti dobitoc – las la o parte parerea ta despre femei.

        (Citează)

    • Haremul cred că este un concept făcut plăcut de filme și povești. Dacă citești istoria Imperiului Otoman, vei vedea că era destul de dubios, plin de politici și intrigi, iar mama sultanului cam dicta cu cine și-o trage acesta și când.

        (Citează)

  11. Camere mai prost ventilate? Nu ma deranjeaza. Aia daca ieseau in curtea casei (castelului) trageau aer curat in piept, nu miros de volkswagen.

      (Citează)

    • Si respirau fum de la lumanari, de la semineu… Iar pe durata calatoriei raspirau “fum” de cal :)

        (Citează)

    • Orașele nu aveau canalizare, nu mirosea nicăieri a aer curat, ba cred că era irespirabil pentru noi, cei de acum.

      Majoritatea orașelor aveau noroi pe jos, miros de rahat peste tot, râurile erau poluate pentru că toți aruncau acolo oala de noapte șamd. Bolile cauzate de ele au omorât milioane de oameni până când s-a trecut la canalizare și medicamente mai bune.

      Nici în palat nu cred că era mai bine. Parfumurile puternice erau utilizate pentru a masca mirosurile oamenilor și cailor.

        (Citează)

  12. Cristi:
    Gabi, ai citit prea multe prostii feministe pe net. Nu a existat niciodată în istorie ce zici tu.

    Cristi, cum le știi tu pe toate! Măcar dădeai un search pe google să vezi dacă aberez.

      (Citează)

  13. Robo:
    e f posibil sa fi existat un moment in istorie in care femeile erau la fel de puternice ca barbatii de azi, dar cu siguranta nu in ultima suta de MII de ani.

    asta cu luatul la tranta cu ursul e o gluma buna, cineva chiar poate crede asta doar daca nu intelege ce e un urs.
    (paranteza… ok, sunt multi din astia, imi amintesc cum spuneau multi atunci cand a scapat puiul de urs la Sibiu ca era doar un pui, ce poate sa faca – poate sa omoare un copil din 2 miscari, de exemplu, sau sa desfigureze un adult definitiv)

    ma rog.
    oamenii de acum cateva sute de ani erau probabil un pic mai puternici decat noi pentru ca faceau mult mai multa activitate fizica, dar alimentatia proasta si conditiile grele de viata ii faceau sa fie mult mai putin rezistenti la boli si mult mai putin rezistenti in general.

    de aia speranta de viata era 50 de ani (daca nu mureai cand erai copil) si acuma-i 70+.

    Robo, păreri are multă lume dar între ce crede fiecare și realitate poate fi o distanță mare.

      (Citează)

    • Ce vrei sa spui mai precis?
      Ca o banalitate din asta fara legatura cu nimic pot sa spun si eu, de exemplu de mancat mancam toti dar intre ce manca un taran in sec 15 si ce manca regele putea fi o distanta mare.

      Sau: de inotat poate sa inoate multa lume dar intre cum inoata un om aleator si cum inoata phelps poate fi o distanta mare.

        (Citează)

  14. Un articol pozitiv! GG Radu. Pentru articole de genul am dat click pe butonul cu emag din dreapta sus cand am cumparat ceva azi.

      (Citează)

  15. Gabi:
    Știați că a existat un moment în istorie când forța unei femei era egală cu cea a unui bărbat din ziua de azi?

    Asta cand dracu’ ?! Ca nici macar in epoca de piatra nu era raportul asta de forta intre sexe (Fara sa fiu sexist) …….

      (Citează)

    • Adrian Vulpe: Asta cand dracu’ ?! Ca nici macar in epoca de piatra nu era raportul asta de forta intre sexe (Fara sa fiu sexist) …….
      Crezi? De exemplu, ia o femeie care face sport de performanta azi si compar-o cu un barbat obisnuit (cum ar fi unul care sta toata ziua la PC si nu face sport). Cum ar iesi?

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus