►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄
6 Mar 2018 ·
GÂNDURI ·
Dacă v-a plăcut serialul Altered Carbon de pe Netflix, citiți și cărțile lui Richard Morgan. Sunt trei la număr, toate cu același erou principal. Prima, Altered Carbon, a fost transformată în acest serial, următoarele două (Broken Angels și Woken Furies) au acțiuni diferite, dar la fel de palpitante. Poate că vor face în viitor alte două seriale și după acestea, cine știe, dar nu e cazul să așteptați până atunci pentru a vă bucura de romane bine scrise.
Pentru cei ce n-au urmărit nici serialul, Altered Carbon este un roman polițist SF. Acțiunea are loc peste câteva secole, pe Pământ. Omenirea s-a întins pe câteva planete, dar alte tehnologii sunt mai importante: oamenii au implantat un fel de card de memorie pe care sunt stocate amintirile și personalitatea lor, iar acest transfer permite, cel puțin celor bogați, un fel de nemurire prin utilizarea de clone și schimbarea corpului.
Transferul digital al conștiinței este și principala metodă de călătorie între planetele colonizate. În timp ce navele spațiale ar face în zeci de ani călătoria fizică, mintea umană poate fi transmisă instantaneu (printr-un soi de hiperspațiu) pe altă planetă, unde este implantată într-un corp disponibil și gata, ești acolo.
Takeshi Kovacs, eroul principal, este un Envoy, un soldat special instruit pentru a se adapta rapid oricărui corp și oricărei societăți. În practică, asta îl face un fel de James Bond al secolelor viitoare: este foarte inteligent, are o intuiție excelentă, știe să analizeze orice detaliu al celor din jur pentru a-și da seama de intențiile lor, este priceput în toate formele de luptă și în general dat naibii la orice capitol.
În primul roman, Altered Carbon, este angajat de unul dintre cei mai bogați oameni de pe Pământ pentru a investiga aparenta sinucidere a acestuia. Reînviat din backup, milionarul nu are nici cea mai mică idee de ce s-ar fi sinucis. În investigația sa, Kovacs descoperă de fapt un complot de amploare, cu multe fire ce se întrepătrund.
O parte la fel de interesantă este și imaginea societății ce are astfel de tehnologii la dispoziție. Ce înseamnă posibilitatea de a te muta în alt corp pentru lupte, spectacole, fantezii sexuale, criminalitate și treaba poliției, asigurări de viață, corpuri îmbunătățite artificial, felul în care uneori accepți ce corp primești la rând pentru “reînviere” – Morgan tratează toate acestea în cartea sa și o face într-un mod bine integrat cu acțiunea, dându-ți de gândit.
Pentru o carte scrisă în 2002, a anticipat foarte bine tot felul de tehnologii și idei sociale de ultimă oră, așa că poate fi citită fără probleme acum. Mai mult, acțiunea cărții este suficient de diferită de a serialului încât să nu conteze dacă l-ați văzut deja.
Volumul doi, Broken Angels, îl păstrează pe Kovacs ca erou central, dar nu are nici o legătură cu primul. Acțiunea se petrece pe o planetă aflată în conflict, unde Kovacs este un mercenar ce se implică în conducerea unei expediții către o navă extraterestră descoperită în sistem.
Omenirea a descoperit majoritatea tehnologiilor pe care le utilizează în ruinele extraterestre ale unei societăți dispărute de mii de ani. Chestia asta este doar ușor amintită în primul volum, dar al doilea dă mult mai multe detalii despre civilizația dispărută și explorează ruine de-ale ei, deși, ca în majoritatea cărților SF foarte bune, o păstrează misterioasă și greu de înțeles de omenirea mult înapoiată ei.
În al treilea volum, Woken Furies, Kovacs se întoarce pe planeta lui natală și ajunge implicat acolo într-o acțiune legată de foști revoluționari, elita conducătoare, mafioți șamd. Primele două mi s-au părut un pic mai bune, dar nu contează, îl veți citi cu plăcere și pe al treilea dacă ajungeți până acolo.
Morgan a scris doar aceste trei cărți în acest univers. Succesul serialului de pe Netflix poate îl va face să mai scrie și altele, Kovacs fiind un erou interesant, iar societățile atât de diferite de pe fiecare planetă și ruinele extraterestre dau frâu liber imaginației, zic eu.
În România editura Tritonic a publicat doar primul volum, Carbon Modificat. Îl găsiți pe tritonic.ro, Elefant. În engleză le puteți cumpăra pe toate trei de pe Amazon, Google Play, Okian, Books Express.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
5 comentarii
06/03/2018 la 12:52 PM
Pune Radule un AMA și aici în titlu, să se adune la fel de multe vizualizări ca și la postul precedent… :D
De exemplu: se citește bine această carte pe ecranul s9+ sau tăiem copacii în continuare… :P
mircea 2(Citează)
06/03/2018 la 2:08 PM
Si binenteles de pe bookdepository.com:
https://www.bookdepository.com/author/Richard-Morgan
Mie mi se pare foarte simpatic pentru ca e polonezo-asiatic personajul.
Gaelex(Citează)
06/03/2018 la 4:55 PM
Am vazut Altered Carbon pe Netflix.
Desi povestea si universul creat de Morgan sunt super interesante, ecranizarea mi se pare destul de slaba, actorii sunt de mana a 2-a (neconvingatori) iar realizarea de buget redus.
vladutz(Citează)
06/03/2018 la 5:20 PM
Intotdeauna (de cele mai multe ori) cartea bate filmul.
Eu am auzit (de fapt, citit) pe undeva ca vor sa ecranizeze celelalte 2 din trilogie.
Radu-Mihai(Citează)
06/03/2018 la 9:27 PM
Gusturile nu se discuta….dar filmul pentru mine a fost mai mult decat bun
Hpl(Citează)