blog demisec cu note fine de tehnologie

Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

Mai multe detalii despre platforma Schimb Valutar Online

21 Dec 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

16 comentarii

Dacă aveți nevoie să schimbați valută, cel mai bun curs poate fi găsit în modulul SVO. Mai mult, puteți avea acces la astfel de funcții la orice oră și în orice zi (24/7), de pe orice dispozitiv, că doar trăim în vremuri când tehnologia schimbă în bine astfel de lucruri.

Am scris câte ceva despre platforma de Schimb Valutar Online la lansarea Telekom Banking, dar uitați acum mai multe detalii:

  • sunt disponibile 10 valute pentru vânzare și cumpărare – lista este aici.
  • se pot face schimburi directe între EUR/ USD, EUR/ GBP, EUR/CHF, GBP/USD, GBP/CHF, USD/CHF, nemaitrecând intermediar prin leu cum procedează unii competitori.
  • cursul este actualizat la fiecare 10 secunde, iar graficele cu istoricul fiecărei valute pot fi văzute în acea pagină.
  • sumele schimbate pot fi transferate gratuit către orice bancă din România sau străinătate (nu percep comisioane pentru astfel de operațiuni).
  • există posibilitatea de a fi anunțat când cursul ajunge la o anumită cotație sau chiar de a face automat și schimbul la respectiva cotație. Să zicem că vrei 400 de franci elvețieni la cursul de 3,973 lei. Nu trebuie să pândești momentul când cursul este la acea valoare, ci programezi dinainte o alertă sau chiar întreaga tranzacția.

 

Și când zic că este un curs valutar bun, nu glumesc. Am comparat cursul din momentul scrierii acestui articol cu cel de pe site-ul altor 5 bănci mari din România:

Telekom Banking Banca 1 Banca 2 Banca 3 Banca 4 Banca 5
Cumperi EUR cu 4.6454 4.7050 4.6800 4.6971 4.6900 4.6900
Vinzi EUR cu 4.6191 4.5600 4.5800 4.5673 4.5650 4.5700

 

Telekom Banking Banca 1 Banca 2 Banca 3 Banca 4 Banca 5
Cumperi USD cu 3.9383 4.0180 3.9822 3.9983 4.0100 4.0080
Vinzi USD cu 3.9151 3.8380 3.8645 3.8569 3.8700 3.8508

 

Telekom Banking Banca 1 Banca 2 Banca 3 Banca 4 Banca 5
Cumperi CHF cu 3.9766 4.0530 4.0093 4.0332 4.0020 4.0414
Vinzi CHF cu 3.9537 3.8730 3.9093 3.8906 3.6830 3.8829

Sunt diferențe chiar și de 7 bani per unitate, ceea ce la sume mari și schimburi repetate se adună.

De exemplu, să zicem că trebuie să schimbați 400 de euro pentru plata chiriei. La Telekom Banking veți plăti pentru ei 1.858,16 lei, la cea mai bună bancă din lista de mai sus 1.872 lei, adică 14 lei în plus. Un “meniul zilei” în plus, cum ar veni. Pe an, înseamnă 168 lei economisiți, cât una sau două facturi de electricitate, să zicem.

Și dacă apoi vreți să-i transmiteți proprietarului direct în cont, odată ce ați făcut schimbul în platformă, transferul în euro către altă bancă, indiferent de sumă, este gratuit, deoarece banca nu percepe comisioane de transfer pentru sumele schimbate.

Dacă mergeți în concediu sau călătoriți des peste hotare, cel mai simplu este să schimbați bani în SVO și să folosiți un card în valută pentru cumpărături. Banii se debitează direct, nu depindeți de alte schimburi intermediare pentru conversii.

De fapt, avantajul cursului bancar bun de pe platforma SVO merge mână în mână cu restul taxelor și comisioanelor Telekom Banking, care sunt puține la număr. De exemplu:

  • deschiderea unui cont în lei sau valută este gratuită și se face de la distanță, din aplicația de mobil. Eventualele acte solicitate de legislația română sosesc prin curier, se semnează, se trimit spre bancă tot prin curier.
  • emiterea de carduri în valută (și lei, de altfel) este gratuită și le primiți acasă tot prin curier.
  • retragerea de numerar în lei sau valută de la orice ATM din țară sau străinătate este gratuită.
  • dacă aveți valută în conturile în valută și vreți să o transferați în altă bancă, costă 5 lei pentru euro și 30 de lei pentru alte valute. Excepție face suma rezultată din schimbul valutar, pe care o poți transfera pe loc în orice alt cont bancar, gratuit.

Rămân la părerea spusă încă de la lansare: Telekom Banking este o schimbare importantă în piața noastră. O bancă ce nu-ți cere să te deplasezi acolo, nici măcar la început, ci trimit ei actele și cardurile prin curier, o aplicație de mobil complexă, schimbul acesta valutar avantajos, flexibilitate bună în bankingul clasic șamd.

Găsiți toate detaliile, taxele și comisioanele pe site-ul oficial.

Articol susținut de Telekom Banking.

 

    16 comentarii

  1. Da, e bine. Dar se poate si mai bine. Revolut. 21.12.2017 07.05: 1 EUR vanzare 4.6192 lei (fata de 4.6098 la Alior). 1 EUR cumpare 4.6322 lei (fata de 4.6408). In procente 0.2% la vanzare si 0.18% la cumparare mai avantajos. Incarcare cu orice card. IBAN in lei si EUR, plati fara comision (cele EUR fiind SEPA).

      (Citează)

  2. Se poate și pentru PJ /PFA? Că nu am găsit informații pe site-ul lor?

      (Citează)

  3. Tre’ sa faci ceva sa ti se vada si tabelele de pe mobil .https://i.imgur.com/V03IJwJ_d.jpg?maxwidth=640&shape=thumb&fidelity=medium. Asa apare de fiecare data cand pui un tabel.

      (Citează)

  4. Am aplicat ptr pachet de cont curent la ei pe 4 Decembrie, nici până azi nu am serviciile functionale! Ptr o bancă de viitor axată pe mediul on-line e inadmisibil,au viteza unor funcționari publici comuniști în prag de pensionare!

      (Citează)

  5. băieții, de revolut ați auzit?

    PS: au și cripto

      (Citează)

    • Cand o sa poti sa faci si pui bitcoin pe card, o sa rupa tot. Momentan poti doar sa cumberi crypto cu banii “albi”.

        (Citează)

  6. La ce ora ai comparat cursurile de la banci? Dimineata pana la 11:00 de obicei e cei mai bun curs. Eu am schimbat si ieri si azi la Alpha Bank la un curs mai bun decat cel de la TLK. Vezi pe site-ul lor cotatiile ( azi la ora 09:42 era la vanzare 4.6510 si la cumparare 4.6010 – dpdv al bancii )

      (Citează)

    • Nu, după-amiaza. Nu zic că or fi constant mai bune decât ale altor bănci, dar probabil în majoritatea timpului sunt, plus că poți folosi funcțiile de alertare.

        (Citează)

  7. Eu când am schimbat bani pentru mașina, am apelat la un site care centralizează toate ofertele caselor de schimb. Am schimbat la curs mai bun decât cel BNR.

      (Citează)

  8. Banuesc ca e o reclama la un servicu Telekom.
    Eu tot Revolut am sa folosesc :)

      (Citează)

  9. Pai eu parchez masina dau un milion spaga, vine ospatarul dau doua milioane bacsis. Si cum as putea eu sa ma uit la cativa bani, eu am prestanta mea.

      (Citează)

  10. La UniCredit e un curs şi mai bun: cel al BNR, între 13:15 şi 14:15.

      (Citează)

  11. nwradu:
    Nu, după-amiaza. Nu zic că or fi constant mai bune decât ale altor bănci, dar probabil în majoritatea timpului sunt, plus că poți folosi funcțiile de alertare.

    Atunci confirm ca dupa-amiaza nu mai e bun la Alpha. Eu schimb doar euro si pana la ora 11:00 e foarte bune. Deja de 2 ani nici nu ma mai uit in alta parte.
    Cu siguranta e mult mai comod din aplicatia mentionata si conteaza foarte mult si schimbul direct intre alte valute.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus