Cum a fost concediul în Zanzibar

Am stat 10 zile acolo, într-un deja tradițional concediu all-inclusive la malul mării. Insula Zanzibar, parte din Tanzania și aflată pe coasta de est a Africii un pic sub ecuator, are plaje frumoase și hoteluri întinse, dar pe total am rămas cu impresia că alte destinații, precum Mauritius de anul trecut, stau mai bine la toate capitolele.

Insula arată ca una deosebit de săracă. Te duci în Zanzibar, vezi cum trăiesc cei de acolo, cum dorm la marginea drumului, în barăci sau în case neterminate și neconectate la utilități, și-ți dai seama cât de bună e viața în România. Cred că și cel mai sărac sat din România arată mai bine decât așezările rurale din Zanzibar. Chestia asta m-a făcut să mă întreb cum s-o trăi în zonele din Africa unde nu se câștigă bani nici măcar din turism; probabil nu vreau să aflu.

Nu-i nimic de văzut în insulă, fiind plată ca apa și fără obiective turistice impresionante. Zona turistică din orașul lor principal, Stone Town, este neîngrijită și nu foarte interesantă. Te duci acolo ca să vezi clădiri dărăpănate, străzi înguste cu cabluri și chiar și țevi de apă trase aerian, de la o fereastră la alta, și câteva magazine ce vând cam aceleași suveniruri. Vechiul fort portughez are patru ziduri și un gazon în interior. Singurul punct interesant a fost vechea piață de sclavi, deși când vezi în ce camere subterane erau înghesuiți zeci de sclavi, fără aer și apă, pleci trist de acolo.

O comparație cu Mauritius nici nu are rost. Acolo am văzut cascade de 60 de metri înălțime, zona inedită a pământurilor colorate, plantații de ceai, muzee, case coloniale, parcuri naturale, plus că are aspect de insulă bogată, îngrijită. Rețeaua lor de drumuri este mai bună decât a noastră.

Revenind în Zanzibar, o excursie mai plăcută a fost cea la plantația de condimente, unde poți vedea cum cresc piperul, vanilia și multe alte plante din acestea. Un om se urcă la 20 de metri înălțime într-un cocotier și taie câteva nuci din care-ți dă să bei laptele de cocos. În rest, insula oferă mai multe pentru pasionații de scufundări sau snorkeling, plus plaje frumoase. Atenție însă cu plajele. A noastră avea nisip până la apă, dar am văzut altele unde de la nisip la apă se coborau niște scări făcute în beton sau pietre, zona litorală nefiind la fel peste tot.

Fluxul și refluxul aduc diferențe mari în nivelul apei. La flux, apa crește așa mult încât plaja noastră avem un fel de barieră naturală făcută din trunchiuri de copaci, ca un mic baraj. La reflux, apa se retrage chiar și 300-500 de metri în larg, moment când zeci de turiști mergeau pe jos această distanță, simțindu-se probabil ca Moise când a despărțit apele. Chestia asta nu-i neplăcută ca idee, dar în practică înseamnă că poți înota doar la flux. Cum fluxul și refluxul vin în fiecare zi cu o oră mai târziu, se ajunge la situații când apa e minimă între 9 și 12 ziua, iar maximul undeva pe la 18 (și la 3 noaptea, să zicem), ceea ce înseamnă că ai o singură ocazie pe zi să înoți în Oceanul Indian. Sigur, toate hotelurile au și piscine, dar să bați atâta drum și să nu te bucuri de apa turcoaz a Oceanului mi se pare o greșeală.

Noi am stat la hotelul Dream of Zanzibar. 5 stele, dar mai vechi și degradat. Chiar și așa, era unul dintre cele mai bune de pe insulă prin faptul că avea o plajă perfectă, cu umbră asigurată de palmieri înalți și cu o intrare lină în apă. V-am spus, în alte zone spre nordul insulei valurile se spărgeau în pietre mari sau chiar în platforme de beton construite pentru a face față fluxului.

Pe lângă plaja mare (unde, apropo, ziceai în ce loc vrei să stai și angajații aduceau șezlonguri), exista o zonă verde de mari dimensiuni, o piscină, mai multe restaurante cu diverse specificuri, câteva baruri șamd. Cazarea se făcea în camere repartizate în clădiri cu câte 4-8 camere.

Barurile făceau băuturi din tării locale. Pentru brandurile internaționale plăteai în plus, chiar și la all-inclusive. Restaurantul principal era bun, dar ca și barurile, sub calitatea și oferta bogată din Mauritius. Mi-au plăcut serile tematice, când mutau toate mesele ba în jurul piscinei, ba pe plajă, și găteau mai multe preparate africane și exista și un spectacol cu muzică și dansuri. Mi-a plăcut și că pe plajă găteau zilnic mâncare la prânz, un grătar cu coaste și cârnați și un local cu burgeri și mâncare indiană.

Plaja unde stai pe șezlong este a hotelului și nu intra nimeni pe ea, fiind păzită bine. Intrarea în apă, cei 5 metri dintre malul mării și treptele pe care urcai pe plaja hotelului, sunt spațiu public și o mulțime de hawkers (sau beach boys cum le mai zic străinii) treceau încercând să-ți vândă diverse produse. Le zici Nu, mulțumesc și te lasă în pace, nu-i nici un pericol. Ăia oricum n-ar putea vinde nimic; cred că vreo 4 zile la rând m-a tot întrebat unul dintre ei de unde sunt, în loc ca, în cele 10 secunde cât avea la dispoziție să-și țină pitch-ul de vânzare, să-mi arate ce vinde și ce puțin costă, că poate mă convingea așa. Habar n-am ce vindea, nu a apucat niciodată să-mi spună, rămăsese blocat la țara mea de baștină.

Peisajul în sine este spectaculos. Nisipul este alb și foarte fin, apa este de un bleu uimitor. Am prins și vreo două zile cu valuri mari, o plăcere.

Apa la mal nu este așa de limpede pentru că nisipul acela fin o face ușor neclară. Am mers însă într-o zi la snorkeling și ne-au dus într-un loc cu apă limpede, ceea ce s-a dovedit o experiență plăcută în ciuda faptului că mi s-a făcut rău în barcă. Aș mai merge. Vă zic altădată mai multe.

Apropo de deplasat prin insulă, cam toate mașinile lor sunt Toyota, inclusiv microbuzele. Drumurile sunt așa și așa, unele bune, altele cu gropi făcute ca de bombe. Șoferii trec prin ele fără teamă, iar mașinile rezistă. Benzi trasate și semne rutiere n-am văzut decât în preajma aeroportului, în rest se circulă cam la mica înțelegere. Dacă vă deplasați pe insulă, cereți hotelului să vă asigure transportul, nu vă gândiți la închiriat mașină.

Alte detalii:

• poate că în ciuda aparențelor, ne-am simțit în siguranță peste tot. Ghidul ne-a dus prin Stone Town fără probleme, oamenii sunt politicoși, zâmbitori și gata să te ajute.
• monedă: puteți schimba la hotel în cea locală. Majoritatea comercianților acceptă însă și dolari, ba chiar și euro.
• vaccinuri: noi am făcut împotriva hepatitei A și B (care sunt utile și la noi) și febrei tifoide, deși nu sunt obligatorii. Nu am făcut nici pentru febra galbenă deoarece n-au mai avut cazuri în Zanzibar de mult, ci doar pe continent, în Tanzania. Am luat câteva pastile pentru malarie și am avut spray-uri cu deet pentru tânțari, că au mulți țânțari dubioși pe acolo. Vorbiți din timp cu un epidemiolog despre cum să faceți rost de toate.
• cum se ajunge acolo: Qatar via Doha e cel mai simplu, dar se poate ajunge și cu alte combinații prin Nairobi. Vorbiți dinainte cu hotelul să vă asigure transportul de la aeroport la resort, că altfel veți fi hăituiți de o mulțime de taximetriști la ieșirea din terminal.
• limbă: se pricep toți la engleză.
• aeroportul: unul dintre cele mai proaste văzute vreodată, cu controale inutile la bagaje inclusiv la aterizarea acolo, formulare lungi de completat pentru viză (care pentru români nu costă nimic), amprentare, fotografiere șamd.

Concluzie: am făcut Zanzibarul să pară mai rău decât este, dar asta pentru că ne-a plăcut mai mult în Mauritius, cu un an înainte, care a fost o experiență mai plăcută din toate punctele de vedere. Dacă vă interesează un concediu în zona aceea a Oceanului Indian, Mauritius și Reunion sunt probabil destinații mai bune decât Zanzibar, iar de Seychelles nici nu mai zic. Odată văzute acestea sau dacă prindeți o ofertă bună, are și Zanzibarul destule de oferit, dar pentru cei ce vor să stea la plajă și cocktailuri, nu să viziteze ceva. Studiați cu atenție hotelul ales în fotografii pe Tripadvisor și alte site-uri; nu cred că vă doriți unul cu platformă de beton spre apă, ci unul cu o plajă frumoasă, ca în fotografii.