un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Eșecul legii și justiției în România – un exemplu

4 Aug 2017  ·

GÂNDURI  ·

13 comentarii

Procesul penal împotriva fostului primar Onțanu a încetat. Deși omul era acuzat că a luat mită 1,4 milioane de euro, faptele s-au prescris.

Frumos, nu? Celor de la putere le este ușor să fure câtă vreme deghizează acest lucru printr-un hățiș de acte și complici, astfel încât eventualele controale ale altor instituții, care oricum sunt rare, sau eventualele anchete ale unor ziariști de investigație, care oricum sunt tot mai puțini, pot descoperi nereguli abia la ani de zile după săvârșirea faptelor.

Nu mai contează dacă ești prins furând. Totul e să nu fii prins rapid.


Mihai Luican, fost prefect al Bucureștiului, a scăpat de pedeapsă în dosarul lui Popoviciu pentru că faptele i s-au prescris.

Fostul prefect a scris următoarele pe Facebook, conform Digi24:

Rămân atârnat în dosarul civil disjuns, însă sunt şanse să nu mă încalţe cu altceva decât cheltuieli de judecată, dacă citesc cu atenţie. O să-mi poprească o treime din salariu pe viaţă, şi apoi pe pensie. Asta e, să mă pupe în kir

Ulterior a șters mesajul, că și-a dat seama că nu-i bine să te lauzi public că ai furat și ai scăpat nepedepsit.

Acești oameni spun sus și tare că au fost găsiți nevinovați, deși în practică procesul a încheiat fără o decizie pentru că faptele s-au prescris.


Mai nou guvernul vrea să limiteze pensiile speciale ale magistraților, militarilor și polițiștilor, așa că aceștia dau năvală să se pensioneze acum, până ce intră în vigoare o eventuală limitare. Militarii și polițiștii cu funcții înalte sunt atât de viteji încât la 44 de ani ies la pensie, obosiți de lungile războaie purtate și de multele amenzi date, și ies cu pensii de mii de lei.

Și, cel mai plăcut, sunt reangajați pe același post a doua zi după pensionare, luând în continuare și pensie, și salariu de la stat:

Comisarul-şef de la Slatina, Popescu Alina a fost adusă la 1 ianuarie la MAI, i-au majorat salariul, consistent, au ţinut-o fix 6 luni, cât zice legea, au pensionat-o la 44 de ani şi au reîncadrat-o pe aceeaşi funcţie, deci pensie zece mii de lei şi, acum, cu salariul, trece de douăzeci de mii lei. (Digi24).

Un caz este cel al secretarului de stat Cornel Gabriel Ciocoiu (45 de ani) din Ministerul de Interne. În urmă cu o lună, acesta a trecut în rezervă cu grad de general și o pensie lunară de peste 13.000 lei. A doua zi după ce în Monitorul Oficial a apărut decretul de trecere în rezervă, Ciocoiu a fost reangajat, prin decret semnat de premierul Mihai Tudose, fix pe poziția avută înainte de pensionare.(Digi24)

Boc interzisese cumulul pensiei cu salariu de la stat, dar acea hotărâre a fost desființată printr-un efort inclusiv al premierului de acum, Tudose, în 2014 sub guvernul Ponta.

Dar n-ar fi mare problemă dacă nu s-ar mai putea cumula o pensie cu salariu de la stat. Cum ar fi ca la 44 de ani să fii deja pensionat cu vreo 3000 de euro pe lună? Nu că ar fi o viață frumoasă? Ba chiar te poți angaja în sectorul privat pe un salariu la fel de mare, unde poți ajuta diverse firme să prindă contracte bănoase folosind relațiile construite.

Pensia medie în România este 948 de lei, apropo. Salariul mediu este de vreo 2350 de lei. 10 salariați țin 9 pensionar, ca raport, în România. În 4 zile, 700 de polițiști au cerut ieșirea la pensie. Încă o măsură a Guvernului care, în loc să producă ceva bun, micșorează și mai mult o organizație cu personal insuficient.

    13 comentarii

  1. Si cum sa nu te enervezi la fiecare pas cand marlanii astia isi pregatesc frumos si elegant conturile? In fine..

      (Citează)

  2. te enervezi, 4 ani nu vorbesti decat despre asta, si dupa aia in ziua alegerilor te duci in excursie.

    Mai bine nu zici nimic 4 ani dar in ziua aia esti acolo.

      (Citează)

    • Oamenii vor vota în continuare cu ăștia pentru că de fapt visează să ajungă și ei la ciolan. Revolta e doar că ăștia fură mai mult.

        (Citează)

  3. În ţara în care toţi fură un ou, ăștia sunt ăia care fură un bou.

      (Citează)

  4. Toata lumea de care stiu eu ca iese acuma la pensie are cam 1000-1200 lei. Unii dupa 40 de ani de munca. Sistemul e complet futut.

      (Citează)

  5. Fain sa te enerveze prevederi legale legate de munca.. Nu sunt bani..
    Despre optimizari fiscale care scot valuta din tara.. , ceva?
    No ofense..

      (Citează)

  6. Nu pot decit sa constat ca se pune batista pe tambal in cazul Popoviciu (tovarasul lui Basescu) al carui gheseft a fost de fro 250 de milioane si nu i-l cere nimeni, pe linga ca oricum omul nu mai exista; in tot acest timp v-ati dat de ceasul mortii cu Voiculescu, i s-au confiscat cladiri si se incearca recuperarea prejudiciului etc. Dar Popoviciu era al idolului vostru, deci e bun.

      (Citează)

    • Omul a fost condamnat la 7 ani de închisoare și ție ți se pare că se mușamalizează totul? Pare a fi o problemă la tine.

        (Citează)

    • Eu zic doar ca presa “de dreapta”, aia care nu spun decit adevarul etc, corifeii dreptatii deci nu s-au mai scandalizat ca in cazul Voiculescu, sau Ghita, sau altii care erau de la partea rea a poporului, pesedisti mai exact. Acum, cind e vorba de un ins care a fost luat in brate de fostul salvator al natiei Basescu, care a pus in miscare justitia si dreptatea in tara, nu-i asa? deci nu e asa rau, chiar daca a furat de fro 5 ori mai mult decit varanul nenorocit cu antenele lui…
      Am mai zis eu pe-aici: dubla masura e la putere. Asta e problema mea.

        (Citează)

  7. nwradu:
    Omul a fost condamnat la 7 ani de închisoare și ție ți se pare că se mușamalizează totul? Pare a fi o problemă la tine.

    haha, buna asta :)..nu ai prins si partea in care omul le-a zis “Ceau papa” si a plecat? Un fel de Ghita-style, dar cel mai probabil nu doar peste Dunare.

      (Citează)

    • Ba da, dar ce legătură are asta cu vreo mușamalizare sau complot obscur? Eu eram sigur că nu-l găsesc când am auzit decizia judecătorilor. Cu sute de milioane avere era de așteptat că a luat aceeași cale ca și Ghiță.

        (Citează)

  8. nwradu:
    Ba da, dar ce legătură are asta cu vreo mușamalizare sau complot obscur? Eu eram sigur că nu-l găsesc când am auzit decizia judecătorilor. Cu sute de milioane avere era de așteptat că a luat aceeași cale ca și Ghiță.

    Cumva e o problema. Din cate stiu, omul era sub control judiciar. Sa-ti poata pleca asa din tara cand vrea el pentru ca, “de ce nu?” e o problema.

    Si cand se tot intampla din astea, te intrebi, oare cum se poate? Oare chiar toti prostii lucreaza acolo sau “doar pica de prosti”, fiind parte din actiune, pentru o amintire de “la revedere”.

      (Citează)

  9. cand psd-ul are toate ministerele in buzunar si omul popovici se evapora… astia tot cauta vinovati in basescu/presa “de dreapta”… :))))))))))))))))))))

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus