un blog de Radu Dumitru

Uitați-vă și pe canalul meu de YouTube! Un subscribe ajută enorm.

La două luni după ce nega vehement acest lucru, Guvernul vrea să elimine Pilonul II de pensii

29 Jun 2017  ·

GÂNDURI  ·

32 comentarii

Conform noului program de guvernare, revizuit post-Grindeanu, se dorește desființarea Pilonului II de pensie, adică acelea private cu caracter obligatoriu, pentru care acum mulți ani s-a făcut acea campanie mare de înscriere și unde statul transferă lunar câteva procente din ce primește de la salariați.

Acum două luni, NN avertiza că acest lucru se poate întâmpla, iar Guvernul reacționa prompt blamând compania pentru panică inutilă, dându-i o amendă de 750.000 de lei și retrăgând autorizarea managerului de a mai profesa în domeniu. Se vorbea inclusiv despre cum olandezii vor să distrugă țara și guvernul minunat.

În prezent, când oficial programul de guvernare prevede dispariția pilonului 2, sunt curios pe unde scoate Guvernul cămașa. N-ar trebui retrasă amenda? N-ar trebui scuze prezentate tuturor? N-ar trebui ca Dragnea să transpire un pic în fața camerelor, explicând cum s-a ajuns la acest eșec al unui program de 10 ani, program care încearcă să țină în viață pensiile celor ce abia peste 20-30 de ani vor beneficia de ele?

Și să nu credeți că iau partea NN aici. Sunt deosebit de dezamăgit de această companie pentru că nu a contestat amenda primită de la ASF, ci a tăcut și a înghițit cu poftă mizeria servită de Guvern. Amenda aceea va fi plătită (sau poate a și fost deja plătită) din banii mei, că sunt client NN, și din banii voștri, ceilalți clienții NN, că doar nu a scos managerul bani din contul personal pentru a o achita.

Mai mult, amenda și noncombatul demonstrat de NN au părut o înțelegere tacită cu ASF-ul pentru a-l salva de la înec pe Mișu Negrițoiu. Negrițoiu, din postura de șef ASF în acel moment, a dat amenda ca să nu se poată spune că aprobă ceea ce a făcut compania pe care acum câțiva ani o conducea (NN vine pe filiera ING). NN a acceptat amenda tocmai ca să aplaneze conflictul, practic recunoscându-și vina în chestiune, deși eu și probabil toți clienții lor își doreau să o conteste și să apere drepturile noastre sau măcar să nu dea bani nemeritați unui guvern de corupți.

Mișu Negrițoiu a zburat oricum de la șefia ASF. NN e tot sub papuc, demonstrând că nu și-au adus și ouăle atunci când au intrat în România cu afaceri. Noroc că banii noștri ajung oricum la ei și deci îi doare în fund de amenzi, al 13-lea salariu intră în cont, la fel și prima de Paști și cea de Crăciun de 2x salariul net și ce beneficii mai au cei de acolo.

    32 comentarii

  1. “Amenda aceea va fi plătită (sau poate a și fost deja plătită) din banii mei, că sunt client NN” – ai actiuni la NN? Cat despre amenda e bine meritata. Acum e momentul ca NN sa scoata un comunicat oficial, nu atunci cand aude de la diverse persoane de prin minister care sunt intentiile guvernului.

      (Citează)

    • Esti atat de naiv (sa nu folosesc un cuvant mai dur) incat sa crezi ca amenda e platita exclusiv din banii actionarilor NN?

        (Citează)

    • Cum mai exact va lua NN bani de la noi ca sa plateasca acea amenda? Ma gandesc ca daca e asa de usor poate din banii nostri isi cumpara si o insula exotica si o trec la investitii.
      P.S. banii din amenda cu siguranta au ajuns la noi.

      Ionut:
      Esti atat de naiv (sa nu folosesc un cuvant mai dur) incat sa crezi ca amenda e platita exclusiv din banii actionarilor NN?

        (Citează)

    • “Cat despre amenda e bine meritata.”

      Stai ce?

      O persoana din interiorul PSD aduce la cunostinta unui fond privat de pensii faptul ca guvernul Grindeanu, pardon Dragnea vrea sa faca manevra Orban cu pensiile private. Firma privata trage semnalul de alarma si cumva, ea e vinovata si merita amenda?

      Faptul ca PSD intentionaza sa faca mizeria asta e tolerabil? De vina sunt NN ca au dat anuntul prea devreme si nu dupa ce ar fi dat guvernul un OUG la miezul noptii?

        (Citează)

    • NN s-a apucat ca sa trimita scrisori la clienti cu niste bazaconii in baza a niste zvonuri. Amenda e 100% meritata si chiar binevenita pentru astfel de actiuni pot afecta destul de mult dpdv economic. Ce sa vezi, nu se va elimina pilonul 2.

        (Citează)

    • Ce pot afecta astfel de zvonuri? Nu inteleg ce inseamna “destul de mult”. Daca NN isi educa clientii despre posibilitatea ca statul sa le ia banii, ce sau cine este afectat? Clientul? M-as mira. Banii lui? Poate, dar nu mai mult decat daca cineva din guvern ar anunta asta. Drept dovada, uite ce s-a intamplat cand Guvernul a anuntat asta.

        (Citează)

    • Vezi cum a nenorocit Soros mai multe state fara sa miste un deget, doar prin vorbe.

      nashu_mare:
      Ce pot afecta astfel de zvonuri? Nu inteleg ce inseamna “destul de mult”. Daca NN isi educa clientii despre posibilitatea ca statul sa le ia banii, ce sau cine este afectat?Clientul?M-as mira. Banii lui? Poate, dar nu mai mult decat daca cineva din guvern ar anunta asta. Drept dovada, uite ce s-a intamplat cand Guvernul a anuntat asta.

        (Citează)

    • Bă, ești prost? Cum de nu m-am gândit la Soros?

        (Citează)

  2. atunci ziceai ca a facut bine guvernul ca i-a amendat.
    Acum s-a schimbat modificarea?
    Guvernul va manca si banii astia si in curand va scapa si de mine ca il incurc.In maxim 1 an am parasit aceasta minunata tara populata doar cu bugetari psd-isti.
    Atat pot sa fac eu.Voi ceilalti continuati sa votati niste jeguri si apoi faceti proteste pe fb.

      (Citează)

    • io: atunci ziceai ca a facut bine guvernul ca i-a amendat.
      Acum s-a schimbat modificarea?

      Nu, nu ziceam asta.

        (Citează)

    • nwradu: Nu, nu ziceam asta.

      ai mai mare grija cu ce declari, ca si eu am retinut la fel. A, ca era o nuanta acolo, care schimba sensul… nu avem memorii cibernetice.

        (Citează)

    • mac gregor: ai mai mare grija cu ce declari, ca si eu am retinut la fel. A, ca era o nuanta acolo, care schimba sensul… nu avem memorii cibernetice.

      Eu m-am dus și am recitit articolul de atunci, ca să văd exact ce-am zis. Cred că poate face oricine asta.

        (Citează)

  3. Radu, aveai pe cineva care ti-a povestit cum e cu piloanele.
    Se stie deja cum vom dispune de banii proprii din pilonul2? Cumva optam intre piloanele 1 si 3? Sau ii putem lua si sparge in doua zile la Mamaia?

      (Citează)

    • N-am mai vorbit de atunci cu acel consultant. Nici Guvernul nu știe ce va face, darămite consultanții care au aflat, ca și noi, de la știri.

        (Citează)

  4. Sunt deosebit de dezamăgit de această companie pentru că nu a contestat amenda primită de la ASF, ci a tăcut și a înghițit cu poftă mizeria servită de Guvern.

    N-o să lupte NN pentru binele românilor. Ei sunt interesați de profit și în cazul ăsta au considerat că nu merită. Probabil le-ar fi fost mai rău dacă ai fi ripostat.

    De binele românilor ar trebui să se intereseze ei înșiși, în ziua alegerilor.

      (Citează)

    • Păi pentru profit ar fi trebuit să ceară anularea amenzii.

        (Citează)

    • Așa-i în șah. Uneori mai sacrifici o piesă ca să ai șanse să câștigi jocul. Nu pot să-ți zic eu de ce au luat decizia de a nu riposta (nu am informațiile pe care le au ei), dar probabil au ajuns la concluzia că pentru profit e mai bine să nu ceară anularea amenzii. Da, amenda aia înseamnă o sumă de bani pierduți, dar nu e singura sumă care se va aduna sau scade pe termen lung.

        (Citează)

  5. amenda o sa fie platita din profitul NN, nu din banii clientilor, ca nu au voie sa se atinga de banii clientilor in afara de comisioanele pe care le-au trecut in contract.

    oricum 160-170 de mii de euro nici nu se vede la cat de mare e NN.

    acum, despre amenda in sine, NN nu si-a propus niciodata sa o conteste, ca nu despre asta e vorba.
    gandirea lor a fost urmatoarea: iesim cu chestia asta si ii fortam sa nege, pentru ca mai tarziu sa le fie greu sa spuna ca totusi vor sa desfiinteze Pilonul 2 si sa ne lase pe noi fara business.
    amenda era doar un cost al acestei strategii, cost absolut minor pe langa veniturile/ profiturile viitoare pe care le-ar pierde NN daca intr-adevar se desfiinteaza Pilonul 2

    deci nu se punea problema sa conteste amenda.

    NN a incercat in felul asta sa faca tot ce poate ca sa nu-si piarda business-ul.

    miscarea lor e oricum inutila, pentru ca Dragnea & Co sunt niste mafioti pe care-i doare fix in cot ca azi zic ca-i alba si maine zic ca-i neagra, dar daca as fi fost NN as fi incercat si eu.

      (Citează)

    • Robo: amenda o sa fie platita din profitul NN, nu din banii clientilor

      Da, sigur.

      Privind acum strategie, s-au trezit și cu amendă și cu pilonul luat, așa că putem spune că a fost una proastă.

        (Citează)

    • Pai poate se bazau pe o revolta mai mare a romanilor, dar nu s-a intamplat.

      Si acum se vede de ce e o mare naivitate sa astepti pana e din sursa sigura:

      Pentru ca PSD nu decide transparent, ci noaptea ca hotii.

        (Citează)

  6. Daca ai fi pus deoparte banii de burgheri, acum ai fi fost deja pensionat pe o plaja exotica…

      (Citează)

  7. Vai de capu nostru. Ca sa nu vorbesc de impozitarea cifrei de afaceri ale companiilor. Daca chiar fac asta o sa ne ducem dracu, o sa plece toti investitorii, o sa se inchida fabrici si o sa ramanem fara joburi. O sa ramana doar bugetarii, asistatii si ei. Vai de capu nostru

      (Citează)

    • care fabrici? cele de corporatisti unde se face outsourcing si callcenter?

        (Citează)

    • Mihai Dobre:
      care fabrici? cele de corporatisti unde se face outsourcing si callcenter?

      Alea țin economia, da. Oamenii aceia își cheltuie salariul pe benzină, mâncare, vacanțe, laptopuri, case mai mari șamd, iar statul ia bani din orice tranzacție prin TVA, prin impozitele pe salarii șamd.

      O companie, indiferent de tipul ei, trage după ea în sus și alte companii ce-i sunt furnizori sau măcar prestatori de servicii indirecte pentru angajați.

        (Citează)

  8. S-a modificat schimbarea n-ai vazut? Si-au dat seama ca a fost suficienta o declaratie ca sa puna bursa si leul pe butuci, dapai sa treaca la actiune :D

      (Citează)

  9. Mihai Dobre:
    care fabrici? cele de corporatisti unde se face outsourcing si callcenter?

    Mai lasa critica, au plus valoare si chiar stiu ce vorbesc. Fii roman nu carcotas!

      (Citează)

    • Nu se poate, la noi dacă muncești cinstit într-o companie mare înseamnă că ești fraier “la plantație”. AIci, dacă nu ești patron, mai bine șomer.

        (Citează)

  10. Daca se intampla acum 2, intelegeam sa taca NN. Dar a fost acum 2 luni, de ce nu ies a rampa sa ia guvernul la intrebari? De ce nu dau comunicate de presa in care sa loveasca guvernul?

      (Citează)

  11. Mihai Dobre:
    care fabrici? cele de corporatisti unde se face outsourcing si callcenter?

    Dacia este una din fabricile care exista in Romania. Mai exista o gramada de alte fabrici doar de componente auto in Ro, pe langa cea Ford de la Craiova, stai linistit. Iar Radu are dreptate, orice loc de munca ridica economia tarii, indiferent ca e vorba de munca campului sau de corporatisti.
    Nu inteleg de unde a aparut ura asta impotriva corporatistilor

      (Citează)

  12. Marius M:
    NN s-a apucat ca sa trimita scrisori la clienti cu niste bazaconii in baza a niste zvonuri…..Ce sa vezi, nu se va elimina pilonul 2.

    Esti naiv. Crezi ca PSD a inventat acum chestia cu pilonul 2, in 2 zile? Ca nu era analizata, discutata si documentata in interior de mult, chiar si inainte sa afle si sa avertizeze NN de asta (era interesul lor ca pierdeau afacerea, doar nu crezi chestia cu ‘interesul clientului’)?

    Stii sa calculezi cu cat a scazut bursa nominal daca indicele BET(10) a scazut ieri cu 3.9% la o capitalizare a bursei de 37 miliarde EUR? Cu scaderea asta, bazata exclusiv pe declaratia respectiva, cum ramane?

    Si la final ne mai cred si prosti (nu ca nu ar fi majoritatea) si o baga pe aia ca raspundea la alta intrebare, a gresit si el.

      (Citează)

  13. Seninătatea cu care ni se spune “a fost înțeleasă greșit declarația ministrului” mă îngrijorează. Nu era nimic de înțeles, a spus-o clar de tot ministrul referitor la pilon, dar acum o dau înapoi spunând că de fapt noi suntem proști.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus