Review televizor LG OLED65E7V, un model excepțional

Acest model de top din noua generația de televizoare OLED de la LG este cel mai bun pe care l-am testat până acum. Nu-i vorba doar de calitatea imaginii. Fiecare funcție, fiecare feature a funcționat excelent, experiența fiind una fără reproș.

Ba chiar, spre bucuria mea, am avut acces foarte simplu la filme și seriale în format 4K și HDR în formatul Dolby Vision, fiind tot pentru prima oară când simt că beneficiez cu adevărat de toate aceste tehnologii integrate în televizor.

Specificații LG OLED65E7V:

• ecran de 65 inchi (165 cm) diagonală, rezoluție Ultra HD 4K, panel în tehnologie OLED certificat Ultra HD Premium
• tehnologie HDR în standardele Dolby Vision și HDR10 și HLG
• webOS 3.5 pentru funcțiile smart TV
• decodare HEVC și VP9
• telecomandă Magic Remote inclusă
• sistem audio Dolby Atmos, are difuzoare 4.2 integrate sub ecran
• wireless, bluetooth (inclusiv ca ieșire audio), WiDi, Miracast
• intrări: 4x HDMI 2.0b (cu ARC), 1x USB 3.0, 2x USB 2.0, slot CI+, LAN RJ-45, antenă
• ieșiri: căști, digital audio out
• greutate: 23 kg cu stand, dimensiuni 1461 x 904 x 195 mm cu stand; prindere VESA 300 x 200 mm

Preț: în jur de 25.000 lei la Altex și Evomag. Modelul mai mic, de 55 inchi, costă 15.000 lei la eMAG.

INSTALARE ȘI ACCESORII

Televizorul vine bine ambalat, nu vă faceți griji aici. Problema este că e foarte subțire, iar spatele său este din sticlă, așa că la instalare fie apelați la serviciul de instalare premium oferit de LG (sunați la call center), fie, dacă faceți voi asta, trebuie să fiți doi sau trei oameni și să respectați întocmai instrucțiunile din pachet.

Instalarea nu-i complicată, standul se prinde în 4 șuruburi folosind o șurubelniță în cruce, dar instrucțiunile la care mă refer arată cum trebuie extras televizorul din pachet, cum trebuie pus “pe burtă” în vederea atașării standului și de unde să-l apucați. Sticla sa, aspectul picture-on-glass, este deosebit de frumoasă, dar trebuie manevrat cu grijă la instalare.

DESIGN-UL PICTURE-ON-GLASS

Vă spuneam de picture-on-glass. Este a doua generația de televizoare LG făcută astfel, adică ecranul subțire de tip OLED este montat, practic lipit, pe o foaie de sticlă.

Rezultatul este un televizor cu un design de excepție, foarte arătos, foarte subțire (tehnologia OLED permite asta, iar ideea cu sticla ajută foarte mult la senzație) și fără o carcasă aparentă. În jurul ecranului mai vezi cam un centimetru de sticlă transparentă, iar singura idee de “carcasă” vine de la soundbar-ul de sub ecran, integrat în acesta, unde se află difuzoarele. Arată excelent și se potrivește perfect inclusiv în camere cu design interior bine gândit.

Soundbar-ul arată și el foarte bine, cu un model ce-mi amintește de seria Signature de anul trecut.

Grosimea întregului televizor este de câțiva milimetri în mare parte a corpului, dar în zona de jos acesta devine mai gros, acolo aflându-se electronicele și porturile sale. Standul este foarte discret, iese doar un pic în față și în spate, fiind aproape invizibil.

Porturile sunt în partea din spate. Cele importante, adică trei HDMI-uri și un USB 3.0, sunt orientate spre lateral, împreună cu slotul pentru card CI+. Cablul de alimentare este integrat în televizor și are o lungime de aproximativ 1,5 metri.

Televizorul poate fi prins de perete cu un suport VESA de dimensiuni 300 x 200 mm (adică prin șuruburi plasate la aceste distanțe), găurile fiind date în partea sa mai groasă.

TEHNOLOGIA

Înainte de a vă spune cum funcționează integrate în acest OLED65E7V, câteva explicații despre principalele tehnologii la care voi face referire mai jos:

ECRAN OLED – fiecare pixel al ecranului se poate aprinde și stinge individual direct în culoarea necesară. Diferența față de televizoarele numite simplu LED (sau LCD) este foarte mare pentru că la acestea din urmă sursa de lumină este constituită din LED-uri albe aranjate pe marginea ecranului sau în spatele acestuia, iar culoarea finală a luminii este obținută prin filtrarea și ghidarea ei folosind cristale lichide.

OLED-urile elimină cristalele lichide, iar fiecare pixel devine o sursă de lumină. Avantajul imediat este că fiecare pixel se poate stinge complet, obținându-se un negru absolut, pe când pe restul televizoarelor negrul este un gri închis, lumina din fundal neputând fi complet obturată. Un alt avantaj este că, eliminându-se straturile de cristal lichid și filtrele de culoare, OLED-urile dau culori mai vii, mai intense, iar pe total televizorul poate fi și mai subțire.

Tehnologia are deja câțiva ani pe piață și este stabilă, asigurând o durată mare de viață a televizorului. Nu trebuie să vă faceți griji aici. Eu aș lua acum un televizor OLED pentru că în scenele întunecoase oferă o imagine mult mai bună.

HDR – înseamnă High Dynamic Range și reprezintă capacitatea televizorului de a afișa imaginile cu mai multe niveluri de contrast, de luminozitate și chiar și de culoare. Principala deosebire este prezența mult mai multor detalii în zonele luminoase și întunecate ale imaginii.

Este nevoie de un ecran special pentru așa ceva, de aceea televizoarele HDR costă mai mult. Certificarea Ultra HD Premium spune direct că un televizor poate afișa imagini HDR la rezoluție 4K.

În imaginile de mai jos ignorați saturarea culorilor și priviți întâi detaliile suplimentare ce apar în zona dealurilor din fundal în imaginea HDR:

 

Filmele HDR se filmează cu camere speciale, capabile să surprindă mult mai multe niveluri, iar rezultat este mai apropiat de ceea ce ar vedea direct ochiul uman. Noi nu ne dăm seama ușor fără o comparație directă, dar televizoarele clasice au o gamă dinamică (ca analogie, gândiți-vă la diferența dintre cel mai luminos și cel mai întunecat punct afișabil) mai mică decât a ochiului uman, clipurile HDR fiind foarte ușor de sesizat.

Secvențele video filmate și codate cu echipamente de calitate folosesc cam 10 niveluri dinamice, televizoarele LCD HDR clasice urcă spre 14-15 niveluri, iar cele OLED, precum acest LG, pot ajunge și la 21 de niveluri dinamice, fiind avantajate de posibilitatea de a afișa nuanțe mult mai intense de negru.

Televiziunile nu transmit în format HDR momentan, dar servicii precum Netflix o fac pentru multe producții video, iar acum există și jocuri randate HDR.

Sunt două standarde principale în domeniul HDR:

• HDR10: cel mai permisiv și ușor de implementat standard, face procesarea de culoare pe 10 biți. Problema sa principală este că ajustarea nivelurilor se face pe ansamblu, nu cadru cu cadru, dar LG a introdus pe acest televizor o tehnologie numită Active HDR care face o analiză și ajustare suplimentară pentru modul HDR10.
• Dolby Vision: standard mai avansat, face procesare pe 12 biți și fiecare cadru al unui film cuprinde metadate despre cum trebuie reprezentate nivelurile. Acest standard costă, producătorii de televizoare plătesc o taxă către compania Dolby și implementează un procesor special pentru Dolby Vision. Netflix transmite filmele și serialele HDR în acest format, așa că modelul LG prezentat le poate rula fără nici o problemă.

LOCAL DIMMING – posibilitatea televizorului de a stinge complet iluminarea dintr-o anumită zonă a imaginii, obținând astfel nuanțe mult mai adânci de negru în acea zonă.

Fiind un OLED, acest model LG poate face local dimming cu mare precizie, controlând individual fiecare dintre cei 8 milioane de pixeli. Datorită acestei precizii de control veți auzi folosit des termenul de pixel dimming pentru acest model și altele OLED. Pentru televizoarele clasice LED sau LCD, e ceva mai greu să facă local dimming.

Mai este important de reținut și că un ecran OLED nu are bleeding de lumină, adică acele pete nedorite de lumină albă, ce apar de obicei pe la colțurile carcasei, pe la îmbinări. Bleedingul este de fapt o scăpare pe ecran a luminii de la sursa din interiorul televizorului, din motive constructive, dar la OLED chiar pixelii produc individual lumină și acest fenomen nu poate apărea.

DOLBY ATMOS – este o tehnologie de reprezentare a sunetului surround ce elimină conceputul tradițional de canale de sunet (gen 5.1). În schimb, Atmos lucrează cu obiecte generatoare de sunet, descriindu-le comportamentul în fiecare cadru.

De exemplu, un elicopter este un obiect ce trece din stânga în dreapta pe parcursul a 5 secunde, așa că televizoarele compatibile Dolby Atmos vor ști pe care parte să redea sunetul său în tot acest timp. În paralel, o mașină de poliție face sunet doar în stânga, o explozie se aude în dreapta, câteva personaje țipă speriate în spate, iar sistemul de sunet din televizor redă fiecare obiect conform plasării și mișcării sale în spațiu.

Tehnologia a fost gândită mai degrabă pentru săli de cinema (cea din Băneasa are 52 de difuzoare plasate pe pereți și tavan, controlate independent de procesorul Atmos), dar poate fi integrată în televizoare prin colaborarea cu cei de la Dolby.

LG OLED65E7V are o pereche suplimentară de difuzoare, orientată în sus pentru a emite sunetul spre tavan, urmând ca acesta să fie reflectat de acolo pentru a-i da privitorului senzația de efecte surround full 360 de grade.

Dincolo de asta, un alt avantaj este că televizorul poate decoda sunet în format Atmos, chiar dacă nu-l la nivelul unei săli de cinematograf. Dacă folosiți un sistem separat de sunet, mai complex, suportul pentru Dolby Atmos poate fi un avantaj.

FUNCȚIONARE

Vă spuneam că OLED65E7V nu doar că nu mi-a dat nimic de reproșat, dar a fost și cel mai bun televizor de până acum. Întâi, pentru că arată bine. Apoi, pentru că funcționează perfect.

Calitatea imaginii este excepțională. Este greu să vă bucurați de tot ce poate televizorul acesta privind posturile TV, chiar și cele HD, care sunt puternic comprimate la retransmisie. Porniți însă Netflix și veți vedea imagini minunate.

Pentru a testa televizorul, am făcut un upgrade temporar de la pachetul de 10 la cel de 12 euro deoarece doar în pachetul de top Netflix oferă streaming 4K și HDR. Odată upgrade-ul făcut, Netflix a început să-mi spună ce filme sunt 4K, ba chiar le-a și pus într-o categorie separată, și să transmită HDR în formatul Dolby Vision.

M-am uitat la câteva episoade din Marco Polo – incredibil! Imagine clară, perfectă, de parcă eram în sala de cinematograf. Sistemul nu cere multe, dincolo de abonament, streamingul făcându-se la 15-25 Mbps, ceea ce rețeaua wifi duce fără probleme.

Clipuri de calitate video foarte bună puteți găsi și pe YouTube, unde o etichetă discretă semnalizează clipurile 4K. M-am uitat la câteva videoclipuri și am fost impresionat și aici de calitatea imaginii, care urcă și mai sus. La un moment dat făceam streaming 4K la o rată de 90 Mbps (aveți nevoie de un router cu rețea 802.11ac pentru asta), imaginile fiind deosebite deși priveam televizorul de 165 cm de la nici doi metri distanță.

M-am uitat și la câteva review-uri 4K. În general YouTube oferă mult conținut, tot mai mulți realizatori filmând în format 4K, de exemplu clipuri foarte frumoase cu camere GoPro în tot felul de locuri exotice.

Televizorul excelează și în rularea filmelor de pe stick-uri USB sau hard-disk-uri externe. Are un port USB 3.0, ceea ce înseamnă transfer rapid de date, cum e și nevoie pentru clipurile cu rată mare de bit, și include decodare pentru noile formate HEVC și VP9.

Aceste două formate, concurente pe piață, sunt optimizate pentru codarea filmelor la rezoluție Ultra HD 4K. HEVC, numit și H.265, este urmașul actualului H.264 în care încă sunt comprimate multe clipuri video, iar VP9 este o alternativă dezvoltată de Google inițial pentru YouTube.

Pe partea de sunet, televizorul suportă clasicele Dolby Digital și DTS, dar și Dolby Atmos. Pentru a și reda eventualele filme cu sunet codat Atmos cât mai bine, televizorul include o pereche de difuzoare orientate în sus, pentru a transmite sunet cu reflexie din tavanul încăperii, simulând un pic mai bine o sală de cinema dotată cu sistem Atmos.

Un alt lucru pe care l-am remarcat cu plăcere pe acest televizor este că partea de smart TV se mișcă excelent. WebOS oricum avea cea mai simplă și intuitivă interfață din domeniu (iar acum, telecomanda are butoane dedicate de Netflix și Amazon Video), dar acest televizor este primul pe care:

• interfața YouTube funcționează fără probleme inclusiv în momentele când cauți un clip sau când navighezi printr-un clip, unde în trecut mai apăreau sughițuri sau întârzieri.
• browserul a funcționat fără probleme, randând corect și rapid toate paginile încercate. Inclusiv clipurile YouTube din embed-uri rulează fără probleme.

Cum ar fi, procesorul din televizor a fost optimizat și pentru astfel de operațiuni, oferind o experiență lipsită de frustrare în astfel de momente.

Trăgând cumva linie, în acest model OLED65E7V se observă cel mai bine că asistăm la maturizarea generației moderne de televizoare. Tehnologiile constructive noi (OLED, design plăcut) și multimedia noi (4K, Dolby Vision, HLG, HEVC șamd) sunt stabile și vor fi utilizate mulți ani de acum încolo, ceea ce înseamnă că pentru o perioadă la fel de lungă acest televizor nu va fi depășit tehnologic.

În anii anteriori, ceva lipsea mereu. Ba suportul HEVC era limitat sau lipsea, ba standardele HDR nu erau clare, ba procesoarele interne nu făceau față nici măcar YouTube-ului.

Acum, cel puțin în acest model testat de mine, totul a funcționat perfect. Aș putea spune, chiar, că suportul pentru Dolby Atmos este inclus fără a fi cerut de piața televizoarelor, filmele disponibile pe Blu-Ray sau prin streaming încă neutilizând acest standard specific cinematografelor.

Un bonus important a fost posibilitatea controlării receiverului Digi din telecomanda televizorului. E nevoie de o configurare a sistemului (ales producătorul receiverului și testat telecomanda până merge), dar apoi am putut schimba canalele direct din telecomanda televizorului. Singurul lucru pe care nu l-am putut accesa a fost lista de canale. Puteți, desigur, evita totul utilizând un card CI+ în loc de receiver.

Sunetul este clar și puternic. Telecomanda include un microfon cu care sistemul audio poate fi calibrat camerei în care este instalat; televizorul emite un sunet ce este captat de telecomandă, iar aceasta îi spune televizorului cum trebuie ajustat pentru a elimina diverse ecouri nedorite.

WebOS a ajuns la versiunea 3.5, dar îmbunătățirile față de versiunea 3.0 sunt minime în ceea ce privește utilizatorul. Înțeleg că s-a lucrat mai mult sub capotă, securizându-se mult mai bine televizorul împotriva unui eventual hacking.

Printre funcțiile adăugate pentru utilizator se regăsește suportul pentru filme și fotografii 360 de grade și un nou meniu rapid în care poți pune aplicații, așa că apeși un buton și o lansezi.

Magazinul de aplicații include trioul ce ne interesează, adică Netflix, HBO Go și Amazon Prime Video, plus multe altele de știri și meteo și muzică (precum Deezer, Euronews șamd). Mai sunt disponibile și diverse aplicații al căror nume nu mi-era cunoscut, precum tot felul de jocuri.

Telecomanda este lungă și are multe butoane pe ea, dar este și de tipul magic remote, adică funcționează ca un mouse din care poți controla un cursor pe ecran. Asta face introducerea textului prin meniuri, introducerea parolelor sau navigarea prin web sau YouTube foarte simplă și eficientă.

Televizorul include și o funcție zoom controlabilă din telecomandă. Nu-mi dau seama exact la ce ar fi bună, dar e acolo.

Spun rapid alte funcții deja clasice ce au funcționat fără probleme pe televizor:

• screen sharing de la un dispozitiv mobil
• rularea de fotografii de pe un stick USB sau din rețea
• picture in picture cu altă sursă

Meniurile sunt destul de complexe și uneori imperfect traduse în limba română. Am apreciat posibilitatea conectării prin bluetooth a unui difuzor exterior și diversele setări pentru modurile de îmbunătățire a imaginii.

Mi-ar fi plăcut ca televizorul să include și un mod demonstrativ mai bun pentru imaginile HDR. Include un mod demo de magazin, dar nu arată chiar ce-mi doream eu, adică o metodă simplă de a vedea diferențele ce apar. În schimb, include o galerie foto de tablouri celebre, cu tot cu rame diverse, astfel încât poți face din televizor un mare tablou, mai ales dacă-l ai montat pe perete.