un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Am făcut 1,8 GB trafic de date în roaming fără nici un cost suplimentar (p)

9 May 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

59 comentarii

Vă spuneam pe 3 aprilie că Vodafone n-a mai așteptat mijlocul verii pentru micșorarea tarifelor de roaming în spațiul economic european, ci le-a tăiat încă de atunci. Oferta este în continuare valabilă pentru persoane fizice și juridice, abonamente și cartele, parte a campaniei aniversare de 20 de ani în România.

Cum urma să călătoresc trei zile în Germania, am vorbit cu cineva de la serviciul client pentru a activa și la mine această modificare. Lucrurile au decurs rapid, am primit pe email noul contract, l-am semnat, scanat și trimis înapoi. Trei ore mai târziu am fost sunat că fișierul a fost recepționat și modificarea realizată.

Iată rezultatele. Mai jos este o parte din desfășurătorul meu pentru aprilie, partea cu traficul de date în roaming. Dacă le adunați, ies cam 1,8 GB de trafic de date 4G făcuți în trei zile în Germania, pentru care costul este 0 euro.

Practic, în timp ce opțiunea anterioară “Roaming pe zi” mă limita la 500 MB în total pe lună și mă taxa și cu 2,5 euro/zi, acum m-am simțit ca acasă în ceea ce privește traficul de date. Am uploadat de acolo niște clipuri video fără să-mi mai pese câtuși de puțin de trafic și costuri pentru că acest aspect a dispărut.

Câteva sute de MB de acolo sunt făcuți practic accidental. Am activat backup-ul foto/video chiar și prin 4G, nu doar pe wifi, iar telefonul a trimis pe fundal tot ce fotografiasem și filmasem anterior. Un motiv în plus să mă bucur că o astfel de neatenție scapă netaxată.

Noile abonamente Vodafone includ liber la roaming în Europa pentru persoane fizice și juridice. Mai exact, Spațiul Economic European este format din cele 28 de țări UE, la care se adaugă Norvegia, Islanda și Lichtenstein. Puteți să luați un abonament nou cu astfel de beneficii, puteți modifica abonamentul curent în acest sens (eu aveam acel RED 10 și anterior, doar am modificat termenii referitori la roaming), iar pentru cartelă beneficiile sunt disponibile la activarea unei extra-opțiuni de minim 8 euro.

Teoretic suprataxarea roamingului de voce și date va fi oricum eliminată după 15 iunie, deși probabil și atunci va fi nevoie să modificați ceva pe la contract, că în fond acolo sunt scrise negru pe alb tarifele pentru fiecare situație. Dacă plecați în concediu prin Europa înainte de 15 iunie (mai ales că 1 și 5 iunie sunt zile libere, adică puteți crea un weekend prelungit de joi până luni), probabil veți dori să beneficiați de acum de eliminarea acestor costuri.

    59 comentarii

  1. Eu am sms de pe 28 cu tarifele de roaming in Polonia.

      (Citează)

    • Păi dacă n-ai făcut trecerea la tarifele reduse, ai.

        (Citează)

    • ce inseamna “sa faci trecerea la tarife reduse” ?

        (Citează)

    • Adică ei nu-ți elimină direct suprataxarea în roaming, așa că dacă pleci acum din țară, vei plăti conform contractului curent niște tarife mai mari (sau, dacă ai roaming pe zi, plătești taxa aia).

      Ca să elimini suprataxarea, îi contactezi și zici că vrei asta. Probabil prelungești pe 12 luni, dacă așa trebuie (eu am prelungit). Un act adițional sau un contract înlocuitor oricum se semnează pentru că tarifele pe care le plătești trebuie să figureze undeva în contract.

      E posibil ca și după 15 iunie să fie nevoie să modifici contractul, eu așa am înțeles de la consultantul cu care am vorbit. După cum ziceam mai sus, tarifele sunt trecute în contract, așa că trebuie modificat în sensul armonizării sale cu ce-a zis UE.

      În plus, unii clienți vor dori ei modificarea. Să zicem că aveai un pachet complex ce includea și mult trafic sau minute în roaming. Dacă se elimină suprataxarea roamingului, acel client va dori micșorarea prețului pachetului pentru că practic disparea justificarea unei părți din preț.

        (Citează)

    • abia astept ofera de la Vodafone cu trafic video nelimitat pe youtube, netflix, vimeo, social media si inca cateva…coming soon

        (Citează)

    • Parcă aveau ceva cu trafic nelimitat pe Facebook, ceea ce poate însemna ceva trafic, dacă te uiți la clipurile video puse acolo.

        (Citează)

    • e altceva si da va include Social media dar si partea de video vezi poza:

      https://goo.gl/JHVqPx

      momentan se decide cum se va numi optiunea, feedback pt denumirea optiunii este binevenit.

        (Citează)

  2. Si la cartela e suficient sa ai extraoptiunea de 8 euro sau mai trebuie sa suni la ei sa activezi ceva ?

      (Citează)

  3. Cererea aia se face cu prelungire de abonament?

      (Citează)

  4. “am vorbit cu cineva de la serviciul client pentru a activa și la mine această modificare”.

    Traducere – mi-am schimbat/prelungit abonamentul pt. 12/24 luni.

    E o diferenta destul de mare de la “a activa” roaming la “a schimba” abonamentul…

      (Citează)

  5. Tot la prietenii de la Vodafone 1.8GB de date in Monaco te-ar fi costat 17997.44EUR.

      (Citează)

    • Sau cat esti acolo anulezi selectarea automata a retelei si iti selectezi o retea din Franta. Oricum la cata reclama am vazut de la Vodafone zilele astea credeam ca au inventat apa calda, nu ca incearca sa mai gaseasca ceva abonati prin aplicarea cu 2 luni in avans a directivei UE.

      Iar de la 15 iunie nu trebuie sa faci nimic pentru a avea gratuit in roaming UE cum sugereaza Radu. Se aplica tuturor. Mai trist e daca te duci non UE unde au crescut tarifele foarte mult.

        (Citează)

    • alex: Iar de la 15 iunie nu trebuie sa faci nimic pentru a avea gratuit in roaming UE cum sugereaza Radu. Se aplica tuturor.

      Tuturor abonatilor sau tuturor contractelor incheiate dupa 15 iunie? E o diferenta.

        (Citează)

    • alex: Sau cat esti acolo anulezi selectarea automata a retelei si iti selectezi o retea din Franta

      Bună asta, nu m-aș fi gândit la ea.

        (Citează)

    • Cred ca o sa cam stai cu morcovul, mai mult te stresezi, daca ai pierdut reteaua pentru cateva minute ai pus-o. :)

        (Citează)

    • Păi nu mai știu cum e. Dacă o alegi manual, mi se pare că nu trece pe alta dacă se pierde cea aleasă manual. Sau poate depinde de fiecare telefon și softul său.

        (Citează)

    • alex: Iar de la 15 iunie nu trebuie sa faci nimic pentru a avea gratuit in roaming UE cum sugereaza Radu. Se aplica tuturor.

      Nu paria pe asta. Ca un exemplu din domeniu, netul de acasă costă acum 39 lei/lună, dacă e să fac contract nou. Cum eu am încheiat contractul prin 2013, plătesc 56 lei/lună, că așa era atunci. Aș putea trece la noul tarif mai ieftin dacă m-aș duce să modific contractul, ceea ce include și o prelungire, dar n-am chef de stat în casieriile respective.

      La Vodafone consultantul mi-a zis că va fi oricum nevoie de modificarea contractului după 15 iunie, că altfel rămâi la tarifele pe care ai semnat deja. Nu se scot automat decât dacă între timp a decis altceva operatorul, că asta e o discuție veche de o lună, totuși.

      Am trimis în aprilie un email și celorlalți operatori. Răspunsurile au fost incerte, de n-am putut să scot un articol din asta: unul mi-a zis că pentru contractele existente încă nu e clară procedura, altul că va aplica tarifele conform legilor și reglementărilor comerciale.

        (Citează)

    • @nasu pentru toti clientii, inclusiv pre pay. Bine, cum zicea si Radu de clientii cu abonamente cu mult roaming inclus(si probabil scumpe) acolo e interesul clientului sa renegocieze, dar pentru utilizatorii normali trecerea va fi facuta oricum. E un pas in realizarea unei mari tari(UE), cum in SUA nu platesti roaming daca mergi in alt stat nici in UE nu vei mai plati.

      @Radu am aplicat metoda cu succes acum cativa ani in Liechtenstein, avand o optiune de roaming valabila in UE, Norvegia si Elvetia (culmea acum nu e Elvetia parte a acordului). Si recent in San Marino, utilizand retele din Italia.

        (Citează)

    • Care e sursa? Ca nu pare clar.

        (Citează)

    • Eu, spre exemplu, am Roaming pe zi gratis (inclus in abonament), asa ca nu platesc 2,5Euro pe zi de activare. Si am Roaming pe zi inclusiv in zona UE extinsa (India, Qatar etc). Chestia asta cu zona UE extinsa e foarte misto, altfel acolo costul unui mega e de ordinul euroilor. Ah, si daca nu as avea Roaming pe zi inclus, ar trebui sa platesc vreo 8 EUR/zi ca sa am parte de cei 500 MB/luna si de miile de minute in roaming. A fost unul dintre motivele pentru care am ales abonamentul. O trecere automata la alte tarife ar insemna incalcarea conditiilor din abonament.

        (Citează)

    • @nashu_mare: http://europa.eu/youreurope/citizens/consumers/telecoms-internet/mobile-roaming-costs/index_en.htm

      *** Roaming charges will no longer apply, as long as you are using your phone abroad temporarily. Providers can still charge you for using your SIM card in another country permanently.

        (Citează)

    • Da, dar nici in link nu e foarte clar.

      Insa spune “These price caps apply to everybody – unless you have opted for a specific service or package. Of course, your provider is free to offer you cheaper rates, so it pays to look out for good deals.”

      Deci, teoretic, daca ai deja un abonament specific (asta poate insemna orice), ai luat pachet cu telefon etc, poate sa nu ti se aplice regula.

        (Citează)

    • Sincer cred ca iti vor pastra optiunea(daca vrei) si iti vor motiva ca tarifele in zona extinsa sunt mai mari acum. Nu stiu de Telekom sau Digi, dar atat Vodafone cat si Orange au marit destul de mult tarifele in non-UE. Nu cred ca te pot obliga sa platesti in continuare un serviciu care ar trebui sa fie gratuit(your provider is free to offer you cheaper rates) deci iti poate oferi mai ieftin, dar nu mai scump.

        (Citează)

  6. la cartelele cu optiuni sub 8 euro nu merge

      (Citează)

  7. alexEAT:
    Cred ca o sa cam stai cu morcovul, mai mult te stresezi, daca ai pierdut reteaua pentru cateva minute ai pus-o. :)

    Pai nu platesti nimic, eventual nu ai conexiune. Trebuie prima data sa dezactivezi selectarea automata, apoi selectezi reteaua dorita. Daca selectezi reteua dorita fara sa dezactivezi selectarea automata a retelei atunci poti pati asta.

    nwradu:
    Am trimis în aprilie un email și celorlalți operatori. Răspunsurile au fost incerte, de n-am putut să scot un articol din asta: unul mi-a zis că pentru contractele existente încă nu e clară procedura, altul că va aplica tarifele conform legilor și reglementărilor comerciale.

    Probabil spera sa se mai prelungeasca abonamente. Acesta este ultimul pas privint eliminarea tarifelor de roaming in UE. Anterior ultima reducere a avut loc la sfarsitul lui aprilie 2016, iar prima reducere a fost in iunie sau iulie 2015. Aceste modificari sunt obligatorii pentru operatori.

      (Citează)

  8. nwradu: Nu paria pe asta. Ca un exemplu din domeniu, netul de acasă costă acum 39 lei/lună, dacă e să fac contract nou. Cum eu am încheiat contractul prin 2013, plătesc 56 lei/lună, că așa era atunci. Aș putea trece la noul tarif mai ieftin dacă m-aș duce să modific contractul, ceea ce include și o prelungire, dar n-am chef de stat în casieriile respective.

    costul netului de acasa nu a fost reglementat de parlamentul european, de aia trebuie sa mergi sa semnezi un nou contract. iti dai seama ce ar insemna ca in 15 iunie toti abonatii sa mearga sa semneze noi contracte ? mai ales ca e in sezonul de concedii.

    noile tarife vor intra in vigoare si asta o sa fie tot. fara nici o semnatura.

      (Citează)

    • Da, probabil.

      Dar în exemplul meu, tot furnizorul a micșorat tarifele, indiferent că forțat sau nu. Nu și mie, unde le-a păstrat pe cele din contract.

        (Citează)

  9. Și eu intenționez să-i contactez pentru o ofertă de prelungire. Poți să ne spui ce beneficii ai primit și la ce valoare?
    Mersi.

      (Citează)

    • Nimic, dar ce-i drept nici nu m-am gândit să cer ceva. N-aș avea ce, am RED 10 luat într-o perioadă când includea 6 GB de trafic lunar, nu 3 GB. Eu oricum nu consum nici măcar 3.

      Voiam doar să nu mai plătesc în roaming așa mult, că prin aprilie am dat 150 de lei, iar în noiembrie parcă a venit 252 de lei factura.

        (Citează)

  10. @radu “La Vodafone consultantul mi-a zis că va fi oricum nevoie de modificarea contractului după 15 iunie, că altfel rămâi la tarifele pe care ai semnat deja. Nu se scot automat decât dacă între timp a decis altceva operatorul, că asta e o discuție veche de o lună, totuși”

    te provoc sa-ti imaginezi un raspuns la urmatoarea intrebare “va rog sa imi explicati pentru ce am primit aceasta factura de 1000 euro atata timp cat directiva UE mentioneaza ca nu mai exista taxe de roaming” ( legile bat orice conventie semnata cu orice prestator. daca vodafone scrie in contract ca in cazul in care nu platesti abonamentul pot sa-ti ia un rinichi este o chestie ilegala, similar cu asta. daca iti aduci aminte cu OUG 50 de la banci initial chemau lumea pe capete sa semneze noile contracte .. in care au mai strecurat niste prostioare, daca insa nu ii vizitai se modicau doar elementele cerute de lege fara trasnaile imaginate de ei, etc )

      (Citează)

    • Habar n-am, sper să le scoată din oficiu. În același timp, ai un contract semnat, iar regulamentul CE despre care zici tu include diverse mici chichițe pe acolo.

      De exemplu, spune “Operators are entitled to propose alternative roaming pricing schemes, but the default caps apply unless the customer explicitly accept such an alternative.”

      Caz în care operatorul poate spune ceva de genul “stai un pic, nu te tarifez cu 0,6 euro / 100 MB, ci dai 2,5 euro/zi și folosești nelimitat”. Este o propunere alternativă de tarifare? Este. (cel puțin așa cred eu).

      Chiar nu știu cum va fi, vedem după 15 iunie. Important este că poți beneficia chiar și de acum de asta, ceea ce-i un lucru bun dacă pleci din țară până pe 15.

        (Citează)

  11. Ce ti-e si cu pulbiciatea astea. De ce ti-era frica tot n-ai scapat. Spune domne clar si raspicat in articol ca tre sa-ti prelungesti abonamentul pe 12/24 luni ca sa poti beneficia de treaba asta. In cazul in care nu mai poti astepta pana la vara cand toata lumea va beneficia. Deci unde-i mega oferta de la Vodafone? Mi-e sila, sincer….

      (Citează)

    • Păi nu știu dacă trebuie sau nu să-l prelungești. Eu l-am prelungit, dar n-am întrebat dacă se putea și fără prelungire pentru că nu are nici o importanță PENTRU MINE. Nici măcar nu știu dacă încheiasem sau nu perioada contractuală inițială. Singura mea grijă a fost să putem face toate acestea prin email, că nu aveam chef de deplasat la un magazin; s-a putut.

      Tu poți să întrebi asta, dacă-ți pasă așa mult. Apelul e gratuit, iar cei de la serviciul clienți îți răspund cu plăcere.

      Nu mai zic că, într-o țară cu majoritatea clienților pe cartelă, nu există prelungiri în acel caz.

      Iar mega oferta tocmai aici este. Nu trebuie să aștepți până la vară. Oferta asta era disponibilă din martie pentru PJ și din aprilie pentru PF.

        (Citează)

  12. Oricum, odata cu chestia asta sper sa scoata abonamentele alea cu minute “nelimitate” cu care ne tot dau pe la nas. Sa zica 2000 de minute (sau cat ai tu nevoie/chef sa cumperi) si sa rearanjeze abonamentele in functie de asta. Eu as lua 100-200 de minute si, de restu’ de bani, megi de date, ca asta folosesc.

      (Citează)

    • Păi așa e la cartelă. Primești “unități” care pot fi 1 minut, 1 MB sau 1 SMS. Dar mă îndoiesc că vei vedea prea curând sistemul acesta la abonamente.

        (Citează)

    • L-am avut partial pana acum 1 an la Orange, abonament business, negociat. Nu includea MB insa includea sms/uri, minute nationale, in retea sau internationale (era o rata de schimb intre ele). Permitea ca fiecare parte din contract sa isi controleze exact costurile.

        (Citează)

    • Ah, uitasem, datele erau in pool pe grup, ca nu toti consumam la fel dar banii vin oricum dintr-un singur loc.

        (Citează)

  13. Eu am cartela vodafone cu optiune de 8 euro activa, zilele trecute am fost plecat in Franta si roaming-ul a fost gratis, dar tot ce am folosit in roaming s-au retras din acele “Ce Vrei Tu(MB / minute /SMS-uri naționale)”, deci pe cartela nu e chiar totul exact ca in tara, esti limitat la 2000 MB/minute/SMS-uri in roaming.

    PS: Exact asta e specificat si pe site-ul lor.

      (Citează)

    • La cartelă văd că scrie chiar “ofertele pot fi activate sau reînnoite până la 15 iunie 2017, cu posibilitate de prelungire.”, deci ulterior vor fi alte condiții și tarife.

        (Citează)

  14. Raluca Enache

    09/05/2017 la 2:48 PM

    Catalin:
    Da, am citit zona aia de mai multe ori, doar ca Vodafone (probabil si ceilalti) tinde sa aibe niste chestii care trebuie activate telefonic (gen: date pe mobil pe un abonament de 10 ani, pe care nu erau folosite date pana acum sau posibilitatea de a avea viteze de 4G pe un alt cont de vreo 15 ani).
    Nu ma plang, doar enumar chestii stupide.

    Eu am optiunea de 8 Euro si nu a trebuit sa mai sun la ei pt nimic, pur si simplu am folosit netul cum o faceam si in tara si nu am avut niciun cost suplimentar.

      (Citează)

  15. Nu e altceva decat o PACALEALA marca Vodafone!! Asa zisa ,,oferata,, nu e DECAT pentru abonamente NOI sau PRELUNGIRE !!! Noi astia care suntem de ani buni abonati NU beneficiem! E un articol publicitar.Insa autorul nu specifica aceste conditii in text.

      (Citează)

  16. nwradu:
    Nu mă deranjează prelungirea, nu intenționez să schimb furnizorul.

    Dar poate vrei sa scazi costurile sau sa cresti beneficiile.

      (Citează)

    • Da, dar nu în fiecare lună. Plus că pentru 10 euro mi se pare că primesc o grămadă de chestii.

        (Citează)

    • Pentru prelungire pe 12-24de luni eu am pretentia sa primesc ceva in plus sau sa platesc semnificativ in minus, asta ca sa nu intru in discutia prepay vs abonament. Una peste alta oferta asta mi se pare un fleac pentru oameni care nu sunt atenti la cat platesc pentru niste servicii si nu gandesc in perspectiva (macar pentru alea 12 luni).

        (Citează)

  17. Adica pentru a scapa de tarife de roaming cu 2 luni mai devreme, trebuie sa semnez un alt contract cu Vodafone? Adica sa prelungesc pe inca doi ani? Nu, multumesc. Eu prelunigirile le fac cu achizitie de telefon, ceea ce nu pot sa fac acum, pentru ca nu s-au facut doi ani de la achizitia anterioara.

      (Citează)

  18. Dar cu cardul? Cum a fost cu cardul in afara cele 3 zile? Parca aveai card de la ING si din cate am observat la mine, s-au decis unilateral sa inventeze un nou curs de conversie Euro/Leu la platile cu cardul.

      (Citează)

    • Am făcut acum câteva luni un card Banca Transilvania în parteneriat cu Flying Blue și în străinătate plătesc cu el, că-mi aduce mile cu care pot cumpăra bilete de avion.

      La ING am card de debit, îl folosesc mai rar. Am și card business, dar n-a fost cazul să fac plăti cu el acum, așa că nu știu ce să-ți zic.

      Am văzut des zicându-se că ING folosește un curs dubios de conversie, mai mare, dar n-am încercat să aflu de ce.

        (Citează)

  19. ,,Oferta este în continuare valabilă pentru persoane fizice și juridice, abonamente și cartele, parte a campaniei aniversare de 20 de ani în România,,
    Exact asta ai spus.Nimic despre amanuntul ,foarte important, ca e valabil DOAR pentru abonamente noi sau prelungire.Sunt curios cum ai fi considerat daca tu,intamplator poate, nu iti prelungeai.Si erai unul, ca mine, de 4 ani la Vodafone, care nu are acest beneficiu.Chiar nu vrei sa vezi adevarul asa zisei oferte?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus